Importanța adevărului despre Sanctuar
Copiază link

Importanța adevărului despre Sanctuar

Ce este așa de deosebit cu privire la doctrina Sanctuarului că face adventismul de ziua a șaptea unic în lumea teologică?[1]

De ce se spune că cineva care renunță la adevărul Sanctuarului realmente acesta nu mai aparține de adventiștii de ziua a șaptea?

Se poate spune clar și simplu: Doctrina biblică a Sanctuarului, așa cum a fost stabilită de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, este centrul de greutate pentru planul mântuirii, butucul roții teologice, care explică și conectează adevărurile biblice pe care creștinii le țin cu drag, în special acele adevăruri care au fost neglijate de secole.

Ellen G. White, unul dintre cei mai longevivi lideri ai Bisericii Adventiste a scris că doctrina sanctuarului „a deschis vederii un sistem complet al adevărului, legat și armonios, arătând că mâna lui Dumnezeu dirijase marea mișcare adventă și a descoperit totodată și datoria prezentă, poziția și lucrarea poporului Său.” – Tragedia veacurilor, 423.

Mulți învățați adventiști au afirmat aceleași lucruri despre doctrina Sanctuarului. Stephen N. Haskell autorul cărții The Cross and Its Shadow a specificat că „noi nu putem supraestima importanța problemei Sanctuarului … prin acest subiect noi primim o vedere pătrunzătoare în misterele mântuirii … Aceasta este lucrarea Lui în ceruri, manifestată în viața poporului Său pe pământ, care conectează fiecare suflet cu Dumnezeu ... Problema Sanctuarului este aceea de a-L revela pe Hristos, lucrarea Sa în curțile cerești, și cum va fi purtată în inimile discipolilor Lui. Este clar că lucrarea din inimile oamenilor trebuie să corespundă cu lucrarea lui Hristos în cer …”

„Întreaga lucrare revelată prin templul tipic, umbrind lucrarea reală a lui Hristos în cer este pentru purificarea Bisericii Sale pe pământ, iar consecința unei neglijări a cunoașterii acestor adevăruri îi va lăsa pe oameni nepregătiți pentru judecățile iminente ale lui Dumnezeu, în același fel în care evreii au fost nepregătiți pentru distrugerea care a venit peste ei.” – „Problema Sanctuarului din perspectiva cărții Evrei”, Review and Herald, 13 august 1901.

De aceea doctrina Sanctuarului nu este un subiect preferențial, rezervat doar pentru studenții avansați ai Bibliei sau pentru aceia care sunt interesați de lucruri exotice sau misterioase. Aceasta este pentru fiecare credincios. Nu este o temă care să fie înțeleasă în parte sau chiar în mod complet, doar prin cercetare intelectuală. Pentru a înțelege pe deplin, este nevoie de experimentarea adevărului pe care doctrina despre sanctuar îl descrie.[2]

W.W. Prescott, liderul gândirii adventiste și editor al publicației mondiale a bisericii de acum 70 de ani, a scris extensiv în legătură cu relația dintre doctrina Sanctuarului și misiunea distinctivă a Bisericii Adventiste. Într-o predică prezentată la sesiunea Conferinței Generale din 1903 el a spus : „Este ceva în acești pași diferiți în dezvoltarea planului lui Dumnezeu de mântuire din păcat și mai departe în sanctuar și la serviciile lui, care face o diferență pentru poporul lui Dumnezeu, și care se cuvine să o cunoască. Este scopul lui Dumnezeu, ca ei să știe aceasta și este necesar pentru ei să o cunoască, în scopul de a coopera inteligent cu dezvoltarea planului de mântuire a lui Dumnezeu așa cum a fost arătat.” – „The Gospel Message for Today”, General Conference Bulletin, 2 Aprilie 1903, 52.

Într-o serie de articole din Review and Herald din timpul crizei panteiste, Prescott a încercat să facă diferențe între aceia care susțineau că toți oamenii sunt temple vii ale prezenței lui Dumnezeu și între aceia care au crezut că doar cei ce se convertesc erau temple ale lui Dumnezeu. Înțelegerea diferenței a depins de înțelegerea corectă a doctrinei Sanctuarului și a neprihănirii prin credință. El a afirmat că „centrul problemei Sanctuarului este găsit în marele adevăr că scopul lui Dumnezeu este de a locui în carne…”

„Este destul de clar că atunci când Hristos neprihănirea noastră locuiește în inimă prin credință, făcând carnea templul Său, noi avem experiența prezentă a neprihănirii prin credință. Aceasta are loc atunci când gândul central în problema Sanctuarului este neprihănirea prin credință, sau îndreptățirea prin credință.” – „Studies in the Gospel Message”, Review and Herald, 15 iulie 1902, 6.

