Capitolul 38 - Lăudăroșenia
Copiază link

Capitolul 38 - Lăudăroșenia

În următoarele opt capitole se găsesc o varietate de avertismente din scrierile lui Ellen White, care tind să fie avertismente împotriva autoamăgirii în diferite forme. Cititorul ar trebui să acorde atenție, în special primului capitol al acestei secțiuni, cu privire la lăudăroșenie. Aceste declarații fac foarte clară distincția între țintă și concepția despre sine în gândirea lui Ellen White.

Un număr uimitor de scriitori par să nu cunoască această distincție. Ei pun întrebarea: „Poate omul să înceteze să mai păcătuiască chiar și prin puterea lui Hristos?”

Apoi ei afirmă: „Ellen White spune că NU!” și prezintă drept dovadă unul dintre avertismentele ei împotriva lăudăroșeniei, așa cum este:

Aceia care caută cu adevărat să-și desăvârșească un caracter creștin nu-și vor îngădui niciodată gândul că sunt fără păcat. RH 18/01/1881

Acest lucru se face în pofida miilor ei de asigurări că, prin puterea lui Hristos, omul poate să înceteze să mai păcătuiască și în ciuda locurilor în care ea combină cele două concepte într-o singură frază sau paragraf, precum:

Aceia pe care cerul îi recunoaște ca fiind sfinți, sunt ultimii care să facă paradă de propria lor bunătate. YI 5/06/1902

Nimeni care pretinde că este sfânt nu este cu adevărat sfânt. ST 26/02/1885

Adevărata sfințire nu va conduce nicio ființă umană să se declare sfântă, fără păcat și desăvârșită. ST 16/05/1895

Nu putem decât să ne mirăm de o astfel de interpretare greșită, ciudată, a scrierilor lui Ellen White și să sperăm că dovezile prezentate în această carte îl vor ajuta pe cititor să evite astfel de erori. 

Aceia care caută cu adevărat să-și desăvârșească un caracter creștin nu-și vor îngădui niciodată gândul că sunt fără păcat. Viața lor poate fi ireproșabilă, ei pot fi reprezentanți vii ai adevărului pe care l-au acceptat. Însă cu cât își disciplinează mai mult mintea să stăruie asupra caracterului lui Hristos și cu atât se apropie mai mult de chipul Său divin, cu atât vor discerne mai clar desăvârșirea lui fără pată și cu atât mai profund vor percepe propriile lor defecte. RH 18/01/1881 

Îți vei simți nevrednicia. Nu vei avea nicio tendință de a pretinde desăvârșirea de caracter, ci doar de a înălța desăvârșirea Răscumpărătorului tău. Cu cât experiența ta este mai profundă și mai bogată în cunoașterea lui Isus, cu atât mai umilă va fi concepția ta despre tine. RH 16/10/1888

Putem fi întotdeauna uimiți și indignați când auzim un biet muritor căzut exclamând: „Sunt sfânt, sunt fără păcat!” Niciun suflet căruia Dumnezeu i-a acordat minunata vedere a măreției și maiestății Sale, nu a rostit vreodată o declarație ca aceasta. RH 16/10/1888

Acela care are o legătură vitală cu Hristos, nu va fi influențat de ambițiile nesfânte de a dori locurile de cinste printre frații săi. El nu se va lăuda cu mândrie: „Sunt sfânt; sunt sfințit.” Făcând această afirmație, pretenția sa se dovedește a fi falsă, pentru că spiritul manifestat este o contradicție a declarației. RH 16/10/1888

Dacă nu suntem curățați de sângele lui Hristos, suntem cu totul lipsiți. Știm că nu există nimeni, oricât de serios s-ar strădui să facă tot ce-i stă în putință, care să poată spune: „Nu am niciun păcat.” Acela care ar spune acest lucru ar fi victima unei amăgiri periculoase. „Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.” RH 8/03/1906 

