Capitolul 6 - Hristos aude minciuna lui Satana
Copiază link

Capitolul 6 - Hristos aude minciuna lui Satana

În 1888, delegații s-au adunat pentru o Conferință Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la Minneapolis. Discuțiile în curs de desfășurare despre neprihănirea prin credință, care erau purtate la acea vreme, și rezultatele acestor discuții, au fost descrise și comentate de alții și nu fac obiectul acestui capitol. 

Cu toate acestea, dorim să direcționăm atenția cititorului către un punct al acestor discuții – legea din Galateni. Apostolul Pavel a scris în Galateni 3:19:

Atunci care e rostul Legii? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege (…).

Mulți adventiști de ziua a șaptea, dacă nu chiar majoritatea dintre ei, au înțeles că aceasta se referă la legea ceremonială a jertfelor și ofrandelor. Ei au argumentat destul de logic că, dacă nu ar fi existat niciodată vreo călcare de lege pe pământ, nu ar fi existat nicio lege ceremonială care să impună jertfe și ofrande. Prin urmare, legea ceremonială a fost adăugată din cauza călcărilor de lege. 

Cât de surprinzător a fost auzirea glasului lui Ellen White afirmând, în cele din urmă, că cuvintele lui Pavel se aplicau atât la legea morală a celor zece porunci, cât și la legea ceremonială. Cum ar putea fi adevărat acest lucru? Unde era logica într-o astfel de declarație? 

Logica se găsește în viziunea ei mai îndepărtată. Orizontul viziunii lui Ellen White ajungea departe până în preistorie – până la începutul marii lupte dintre Hristos și Satana. 

Ellen White a văzut o perioadă în care nu exista niciun păcat în marele univers al lui Dumnezeu, iar toate ființele create de Dumnezeu erau conduse de legea dragostei, nimic mai mult. (Vezi Patriarhi și profeți, cap. 1.) 

Pentru ființele necăzute, legea dragostei era de ajuns. Nu era necesar să le explici că, dacă ți-ai iubi semenul, nu l-ai minți, nu l-ai fura, nu l-ai abuza sau chiar ucide. Pentru ei nu erau necesare astfel de explicații detaliate sau de aplicații ale legii dragostei. Ei înțelegeau dragostea și trăiau prin dragoste. Această lege era suficientă pentru ei. 

Apoi obiecțiile și insinuările pline de gelozie și revoltă ale lui Lucifer au perturbat armonia cerului, introducând îndoială și confuzie. Prin urmare, a devenit necesar ca Dumnezeu să explice în detaliu aplicațiile practice ale legii iubirii. Astfel au apărut ceea ce cunoaștem drept cele zece porunci, legea morală. Aceasta a fost adăugată din cauza călcării de lege, a călcării de lege a lui Lucifer în cer. Legea ceremonială a fost adăugată din cauza încălcării legii de către Adam.  

Astfel, cu viziunea mai îndepărtată a lui Ellen White, ar fi perfect corect și adecvat să spunem că declarația lui Pavel din Galateni se aplică atât la legea morală, cât și la legea ceremonială. Ambele legi au fost adăugate din cauza încălcării legii. Din punct de vedere al istoriei, declarația lui Pavel se aplică atât la legea morală, cât și la cea ceremonială. 

Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că cuvintele lui Pavel:

(…) Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos (…) (Galateni 3:24)

au o aplicare deosebit de semnificativă la legea morală, în ce privește experiența umană. 

Acest standard copleșitor al neprihănirii, în fața căruia suntem cu toții condamnați, ne face să fugim la Hristos ca fiind singura noastră speranță. Numai El ne poate ierta și ne poate scăpa de condamnarea legii morale. Astfel, legea morală servește foarte eficient ca îndrumător al nostru pentru a ne aduce la Hristos. Să observăm că nu ne-ar face bine, atunci când acest lucru s-a întâmplat, să eliminăm îndrumătorul (să distrugem legea morală). Cu îndrumătorul mort (legea morală distrusă), cum ar mai putea fi condus vecinul nostru neconvertit la Hristos? Și dacă ne-am îndepărta de Hristos, cum am putea fi conduși din nou la El dacă îndrumătorul este mort? 

Cei care au participat la discuțiile din 1888 au realizat în cele din urmă, la fel ca adventiștii de ziua a șaptea moderni, că poziția lui Ellen White nu micșorează în niciun fel pretențiile legii morale. 