Doctrina Sanctuarului este calea lui Dumnezeu de a ilustra planul mântuirii – atât partea Sa, cât și a noastră. Serviciul Sanctuarului, așa cum a fost dezvăluit israeliților în experiența lor în pustiu și explicat pe deplin în Noul Testament, nu are intenția de a ascunde planul mântuirii, ci de a-l simplifica și a-l face atrăgător. Este necesar să fac această precizare deoarece pentru mulți subiectul Sanctuarului este ciudat sau neinteresant.

Când adevărul Sanctuarului este înțeles în mod corect acesta îndepărtează misterele mai degrabă decât să le creeze. Când este văzută din perspectiva Noului Testament doctrina Sanctuarului își pierde umbrele și clarifică adevărul despre roluri, că atât Dumnezeu cât și omul joacă rolul în marele și gloriosul plan de mântuire – precum soarele la amiază care luminează locurile întunecate și intensifică culorile mușcatelor și trandafirilor.

Astfel întrebarea rămâne: De ce este serviciul Sanctuarului, ca doctrină creștină, așa un mister pentru mulți adventiști de ziua a șaptea, sau nu are niciun fel de semnificație pentru cei ce nu au experiența adventiștilor de ziua a șaptea ? De ce este o dificultate pentru atât de mulți, un obstacol complex și lipsit de interes în lanțul studiilor biblice de dinainte de botez, a nou-adventiștilor de ziua a șaptea și care rareori este studiat după?

Poate pentru că accentul este pus adesea pe umbrele Vechiului Testament, decât pe soarele de la zenit al explicației Noului Testament. Poate deoarece doctrina sanctuarului a fost considerată mai mult ca o temă ce trebuie învățată, decât un adevăr care trebuie experimentat. Poate din cauză că detaliile elementare se repetă din nou și din nou, lăsând impresia că nu mai este nimic altceva de învățat. De exemplu, abordând doctrina Sanctuarului ca majoritatea teologilor sau exegeților catolici sau protestanți, nu oferă studentului nimic distinctiv care să-i capteze gândurile. Doar intonarea cuvintelor că Isus este marele nostru preot – că El mijlocește zi și noapte pentru poporul Său, că sacrificiul Său pe cruce a „plătit prețul” răscumpărării noastre, că El asigură iertarea pentru păcatele zilnice ale poporului Său – nu este destul. Aceste adevăruri mărețe sunt fundamentale în înțelegerea adevărului biblic cu privire la Sanctuarul ceresc și la rolul Domnului ca Mare Preot. Dar asemenea observații, oricât de glorioase ar fi, nu constituie întreaga poveste. Astfel, ele tind să inducă în eroare.

Teologii liberali tind să îndepărteze supranaturalul și astfel să anuleze grijile lor pentru rolul Domnului în planul mântuirii pe cruce. Ei Îl văd pe El ca pe un mare învățător care moare pentru cauza Sa, o etalare umană strălucită a atributelor divine. Dar, pentru ei, nu există niciun rol de mare preot, nici sanctuar ceresc, nici judecată viitoare, nici a doua venire.

Teologii conservatori pe de altă parte, deși afirmă pre-existența supranaturală a Domnului nostru, înălțarea și glorificarea Sa supranaturală, de asemenea, tind pentru scopuri practice, să se concentreze aproape exclusiv pe moartea Sa. Foarte puțin există, chiar și în studiile vaste asupra lucrării lui Isus Hristos privind locul, scopul și funcția rolului Său de mare preot, cu excepția faptului că El este în cer, stând la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind prin rugăciunile pe care El le oferă pentru poporul Său. Focalizarea pe moartea Domnului eclipsând rolul Său de Mare Preot și efectul acestui rol asupra urmașilor Lui de pe pământ, este o neînțelegere a planului mântuirii.

De aceea, a studia și re-studia unele adevăruri fără a vedea imaginea de ansamblu va fi exact ceea ce cel rău dorește. În astfel de circumstanțe, în loc ca întreaga persoană să fie angrenată în experiență, adevărurile parțiale devin singurele fapte care trebuie învățate. Atunci când acestea sunt prezentate, ascultătorul nerăbdător va fi repede plictisit pe măsură ce vorbitorul sau scriitorul insistă pe lucrurile evidente. Se întâmplă ceva asemănător cu plictiseala și dezinteresul școlarului nerăbdător, care deja știe bazele aritmeticii, dar care trebuie să suporte exercițiile zilnice ale celor care trebuie să ajungă din urmă. Nimic nu este mai enervant decât a reveni mereu asupra unor lucruri evidente. Totuși, lucrurile pot fi și mai grave, pentru că studentul ajunge la ideea că știind cum să adune și să scadă crede că știe totul despre matematici, și poate astfel folosi aceste numere într-un limbaj numit algebră, complăcându-se în pură speculație personală.

