Unde este Isus acum?
Copiază link

Unde este Isus acum?

Acum câțiva ani în urmă, cea mai mare parte din lumea vorbitoare de limba engleză a experimentat un fenomen care nu era deloc așteptat. După un deceniu de emfază a sloganului „Dumnezeu este mort”, după ani de revolte studențești și atacuri virulente asupra valorilor tradiționale și a autorității de orice fel – a avut loc ceva curios, în toate locurile, primul fiind orașul New York.

În primul an de rulare, un spectacol pe Broadway a ajuns la 20 de milioane de dolari și a ajuns să câștige multe alte milioane. Și care era numele spectacolului? ISUS CHRISTOS SUPERSTAR!

Peste noapte, părea că Isus „a dat lovitura” în industria muzicală, pentru că de aici înainte alte spectacole și filme au urmat. Și El a deschis o piață în contiună creștere în industria cărților unde multe best-sellere se ocupau cu El și cu A Doua Sa Venire.

În refrenul din spectacolul ISUS CHRISTOS SUPERSTAR, apărea o întrebare importantă : „Isus Christos cine ești tu? ” Deși răspunsul corect nu era oferit, întrebarea este mult mai profundă decât apare în spectacolul muzical și trece dincolo de curiozitatea obișnuită. Pentru oricine de pe planeta Pământ, nimic nu este mai important decât cine este Isus, ce a făcut El, unde este El acum și ceea ce face acum pentru rasa umană.

Dar, oricât ar părea de ciudat, chiar creștinii au fost divizați timp de secole, cu privire la cine este El. Ei au exagerat fie Dumnezeirea Sa, fie umanitatea Sa. Destul de rar I S-a oferit lui Isus cel real, locul Său cuvenit. El a fost descris în atât de multe variante și uneori în termeni ciudați, încât un observator interesat s-ar simți obligat să întrebe : „Unde este Isus cel Adevărat? ”

Și astfel marea întrebare rămâne : „Isus Hristos, cine ești tu?” Cine este El, de a devenit centrul unei „Revoluții a lui Isus” printre tinerii lumii occidentale în anii 1970, poate unul dintre cele mai neașteptate și neprevăzute evenimente ale timpurilor moderne? Din nou, cine este El, Cel care a putut transforma pe scepticii egoiști din Palestina ocupată, de acum două mii de ani, în urmași devotați care ar fi trăit sau murit pentru El?

Întrebarea : „Isus Hristos cine ești Tu?” plutește asupra fiecărei persoane care caută scop în viață sau care fuge de vocea interioară care îl învinovățește. Noi putem să fim în dezacord cu El. Noi putem să Îi spunem bun venit, în timp ce nu Îl urmăm deloc în mod serios. Noi Îl putem „folosi”  pretinzând iertarea Sa, dar nu puterea Sa. Oricum ar fi însă, noi nu Îl putem ignora. El este întotdeauna aici, ca nicio altă persoană care a trăit vreodată.

Dar cine este El? De unde a venit El? Pavel în scrisoarea sa către Evrei s-a referit la poziția unică a lui Isus ca și „căpetenie” a omenirii (Evrei 12 :2 ) și la descendența Sa umană care I-a permis să fie „căpetenia desăvârșită” a omenirii: „Se cuvenea ca Acela pentru care sunt toate lucrurile și prin care sunt toate lucrurile, aducând pe mulți fii la slavă, să desăvârșească prin suferințe pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel care sfintește și cei care sunt sfințiți împărtășesc o umanitate comună.” (Evrei 2:10-11, traducerea Phillips).

Dar cine este El? De unde a venit El? Pentru Pavel, omul Isus este standardul pentru umanitate, El a arătat bărbaților și femeilor ce este umanitatea în cel mai înalt grad al ei.

