Tema Marii Lupte ne descoperă de ce Fiul cel Veșnic al lui Dumnezeu a devenit om
Copiază link

Tema Marii Lupte ne descoperă de ce Fiul cel Veșnic al lui Dumnezeu a devenit om

Umanitatea Fiului lui Dumnezeu este totul pentru noi. Este lanțul de aur care leagă sufletele noastre de Hristos și prin Hristos de Dumnezeu. Acest subiect trebuie să fie studiul nostru. Hristos a fost un om real, și a dat dovadă de umilința Sa prin faptul că a devenit om. El a fost Dumnezeu în trup. Când ne apropiem de subiectul divinității lui Hristos, îmbrăcată cu veșmântul umanității, trebuie să ascultăm în mod corespunzător cuvintele spuse de Hristos lui Moise la rugul aprins «scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.»

La studiul acestui subiect trebuie să venim cu umilința unui învățăcel, cu o inimă pocăită. Studiul întrupării lui Hristos este un domeniu roditor, și va răsplăti pe cercetătorul care sapă adânc după adevărul ascuns.” – SDA Bible Commentary, vol. 7, 904-905.

„Ispitele la care a fost supus Domnul Hristos au fost o realitate îngrozitoare. În calitatea de agent moral liber, El a fost pus la probă, având libertatea de a ceda la ispitele lui Satana și de a lucra împotriva planurilor lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost așa, dacă nu ar fi fost posibil ca El să cadă, Hristos nu ar fi putut să fie ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitită familia omenească.” – Solii alese, 131.

„Dar deși gloria divină a lui Hristos a fost acoperită și eclipsată pentru un timp de natura umană pe care și-a asumat-o, El nu a încetat să fie Dumnezeu atunci când a devenit om. Umanul nu a luat locul divinului și nici divinul locul umanului. Aceasta este taina evlaviei. Cele două expresii «uman» și «divin» au fost, în Hristos una, strânse și inseparabile, cu toate acestea având o individualitate distinctă. Deși Hristos s-a umilit devenind om, Dumnezeirea era încă a Lui.” – SDA Bible Commentary, vol. 5, 1129.

„Hristos a venit în lumea aceasta şi a trăit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată avea control deplin asupra înclinaţiilor naturale care corup sufletul.

Medicul sufletului şi trupului, El dă biruinţă asupra poftelor răzvrătite. El a pus la îndemâna noastră toate mijloacele pentru ca omul să poată avea desăvârşire de caracter.” – Divina vindecare, 130.

„El venise să trăiască în mijlocul oamenilor ca om […]” – Hristos lumina lumii, 119.

„El venise să suporte încercările aşa cum trebuie să le suportăm noi, lăsându-ne o pildă de supunere şi credinţă.” – Idem.

Hristos a adus bărbaților și femeilor putere pentru a birui. El a venit în această lume sub formă umană, pentru a trăi ca om printre oameni.

El și-a asumat slăbiciunile naturii umane pentru ca să poată fi atestat și încercat.” – SDA Bible Commentary, vol. 5, 1114.

„Îmbrăcat cu veșmintele umanității, Fiul lui Dumnezeu a venit jos la nivelul acelora pe care a dorit să-i salveze. În El nu era nicio urmă de viclenie sau păcătoșenie; a fost întotdeauna pur și nepătat; deși a luat asupra Sa natura noastră păcătoasă.” – The Signs of the Times, 30 iulie 1902 (Review and Herald, 22 august, 1907 și SDA Bible Commentary vol. 7, 452).

„Ca și cap al familiei umane, El a trăit fiecare precept, fiecare iotă, și fiecare titlu al legii. El a trăit în natură umană viața pe care El o cere trăită de la urmașii Săi.” – Signs of the Times, 19 decembrie 1900.

„Pentru ca familia umană să nu aibă nicio scuză din cauza ispitei, Hristos a devenit unul de-al lor. Singura ființă care a fost una cu Dumnezeu a trăit legea în natură umană […]. El a trăit viața pe care o cere de la toți care pretind că sunt copiii Săi.” – Signs of the Times, 14 octombrie 1897.

„Planul de Mântuire urmăreşte recuperarea noastră totală de sub puterea lui Satana. […] În toate lucrurile, Isus a fost făcut asemenea fraţilor Săi. El S-a făcut trup aşa cum suntem şi noi. A fost flămând, însetat şi obosit. El a fost întărit prin hrană şi înviorat prin somn. El a împărtăşit viaţa omului […]. Hristos vine la noi acolo unde suntem. El a luat natura noastră şi a biruit, pentru ca şi noi, luând natura Lui, să putem birui. Făcut «într-o fire asemănătoare cu a păcatului» (Romani 8:3), El a trăit o viaţă fără păcat. Acum, prin dumnezeirea Sa, stăpâneşte pe tronul cerului, în timp ce prin natura Sa omenească vine la noi. El ne invită ca prin credinţă în El să ajungem la slava caracterului lui Dumnezeu. De aceea noi trebuie să fim desăvârşiţi, după cum şi Tatăl nostru «ceresc este desăvârşit».” – Hristos lumina lumii, 311.

