Tema Marii Lupte și schimbările care au avut loc în omenire după căderea în păcat
Copiază link

Tema Marii Lupte și schimbările care au avut loc în omenire după căderea în păcat

Pentru a putea înțelege corect urmările păcatului și planul de răscumpărare trebuie să înțelegem corect ce este păcatul, precum și natura acestuia. O definiție greșită a păcatului ne duce la teorii greșite în cea ce privește răscumpărarea noastră și lucrarea pe care Dumnezeirea și omul trebuie să o facă în vederea reîntoarcerii în Eden.

Efortul permanent al lui Satana este de a prezenta greșit caracterul lui Dumnezeu, natura păcatului și adevăratele probleme puse în joc în Marea Luptă. Denaturările lui slăbesc obligativitatea Legii divine și dau oamenilor îngăduinţa să păcătuiască. În același timp, îi face să nutrească idei greșite despre Dumnezeu, astfel încât să-L privească mai degrabă cu teamă și cu ură decât cu iubire. Cruzimea caracterului său o atribuie Creatorului; aceasta este înfăţișată în sistemele religiei și experimentată în felul de închinare. În felul acesta, minţile oamenilor sunt orbite, iar Satana și le asigură ca mijloace de a lupta împotriva lui Dumnezeu. Prin concepţii greșite, privitoare la atributele divine, popoarele păgâne au fost conduse să creadă că sunt necesare sacrificii omenești pentru a asigura favoarea Divinităţii; și astfel au fost săvârșite cruzimile cele mai oribile sub diferite forme de idolatrie.” – Tragedia Veacurilor, 569.

Definiția păcatului în Biblie, lumina mai mare și în lumina mai mică[1], scrierile profetului Ellen White[2]

„Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui, nespunând ce a văzut sau ce știe, și va cădea astfel subt vină, sau când cineva, fără să știe, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, și va băga apoi de seamă și se va face astfel vinovat; sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, și va băga de seamă mai târziu, și se va face astfel vinovat; sau când cineva, vorbind cu ușurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, și nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu, și se va face astfel vinovat: Când cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-și mărturisească păcatul.” – Leviticul 5:1-5

„«Dacă aţi fi orbi», le-a răspuns Isus, ,«n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: ,Vedem.’ Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.»” – Ioan 9:41.

Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor.” – Ioan 15:22.

„[…] cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat!” – Iacov 4:17.

„Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege.” – 1 Ioan 3:4

Ce spune Ellen White că este păcatul?

Cuvintele următoare aparțin unui înger dintr-o viziune pe care a avut-o Ellen White și pe care i-a relatat-o lui W. A. Colcord pe 22 iunie 1896 în scrisoarea 22 din acel an:

„Aceasta este esența păcatului, să-ți permiți să intri în contradicție cu voia lui Dumnezeu.” – Manuscript Releases, vol. 5, 348.

„Trebuie să existe o înțelegere clară a ce anume este păcatul și trebuie să evităm să pășim spre granița dintre ascultare și neascultare.”– Solii Alese, vol. 1, 234.

„Ce este păcatul? Singura definiție care îți este dată în Cuvântul lui Dumnezeu este «păcatul este călcarea legii»[3]. Apostolul spune: «unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.»[4]” – Review and Herald, 10 iunie 1890.

„Pentru a-L lăsa pe Isus în inimile noastre trebuie să ne oprim din a mai păcătui. Singura definiție pentru păcat pe care o avem în Biblie este că păcatul este călcarea legii. Legea ajunge departe în cerințele ei și noi trebuie să aducem inimile noastre în armonie cu ea.” – Signs of the Times, 3 martie 1890.

„Atunci când ne separăm de Dumnezeu prin păcat, care este călcarea legii Sale, Satana ia controlul minților noastre.” – Review and Herald, 12 iulie 1887.

Este ispita păcat?

„Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.” – Iacov 1:14-15.

Ispita nu este păcat și nu este nicio indicație că Dumnezeu este nemulțumit de noi. […] În timpul de încercare și ispitire ni se permite să măsurăm gradul credinței și încrederii noastre în Dumnezeu și să estimăm stabilitatea caracterului nostru creștin.” – Signs of the Times, 18 decembrie 1893.

„Chiar și cel mai bun dintre oameni este tulburat de gânduri și simţăminte care îi sunt sugerate de Satana; dar, dacă nu se lasă absorbit de ele, dacă le respinge cu oroare, sufletul lui nu este contaminat de vinovăţie și nimeni nu va fi afectat de influenţa lor.” – Minte, caracter, personalitate, vol. 2, 432.

„Ispita nu este păcat, și nu este un indiciu al neplăcerii lui Dumnezeu. Sufletul care rezistă ispitei descoperă universului ceresc și lumii puterea și virtutea principiului creștin.” – Manuscript Releases, vol. 12, 80.

Cum ia naștere păcatul

Începutul căderii în ispită constă în păcatul de a-i îngădui minţii să oscileze și în păcatul unei lipse de consecvenţă în ce privește încrederea voastră în Dumnezeu. Cel rău pândește neîncetat, pentru a prinde ocazia de a crea o imagine greșită a lui Dumnezeu și de a ne atrage gândurile spre ceea ce este interzis.” – Minte caracter personalitate, vol. 1, 31

„Dacă va reuși, Satana vă va absorbi mintea cu lucrurile lumești. El se va strădui să vă incite simţămintele, să vă trezească pasiunile și să vă atașeze afecţiunile de ceea ce este spre răul vostru; dar vouă vă revine responsabilitatea de a vă controla toate emoţiile și pasiunile, aducându-le la o supunere lucidă faţă de raţiune și conștiinţă. Atunci Satana își va pierde puterea de dominare a minţii.” – Idem

„Păcatul vorbirii de rău începe cu nutrirea gândurilor rele. Șiretenia include necurăţia în toate formele ei. Un gând necurat tolerat, o dorinţă nesfântă nutrită și astfel sufletul este contaminat, integritatea lui compromisă. «Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului, și păcatul o dată făptuit, aduce moartea.» Dacă vrem să nu săvârșim păcat, atunci să-l evităm chiar de la început. Fiecare sentiment și fiecare dorinţă trebuie s-o punem sub stăpânirea raţiunii și a conștiinţei. Fiecare gând nesfânt trebuie să fie imediat respins. Mergeţi în cămăruţa voastră, urmași ai lui Hristos, rugaţi-vă cu credinţă și din toată inima. Satana urmărește să-ţi prindă picioarele în cursă. Trebuie să fii ajutat de sus dacă vrei să scapi de șiretlicurile lui.” – Mărturii, vol. 5, 177.