Scriitorii Bibliei fac de asemenea clar că Isus ne-a arătat de asemenea cum este Dumnezeu, că Isus Hristos este Dumnezeu în toate privințele. Ioan spune : „Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” Isus a stabilit misiunea Sa divină: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14 : 9). El a recunoscut îndeplinirea cu succes a misiunii Sale: „Eu  Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum Tată, preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea.” (Ioan 17:4-5, KJV).

Ca să răspundem întrebării neliniștitoare: „Isus Hristos cine ești Tu?” trebuie să începem cu primii creștini care L-au întâlnit pe El și s-au hotărât pentru El. Ei L-au cunoscut pe El ca pe un om care avea o umanitate completă ca și ei, nu ca un „astronaut” care a coborât în această lume „din cosmos” cu scopul de a ne spune că Dumnezeu încă este în viață, că Se simte bine și că ne iubește foarte mult.

Noi putem trimite oameni (bărbați sau femei) pe lună, dar ei rămân tot „pământești”; ei trăiesc în costume spațiale care îi păstrează neatinși de starea pe care o găsesc la aselenizare. Ei trăiesc și mănâncă, îndeplinesc acțiuni normale pentru ființele create, deși ei sunt izolați de „viață așa cum este ea” în timp ce se plimbă în jurul lunii.

Nu, Isus nu a fost un astronaut. Așa cum L-au descris primii Săi urmași (conduși de Spiritul Lui, pe care El a promis că îi va ajuta să-L vadă, audă și să-L simtă așa cum este El, atunci când vor scrie despre El), El a devenit om fără a beneficia de protecția unui costum spațial, fie vizibil sau invizibil și care să-L separe pe El de acel soi de viață trăită de contemporanii Lui.

Un comentator al Bibliei, a descris identificarea Lui cu familia omenească a Planetei Pământ: „Dar Isus a luat corp omenesc atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El Și-a asumat consecințele acțiunii legii eredității. Care erau consecințele acestea se poate vedea în istoria strămoșilor Săi pământești. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile și ispitele și să ne dea pildă de o viață lipsită de păcat.” – Hristos lumina lumii, 49.

Deși El a fost născut în umbra Căderii, luând umanitatea așa cum orice copil ar fi găsit-o acum 2000 de ani – „cu toate slăbiciunile unei omeniri degenerate” (ibid.,117) – El a demonstrat că bărbații și femeile nu sunt prizonieri într-o luptă fără speranță, că întunericul nu era veșnic, că păcatul nu era inevitabil, că Dumnezeu întotdeauna a avut o cale de ieșire. El a tras cortina și ne-a arătat nouă tuturor cum e să fii în întregime om, calea pe care Dumnezeu a intenționat-o pentru oameni ca ei să trăiască.

Isus Însuși a adresat această importantă întrebare într-o zi în Cezareea lui Filip : „Dar voi, le-a zis El, cine ziceți că sunt? Și Simon Petru, răspunzând a zis, «Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Cel Viu».” (Matei 16:15-16). Aceste cuvinte te dau pur și simplu peste cap. Imaginați-vă - mâncând și bând, petrecând și rugându-vă cu Dumnezeu! Însă ei L-au cunoscut pe El ca fiind un om, un om adevărat. Dumnezeu care a devenit om! Întruparea! De ce? Pentru a-i împăca pe păcătoși cu Dumnezeu; pentru a face un pod de iubire și putere peste apele tulburate ale pământului. Pavel a descris misiunea măreață a Domnului nostru : „Căci dacă, fiind vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui. Și nu numai atât, dar ne și lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.” (Romani 5:10-11).

Isus Hristos este calea de întoarcere în Eden, soluția la disperarea umană. El singur este fundamentul speranței omenirii și singura bază pentru răscumpărarea omului. Privește la El atârnând între cer și pământ pe crucea de pe Calvar; cel drept suferind pentru cei nedrepți, arătând iubire pentru cei neiubiți! Comparați-vă viața cu a Lui! Revendicați oferta Sa de iertare și acceptare deplină! Ascultă cuvintele Sale salvatoare : „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toți oamenii.” (Ioan 12:32). „Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Ioan 3:17). Cu siguranță, El este ceea ce îngerul a promis și ceea ce eu am nevoie – „un Mântuitor care este Hristos Domnul” (Luca 2:11).