„În Hristos locuia trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Acesta este motivul pentru care, deși a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, El a stat înaintea lumii, de la prima Sa intrare în ea, neatins de corupție, deși înconjurat de ea. Nu trebuie să devenim și noi părtași ai acestei plinătăți și nu numai așa putem birui tot așa cum a biruit și El?” – SDA Bible Commentary, vol. 7, 907.

„Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută, Hristos nu a participat câtuși de puțin la păcatul acesteia. El a fost supus infirmităților și slăbiciunilor trupului cu care umanitatea este cuprinsă […]. El a fost atins de sentimentul infirmităților noastre și a fost în toate lucrurile ispitit cum suntem și noi. Cu toate acestea a fost fără nicio pată.” – Manuscript Releases, vol. 16, 116-117.

„Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat corp omenesc atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El Şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea, se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile şi ispitele şi să ne dea o pildă de o viaţă fără păcat.” – Hristos lumina lumii, 49.

„Pentru a-l ajuta pe om, Domnul Hristos a purtat păcatele și slăbiciunile neamului omenesc așa cum au fost ele atunci când a venit pe pământ. În locul neamului omenesc și luând asupra Sa toate slăbiciunile omului căzut, El a trebuit să reziste ispitelor lui Satana în toate punctele în care a fost asaltat omul.” – Solii alese, vol. 1, 267-268.

„Hristos le-a spus lor, de asemenea […] că va trebui să ia natura căzută a omului și puterea Lui nu va fi nici măcar egală cu a lor.” – Spiritual Gifts, vol. 1, 25.

„Îmbrăcat în veșmintele omenirii, Fiul lui Dumnezeu a coborât până la nivelul celor pe care dorea să îi salveze. În El nu era viclenie sau păcătoșenie, El a fost întotdeauna pur și neîntinat; totuși a luat asupra Lui natura noastră păcătoasă. Îmbrăcându-și divinitatea cu umanitatea, pentru a se putea asocia cu umanitatea căzută, El a căutat să recâștige pentru om, ceea ce, prin neascultare, Adam a pierdut pentru el și pentru omenire.”    - Review and Herald, 15 decembrie 1896.

„A fost în planul lui Dumnezeu ca Hristos să ia asupra Sa forma și natura omului căzut, ca să poată fi făcut desăvârșit prin suferință și să îndure El însuși puterea ispitelor lui Satana, ca să poată ști mai bine cum să-i ajute pe cei ce sunt ispitiți.” – Spiritual Gifts, vol. 4A, 116-117.

„Prin umilința și sărăcia Sa Hristos se va identifica cu slăbiciunea neamului căzut și prin ascultare fermă va arăta omului cum să răscumpere eșecul rușinos al lui Adam, astfel ca omul prin ascultare umilă să recâștige Edenul pierdut. Marea lucrare a mântuirii putea fi realizată numai de către Mântuitorul care lua locul lui Adam cel căzut. […] El va lua natura căzută a omului și se va angaja să învingă dușmanul puternic care a triumfat asupra lui Adam.” – Review and Herald, 24 februarie 1874.

„Nu a folosit însă puterea Sa divină pentru a-Şi împuţina poverile sau pentru a-Şi uşura munca. A luat asupra Lui chipul omenirii cu toate necazurile[1] ce-o însoţesc şi nu S-a abătut de la cele mai severe încercări.” – Îndrumarea copilului, 346.

„(Satana) a spus îngerilor Săi că atunci când Isus va lua natura omului căzut, va avea putere asupra Lui […]” – Signs of the Times, 30 ianuarie, 1879.

„A fost făcut asemenea fraților Săi, cu aceleași sensibilități mentale și fizice.” – Review and Herald, 10 februarie, 1885.

„El și-a asumat asemănarea cu carnea păcătoasă.” – Signs of the Times, 8 august 1892.

„El a binecuvântat copiii care erau stăpâniți de aceleași pasiuni ca ale Lui.” – Signs of the Times, 9 aprilie 1896.

„Deși a avut toată puterea pasiunii umanității, nu a cedat niciodată ispitei de a face ceva care nu era pur, înălțător și înnobilator.” – Signs of the Times, 21 noiembrie 1892.