De la căderea lui Adam încoace, oamenii din toate timpurile au găsit scuze pentru păcat, acuzându-L pe Dumnezeu de păcatul lor, spunând că nu pot păzi poruncile Sale. Aceasta este insinuarea pe care Satana a făcut-o la adresa Dumnezeu în ceruri. Dar argumentul: „Nu pot păzi poruncile”, nu trebuie niciodată prezentat în fața lui Dumnezeu; căci înaintea Lui stă Mântuitorul, semnele răstignirii din trupului Său, o mărturie vie că legea poate fi păzită. Nu este vorba că oamenii nu pot păzi legea, ci că nu vor. RH 28/05/1901

[Satana] declară că este cu neputință pentru om să păzească legea. RH 29/04/1902

Declarând că nicio ființă umană nu poate păzii legea împărăției lui Dumnezeu, [Satana] pretinde că toți oamenii sunt supușii Săi. ST 10/06/1903

Satana înfățișează legea iubirii lui Dumnezeu ca pe o lege a egoismului. El declară că este imposibil să ascultăm de preceptele ei. HLL, p. 24

Cei care trăiesc o viață de creștin, se luptă împotriva minciunii diavolului, conform căreia omul nu poate păzi legea lui Dumnezeu. Putem să ne îndoim de rezultatele acestui conflict? ST 10/07/1901

Satana și-a aruncat umbra pe calea fiecărei ființe umane, pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu lumii într-o lumină falsă. El a înveșmântat caracterul lui Dumnezeu cu atribute care sunt satanice și în totală contradicție cu adevărul. El L-a zugrăvit ca pe o ființă plină de răzbunare, ca pe un dătător de lege a cărui lege este dincolo de puterea omului de a o păzi, și a sădit vrăjmășie în inima păcătosului, astfel încât omul nenăscut din nou să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este impresia pe care Satana a făcut-o asupra minții umane. RH 10/02/1891

(…) toți aceia care calcă poruncile lui Dumnezeu susțin pretențiile lui Satana, că legea e nedreaptă și că nu poate fi ascultată. În felul acesta, ei sprijină amăgirile marelui vrăjmaș și aruncă dezonoare asupra lui Dumnezeu. HLL, p. 309

Dacă aceia care își ascund și își scuză greșelile ar vedea cum se bucură Satana de ei, cum le reproșează Domnului Hristos și sfinților îngeri, arătând spre viața lor, s-ar grăbi să-și mărturisească păcatele și să le părăsească. Prin defectele de caracter, Satana lucrează pentru a pune stăpânire pe întreaga minte și el știe că, dacă aceste defecte sunt cultivate, va avea succes. De aceea el caută fără încetare să-i amăgească pe urmașii lui Hristos cu sofisticăria lui fatală că este imposibil ca ei să biruie. TV, p. 489

Se cere o ascultare desăvârșită, iar cei care spun că nu este posibil să trăim o viață desăvârșită aruncă asupra lui Dumnezeu acuzația nedreptății și a neadevărului. 1MR, p. 369

În planul Său divin de mântuire, Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca orice voce să fie adusă la tăcere cu privire la faptul că nu este cu putință pentru omenire să păzească legea lui Dumnezeu. În Hristos, divinitatea și umanitatea au purtat fiecare încercare a ispitei; în El, umanitatea este înălțată și onorată. În Hristos, omul are privilegiul de a deveni părtaș de natură divină. RH 29/11/1898

Satana a declarat că era imposibil pentru fiii și fiicele lui Adam să păstreze legea lui Dumnezeu și, astfel, L-a acuzat pe Dumnezeu de lipsă de înțelepciune și iubire. Dacă nu puteau păzi legea, atunci Dătătorului legii ar fi avut un cusur. Oamenii care se află sub stăpânirea lui Satana repetă aceste acuzații împotriva lui Dumnezeu, afirmând că oamenii nu pot păzi legea lui Dumnezeu. Isus s-a umilit, înveșmântându-Și divinitatea în umanitate, pentru a sta în fruntea familiei umane ca reprezentant al lor, iar atât prin precept, cât și prin exemplu, să condamne păcatul în carne și să dea în vileag minciuna acuzațiilor lui Satana. ST 16/01/1896

[Hristos] a venit în această lume pentru a trăi legea în natura umană, pentru ca acuzația lui Satana, că omul nu poate păzi legea, să fie dovedită ca fiind falsă. ST 7/04/1898