„Creștinul trebuie să lase îndoiala la o parte. Hristos nu va permite nimănui, care în pocăință și credință a revendicat protecția Sa, să treacă sub puterea vrăjmașului. […] Când vine ispita și încercarea, nu aștepta să pui la punct toate dificultățile, ci uită-te la Isus, ajutorul tău.” – Signs of the Times, 19 martie 1902.

Nu este păcat mai mare ca necredința. Când în inimă există necredință, există pericol care va fi exprimat.” – My life today, 14.

Necredința este repulsivă, întunecoasă, respingătoare. Ea poate doar să nege și să distrugă. Credința ridică capul în demnitate conștientă și încredere fermă în Dumnezeu. Adevărații lucrători merg și lucrează prin credință.” – Signs of the Times, 28 august 1901.

„Când necredința și invidia sunt permise și chiar rostite, acestea devin agenți pentru îndepărtarea credinței calme, vii, și încrezătoare. Adevărul este greșit înțeles și pervertit pentru a însemna eroare.” – Review and Herald, 12 octombrie 1897.

„Într-un anumit sens toți oamenii cred, iar efectul produs asupra inimii și caracterului este în conformitate cu lucrurile crezute[5].” -  Review and Herald, 5 ianuarie, 1886.

„Lucrarea lui Hristos ne solicită să ne angajăm într-o luptă continuă cu răul spiritual din caracterele noastre. Tendinţele naturale trebuie să fie învinse. Apetitul și pasiunea trebuie să fie stăpânite, iar voinţa trebuie să fie așezată întru totul de partea lui Hristos.” - Minte caracter personalitate, vol. 1, 31.

„În scepticism există o putere fermecătoare. Necredința și îndărătnicia merg de obicei mână în mână.” - Signs of the Times, 8 iunie, 1882.

Păcatul este o chestiune de alegere chiar și în condițiile naturii omenești căzute în păcat (tendințe păcătoase)

„Prin credinţă și rugăciune, toţi pot să îndeplinească cerinţele Evangheliei. Nimeni nu poate fi forţat să păcătuiască. În primul rând trebuie să fie câștigat consimţământul său; sufletul trebuie să ia o hotărâre în legătură cu actul păcătos, mai înainte ca pasiunea să domine asupra raţiunii sau nelegiuirea să triumfe asupra conștiinţei. Ispitirea, deși puternică, nu este niciodată o scuză pentru păcat. «Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.» Strigă la Domnul, suflet ispitit. Aruncă-te neajutorat și nevrednic la picioarele lui Isus și cere împlinirea făgăduinţelor Sale. Domnul va auzi. El știe cât de puternice sunt înclinaţiile inimii firești și el vă ajută de fiecare dată în ispită.” – Mărturii, vol. 5, 177.

„Nimeni nu poate fi forțat să încalce legea sfântă a lui Dumnezeu. Oricât de puternică, ispita, nu este o scuză pentru păcat, pentru că harul divin este suficient pentru noi […].” – The Watchman, 11 februarie 1908.

„În Predica de pe Munte, Hristos le-a prezentat ucenicilor Săi principiile esenţiale ale Legii lui Dumnezeu. El le-a spus ascultătorilor Săi că legea este încălcată la nivelul gândirii, înainte ca dorinţele rele să fie concretizate în fapte păcătoase. Noi avem obligaţia de a ne controla gândurile și de a le aduce în supunere faţă de Legea lui Dumnezeu. Puterile nobile ale minţii ne-au fost date de Dumnezeu pentru a le folosi în contemplarea lucrurilor cerești. Cerul are resurse din belșug pentru ca sufletul să poată crește continuu în viaţa spirituală. Există mijloace la îndemână care să ne ajute să creștem în cunoștinţă și în virtute.” – Minte caracter personalitate, vol. 2, 658.

„Nu stă în puterea Satanei să forțeze pe cineva să păcătuiască. Păcatul este actul individual al păcătosului.” - Signs of the Times, 18 decembrie 1893.

„Lui Adam i s-a cerut să ofere o ascultare perfectă față de Dumnezeu, nu numai pentru bine său, ci și pentru binele posterității. Dumnezeu i-a promis că dacă va trece testul ispitirii, păstrându-și în timpul marii încercării la care va fi supus loialitatea față de Creator, ascultarea îi va asigura acceptarea și favoarea din partea lui Dumnezeu. Apoi va fi așezat pentru totdeauna în sfințenie și fericire, și aceste binecuvântări se vor extinde pentru toată posteritatea sa. Dar Adam a eșuat la acest test. Și pentru că s-a revoltat împotriva legii lui Dumnezeu, toți urmașii lui au fost păcătoși. Legea lui Dumnezeu a fost odată scrisă în inimile bărbaților și femeilor. Dar păcatele lor cultivate au estompat și aproape au șters aceea scriere. Impresiile făcute de păcat în mod gradat au îndepărtat impresiile făcute de lege.” – Manuscript Releases, vol. 9, 229.

„Este inevitabil ca și copiii să sufere urmările faptelor rele ale părinţilor lor, dar ei nu sunt pedepsiţi pentru vinovăţia părinţilor, în afara cazului că și ei au luat parte la păcatele lor. Cu toate acestea, copiii calcă, de obicei, pe urmele părinţilor lor. Prin moștenire sau exemplu, fiii devin părtași ai păcatelor tatălui lor. Tendinţele spre rău, apetitul pervertit și moralitatea josnică, împreună cu bolile și degenerarea fizică se transmit ca o moștenire din tată în fiu, până la a treia și a patra generaţie. Acest adevăr înspăimântător ar trebui să aibă o putere solemnă care să-i reţină pe oameni de a merge pe calea păcatului.” – Patriarhi și profeți, 306.