„Noi nu vom putea pricepe niciodată cât a costat răscumpărarea noastră, până nu vom sta în faţa tronului lui Dumnezeu, împreună cu Răscumpărătorul nostru. Când slava locuinţelor veşnice va străluci înaintea ochilor noştri extaziaţi, ne vom aminti că Isus a părăsit toate acestea pentru noi şi nu numai că S-a exilat din curţile cereşti, dar a riscat să fie înfrânt şi să fie pierdut pentru veşnicie. Atunci ne vom depune coroanele la picioarele Sale şi vom cânta: «Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda» (Apocalipsa 5:12).” – Hristos lumina lumii, 131.

„După căderea omului, Satana a declarat că s-a dovedit că făpturile omenești nu sunt capabile să respecte legea lui Dumnezeu și a căutat să convingă universul să accepte această părere. Cuvintele lui Satana au părut a fi adevărate, iar Domnul Hristos a venit să-l demaște pe amăgitor. Maiestatea cerului a preluat situația omului și, cu aceleași mijloace pe care omul poate să le obțină, El a rezistat ispitelor lui Satana, așa cum trebuie să reziste omul. Aceasta a fost singura cale prin care omul căzut putea să ajungă părtaș la natura divină. Prin preluarea naturii omenești, Domnul Hristos a fost pregătit să înțeleagă încercările, necazurile și toate ispitele de care este asaltat omul. Îngerii care nu erau familiarizați cu păcatul nu puteau să simtă cu omul în încercările lui deosebite. Domnul Hristos S-a umilit luând natura omului, și a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, pentru a ști cum să-i susțină pe toți cei care vor fi ispitiți.” – Solii alese, vol. 1, 252.

„El a venit în această lume pentru a trăi legea în natură umană pentru ca acuzația Satanei că omul nu poate ține legea să poată fi demonstrată ca fiind falsă.” – Signs of the Times, 7 aprilie 1898.

„Existența păcatului în inima umană a fost motivul care l-a condus pe Hristos să vină pe acest pământ. El a făcut un legământ cu Dumnezeu, să lase deoparte coroana împărătească și roba regală, să-și îmbrace divinitatea cu umanitatea și, stând pe pământ ca și cap al omenirii, să dea o mărturie împotriva afirmației întunericului că omul nu poate să trăiască fără să păcătuiască.” - Signs of the Times, 10 iunie 1903.

„Mântuitorul lumii a pășit pe terenul pe care a căzut Adam deoarece acesta nu a ascultat de legea lui Iehova, iar singurul Fiu al lui Dumnezeu a venit în lumea noastră, pentru a-i descoperii lumii că oamenii pot să respecte legea lui Dumnezeu. Satana, îngerul căzut, declarase că niciun om nu poate să păzească legea lui Dumnezeu după neascultarea lui Adam. El a pretins că întregul neam omenesc este sub stăpânirea lui.” – Solii alese, vol. 3, 136.

Ca înlocuitor și garant al omului, El trebuia să aibă natura omului, o legătură cu familia omenească pe care urma să o reprezinte, iar ca ambasador al lui Dumnezeu, El trebuia să fie părtaș al naturii divine, să aibă o legătură cu Cel Infinit, ca să-L descopere pe Dumnezeu lumii și să fie mijlocitor între Dumnezeu și om.” – Solii alese, vol. 1, 258.

„Când Hristos a strigat de pe cruce «s-a sfârșit!» întregul Cer a triumfat. Lupta dintre Hristos și Satana, în ceea ce privește executarea planului de mântuire, a fost sfârșită. […] cu renunțare de sine fără precedent și dragoste pentru ființele create după chipul Său a venit din Ceruri și a luat natura lor căzută.” – Signs of the Times, 23 septembrie 1889.

„Mulţi spun că ar fi fost cu neputinţă ca Hristos să fie biruit de ispită. În cazul acesta, nu putea să fie aşezat în locul lui Adam şi n-ar fi putut să câştige biruinţa pierdută de Adam. Dacă noi am avea de dus o luptă mai grea decât a avut de dus Hristos, El n-ar mai fi în stare să ne ajute. Dar Mântuitorul nostru a luat corpul omenesc cu toate slăbiciunile lui. El a luat natura omului cu posibilitatea căderii în ispită. Tot ce avem noi de suportat a fost suportat şi de El.” – Hristos lumina lumii, 117.