Dumnezeu nu privește cu plăcere la cei încrezători în sine care exclamă cu glas tare: „Sunt sfințit, sunt sfânt. Sunt fără păcat.” Aceștia sunt farisei, care nu au nicio bază pentru afirmația lor. RH 28/02/1907

Aceia care își curăță într-adevăr sufletele prin ascultare de adevăr vor avea o concepție cât mai umilă despre ei înșiși. Cu cât privesc mai îndeaproape caracterul fără pată al lui Hristos, cu atât mai puternică va fi dorința lor de a fi asemenea chipului Său și cu atât mai puțin vor vedea curăție și sfințenie în ei înșiși (…) Cu toate acestea, noi n-ar trebui să fim niciodată mulțumiți cu o viață păcătoasă. Este un gând care ar trebui să-i trezească pe creștini la un mai mare zel și stăruință în biruirea răului, pentru că fiecare defect de caracter, fiecare lucru în care ei dau greș în a atinge standardul divin este o ușă deschisă prin care Satana poate intra ca să-i ispitească și să-i distrugă. Și, mai mult, pentru că prin fiecare eșec și defect din partea lor, ei îi oferă ispititorului și agenților săi ocazia să-L învinuiască pe Hristos. Noi trebuie să exercităm orice energie a sufletului în lucrarea de biruire și să privim la Isus pentru tăria de a face ceea ce nu putem face singuri. Niciun păcat nu poate fi tolerat în aceia care vor umbla cu Hristos în alb. Hainele mânjite trebuie să fie îndepărtate și haina neprihănirii lui Hristos trebuie să fie pusă asupra noastră. Prin pocăință și credință, noi suntem făcuți în stare să ascultăm de toate poruncile lui Dumnezeu și suntem găsiți fără pată înaintea Lui. RH 2/01/1908   

Cu cât Îl privește cineva mai îndeaproape pe Hristos, cu atât mai puțin va fi dispus să aibă despre sine pretenții înalte de sfințenie. El va avea o părere umilă despre sine și despre bunătatea sa, dar Hristos va fi descoperit în caracterul său. RH 28/04/1891

Duhul Sfânt, mângâietorul, pe care Isus a spus că Îl va trimite în lume, este Cel care ne schimbă caracterul după chipul lui Hristos. Și când este realizat acest lucru, noi reflectăm ca într-o oglindă slava Domnului. Cu alte cuvinte, caracterul celui care privește astfel la Hristos este atât de asemănător cu al Său, încât cineva care se uită la el vede propriul caracter al lui Hristos, strălucind ca dintr-o oglindă. În mod imperceptibil pentru noi, suntem schimbați zi de zi de la propriile noastre căi, la fel și propria voință în căile și voința lui Hristos, în frumusețea caracterului Său. Astfel creștem în Hristos și reflectăm chipul Său fără să ne dăm seama. RH 28/04/1891  

Nu este niciodată sigur pentru noi să simțim că avem calități morale și că ne putem felicita pentru însușirile noastre alese de caracter și pentru starea noastră actuală de curăție și pietate. YI 5/07/1894

Nicio lăudăroșenie cu privire la realizările superioare nu va fi auzită de pe buzele celor care sunt sfințiți prin adevăr. YI 8/11/1894

Aceia care Îl urmează pe Hristos în umilința și suferința Sa sunt părtași naturii divine. Ei nu pretind că sunt buni. Ei acceptă lepădarea de sine și crucea ca fiind partea lor dată de Domnul. YI 6/01/1898

Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus și cu cât vom discerne mai clar curăția caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea păcătoșenia nespus de mare a păcatului, și cu atât mai puțin vom fi înclinați să ne înălțăm pe noi înșine. Aceia pe care cerul îi recunoaște ca fiind sfinți, sunt ultimii care să facă paradă de propria lor bunătate. Oameni care au trăit aproape de Dumnezeu, oameni care mai degrabă ar fi fost dispuși să-și sacrifice viața decât să săvârșească cu bună știință o faptă rea, oameni pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină și putere divină au mărturisit păcătoșenia naturii lor. Ei nu și-au pus încrederea în carne, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihănirea lui Hristos. Tot așa va fi cu toți aceia care privesc la Mântuitorul. YI 5/06/1902 