Consecințele păcatului

„În curând îngerul nimicitor va merge din nou, nu pentru a nimici doar pe întâiul născut, ci să nimicească cu desăvârșire bătrân și tânăr, atât bărbați, femei cât și copiii care nu au semnul.” – Review and Herald, 19 septembrie 1854.

„Crucea de pe Calvar, în timp ce declară Legea ca fiind de neschimbat, face cunoscut universului că plata păcatului este moartea.” – Tragedia veacurilor, 503.

Ca urmare a păcatului lui Adam, moartea a trecut asupra întregului neam omenesc. Toţi, fără deosebire, merg în mormânt. Iar prin prevederile Planului de Mântuire toţi vor fi scoși din mormântul lor. «Va fi o înviere a celor drepţi și a celor nedrepţi.» «Și după cum toţi mor în Adam, tot așa toţi vor învia în Hristos» (Faptele Apostolilor 24:15; 1 Corinteni 15:22). Dar se face deosebirea între cele două categorii care sunt înviaţi. «Toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată» (Ioan 5:28-29). Aceia care au fost «socotiţi vrednici» de învierea spre viaţă sunt «fericiţi și sfinţi». «Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere» (Apocalipsa 20:6). Dar aceia care n-au primit iertare prin pocăinţă și credinţă trebuie să primească pedeapsa nelegiuirii lor — «plata păcatului». Ei suferă pedeapsa care va fi diferită ca durată și intensitate «după faptele lor», dar în cele din urmă se încheie cu moartea a doua. Deoarece este imposibil pentru Dumnezeu, ţinând seama de dreptatea și de mila Sa, să-l mântuiască pe păcătos în păcatele lui, El îl privează de viaţa pe care, prin neascultare, a pierdut-o și de care s-a dovedit a fi nevrednic. Un scriitor inspirat spune: «Încă puţin și cel nelegiuit nu va mai fi; da, îl vei căuta în locul lui și nu va mai fi“. Iar un altul declară: „Ei sunt ca și cum n-ar fi fost niciodată» (Psalmii 37:10; Obadia 16). Acoperiţi de rușine, ei cad într-o uitare deznădăjduită, veșnică.

În felul acesta se va pune capăt păcatului, cu tot vaiul și ruina care au izvorât din el. Psalmistul spune: «Tu pedepsești neamurile, nimicești pe cel rău, le ștergi numele pentru totdeauna și pe vecie. S-au dus vrăjmașii! N-au rămas din ei decât niște dărâmături veșnice!» (Psalmii 9:5-6). Ioan, în Apocalipsa, privind înainte spre starea veșnică a celor mântuiţi, aude corul universal de laudă, netulburat de nici o notă discordantă. Toată suflarea din cer și de pe pământ a fost auzită dând slavă lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:13). Acolo nu vor fi suflete pierdute care să-L hulească pe Dumnezeu, când se zvârcolesc în chinul fără sfârșit, nici fiinţe nenorocite în iad nu-și vor amesteca vaietele cu cântările celor mântuiţi.” – Tragedia veacurilor, 544.

„Profeţia Mântuitorului cu privire la căderea judecăţilor lui Dumnezeu peste Ierusalim trebuie să aibă o altă împlinire, faţă de care acea distrugere teribilă era doar o umbră slabă. În soarta cetăţii alese putem vedea soarta unei lumi care a respins mila lui Dumnezeu și a călcat în picioare Legea Sa. Întunecate sunt rapoartele decăderii omenești, la care pământul a fost martor în decursul lungilor lui veacuri de crimă. Inima slăbește și mintea se pierde privind toate acestea. Teribile au fost rezultatele lepădării autorităţii Cerului. Însă o scenă și mai întunecată este prezentată în descoperirea viitorului. Rapoartele trecutului — procesiunea lungă a conflictelor, a agitaţiilor și a răscoalelor, „învălmășeala luptei și haina de război tăvălită în sânge“ (Isaia 9, 5) — ce sunt toate acestea în contrast cu grozăviile zilei aceleia, când Duhul înfrânător al lui Dumnezeu va fi retras cu totul de la cei nelegiuiţi și nu va mai ţine în frâu răbufnirea patimilor omenești și mânia satanică? Lumea va vedea atunci, ca niciodată mai înainte, rezultatele conducerii lui Satana.” – Tragedia veacurilor, 36.

„«El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă.» (Matei 24:30-31). Atunci cei care nu ascultă de Evanghelie vor fi nimiciţi «de suflarea gurii Sale și vor fi prăpădiţi cu arătarea venirii Sale.» (2 Tesaloniceni 2:8). Ca și Israelul din vechime, cei nelegiuiţi se pierd singuri; ei cad prin nelegiuirea lor. Printr-o viaţă de păcat s-au așezat atât de departe de armonia cu Dumnezeu, starea lor a devenit atât de degradată de păcat, încât manifestarea slavei Sale este pentru ei un foc nimicitor” – Tragedia veacurilor, 37

Nu este departe timpul când Dumnezeu Se va ridica să răzbune autoritatea Sa insultată. «Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului» (Isaia 26>21). «Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El?» (Maleahi 3:2). Poporului Israel, datorită păcătoşeniei lui, i s-a interzis să se apropie de munte atunci când Dumnezeu era gata să Se coboare pe el spre a face cunoscută Legea Sa, ca nu cumva să fie mistuit de slava arzândă a prezenţei Sale. Dacă o astfel de manifestare a puterii lui Dumnezeu a marcat locul ales pentru proclamarea Legii Sale, cât de teribil trebuie să fie completul Său de judecată atunci când va veni pentru a aduce la îndeplinire aceste rânduieli sacre! Cum vor putea oare aceia care I-au călcat în picioare autoritatea să suporte slava Lui în ziua cea mare a răsplătirii finale? Groaza de la Sinai era menită să înfăţişeze poporului scenele judecăţii. Sunetul unei trâmbiţe a chemat poporul Israel să se întâlnească cu Dumnezeu. Vocea Arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu îi vor strânge de pe întregul pământ atât pe cei vii, cât şi pe cei morţi în faţa Judecătorului lor. Tatăl şi Fiul, însoţiţi de o mare mulţime de îngeri, au fost prezenţi pe munte. În ziua cea mare a judecăţii, Isus Hristos va veni «în slava Tatălui Său cu îngerii Săi» (Matei 16:27). El va sta apoi pe tronul slavei Sale şi înaintea Sa vor fi adunate toate naţiunile pământului.” – Patriarhi și profeți, 339.