„Adam a fost ispitit de vrăjmaș și a căzut. Nu a fost vreun păcat lăuntric care l-a determinat să cedeze; căci Dumnezeu l-a creat curat și fără prihană, după chipul Său. El a fost la fel de fără vină ca și îngerii dinaintea tronului. Nu au existat în el principii corupte, nici înclinații spre rău, dar atunci când Hristos a venit să întâmpine ispitele lui Satana, El a purtat «asemănarea firii păcătoase».” – Signs of the Times, 17 octombrie 1900.

„Ca reprezentanţi ai Lui între oameni, Hristos nu alege îngeri care n-au căzut niciodată, ci fiinţe omeneşti, oameni cu aceleaşi patimi ca aceia pe care caută să-i salveze. Hristos S-a îmbrăcat cu natura omenească pentru a putea ajunge la oameni. Dumnezeirea avea nevoie de natura omenească, deoarece trebuia să se împletească divinul cu umanul pentru a aduce lumii mântuirea. Dumnezeu avea nevoie de natura omenească, pentru ca să ofere un mijloc de comuniune între Dumnezeu şi om. La fel stau lucrurile cu servii şi trimişii lui Hristos. Omul are nevoie de o putere din afara lui şi mai mare ca el pentru a reface în el chipul lui Dumnezeu şi pentru a-l face în stare să săvârşească lucrarea lui Dumnezeu; dar aceasta nu face ca lucrarea omului să fie lipsită de importanţă. Natura omenească se bizuie pe puterea divină. Hristos locuieşte în inimă prin credinţă şi, prin colaborare cu Divinitatea, puterea omului ajunge în stare să facă binele.” – Hristos lumina lumii, 296.

„A atribui naturii Sale o putere care pentru om este imposibil a o avea în luptele cu Satana, înseamnă a distruge deplinătatea umanităţii acestuia. Ascultarea lui Hristos faţă de Tatăl Său a fost aceeaşi ascultare care îi este cerută şi omului. Omul nu poate birui asupra ispitelor lui Satana decât dacă puterea divină lucrează prin natura umană. Domnul Isus nu a venit în lumea noastră pentru a arăta  ceea ce ar putea face Dumnezeu în propria Sa persoană divină, ci pentru a arăta ceea ce ar putea face El prin natura umană. Prin credinţă, omul trebuie să fie părtaş de natură divină să biruiască orice ispită cu care se confruntă. Cel care a devenit om, care S-a umilit luând natura noastră umană a fost chiar Maiestatea cerurilor; El a fost Cel care a fost ispitit în pustie şi a îndurat opoziţia păcătoşilor faţă de el.” – Signs of the Times, 10 aprilie 1893.

Înainte de întemeierea lumii, Hristos, singurul născut din Tatăl, S-a angajat să ajungă Răscumpărătorul neamului omenesc, dacă Adam va păcătui. Adam a căzut, iar acela care a fost părtaș al slavei Tatălui înainte de a fi lumea Și-a lăsat deoparte mantia regală și coroana împărătească și a coborât din poziția Sa de înaltă autoritate spre a ajunge un copilaș în Betleem, pentru ca, pășind pe terenul unde Adam s-a împiedicat și a căzut, să poată răscumpăra făpturile omenești căzute. El S-a supus tuturor ispitelor pe care vrăjmașul le aduce asupra oamenilor și toate atacurile lui Satana nu au putut să-L facă să se abată de la credincioșia Sa față de Tatăl. Prin faptul că a trăit o viață fără păcat, El i-a dovedit fiecărui fiu și fiecărei fiice a lui Adam că pot să rezite ispitelor aceluia care a adus la început păcatul în lume.” – Solii alese, vol. 1, 226-227.

„Hristos, pe de altă parte, nu căuta să folosească puterea dumnezeiască pentru binele Său. El venise să suporte încercările aşa cum trebuie să le suportăm noi, lăsându-ne o pildă de supunere şi credinţă. Nici atunci, nici altă dată cât a fost pe pământ, n-a făcut vreo minune pentru Sine.” – Hristos lumina lumii, 119.

„Tot aşa şi noi putem să ne împotrivim ispitei şi să-l obligăm pe Satana să plece de la noi. Isus a câştigat biruinţa prin supunere şi credinţă în Dumnezeu, iar prin apostolul ne spune: «Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4:7-8). Noi nu ne putem salva singuri din puterea ispititorului. El a biruit omenirea şi, atunci când încercăm să-i stăm împotrivă prin puterile noastre, ajungem cu siguranţă o pradă a vicleniei lui. «Numele Domnului este un turn; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost» (Proverbe 18:10). Satana tremură şi fuge din faţa celei mai slabe fiinţe care găseşte adăpost în numele acesta puternic. […] El a suferit încercarea aceasta, mai mare decât vom fi chemaţi să suportăm noi vreodată. […]  Recăpătându-Şi puterile, inima Lui mare se îndreaptă plină de iubire către om şi El porneşte mai departe, să termine lucrarea pe care o începuse, cu gândul să nu Se odihnească până când vrăjmaşul nu va fi înfrânt şi neamul omenesc nu va fi răscumpărat.” – Hristos lumina lumii, 130-131.