Un alt motiv pentru venirea pe pământ a Domnului nostru, devenind om adevărat „în toate lucrurile” (Evrei 2:17) a fost să răspundă odată pentru totdeauna la una dintre principalele întrebări ale marii controverse – dacă oamenii căzuți, bărbați și femei, pot trăi vieți fericite în ascultare de Dumnezeu, în timp ce El le dă toate mijloacele pentru aceasta.[1]

Isus a demolat acuzațiile lui Satan că păcatul era inevitabil și ascultarea imposibilă; că omenirea căzută nu se putea aștepta să trăiască o viață victorioasă asupra păcatului. El a demonstrat nu doar că bărbații și femeile pot păzi legea lui Dumnezeu prin puterea care le-a fost asigurată, dar și că Însuși Dumnezeu a fost gată să riște siguranța cerului pentru a-i salva pe oameni. El a demonstrat că Dumnezeu nu a cerut nimic de la creația Sa și pe care El să nu fi fost gata să facă pentru creația Lui. Nu trebuie să extindem discuția asupra modului în care Isus a devenit soluția eternă la problema păcatului, în scopul ca inimile noastre să fie atrase spre recunoștință, laudă și adorație la adresa lui Dumnezeu, care L-a trimis pe Isus „ca o jertfă de ispășire prin sângele Său, ca să fie primit prin credință”. (Romani 3:25).

Moartea lui Isus „pentru noi” (1Tesaloniceni 5 :10) este punctul central în timp, centrul planului de mântuire, prisma prin care universul poate vedea imaginea deplină a iubirii lui Dumnezeu pentru creația Sa. Sacrificiul omului Isus a dovedit că Dumnezeu este drept, nu capricios sau injust. Aceasta Îl arată pe El a fi iubitor dincolo de imaginația umană. Dumnezeu a dovedit că încălcarea legilor fundamentale ale universului are consecințe teribile, consecințe pe care El le-a demonstrat prin faptul că a permis ca „blestemul legii” (Galateni 3:13) să fie pe deplin drenat în viața și moartea lui Isus.

Ce sarcină Și-a asumat Dumnezeu, prin faptul că a devenit om în Isus! Ce risc! Dar prin umanitatea Sa, prin faptul că a devenit om cu adevărat, Isus a plătit prețul nebuniei omului și a deschis ușa din nou spre Eden.[2]

Nu este de mirare că Ellen White expune adorația inimilor noastre atunci când ea scrie: „Umanitatea Fiului lui Dumnezeu este totul pentru noi. Aceasta este lanțul de aur care leagă sufletele noastre de Hristos și prin Hristos de Dumnezeu. Acesta este studiul nostru. Hristos a fost un om adevărat.” – Solii alese, vol. 1, 224.

Unul din aspectele uimitoare ale faptului că Dumnezeu a devenit om este că acest dar nu a fost temporar. Dumnezeu a devenit om pentru veșnicie! „El (Dumnezeu) a dat pe Fiul Său Unic Născut pentru a veni pe Pământ, ca să ia natura omului, nu doar pentru câțiva ani de viață, ci pentru a păstra această natură în curțile cerești, ca o mărturie eternă a credincioșiei lui Dumnezeu.” – Ibid, 258 (vezi și Hristos lumina lumii, 25).

Meditați la acest lucru. Aceasta zdruncină mintea umană. Noi putem înțelege minunea nașterii Domnului nostru în Betleem, când El S-a limitat pe Sine în interiorul creației Sale. Dar ca Domnul Creației, care a umblat printre stele și a pus pe orbita lor noi universuri, pentru a fi pentru totdeauna încapsulat în timp și spațiu – aceasta zdruncină mintea omului în legătură cu oceanele de iubire ale lui Dumnezeu. Isus într-adevăr S-a dăruit pe Sine planetei Pământ, pentru tine și pentru mine. Dumnezeu a adoptat natura umană pentru eternitate !