Cu cât va fi mai clară viziunea lor despre frumusețea Mântuitorului, cu atât mai umilă va fi concepția lor despre ei înșiși. YI 29/01/1903

Nimeni care pretinde că este sfânt nu este cu adevărat sfânt. Cei care sunt înregistrați ca sfinți în cărțile cerului nu sunt conștienți de acest fapt și sunt ultimii care se laudă cu bunătatea lor. ST 26/02/1885

Când mergi la Hristos, nu te vei lăuda: „Eu sunt sfânt.” Lasă-L numai pe Dumnezeu să spună asta despre tine, fiindcă tu nu-ți cunoști inima. Această lăudăroșenie este o dovadă sigură că nu cunoști Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să scrie în cărțile Sale, dacă dorește, faptul că ești un copil ascultător, care păzește legea Sa cu o inimă veselă, iar înregistrările vor dezvălui acest lucru înaintea îngerilor și a oamenilor în ziua răsplătirii. ST 22/12/1887

Cei care primesc legea și mărturia și își însușesc adevărul lui Dumnezeu sunt părtași naturii divine, ajungând până la statura plinătății de bărbați și femei în Isus Hristos, iar cuvântul adevărului lucrează sfințirea lor. Deși nu se laudă că sunt sfinți, ci manifestă un spirit blând și liniștit, înfăptuind lucrările lui Hristos, ei vor sta în fața tronului lui Dumnezeu, fără pată sau zbârcitură sau orice astfel de lucru. Ei vor fi sfințiți și glorificați prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, lucrate prin puterea divină, prin credința Fiului lui Dumnezeu. ST 13/04/1888

Noi ar trebui să umblăm umili cu Dumnezeu, să nu ne lăudăm cu îngâmfare cu desăvârșirea caracterului, ci, cu credință simplă, să invocăm toate făgăduințele din cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă ele sunt pentru cei ascultători, nu pentru călcătorii legii lui Dumnezeu. ST 31/03/1890

Când lupta vieții se va încheia, când armura va fi depusă la picioarele lui Isus, când sfinții lui Dumnezeu vor fi proslăviți, atunci, și numai atunci, vom fi în siguranță să afirmăm că suntem mântuiți și fără păcat. Adevărata sfințire nu va conduce nicio ființă umană să se declare sfântă, fără păcat și desăvârșită. Lasă-L pe Domnul să declare adevărul despre caracterul tău. ST 16/05/1895  

(…) dacă a existat cineva care să poată spera să fie îndreptățit să pretindă o desăvârșire de caracter, acela a fost Pavel. Însă nu auzim de pe buzele lui nicio astfel de lăudăroșenie îngâmfată. ST 23/05/1895

Cei care au simțit puterea sfințitoare și transformatoare a lui Dumnezeu, nu trebuie să cadă în greșeala periculoasă de a crede că sunt fără păcat, că au ajuns la cea mai înaltă stare de desăvârșire și că sunt scutiți de ispite. Standardul pe care creștinul trebuie să-l păstreze înaintea lui este curăția și frumusețea caracterului lui Hristos. Zi de zi, el poate să îmbrace noi frumuseți și să reflecte în lume tot mai mult din chipul divin. ST 4/02/1897

Copiii lui Dumnezeu nu pretind niciodată că sunt desăvârșiți, deoarece sunt adesea slăbiți de ispită, dar se străduiesc în mod sincer să obțină biruința. ST 24/02/1898