Dar Fiul lui Dumnezeu era supus voinţei Tatălui şi dependent de puterea Lui. Aşa de mult Se golise Isus de Sine, încât nu făcea planuri pentru Sine. Accepta planurile pe care Dumnezeu Tatăl le făcea pentru El şi I le dezvăluia în fiecare zi. Tot aşa ar trebui să fim şi noi dependenţi de Dumnezeu, astfel încât viaţa noastră să fie o împlinire a voinţei Sale.” – Idem, 208.

„Fratele mai mare al neamului nostru este la tronul cel veşnic. El priveşte la oricare suflet ce-şi îndreaptă faţa spre El, ca Mântuitor. El cunoaşte din experienţă care sunt slăbiciunile omeneşti, care sunt lipsurile noastre şi în ce stă tăria ispitelor noastre; deoarece El a fost ispitit în toate ca şi noi, dar fără păcat.” – Idem, 329.

„Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, ştiind că până şi Domnul Hristos, în timpul vieţii Sale pe pământ, a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi noi şi proaspete măsuri de har, de care avea nevoie; şi, de la aceste comuniuni cu Dumnezeu, El mergea să întărească şi să binecuvânteze pe alţii. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deşi El este Fiul lui Dumnezeu, El Îşi întăreşte credinţa prin rugăciune şi prin comuniune cu cerul. El Îşi adună putere spre a rezista celui rău şi a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al neamului omenesc, El cunoaşte nevoile acelora care, deşi plini de defecte şi trăind într-o lume a păcatului, doresc totuşi să-I slujească. El ştie că solii pe care El îi vede destoinici să fie trimişi sunt oameni slabi, supuşi greşelii; dar tuturor acelora care se predau în totul slujirii Lui, El le făgăduieşte ajutor divin. Propriul Său exemplu este o asigurare că arzătoarele şi stăruitoarele cereri înălţate către Dumnezeu în credinţă — credinţă care duce la o deplină dependenţă de Dumnezeu şi o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa — vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului. Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească şi să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru strângerea secerişului pământului. Dimineaţă după dimineaţă, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului şi-şi reînnoiesc legământul lor de consacrare, El le va da prezenţa Duhului Său, însoţită de puterea lui reînviorătoare şi sfinţitoare. Pornind la lucrările lor zilnice, ei au asigurarea că fiinţa cea nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie «împreună lucrători cu Dumnezeu».” – Faptele apostolilor, 56.

„Hristos a fost reprezentantul neamului omenesc. Ca exemplu al nostru El s-a rugat Tatălui pentru putere și har. Aceste rugăciuni ajung jos la timpul nostru. El S-a identificat cu noi. Fiind ispitit în toate lucrurile tot așa cum suntem și noi, El este capabil să simpatizeze cu aceia cate sunt ispitiți. El s-a plecat înaintea Tatălui ca un mijlocitor, obținând putere din înălțimi. Prin comuniune cu Dumnezeu El a fost reînviorat și însuflețit pentru lucrarea Sa de ajutorare a acelora care se aflau în nevoie. Întărit pentru datorie și pregătit pentru încercare prin mijlocirea în fața Tatălui, El a mers să-i binecuvânteze și să-i încurajeze pe alții. Aceia care într-adevăr sunt prietenii lui Hristos vor comunica des cu El, având credința implicită că El va răspunde la toate rugăciunile înălțate în Numele Lui.” – Signs of the Times, 5 septembrie 1900.

Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută, Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. El a fost supus neputințelor și slăbiciunilor omului, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: «El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre» (Matei 8:17). El a simțit neputințele noastre și a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi. Totuși El nu a păcătuit. El a fost Mielul «fără cusur și fără prihană» (1 Petru 1:19). Dacă ar fi putut să-L facă pe Hristos să păcătuiască în cel mai mic detaliu, Satana ar fi rănit capul Mântuitorului. În realitate, el a putut să-i atingă numai călcâiul. Dacă ar fi atins capul lui Hristos, speranța neamului omenesc ar fi pierit. Mânia divină ar fi venit asupra lui Hristos, așa cum a venit asupra lui Adam. Hristos și biserica ar fi fost fără nicio speranță.