Prin viața și moartea Sa, Hristos a dovedit că dreptatea lui Dumnezeu nu nimicește mila Sa și că păcatul poate fi iertat, că legea este dreaptă și că poate fi în mod desăvârșit ascultată. Acuzațiile lui Satana erau astfel respinse. Dumnezeu îi dăduse omului dovezi de netăgăduit despre iubirea Sa. HLL, p. 762

Hristos a venit să reabiliteze pretențiile sacre ale legii. El a venit să trăiască o viață de ascultare față de cerințele ei și, în felul acesta, să dovedească falsitatea acuzației ridicate de Satana, că e cu neputință pentru om să țină legea lui Dumnezeu. Ca om, El a dat piept cu ispita și a biruit în tăria dată Lui de Dumnezeu. Pe când mergea din loc în loc, făcând bine, vindecând pe toți aceia care erau apăsați de Satana, El a tâlcuit oamenilor caracterul legii lui Dumnezeu și natura slujirii Lui. Viața Lui mărturisește că e cu putință ca și noi să ascultăm de legea lui Dumnezeu. 8M, pp. 207-208

La începutul marii lupte, Satana declarase că legea lui Dumnezeu nu poate fi ascultată. HLL, p. 761

Încă de la început, doctrina specială a vrăjmașului lui Dumnezeu și al omului a fost că legea lui Dumnezeu era greșită și contestabilă. El a reprezentat întotdeauna legea măreață a libertății, ca fiind despotică și chinuitoare. El a numit-o „jugul robiei”. El a declarat că este cu neputință pentru om să țină preceptele lui Iehova. Aceasta a fost și încă este lucrarea lui Satana. RH 31/07/1888

[Satana] spera să-și dovedească afirmațiile pe care le-a făcut atunci când s-a revoltat în ceruri — că cerințele lui Dumnezeu erau nedrepte și nu puteau fi ascultate. Nici chiar Israel, zicea el, nu respectă legea. HLL, p. 29

Satana a declarat că el avea să dovedească ființelor cerești și lumilor pe care Dumnezeu le-a creat, că a ține legea lui Dumnezeu este un lucru imposibil. RH 3/09/1901

Pe acest pământ, Satana a căutat să ducă mai departe lucrarea pe care a început-o în ceruri. El a declarat că omul nu poate asculta de legea lui Dumnezeu (…) Fiul lui Dumnezeu, slăvitul Comandant al cerului, a fost mișcat de milă față de rasa căzută. El a încheiat un legământ cu Dumnezeu pentru a-l salva pe om și pentru a reabilita caracterul Tatălui Său, așa cum este exprimat în lege. El a venit pe acest pământ sub chip de om pentru a dezminți minciuna lui Satana, potrivit căreia Dumnezeu a dat o lege pe care omul nu o putea ține. ST 23/07/1902

Satana arătase spre păcatul lui Adam ca dovadă a faptului că legea lui Dumnezeu era nedreaptă și nu putea fi ascultată. HLL, p. 117

Satana, îngerul căzut, declarase că niciun om nu poate ține legea lui Dumnezeu și a arătat spre neascultarea lui Adam ca dovadă că declarația sa era adevărată. ST 10/04/1893

Satana a declarat că ființele umane nu pot trăi fără păcat. RH 9/03/1905

(…) Satana Îl reprezentase [pe Dumnezeu] omului ca fiind arbitrar, aspru și neiertător. Toată nenorocirea și suferința pe care le-a adus asupra omului, le-a atribuit lui Dumnezeu. El a declarat că omul nu poate păzi legea și că Dumnezeu este arbitrar și crud, cerându-i ceva ce el nu poate face. YI, 22/02/1900

Planul lui Satana era ca, prin filozofiile sale mincinoase, să mărească despărțirea care exista între Dumnezeu și om. El a susținut că omul nu poate ține legea lui Dumnezeu (…). ST 7/03/1895

Satana le prezenta cu insistență oamenilor credința că nu există nicio răsplată pentru cei neprihăniți sau pedeapsă pentru cei nelegiuiți și, de asemenea, că este imposibil pentru oameni să asculte de rânduielile divine. PP, p. 88

Acum Dumnezeu a demonstrat universului falsitatea acuzației lui Satana că oamenii nu pot păzi legea lui Dumnezeu. El a demonstrat că, deși păcătuise, omul putea să se lege atât de mult de Dumnezeu încât să aibă mintea și spiritul lui Dumnezeu. Acest om sfânt [Enoh] a fost ales să denunțe răutatea lumii și să depună mărturie că omul poate păzi legea. RH 15/04/1909