Pe măsură ce ne străduim să atingem desăvârșirea pe care Dumnezeu o cere, omul ajunge să fie modelat după asemănarea divinității într-un mod imperceptibil pentru noi. Natura lui Hristos va fi dezvăluită în natura umană. Cuvintele vor deveni blânde și politicoase, iar căile amabile și folositoare. Deși am putea fi în mare măsură inconștienți de schimbare, totuși transformarea este cu siguranță înfăptuită. Privind zi de zi slava Domnului, noi suntem modelați în conformitate cu Duhul și voința Sa. ST 24/02/1909

Câteva momente de reflecție ar trebui să dezvăluie firul logic de necontestat al deosebirii pe care Ellen White o face între țintă și concepția despre sine. Gândește-te, de exemplu, la virtutea umilinței. Cum am putea să ne evaluăm propria umilință? Cum am putea să vorbim despre ea altora? Oare o astfel de declarație nu ar da pe față, de fapt, mândrie spirituală, care este tocmai opusul umilinței?

Gândește-te la confuzia noastră dacă am auzit un pastor spunând: „Sunt un exemplu remarcabil de adevărată umilință. Sunt probabil cel mai umil pastor din această conferință. Dacă vrei să vezi un om care este cu adevărat umil, uită-te la mine.” Ce contradicție ciudată în termeni și experiență umană!

Cu privire la acest subiect, cât și cu privire la altele, Ellen White își arată fidelitatea față de Scripturi. În cartea lui Iov, cea mai veche carte din Biblie, citim: 

Dacă mă îndreptățesc, gura mea mă va osândi; dacă spun: Sunt desăvârșit, ea mă va arăta de asemenea ca fiind rău. Chiar dacă aș fi desăvârșit, totuși eu nu mi-aș cunoaște sufletul (…) (Iov 9:20-21 – KJV).

Apostolul Pavel scrie: 

(…) nici eu nu mă mai cercetez pe mine. (1 Corinteni 4:3).

(…) cel ce mă cercetează este Domnul. (1 Corinteni 4:4).

(…) eu nu cred că le-am apucat încă, dar (…) alerg spre țintă, către premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus. (Filipeni 3:13-14).

În același mod, Ellen White scrie că omul cu adevărat neprihănit este:

„Inconștient de propria sa bunătatea și pietate (…) Toți cei care ajung în sfera influenței lui observă frumusețea și mireasma vieții lui creștine, în timp ce el este inconștient de lucrul acesta (…) Viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Totuși, el nu se laudă cu acest lucru, nici măcar nu pare conștient de el. The Sanctified Life, pp. 12,13

(…) înălțat, aproape de sfera unui înger, el va fi inconștient de bunătatea lui. My Life Today, p. 279

(…) în mod imperceptibil pentru ei, aceștia devin una cu Tatăl și Fiul. Sons and Daughters of God, p. 296

În capitolul optsprezece citim o serie de declarații încurajatoare ale lui Ellen White conform cărora, prin puterea Sa care împuternicește, noi putem să ajungem la statura plinătății Domnului nostru Isus Hristos. De exemplu:

Cei care Îi vor permite lui Dumnezeu să lucreze în ei vor crește până la statura plinătății de bărbați și femei în Hristos Isus. YI 11/11/1897

Fiecăruia dintre cei care mărturisesc numele lui Hristos i se cere să crească până la statura plinătății lui Hristos, capul cel viu al creștinului. 5M, p. 264

Dar acum observă deosebirea infailibilă făcută între concepția despre sine și țintă:

Nu este în planul Domnului ca noi să credem vreodată că am ajuns la măsura plinătății staturii lui Hristos. ST 9/05/1892

Să ne păstrăm privirea asupra lui Hristos și să-L lăsăm pe Domnul să judece. Ținta noastră să nu fie nimic mai puțin decât asemănarea totală cu Hristos. Concepția despre noi înșine să nu fie nimic altceva decât aceea că suntem niște păcătoși nedemni. Aceasta este atitudinea recomandată creștinilor de către scriitorii Bibliei și de către Ellen White.