Nu trebuie să avem nicio îndoială cu privire la neprihănirea desăvârșită a naturii omenești a lui Hristos. Credința noastră trebuie să fie inteligentă , privind la Isus cu o încredere deplină, în jertfa Sa ispășitoare. Acest lucru este important, pentru ca sufletul să nu fie cuprins de întuneric. Înlocuitorul cel sfânt este în stare să mântuiască pe deplin, pentru că El i-a prezentat universului, care privea cu uimire, umilința deplină și desăvârșită manifestată în caracterul Său omenesc și în ascultarea desăvârșită față de toate cerințele lui Dumnezeu. Puterea divină îi este dată omului, pentru ca el să poată ajunge părtaș al naturii divine, după ce a fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. De aceea, omul care se pocăiește și crede poate fi făcut să fie neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.” – Solii alese, Vol. 1, 256.

 

„Isus a venit în lumea noastră pentru a oferi oamenilor un exemplu viu așa cum este cerut tuturor – începând de la Adam, primul om, până la ultimul om care va trăi pe pământ. El a spus că misiunea Lui nu este aceea de a desfiinţa Legea, ci aceea de a o împlini într-o ascultare desăvârşită şi deplină. El a venit pentru a demonstra faptul că natura umană, unită printr-o credinţă vie cu natura divină, poate să asculte de toate poruncile lui Dumnezeu.” - Review and Herald, 15 noiembrie 1898.

„Această condiţie deplorabilă [a păcătosului] nu ar fi cunoscut nicio schimbare şi nicio speranţă dacă Isus nu ar fi coborât în lumea noastră pentru a fi Mântuitorul şi Exemplul omului. În mijlocul unei degradări morale a lumii, El păstrează un caracter frumos şi fără pată, singurul model dat omului pentru a fi urmat. Noi trebuie să studiem, să-L copiem şi să-L urmăm pe Domnul nostru Isus Hristos; atunci vom aduce farmecul încântător al caracterului Său în vieţile noastre și vom împleti frumuseţea Sa în vorbele şi în acţiunile noastre zilnice. Astfel vom fi primiți pentru a sta înaintea lui Dumnezeu şi, luptând cu puterile întunericului, vom recâştiga puterea stăpânirii de sine şi iubirea de Dumnezeu pe care Adam a pierdut-o prin cădere. Prin Hristos vom putea să deţinem spiritul iubirii şi ascultării de poruncile lui Dumnezeu. Prin meritele Lui, acest spirit poate fi restaurat în naturile noastre căzute; iar când se ține judecata şi când se deschid cărţile primim aprobarea lui Dumnezeu.” – Signs of the Times, 22 decembrie 1887.

„Când Isus a venit în lume, El a venit drept Înlocuitor şi Garant al nostru. El a trecut prin toate experienţele unui om, de la iesle până la Calvar dându-i acestuia la fiecare pas un exemplu a ceea ce ar trebui el să fie şi să facă.” – Signs of the Times, 18 aprilie 1882.

„Hristos a venit să aducă putere divină pentru a o uni cu efortul uman, astfel încât deşi eram decăzuți printr-un apetit pervertit, să putem prinde curaj, pentru că suntem prizonieri ai speranţei. [...] Oricine se află în armonie cu Hristos, va avea un caracter asemănător cu al Lui. [...] El a venit în lumea noastră pentru a ne arăta cum să trăim o viaţă curată, sfântă, iar eu am hotărât în inima mea ca El să nu fi trăit şi să nu fi murit degeaba în dreptul meu.” – Signs of the Times, 4 august 1890.

„Exemplul de conformare desăvârşită faţă de legile lui Dumnezeu, oferit de Domnul Hristos la venirea Sa, este valabil pentru toţi — de la Adam, primul om, şi până la ultima fiinţă umană care va trăi pe pământ. El a declarat că misiunea Lui nu a fost aceea de a nimici legea, ci de a o împlini într-o ascultare desăvârşită în toate aspectele ei. În felul acesta, Isus a înălţat legea şi a făcut — o demnă de cinste. Prin viaţa Lui, Domnul a dezvăluit natura spirituală a legii. El a împlinit principiile vaste şi profunde ale acestei legi înaintea tuturor fiinţelor cereşti şi înaintea lumilor necăzute. Isus Hristos a venit pentru a demonstra faptul că omenescul, unit prin credinţă cu divinul, poate păzi toate poruncile lui Dumnezeu.” – Minte caracter personalitate, vol. 2, 564.