„Când Domnul Isus părăsește Sfânta Sfintelor, Duhul Său ocrotitor este retras de la conducători și de la oameni. Ei sunt lăsaţi în stăpânirea îngerilor răi. Atunci, la sfatul și la îndrumarea lui Satana, vor fi emise asemenea legi, încât, dacă timpul nu ar fi foarte scurt, nimeni nu ar putea fi salvat.” – Evenimentele ultimelor zile, 255.

 Pasiunile omenești în contextul păcatului

„Puteţi face totul prin Hristos, care vă întărește. Aveţi acea vârstă la care voinţa, pofta și pasiunile cer cu putere să fie satisfăcute. Dumnezeu le-a sădit în fiinţa voastră în scopuri înalte și sfinte. Nu trebuie ca acestea să devină pentru voi un blestem prin pervertirea lor. Vor ajunge astfel numai când refuzaţi să vă supuneţi controlului raţiunii și conștiinţei. Înfrânare, tăgăduire — acestea sunt cuvinte și fapte pe care voi nu le cunoașteţi din experienţă. Ispitele v-au stăpânit. Minţile nesfinţite nu reușesc să primească acea tărie și mângâiere pe care le-a prevăzut Dumnezeu pentru ele. Acestea sunt agitate și sunt stăpânite de o dorinţă arzătoare după ceva nou — ceva care să desfete, să mulţumească și să aţâţe mintea, iar aceasta este numită plăcere. Satana are farmece ademenitoare, prin care stârnește interesul și stimulează imaginaţia tineretului, îndeosebi pentru a-i putea prinde în capcana sa. Voi zidiţi pe nisip. Aveţi nevoie să strigaţi cu sinceritate: „O, Doamne, schimbă Tu lăuntrul sufletului meu!“ Puteţi avea o influenţă bună asupra tinerilor, sau o influenţă spre rău. Fie ca Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe de-a-ntregul, suflet, trup și spirit.” – Mărturii, vol. 3, 84.

„Dumnezeu l-a creat pe om cu puţin mai prejos decât îngerii și a pus asupra lui atributele care, dacă sunt folosite cum se cuvine, vor face ca el să fie o binecuvântare pentru lume și să reflecte slava Dătătorului.” – Idem, 50.

„Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfăţișarea exterioară, cât și în caracter. Numai Hristos singur este «întipărirea Fiinţei» (Evrei 1:3) Tatălui; omul însă a fost făcut «după chipul» lui Dumnezeu. Natura sa era în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Mintea sa era capabilă să înţeleagă lucrurile dumnezeiești. Sentimentele sale erau curate; apetitul și pasiunile lui erau sub controlul raţiunii. El era sfânt și fericit, purtând chipul lui Dumnezeu și fiind în perfectă ascultare de voinţa Sa.” – Patriarhi și profeți, 45.

„Corpul trebuie adus în ascultare. Puterile mai înalte ale făpturii trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de către voinţă, care trebuie ea însăși să se afle sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a raţiunii, sfinţită prin harul divin, trebuie să fie stăpână în vieţile noastre.” – Divina vindecare, 130.

Patimile firești își au locul și rostul lor în trup. Cuvintele «fire» sau «firesc», sau «poftele firii pământești», se referă la firea pământească, stricată, coruptă; firea prin sine însăși nu poate lupta împotriva voinţei lui Dumnezeu. Ni se poruncește să răstignim firea cu poftele și patimile ei. Cum să facem acest lucru? Producând durere trupului? Nu, ci dând morţii ispita spre păcat. Gândul stricat trebuie înlăturat. Orice gând trebuie adus în supunere faţă de Domnul Hristos. Orice tendinţe animalice trebuie să fie supuse puterilor mai înalte ale sufletului. Iubirea lui Dumnezeu trebuie să domnească mai presus de orice; Domnul Hristos trebuie să ocupe un tron neîmpărţit. Trupurile noastre trebuie să fie considerate ca fiind proprietatea cumpărată de El. Mădularele trupului trebuie să devină unelte ale neprihănirii.” – Căminul advent, 127.

„Singura putere care creează sau care perpetuează adevărata pace este harul lui Hristos. Când acesta este sădit în inimă, el va îndepărta patimile care provoacă cearta sau dezbinarea.” – Hristos lumina lumii, 305.

„Trupul trebuie adus în supunere faţă de puterile superioare ale fiinţei omenești. Patimile trebuie stăpânite de voinţă, care la rândul ei, să stea sub stăpânirea lui Dumnezeu. Puterea împărătească a raţiunii, sfinţită prin har divin, trebuie să controleze viaţa. Puterea intelectuală, forţa fizică și, longevitatea depind de legi imutabile.” – Profeți și regi, 488.

„Dacă ei nu depun eforturi hotărâte pentru a birui tendințele spre rău ereditare sau cultivate, aceste tendințe vor deveni pofte trupești[6] care se luptă împotriva sufletului.” – Signs of the Times, 24 octombrie 1900.