Bărbați și femei, L-au văzut ultima dată pe Isus pe pământ în timp ce erau adunați pe Muntele Măslinilor, cu puțin timp înainte de a se înălța la cer, dincolo de vederea lor. Dar El i-a lăsat așa cum L-au cunoscut pe El la vârsta de 33 de ani – un om care era așa ca ei. În timp ce ei priveau, pierduți de uimire, „El S-a înălțat, și un nor L-a ascuns de ochii lor.” (Fapte 1:9). A plecat El pentru totdeauna? Urmașii Săi fideli Îl vor mai vedea vreodată? Unde S-a dus El?

Întrebările lor au fost repede disipate, odată cu afirmația liniștitoare a îngerului: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care a fost înălțat la cer dintre voi, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.” (Fapte 1:11).

Isus, Tâmplarul din Nazaret, Prietenul mulțimilor, Vindecătorul plin de har, este acum în cer, nu ca un spirit descărnat, nu cu „forma de Dumnezeu” pe care o avea înainte de a veni pe acest Pământ (Filipeni 2:6), ci ca om, reținând natura umană pentru eternitate.

Așa L-a recunoscut Ștefan pe El, când Dumnezeu în harul Său a înlăturat vălul dintre cer și pământ, cu câteva momente înainte ca viața sa să fie zdrobită sub pietrele azvârlite de oamenii care nu puteau suporta adevărul. „Dar Ștefan plin de Duh Sfânt, și-a ațintit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu și a zis : «Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.»” (Fapte 7:55-56).

Pavel a auzit vocea Lui în acea zi de răscruce, de pe drumul Damascului. În mijlocul terorismului său spiritual, Pavel a fost oprit de Isus cu întrebarea uimitoare: „Saul, Saul, pentru ce Mă prigonești? Și el a spus: Cine ești tu Doamne? Și El a spus: Eu sunt Isus pe care Îl prigonești.” (Fapte 9:4-5).

Lui Ioan i-a fost dată o licărire minunată a Maestrului său, în vreme ce era exilat pe insula stâncoasă Patmos. Nu a fost aceasta o acțiune plină de har din partea Domnului – să îi dăruiască vechiului Său prieten, care a mărturisit glorios pentru cauza Sa, asigurarea finală că tot ceea ce a făcut nu a fost în zadar?  „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine, spunând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort și iată sunt viu în vecii vecilor și Eu țin cheile morții și ale Locuinței Morților.” (Apocalipsa 1:17-18).

Însă odată cu trecerea timpului s-a întâmplat ceva foarte interesant și trist cu Biserica creștină. Ei au pierdut din vedere locul unde Se află Isus acum și ceea ce este El acum, acționând acum în folosul nostru. Peste secole, mulți în biserică și-au fixat atenția lor pe El murind pe cruce – personificare a tragediei umane. Ei L-au înălțat pe Isus ca cel mai mare învățător al neprihănirii pe care omenirea l-a avut vreodată, L-au onorat pentru integritatea Sa neștirbită, perfectă, L-au adorat pentru impulsul Său moral pe care El L-a injectat în istoria umană. Ei sunt mișcați de urmarea absolută a idealurilor Sale care L-au condus la cruce, în fața căreia El n-a dat bir cu fugiții și nici n-a consimțit la rău. Însă aceasta este unde privesc ei – pe cruce.

Alți creștini au mers mai departe; ei și-au fixat atenția lor asupra lui Isus ca un Salvator înviat. Ei L-au văzut pe El în mijlocul ucenicilor Lui pentru cele patruzeci de zile, după care S-a înălțat la cer. Însă ei cumva Îl pierd pe El în lumina difuză a anilor lumină, a jargonului teologic cu privire la ispășire. Deși ei cunosc că El este în ceruri și „la dreapta lui Dumnezeu”, nu au o înțelegere clară a lui Hristos care Își continuă rolul Său în îndeplinirea planului de mântuire.