„El a venit pentru a face clar caracterul neschimbător al Legii, pentru a declara că neascultarea şi fărădelegea nu pot fi niciodată răsplătite prin viaţă veşnică. El a venit ca om printre oameni, astfel încât umanul să atingă umanul, în timp ce divinitatea stăpânea pe tronul lui Dumnezeu. Dar în niciun caz, El nu a venit pentru a minimaliza obligaţia oamenilor de a fi pe de-a-ntregul ascultători. El nu a desfiinţat valabilitatea Scripturilor Vechiului Testament. El a împlinit ceea ce fusese proorocit de Dumnezeu Însuşi. El nu a venit pentru a-i elibera pe oameni de Lege, ci pentru a deschide o cale prin care ei să poată asculta de Lege şi prin care să-i poată învăţa şi pe alţii să facă la fel.” – Review and Herald, 15 noiembrie 1898.

„Marele Învăţător a venit în lumea noastră, nu numai pentru a face ispăşire pentru păcat, ci si pentru a fi un învăţător atât prin principii, cât şi prin exemplu. El a venit pentru a arăta omului cum să ţină Legea îmbrăcat fiind în umanitate, astfel încât omul să nu aibă scuză în urmarea propriei judecăţi defectuoase. Vedem ascultarea lui Hristos. Viaţa Lui a fost fără de păcat. Ascultarea Sa de-a lungul întregii vieţi este o mustrare pentru omenirea neascultătoare. Ascultarea lui Hristos nu trebuie pusă deoparte ca fiind ceva total diferit de ascultarea pe care El o cere de la noi individual. Hristos a arătat că este posibil pentru întreaga omenire să asculte de legile lui Dumnezeu. El a slujit precum un fiu cu Tatăl. Exact la fel trebuie să slujească fiecare dintre noi cu Dumnezeu, nu prin planuri improvizate de noi înşine.” – Solii alese, vol. 3, 135-136.

„Domnul Isus a venit în lumea noastră pentru a arăta nu ce poate face cineva ca Dumnezeu, ci pentru a arăta ceea ce poate face un om, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu de a ajuta în orice nevoie. Prin credinţă, omul trebuie să fie părtaş al naturii divine şi să biruiască orice ispită cu care el se confruntă. Domnul cere astăzi ca fiecare copil al lui Adam să-I slujească, prin credinţa în Isus Hristos, în această natură umană pe care o avem acum.” – Review and Herald, 17 iunie 1976.

„Isus a venit în lumea noastră pentru a-i aduce omului putere divină ca, prin harul Său, acesta să poată fi transformat în asemănare cu El.” – Signs of the Times, 16 iunie 1890.

 

„Contemplarea iubirii lui Dumnezeu, manifestată prin Fiul Său, va mişca inima şi va trezi puterile minţii, aşa cum nimic altceva nu o poate face. Hristos a venit ca să poată crea din nou chipul lui Dumnezeu în om şi oricine îi îndepărtează pe oameni de la Hristos îi îndepărtează de la izvorul adevăratei dezvoltări, îi jefuieşte de nădejdea, scopul şi slava vieţii.” – Hristos lumina lumii, 478.

„El a venit pentru a restaura în om imaginea deteriorată a lui Dumnezeu, pentru a da sufletului pocăit putere divină prin care acesta să fie ridicat din corupţie şi degradare, fiind înălțat, înnobilat şi pregătit pentru societatea îngerilor cereşti.” – Review and Herald, 8 mai 1894.

„Hristos a venit pentru a ne elibera de iniţiatorul păcatului. El a venit pentru a ne da stăpânire asupra puterii distrugătorului şi pentru a ne salva de boldul şarpelui. Prin neprihănirea Sa împărtăşită, Hristos plasează toate fiinţele umane într-o poziţie avantajoasă. El a venit pe pământ şi a trăit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată sta în demnitatea umană dată lui de Dumnezeu, având stăpânire deplină asupra înclinaţiei sale fireşti spre îngăduinţă de sine şi spre ideile şi principiile egoiste care mânjesc sufletul. Medic al sufletului şi al trupului, El va da înţelepciune şi biruinţă completă asupra poftelor care se luptă în noi. El va pune la dispoziţie orice facilitate pentru ca omul să poată avea în toate privințele plinătatea  caracterului.” – Manuscript Releases, vol. 7, 320.

„Satana a susţinut că este cu neputinţă pentru om să asculte de poruncile lui Dumnezeu; şi este adevărat că în propriile noastre puteri noi nu putem să ascultăm de ele. Dar Domnul Hristos a venit în trup omenesc şi, prin desăvârşita Lui ascultare, El a dovedit faptul că natura umană, contopită în natura divină, poate să asculte de toate preceptele Legii lui Dumnezeu.” - Parabolele Domnului Hristos, 314.