Cel ispitit trebuie să înţeleagă adevărata forţă a voinţei. Aceasta este puterea stăpânitoare din firea omului — puterea de decizie, puterea alegerii libere. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dorinţele de bine și puritate sunt bune în sine; dar, dacă ne oprim aici, ele nu vor sluji la nimic. Mulţi se vor îndrepta către ruină, în timp ce speră și doresc să-și învingă înclinaţiile rele. Ei nu-și predau voinţa lui Dumnezeu. Ei nu fac alegerea de a-I sluji. Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege liber; ne-o putem exercita, căci este a noastră. Noi nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gândurile, pornirile, afecţiunile. Nu ne putem face pe noi înșine curaţi, potriviţi pentru serviciul lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voinţa noastră; atunci va lucra în noi voinţa și înfăptuirea după bunul Său plac. Astfel, întreaga noastră fire va fi adusă sub controlul lui Hristos. Prin corecta exercitare a voinţei, poate fi făcută o schimbare totală în viaţă. Predându-ne voinţa în mâinile lui Hristos, ne aliem cu puterea divină. Primim tărie de sus pentru a ne păstra statornici. O viaţă curată și nobilă, o viaţă de biruinţă asupra apetitului și lascivităţii este posibilă pentru oricine își va uni voinţa slabă și șovăitoare a omului, cu voinţa atotputernică și neclintită a lui Dumnezeu.” – Divina vindecare, 176.

„Satana caută să coboare standardul curăţiei și să slăbească puterea de stăpânire de sine a celor ce se unesc prin căsătorie, pentru că el știe că, atâta vreme cât pasiunile josnice sunt în ascendenţă, puterile morale slăbesc tot mai mult, iar el nu are de ce să se îngrijoreze în privinţa creșterii lor spirituale. El știe, de asemenea, că pe nici o altă cale nu poate pune mai bine amprenta chipului său urâcios asupra copiilor acestora și că astfel le poate modela mai ușor caracterele acestora decât ale părinţilor.” – Căminul advent, 124.

„El va întinde capcane acelora care pretind că păzesc poruncile lui Dumnezeu și care sunt aproape de hotarul Canaanului ceresc. El va lucra din răsputeri pentru a prinde sufletele în cursă și a-i ataca pe cei ce pretind a fi din poporul lui Dumnezeu în punctele lor cele mai slabe. Pe aceia care nu și-au supus patimile josnice puterilor nobile din fiinţa lor, pe aceia care au permis minţii lor să plutească pe canalul îngăduinţei patimilor josnice, firești, Satana este hotărât să-i nimicească cu ispitele sale — să le pângărească sufletele prin imoralitate. El nu se mulţumește cu ţinte ușoare, neînsemnate, ci își folosește capcanele prin aceia pe care îi poate enumera între agenţii săi, pentru a-i ademeni pe oameni să-și îngăduie lucruri care sunt condamnate de Legea lui Dumnezeu. Și bărbaţi din poziţii de răspundere, care propovăduiesc cerinţele Legii lui Dumnezeu, ale căror guri sunt pline cu argumente în apărarea Legii Sale, asupra cărora Satana și-a pornit raidul — asupra unora ca aceștia el tabără cu puterile sale diabolice și cu agenţii săi care nu au tihnă, atacându-i în punctele slabe din caracterul lor, știind că cine este vinovat într-un singur punct este vinovat în toate, obţinând astfel stăpânire asupra întregii fiinţe a omului. Mintea, sufletul, trupul și conștiinţa sunt implicate în această lucrare de ruinare. Dacă bărbatul respectiv a fost un sol al neprihănirii și a avut multă lumină sau dacă Domnul l-a folosit ca pe o unealtă deosebită a Lui, pentru cauza adevărului, cât de mare este atunci triumful lui Satana! Cât de mult tresaltă el! Și cât de mult este dezonorat Dumnezeu!” – Căminul advent, 327.

„Pofta și pasiunile tale senzuale te stăpânesc. Conducerea superioară a intelectului a fost slăbită și controlată de organele inferioare. Au crescut în putere înclinaţiile senzuale. Când raţiunea este lăsată în stăpânirea poftei, se pierde înaltul simţământ al lucrurilor sfinte. Mintea se degradează, sentimentele sunt nesfinţite, iar cuvintele și faptele mărturisesc despre ceea ce este în inimă.” – Mărturii, vol. 2, 95.

„Orice fel de imoralitate este clar descrisă în Cuvântul lui Dumnezeu, și rezultatul ei, desfășurat înaintea noastră. Satisfacerea pasiunilor josnice este prezentată înaintea noastră în caracterul ei cel mai revoltător. Niciunul, oricât de întunecată ar putea fi priceperea lui, nu este necesar să păcătuiască.” – Mărturii, vol. 4, 312.

Cea mai accentuată trăsătură de caracter pe care Iuda a moştenit-o şi pe care a cultivat-o a fost avariţia. Prin repetare, aceasta a devenit obiceiul lui în toate afacerile. Principiile creştineşti ale corectitudinii şi onestităţii nu şi-au găsit nici un loc în tranzacţiile pe care le realiza. Uzanţele lui financiare au generat un spirit zgârcit, care a devenit pentru el o ispită fatală. Experienţa religioasă era evaluată în raport cu câştigul şi toate însuşirile unei neprihăniri veritabile erau supuse acestui criteriu. Deşi, în aparenţă, continua să fie un ucenic şi deşi se afla chiar în prezenţa lui Hristos, Iuda îşi însuşea bunurile care aparţineau vistieriei Domnului.” – Minte caracter personalitate, vol. 2, 598.

Mulţi trebuie să se lupte cu înclinaţii ereditare puternice către rău. Pofte anormale, impulsuri senzuale, iată ce moştenire au avut la naştere. Trebuie păziţi cu grijă împotriva acestora. Binele şi răul se luptă pentru stăpânire şi înăuntru, şi afară. Cei care n-au trecut prin asemenea experienţe niciodată nu pot cunoaşte ce putere aproape covârşitoare are pofta sau cu ce violenţă se desfăşoară conflictul dintre obiceiurile îngăduinţei de sine şi hotărârea de a fi cumpătat în toate lucrurile. Bătălia trebuie dată din nou şi din nou.” – Divina vindecare, 173.

Răspunsul și reacția lui Dumnezeu la problemele păcatului

„La început, Lucifer şi-a dirijat în aşa fel ispitele, încât el nu era cu nimic implicat. Pe îngerii pe care nu i-a putut corupe spre a fi cu totul de partea sa i-a acuzat de indiferenţă faţă de interesele fiinţelor cereşti. Chiar lucrarea pe care el o făcea o punea pe seama îngerilor ce au rămas loiali faţă de Dumnezeu. Era metoda sa aceea de a produce confuzie prin întrebări subtile cu privire la planurile lui Dumnezeu. El înveşmânta în mister tot ceea ce era simplu şi, printr-o măiastră pervertire, arunca îndoiala asupra celor mai clare declaraţii ale lui Dumnezeu. Iar poziţia sa înaltă, legată aşa de strâns de conducerea divină, a dat o greutate şi mai mare celor spuse de el.