A-L vedea pe El doar pe cruce este a vedea doar în parte. Atrăgătoare și fermecătoare este această imagine a iubirii infinite – Dumnezeu plătind prețul pentru o rasă căzută, și înviind triumfător din mormânt – o demonstrație duală de iubire și putere. Însă o imagine parțială a lui Isus conduce la neînțelegeri importante cum ar fi: (1) credința că iubirea Sa este irezistibilă și într-o bună zi într-un timp de favoare a lui Dumnezeu, toți oamenii, bărbați și femei vor fi convinși și astfel se vor întoarce la o împărăție reunită de iubire și har. Sau (2) că simpla recunoaștere că El a murit pentru păcatul oricui este în sine testul unei persoane mântuite.

Adventiștii de Ziua a Șaptea cred că este mult mai mult în rolul pe care Îl are Domnul în planul de mântuire, decât doar să Îl vedem pe El numai pe cruce, minunat și indispensabil așa cum o arată moartea Sa. Sau chiar să Îl vedem pe El ca Domnul nostru înviat, glorios, cu toate implicațiile sale. Ei Îl urmează pe El în Sanctuarul ceresc, ei își fixează ochii asupra Lui, Marele Preot al familiei umane, speranța vie a oricărui om care caută iertarea și biruința asupra forțelor păcatului.

Pe parcursul cărții Evrei, Pavel cântă cântarea glorioasă a Domnului nostru care continuă lucrarea pentru bărbați și femei. De exemplu : „Având deci, un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturia noastră.” ( Evrei 4:14 ).

Pavel declară că o înțelegere clară a lui Isus ca marele nostru preot este „o ancoră sigură a sufletului, o speranță care nu se clatină și care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru, unde Isus a intrat pentru noi ca Înainte Mergător” (Evrei 6:19-20). El a proclamat că creștinii pot intra cu îndrăzneală în Sanctuar - „prin sângele lui Isus avem o deplină libertate să intrăm în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă și vie pe care El ne-a deschis-o prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său, și fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranță a credinței, cu inimile stropite și curățite de o conștiință rea și cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evrei 10:19-22).

Ceva foarte semnificativ pentru planul de mântuire este ajungerea în cer astăzi, deoarece Isus este marele nostru preot. Ceva important și special trebuie să aibă loc în viețile urmașilor Lui pe pământ, din cauza rolului lui Isus ca marele nostru preot, așa cum vom studia în paginile următoare.

A-L urma pe Isus în Sanctuarul ceresc nu depreciază crucea. Doamne ferește! Fără cruce nu ar fi astăzi niciun mare preot în Sanctuarul ceresc. Dar ceea ce face Isus acum este probabil cel mai important subiect de înțeles de cei de pe planeta Pământ.[3]

Preocuparea noastră pentru dezechilibrele ecologice, pentru creșterea populației, pentru proliferarea armelor nucleare, pentru depozitarea deșeurilor – pentru orice altceva; toate asemenea preocupări pălesc în importanță, comparat cu ceea ce noi ar trebui să cunoaștem despre Isus și ceea ce El face pentru această planetă zguduită. Unde este Isus acum, și ce face El, trebuie să fie înțeles de toți cei ce caută pacea veșnică în inima lor și care vor să fie parte dintre cei ce grăbesc venirea Domnului lor.

Nu este deloc surprinzător că Ellen White a scris : „Poporul lui Dumnezeu trebuie să aibă ochii lor fixați acum pe Sanctuarul ceresc, unde se desfășoară lucrarea finală de judecată a marelui nostru preot – unde El mijlocește pentru poporul Său.” – Evanghelizare, 223.