Dumnezeu niciodată nu a intenționat ca doctrina Sanctuarului să producă plictiseală, indiferență sau chiar mister.[3] Nu, Dumnezeu l-a inspirat pe psalmist să scrie : „Dumnezeule, calea Ta este în Sfântul Tău Locaș! Care Dumnezeu este atât de măreț ca Dumnezeul nostru?” (Psalmul 77:13).

Israelitul în pustie putea să-și ridice ochii și să vadă fumul sacrificiilor zilnice ridicându-se spre cer și lumina minunată a prezenței lui Dumnezeu scăldând Sfânta Sfintelor. Pentru el Sanctuarul nu era un subiect plictisitor. Acesta era centrul vieții sale.

Pentru creștin, ceea ce învață doctrina Sanctuarului despre Isus, trebuie de asemenea să fie centrul experienței sale, inima credinței sale, pulsația vie a mușchiului teologic care face credința, speranța și iubirea posibilă.

Oricând creștinii, indiferent de motiv, devin anemici spiritual și viața însăși devine aridă, împovărată de vină și disperare, înfășurată în mediocritate cețoasă, însănătoșirea spirituală va fi accelerată dacă ei se vor revigora cu adevărurile doctrinei Sanctuarului. Vă asigur!

Ce sunt aceste adevăruri înfășurate în Sanctuar care înlătură povara trectului, dau putere în prezent și speranță pentru viitor?

Pur și simplu doar acestea, mulțumire lui Dumnezeu! Doctrina Sanctuarului face clar ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi și ceea ce dorește El să facă în noi. El nu doar că a asigurat  iertarea și îndepărtarea păcatelor noastre; El Însuși a plătit prețul acestei împăcări prin viața și moartea Domnului nostru Isus Hristos. Mai mult decât atât, El dăruiește tuturor care acceptă resursele harului Său și puterea care L-a păzit pe Isus ca să nu păcătuiască, astfel ca El să aibă un popor care este curățit pe deplin, un monument de aducere aminte al iubirii și harului. Aceste adevăruri glorioase le vom explora în paginile următoare.

„Căci Hristos n-a intrat într-un Loc Preasfânt făcut de mâini omenești, imagine a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, să se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Evrei 9:24).

 

[1] „Înțelegerea corectă a slujirii din Sanctuarul ceresc este baza credinței noastre.” – Ellen G. White, Evanghelizare, 221.

[2] “Noi suntem în ziua ispășirii, și lucrăm în armonie cu lucrarea lui Hristos de curățire a Sanctuarului de păcatele poporului. Fie ca niciun om care dorește să fie găsit cu hainele de nuntă, să nu se opună Domnului nostru în lucrarea Sa de curățire. Așa cum este El, așa vor fi și urmașii Lui în lumea aceasta. Noi trebuie să aducem înaintea oamenilor lucrarea pe care noi o vedem prin credință, lucrarea Marelui nostru Preot care se desfășoară în Sanctuarul ceresc.  Acei care nu se alătură lui Isus în lucrarea Sa din curțile cerești, care nu-și curăță templul sufletului de orice pângărire, dar care se angajează în unele acțiuni care nu sunt în armonie cu această lucrare, sunt părtași cu dușmanul lui Dumnezeu și al omului în îndepărtarea minților de adevăr și de lucrarea pentru acest timp … Lucrarea în Sanctuarul ceresc devine obscură pentru mințile acelora care sunt controlate de ispitele celui rău și ei se implică în discuții lipsite de importanță pentru a-și satisface scopurile lor egoiste, iar adevărata lor poziție morală este determinată de lucrările lor … Aceasta este strategia lui Satan pentru a anula acest adevăr zicând: verificați adevărul prin viețile acelora care îl predică altora, și care în viața lor de zi cu zi tăgăduiesc ceea ce predică.” – Ellen G.White, Review and Herald, 21 ianuarie 1890.

[3] Ca un exemplu al îngrijorării adventiste privind declinul interesului în doctrina Sanctuarului, observații ca cele următoare sunt caracteristice : „Unii pot crede că adevărul despre sanctuar a fost relevant acum 130 de ani, dar că acesta este demodat astăzi. Probabil că acesta este motivul pentru care există un declin în interesul studiului Sanctuarului în perioadele recente. Dar Sanctuarul și serviciile lui trebuie, ca întotdeauna, să aibă înțeles și semnificație pentru Adventiștii de Ziua a Șaptea.” – J.A. McMillan, „Is the Sanctuary Truth Relevant Today?” Review and Herarld, 5 iunie 1975, 10.