Dumnezeu putea folosi numai acele mijloace care erau în armonie cu adevărul şi neprihănirea. Satana însă putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea – minciuna şi linguşirea. El a căutat să falsifice Cuvântul lui Dumnezeu şi să prezinte greşit, tendenţios, planul guvernării Sale, susţinând că Dumnezeu nu a fost drept când a impus legi îngerilor; că, cerând supunere şi ascultare din partea fiinţelor create de El, nu urmărea altceva decât înălţarea de Sine. Deci, era necesar să se demonstreze înaintea locuitorilor cerului şi a tuturor lumilor din univers că guvernarea lui Dumnezeu este dreaptă, iar Legea Sa desăvârşită. Satana a făcut să se înţeleagă că nici el nu căuta altceva, decât să promoveze binele universului. Trebuia ca adevăratul caracter al uzurpatorului şi scopul său real să fie înţelese de toţi. Lui trebuia să i se dea timp să se manifeste prin lucrările lui rele, stricate.” – Patriarhi și profeți, 41.

Modul în care a tratat Dumnezeu răzvrătirea va avea ca rezultat o totală demascare a lucrării ce s-a făcut atât de mult timp în întuneric. Urmările conducerii lui Satana, roadele înlăturării rânduielilor divine, vor fi înfăţişate deschis privirii tuturor fiinţelor inteligente create. Legea lui Dumnezeu va fi pe deplin justificată, apărată. Se va vedea că toate acţiunile lui Dumnezeu au fost îndreptate spre binele veşnic al poporului Său şi spre binele tuturor lumilor pe care le-a creat El. Chiar Satana personal, în prezenţa întregului univers, ca martor al acestui moment, va mărturisi că dreaptă şi neprihănită este cârmuirea lui Dumnezeu, dreaptă este Legea Sa.” – Patriarhi și profeți, 338-339.

„Când a auzit că între el şi femeie, între sămânţa lui şi sămânţa ei va exista vrăjmăşie, Satana a ştiut că lucrarea lui de stricare a naturii omeneşti avea să fie întreruptă, că prin unele mijloace omul avea să fie făcut în stare să reziste puterii lui.” - Patriarhi și profeți, 66.

„Această vrăjmăşie nu se arată în mod natural. Când omul a călcat Legea divină, firea lui a devenit păcătoasă şi el era în armonie, şi nu în luptă cu Satana. În mod natural, nu există vrăjmăşie între omul păcătos şi începătorul păcatului. Amândoi au devenit răi prin apostazie. Cel decăzut nu-şi găseşte odihnă niciodată, în afară de cazul când câştigă simpatie şi sprijin, făcându-i şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Pentru motivul acesta, îngerii căzuţi şi oamenii nelegiuiţi se unesc într-o tovărăşie disperată. Dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit în mod deosebit, Satana şi omul s-ar fi unit într-o alianţă împotriva cerului; şi, în loc să nutrească vrăjmăşie contra lui Satana, întreaga familie omenească s-ar fi unit în împotrivire contra lui Dumnezeu.” – Tragedia veacurilor, 505.

Religia lui Hristos schimbă tendințele spre rău ereditare și cultivate. Ea alungă încrederea în sine și egoismul, conducându-l pe om să se vadă așa cum este el – slab și păcătos, incapabil să facă singur vreun lucru bun. Îl conduce să îl privească pe Isus și privind, el este schimbat după asemănarea Sa.” – Signs of the Times, 8 ianuarie 1902.

„Unde există vrăjmășie între om și Satana, este o vrăjmășie pusă acolo de Domnul Isus Hristos; pentru că oamenii căzuți și îngerii căzuți sunt în mod natural în armonie.” – Signs of the Times, 26 noiembrie 1894.

„Asupra acelora care nu cad pe ea (n.tr. piatra, adică Hristos) și sunt zdrobiți de ea, asupra acelora ale căror inimi nu sunt curățate de tendințele spre rău ereditare sau cultivate prin mila și iertarea lui Dumnezeu, va cădea acea Piatră și îi va spulbera.” – Signs of the Times, 31 octombrie 1900.

Cei care-şi pun încrederea în Hristos nu vor fi robiţi niciunui obicei sau tendinţă, ereditară sau cultivată. În loc să fie prizonierii naturii inferioare, ei trebuie să fie stăpâni peste orice poftă şi pasiune. Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne luptăm împotriva răului în propria noastră tărie limitată. Oricare ar fi tendinţele noastre către rău, moştenite sau cultivate, le putem birui prin puterea pe care El este gata să ne-o ofere.” – Divina vindecare, 175.