Putem înțelege destul de ușor de ce Pavel i-a îndemnat pe cititorii săi: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.”  (Evrei 4:15-16).

În paginile care urmează Îl vom urma pe Domnul nostru în Sanctuarul [4]  universului, în rolul Său de jertfă și preot pentru toți cei care Îl numesc Domn, și care ascultă de El, invitându-ne să cooperăm cu El în îndeplinirea marelui Său plan de mântuire pentru păcătoșii de pe planeta Pământ.

 

[1] „Satan a afirmat că omul nu poate păzi poruncile lui Dumnezeu. Pentru a dovedi că oamenii pot face acest lucru, Hristos a devenit om și a trăit o viață de perfectă ascultare, ca o dovadă pentru ființele umane păcătoase, pentru lumile necăzute în păcat și pentru îngerii cerești, arătând că omul poate păzi legea lui Dumnezeu prin puterea Divină care este asigurată din plin pentru toți cei ce cred. Pentru a-L descoperi pe Dumnezeu lumii, pentru a demonstra ca adevărat ceea ce a negat Satan, Hristos în mod voluntar Și-a  însușit umanitatea și prin puterea Lui, umanitatea se poate supune lui Dumnezeu. … El a fost, așa cum suntem noi, subiectul ispitirilor dușmanului. Satan a exaltat când Hristos a devenit o ființă umană și el I-a pavat calea Sa cu fiecare ispită imaginabilă. Neputințele umane și lacrimile au fost partea Sa; însă El a privit spre Dumnezeu, rugându-Se din tot sufletul Său, cu strigăte mari și lacrimi; și El a fost ascultat din pricina evlaviei Lui. Subtilitatea dușmanului nu a putut să-L prindă în cursă, pentru că El Și-a pus încrederea în Dumnezeu și a fost ascultător de cuvintele Sale. «Iată vine prințul lumii acesteia» a spus El, și «acesta nu are nimic în Mine.» El nu a putut găsi nimic în Mine care să rezoneze cu sofismele lui.” – Ellen G.White, Semnele Timpului, 10 Mai 1889.

[2] „Hristos nu a luat o natura umană aparentă; El chiar a luat natura umană reală. El în realitate a avut natură umană completă. «Astfel, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El a luat parte la ele.» (Evrei 2:14). El a fost fiul Mariei; El a fost sămânța lui David conform descendenței umane. El este declarat a fi un om, chiar Omul Isus Hristos. … Prin ascultarea Sa față de toate poruncile lui Dumnezeu, Hristos a lucrat o răscumpărare pentru om. Aceasta nu a fost prin a Se da pe Sine altuia, ci prin luarea umanității asupra Sa. Astfel Hristos a dat umanității o existență în afara lui Însuși. A aduce umanitatea în Hristos, a aduce rasa căzută în unire cu divinitatea, este lucrarea de răscumpărare. Hristos a luat natura omului pentru ca omul să poată fi una cu El, așa cum El este una cu Tatăl, ca Dumnezeu să-l iubească pe om, așa cum El Îl iubește pe singurul Său Fiu născut, ca oamenii să poată fi părtași ai naturii divine, și pe deplin în El.” – Ellen G. White, Review and Herald, 5 aprilie 1906.

[3] „Mijlocirea lui Hristos în favoarea omului în Sanctuarul de sus este esențială în planul de mântuire așa cum a fost și moartea Sa pe cruce.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, 489.

[4] Termenul de Sanctuar a fost aplicat în mod adecvat de Adventiștii de Ziua a Șaptea la tabernacolul pământesc din Vechiul Testament (și prin implicare slujbelor divine de acolo), la sanctuarul antitipic ceresc (și la slujbele lui), la Biserica Creștină, și la creștinii consacrați care se aduc pe sine ca jertfe pentru Dumnezeul cerului, care găsește plăcere să locuiască „cu omul zdrobit și smerit” (Isaia 57:15). Fiecare definiție va fi examinată în paginile următoare.