Spune despre puterea Lui este o carte care nu are nevoie de multe cuvinte de prezentare. Când spui despre ea că este continuarea cărții fratelui Ralph Larson, Cuvântul a fost făcut carne, ai spus suficient. Cititorul va avea privilegiul să stea față în față cu aproximativ 2500 de citate din scrierile lui Ellen White, care îi confirmă că păcatul nu va avea domnie asupra lui. Studiind scrierile lui Ellen White, Ralph Larson a observat că ea descrie în mai multe feluri biruința pe care Hristos ne-o asigură. Acum, cititorul are la dispoziție o colecție uimitoare de citate care îi întăresc credința în puterea Lui. Cuvântul a fost făcut carne ne-a prezentat, cu ajutorul a aproximativ 1200 de citate – 400 scrise de Ellen White și 800 de alți autori adventiști –, că Domnul Hristos a venit pe acest pământ în asemănarea cărnii păcătoase, pentru a condamna păcatul în carne. Spune despre puterea Lui portretizează înaintea noastră realitatea practică a ceea ce poate însemna pentru noi taina evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne. Așadar, spune despre puterea Lui, cântă despre dragostea Sa inegalabilă.
Autor: Ralph Larson
Nr. pagini: 280