„Întrebarea la care trebuie să ne gândim este aceasta: Avem noi atributele lui Hristos? Scuzele nu au nicio valoare. Omul care se teme de Dumnezeu nu trebuie să fie dominat de circumstanţe, de pofte şi de pasiuni, ci el trebuie să fie cel care are controlul asupra lor. Creştinul nu trebuie să fie înrobit de niciun obicei cultivat sau moştenit, ci să-şi stăpânească pasiunile animalice şi să fie liber de sclavia obiceiurilor. Noi nu trebuie să fim nişte victime ale circumstanţelor, ci să controlăm orice situaţie, conduşi de principiile învăţate de la cel mai mare învăţător pe care L-a cunoscut vreodată lumea. Poziţia solemnă în care ne aflăm astăzi faţă de lume, responsabilităţile sfinte şi datoriile încredinţate nouă de Domnul nu trebuie să fie lăsate de-o parte, până când circumstanţele vor fi favorabile. Principiul sacrificiului şi al renunţării la sine, aşa cum a fost manifestat de Domnul Hristos, al lui Ioan Botezătorul, al lui Daniel şi al celor trei tovarăşi, trebuie să treacă asemenea lamei plugului peste toate obiceiurile ereditare şi cultivate, indiferent de circumstanţe. Vă întreb: Este Împărăţia lui Dumnezeu în inima voastră? Oamenii lui Dumnezeu trebuie să fie nişte oameni de acţiune, întotdeauna pregătiţi, întotdeauna la dispoziţia lui Isus Hristos. Vine timpul când, pentru o clipă, putem să stăm pe un teren sigur, iar în clipa următoare, să simţim că ne fuge pământul de sub picioare. Cutremurele vor avea loc acolo unde ne aşteptăm mai puţin. Creştinismul are o semnificaţie mult mai vastă decât i-a fost dată până acum. El nu este un crez. Este Cuvântul Aceluia care a trăit şi trăieşte în veşnicii. Este un principiu activ şi dătător de viaţă, care ia în stăpânire mintea, inima, motivaţiile şi întreaga fiinţă. Creştinismul — oh, dacă am putea să avem experienţa lucrării lui asupra noastră! Aceasta este o experienţă personală vitală, care înalţă şi înnobilează întreaga făptură. Fiecare om este răspunzător faţă de Dumnezeu, care a asigurat suficiente resurse ca toţi să primească binecuvântarea aceasta. Totuşi mulţi nu o primesc, deşi Domnul Hristos a cumpărat-o pentru ei cu un preţ infinit. Ei nu au căutat să obţină binecuvântarea care se afla la îndemâna lor şi, ca urmare, au păstrat trăsăturile unui caracter neplăcut, iar păcatul zace la uşa lor. În timp ce pretind că sunt evlavioşi, Satana îi foloseşte ca slujitori ai lui pentru a dărâma şi pentru a încurca acolo unde crede el că este locul cel mai potrivit. Ei exercită o influenţă dăunătoare pentru sufletul multora dintre cei care au nevoie de un exemplu pentru a fi ajutaţi pe calea spre cer. Cine sunt supuşii împărăţiei lui Dumnezeu? — toţi cei care fac voia Sa. Ei au neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Membrii împărăţiei lui Hristos sunt fii ai lui Dumnezeu, parteneri în marea Sa întreprindere. Aleşii lui Dumnezeu sunt un neam sfânt, un popor deosebit, o seminţie aleasă pentru a vesti slava Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Ei sunt sarea pământului, lumina lumii. Ei sunt nişte pietre vii, o preoţie împărătească. Ei sunt colaboratori şi părtaşi cu Domnul Isus Hristos. Aceştia sunt cei care îl urmează pe Miel, oriunde va merge.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, 421-422.

„Trăsăturile de caracter neplăcute, fie că sunt ereditare sau cultivate, ar trebui luate în serios separat și comparate cu marea regulă a neprihănirii; și în lumina reflectată din Cuvântul lui Dumnezeu, lor trebuie să li se reziste și trebuie biruite prin tăria lui Hristos.” – Christian Education, 113.

Dumnezeu este acela care ne dă putere să biruim. Aceia care îi aud vocea și se supun poruncilor Sale sunt împuterniciți să-și formeze caractere drepte.” – SDA Bible Commentary, vol. 7, 943.

„Acela care nu are suficientă credință în Hristos ca să creadă că El îl poate proteja să nu păcătuiască nu are credința care să îi ofere intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.” – Manuscript Releases, vol. 9, 103.

Ce a înțeles Ellen White în legătură cu pasiunile și înclinațiile firii pământești

„Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfăţişarea exterioară, cât şi în caracter. Numai Hristos singur este «întipărirea Fiinţei» (Evrei 1:3) Tatălui; omul însă a fost făcut «după chipul» lui Dumnezeu. Natura sa era în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.

Mintea sa era capabilă să înţeleagă lucrurile dumnezeieşti. Sentimentele sale erau curate; apetitul şi pasiunile lui erau sub controlul raţiunii. El era sfânt şi fericit, purtând chipul lui Dumnezeu şi fiind în perfectă ascultare de voinţa Sa.” – Patriarhi și profeți, 45.

„În experienţa lui Daniel şi a tovarăşilor lui avem un exemplu al triumfului principiului asupra ispitei de a ne îngădui apetitul. Ne arată că, prin principiu religios, tinerii pot birui asupra poftele carnale şi pot rămâne credincioşi cerinţelor lui Dumnezeu, chiar dacă i-ar costa un mare sacrificiu.” – Dietă și hrană, 32.

Dacă alegi să respingi influenţa sfântă şi constrângătoare a adevărului, vei ajunge robul lui Satana, la dispoziţia lui. Vei fi în pericol să dai amploare poftelor şi pasiunilor tale, dând frâu liber plăcerilor trupeşti, dorinţelor rele şi dezgustătoare. În loc să porţi pe chipul tău o seninătate calmă, în încercare şi suferinţă, asemenea credinciosului Enoh, cu faţa radiind de nădejde şi de acea pace care depăşeşte puterea de înţelegere, vei întipări pe chipul tău gânduri senzuale şi dorinţe desfrânate. Vei purta amprenta satanică în locul celei divine.” – Mărturii, vol. 2, 92.

„Pavel ştia că lupta sa împotriva răului nu va înceta atâta vreme cât va ţine viaţa lui. El şi-a dat totdeauna seama de nevoia de a se păzi cu stricteţe, pentru ca dorinţele pământeşti să nu-i înăbuşe zelul spiritual. El se lupta continuu cu toate puterile sale împotriva înclinaţiilor fireşti. El ţinea mereu înaintea sa idealul ce trebuia atins şi se lupta să-l atingă printr-o ascultare de bună voie de Legea lui Dumnezeu. Cuvintele, practicile, pornirile inimii — toate erau aduse sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu.” – Faptele apostolilor, 314-315.

„Credinţa este aceea care ne pune în legătură cu cerul şi ne aduce puteri pentru a ne lupta cu forţele întunericului. În Hristos, Dumnezeu i-a asigurat omului mijloacele pentru a birui orice trăsătură păcătoasă şi a rezista oricărei ispite, oricât de puternică ar fi. Dar mulţi simt că le lipseşte credinţa şi din cauza aceasta stau departe de Hristos.” – Hristos lumina lumii, 429.