Viața sfântă a lui Abel era o mărturie împotriva susținerilor lui Satana că este cu neputință ca omul să țină legea lui Dumnezeu. PP, p. 77

Hristos a venit să dea putere morală omului, să-l înalțe, să-l înnobileze și să-l întărească. El a venit să dovedească falsitatea acuzației lui Satana că Dumnezeu a făcut o lege pe care omul nu o poate ține. În timp ce avea natura omului, Hristos a ținut cele zece porunci. Astfel, El a dovedit locuitorilor lumilor necăzute și ființelor omenești că este posibil pentru om să asculte în mod desăvârșit de lege. El a justificat dreptatea lui Dumnezeu în a cere ascultare față de legea Sa. Cei care Îl acceptă pe Hristos ca mântuitor al lor, devenind părtași ai naturii divine, sunt făcuți în stare să urmeze exemplul Său de ascultare față de fiecare precept divin. ST 14/05/1902 

[Cuvintele lui Hristos]: „Satana a declarat că omul nu poate ține legea. Eu voi arăta că declarația lui este falsă, că omul poate păzi legea” (…). ST 25/01/1905

Satana s-a lăudat că el va aduna lumea sub stindardul său de răzvrătire. El a declarat că omul nu poate ține legea lui Dumnezeu. Hristos a venit să demonstreze că această afirmație este falsă. ST 9/08/1905 

Trebuie să fim mereu recunoscători că Isus ne-a dovedit, printr-o viață reală, că omul poate ține poruncile lui Dumnezeu, contrazicând minciuna lui Satana că omul nu le poate păzi. ST 17/04/1893

A fost necesar ca Hristos să ia asupra Sa natura noastră, pentru a dovedi falsitatea declarațiilor lui Satana. Apostaziatul a aruncat dispreț asupra legii lui Dumnezeu și a declarat că este imposibil pentru oameni să țină porunca lui Dumnezeu, care fusese prestabilită în sfaturile cerești. ST 18/06/1894

Satana a susținut că este cu neputință pentru om să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Și este adevărat că în propriile noastre puteri noi nu putem să ascultăm de ele. Dar Domnul Hristos a venit în chip de om și, prin desăvârșita Lui ascultare, El a dovedit faptul că natura umană, contopită în natura divină, poate să asculte de toate preceptele legii lui Dumnezeu. PDH, p. 314

Satana a declarat că ființele umane nu pot ține legea. Hristos a dovedit că această declarație este falsă. RH 24/09/1901

Satana a afirmat că oamenii nu pot ține poruncile lui Dumnezeu. Pentru a demonstra că ei pot, Hristos a devenit om și a trăit o viață de ascultare desăvârșită, o dovadă pentru ființele umane păcătoase, pentru lumile necăzute și pentru îngerii cerești, că omul poate păzi legea lui Dumnezeu prin puterea divină care este oferită din belșug tuturor celor care cred. Pentru a-L descoperi pe Dumnezeu lumii, pentru a demonstra ca fiind adevărat ceea ce Satana a contestat, Hristos S-a oferit de bunăvoie să ia asupra Sa natura umană și, prin puterea Sa, omenirea să poată asculta de Dumnezeu. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu.” ST 10/05/1899

Am putea sugera că acest capitol merită o a doua lectură, o citire mai atentă? Am face bine să îl „asimilăm” cu atenție și în întregime. Cele treizeci și cinci de declarații pe care le conține reprezintă o mărturie pe care Ellen White a păstrat-o continuu înaintea bisericii, din memorabilul an 1888, până în 1909, cu șase ani înainte de moartea ei. (Ne vom referi din nou la acest lucru într-un capitol ulterior). 

Cât de importantă a fost această afirmație că Dumnezeu a dat o lege de care supușii Săi nu pot asculta?

Suficient de importantă pentru a-l determina pe Satana să se agațe de ea ca fiind cea mai bună speranță a sa de a dovedi universului că există un cusur în caracterul lui Dumnezeu. 

Suficient de importantă pentru a-L determina pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să părăsească poziția Sa de rang înalt din universul ceresc și să devină un om, aceasta fiind singura modalitate eficientă de a dovedi că acuzația este falsă. 

Suficient de importantă pentru a rămâne problema centrală în marea luptă dintre Hristos și Satana până la sfârșitul timpului.