„Oamenii pot deține capacități încredințate lor de către Dumnezeu, dar dacă nu sunt oameni umili, oameni convertiți zilnic, ca vasele de onoare, ei vor face cel mai mare rău datorită capacităților lor. Dacă nu sunt elevi ai lui Isus Hristos, dacă nu se roagă și dacă nu își țin sub control tendințele ereditare și cultivate, trăsături de caracter pe care Dumnezeu le detestă vor perverti judecata acelora care se asociază cu ei.” – Materialele 1888, 1301-1302.

„Adesea creștinul trebuie să renege instruirea și educația de o viață pentru a putea deveni un învățăcel în școala lui Hristos. Apetitul și viciul trebuie să fie subordonate stăpânirii Duhului Sfânt.– Christian Education, 122.

„Trebuie să înțelegem că este privilegiul nostru ca, prin credința în El, să fim părtași ai naturii divine, eliberându-ne astfel de stricăciunea care există în lume prin poftă. Atunci suntem curățiți de tot păcatul, de toate defectele de caracter. Noi nu trebuie să păstrăm nicio înclinație păcătoasă.” – Review and Herald, 24 aprilie 1900.

„Corpul trebuie adus în ascultare. Puterile mai înalte ale făpturii trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de către voinţă, care trebuie ea însăşi să se afle sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a raţiunii, sfinţită prin harul divin, trebuie să fie stăpână în vieţile noastre. Cerinţele lui Dumnezeu trebuie aduse înaintea conştiinţei. Bărbaţi şi femei deopotrivă trebuie conştientizaţi de datoria de a fi stăpâni pe ei înşişi, de nevoia purităţii, de eliberarea de orice poftă stricată şi obicei murdar. Ei trebuie să fie pătrunşi de înţelegerea faptului că toate puterile minţii şi trupului sunt darul lui Dumnezeu şi că este imperativ să fie păstrate în cea mai bună formă posibilă, pentru slujirea Sa.” – Divina vindecare, 130.

Omul care se teme de Dumnezeu nu trebuie să fie dominat de circumstanţe, de pofte şi de pasiuni, ci el trebuie să fie cel care are controlul asupra lor. Creştinul nu trebuie să fie înrobit de niciun obicei cultivat sau moştenit, ci să-şi stăpânească pasiunile animalice şi să fie liber de sclavia obiceiurilor.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, 421-422.

„Obiceiurile naturale și poftele trebuie să fie făcute inferioare dorințelor mai înainte ale sufletului.” – SDA Bible Commentary, vol. 6, 1088.

„Frate G., pentru tine va fi o lucrare grea să cultivi o iubire curată, neegoistă, şi o bunăvoinţă dezinteresată. Tu nu eşti obişnuit să-ţi supui părerile şi să renunţi uneori la judecata ta, spre a fi călăuzit de sfatul altora. Frate şi soră G., amândoi aveţi nevoie de mai puţin „eu“ şi de mai mult har divin. Amândoi trebuie să dobândiţi deprinderea de a vă autocontrola, astfel încât gândurile voastre să poată fi aduse în supunere faţă de Duhul lui Hristos. Aveţi nevoie de harul lui Dumnezeu pentru ca gândurile voastre să poată fi disciplinate să se îndrepte în direcţia cea bună şi cuvintele pe care le rostiţi să poată fi cuvinte corespunzătoare, pentru ca pasiunile şi apetitul vostru să poată fi supuse controlului raţiunii, iar limba să fie ţinută în frâu faţă de uşurătate, critica răutăcioasă şi căutarea de greşeli. «Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.» Triumful cel mai mare dat nouă de religia lui Hristos este stăpânirea asupra noastră înşine. Înclinaţiile noastre fireşti trebuie stăpânite; altfel, niciodată nu putem birui cum a biruit Hristos.” – Mărturii, vol. 4, 235.

„Deși a avut toată puterea pasiunii umanității, nu a cedat niciodată ispitei de a face ceva care nu era pur, înălțător și înnobilator.” – Signs of the Times, 21 noiembrie 1892.

„În pustie, rezistând ispitelor lui Satana, Hristos nu a fost într-o poziție așa de favorabilă cum a fost Adam când a fost ispitit în Eden. Fiul lui Dumnezeu s-a umilit și a luat natura omului după ce neamul omenesc a rătăcit 4.000 de ani de la Eden și de la starea lor de puritate și integritate. Păcatul își lăsase de veacuri urmele teribile asupra neamului omenesc; iar degradarea fizică, mentală și morală dominau familia umană.” – Review and Herald, 28 iulie 1874.

 

[1] „Domnul a trimis poporului Său multe instrucțiuni, linie după linie, precept după precept, aici puțin și acolo puțin. Puțină importanță îi este oferită Bibliei și Dumnezeu a dat o lumină mai mică pentru a-i conduce pe oameni la lumina mai mare.” – The Shouthern Watchman, 2 februarie, 1904.

[2] „Pentru o jumătate de secol am fost mesagerul Domnului și atât timp cât voi trăi, voi continua să port mesajele pe care mi le dă Dumnezeu pentru poporul Său. […] Domnul m-a făcut mesagerul Său în tinerețea mea, pentru a transmite poporului Său mărturii de încurajare, avertizare și mustrare. Timp de șaizeci de ani am comunicat cu solii cerești  și am învățat fără încetare despre lucrurile divine și despre calea prin care Dumnezeu lucrează continuu să aducă sufletele de la eroarea căilor lor la lumină căilor Sale.” – Solii alese, vol. 3, 71.

[3] Este vorba de 1 Ioan 3:4 în traducerea King James.

[4] Romani 4:15.

[5] „Acela care nu are suficientă credință în Hristos ca să creadă că El îl poate proteja să nu păcătuiască nu are credința care să îi ofere intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.” – Manuscript Releases, vol. 9, 103.

[6] Tendințele spre păcat nu sunt păcat, ele conduc la păcat dacă nu sunt biruite sau ținute sub control.