„Hristos a venit în lume pentru a demasca falsul lui Satana, fals care susţinea că Dumnezeu a creat o Lege pe care omul nu o poate păzi. Luând natura umană asupra Sa, El a venit pe pământ şi, printr-o viaţă de ascultare, a arătat că Dumnezeu nu a creat o lege pe care omul să nu o poată ţine. El a demonstrat că este posibil ca omul să asculte în mod desăvârșit de Lege. Aceia care îl recunosc pe Hristos ca Mântuitor al lor, devenind părtaşi ai naturii Sale divine, sunt făcuți în stare să-I urmeze exemplul, trăind în ascultare de fiecare precept al Legii. Prin meritele lui Hristos, omul trebuie să demonstreze prin ascultarea sa că este vrednic de încredere pentru cer, că nu s-ar răzvrăti.” – The Faith I live By, 114.

„Hristos a venit în această lume pentru a arăta că, primind putere de sus, omul poate trăi o viaţă neîntinată.” – Divina vindecare, 25.

„Cât de prețios este gândul că putem deveni cu adevărat părtași ai naturii divine, prin care putem birui așa cum a biruit Hristos!” – Materialele 1888, 696.

Hristos a înălţat caracterul lui Dumnezeu, proslăvindu-L şi cinstindu-L pe El pentru întregul scop al însăşi misiunii Sale pe pământ, misiunea de a-l îndreptăţi pe om prin descoperirea lui Dumnezeu. În Hristos harul părintesc şi desăvârşirea fără asemănare a Tatălui au fost arătate omului. În rugăciunea Sa de dinainte de răstignire, El declara: «Eu am făcut cunoscut Numele Tău.» «Eu Te-am proslăvit pe pământ; am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o să o fac.» Când scopul misiunii Lui a fost atins, Fiul lui Dumnezeu a declarat că lucrarea Sa fusese îndeplinită, la fel cum caracterul Tatălui fusese arătat oamenilor.” – Signs of the Times, 20 ianuarie, 1890.

„Când lumea era lipsită de cunoaşterea lui Dumnezeu, Domnul Isus a venit să împărtăşească această binecuvântare inestimabilă — cunoaşterea caracterului părintesc al Tatălui nostru ceresc. Acesta a fost darul Său pentru lume, iar El le-a încredinţat acest dar ucenicilor Săi, pentru ca ei să-l transmită mai departe” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, 193.

„Toţi cei aleşi de Dumnezeu trebuie să-şi dezvolte însuşirile intelectuale. Domnul Isus a venit pentru a reprezenta caracterul Tatălui, iar ucenicii Săi au fost trimişi în lume pentru a reprezenta caracterul lui Hristos. El ne-a dat Cuvântul Său, ca să ne arate calea vieţii, dar nu ne-a lăsat doar să împlinim, pur şi simplu, acest Cuvânt, ci ne-a făgăduit, de asemenea, că-i va da puterea de a lucra în noi, prin Duhul Sfânt. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, 199.

„Hristos nu ar fi venit în această lume dacă poruncile nu ar fi fost călcate. El a venit nu pentru a ne mântui în păcatele noastre, ci pentru a ne mântui din păcatele noastre. Nu există fericire adevărată în fărădelege, ci în ascultare. Meritele noastre se află în sângele lui Hristos. Dar oamenii cred că pot păcătui şi evita crucea, intrând astfel, totuşi,  în cetate.” – Manuscript Releases, vol. 3, 98.

„Isus a venit nu pentru a mântui oamenii în păcatele lor, ci pentru a-i mântui din păcatele lor. «Păcatul este călcarea legii», iar dacă eşuăm să ascultăm de lege, înseamnă că nu Îl acceptăm pe Mântuitorul nostru. Singura speranţă a mântuirii pe care o putem avea este prin Hristos. Dacă Duhul său locuieşte în inimă, păcatul nu poate rămâne acolo.” – Review and Herald, 16 martie 1886.

„Isus a venit în lume nu pentru a-i mântui pe păcătoşi în păcatele lor, ci pentru a-i mântui din păcatele lor şi pentru a sfinţi adevărul; iar pentru ca El să devină un Mântuitor desăvârşit pentru noi, noi trebuie să intrăm în comuniune cu El printr-un act personal de credinţă. Hristos ne-a ales, noi L-am ales, iar prin această alegere devenim legaţi de El, urmând să trăim de acum înainte nu pentru noi înşine, ci pentru Cel care a murit pentru noi.” - Signs of the Times, 23 martie, 1888.

„Hristos ştia că omul nu avea cum să biruiască fără ajutorul Său. De aceea a fost de acord să-Şi lase hainele regeşti şi să-Şi înveşmânteze divinitatea în umanitate pentru ca noi să fim îmbogăţiţi. El a venit pe acest pământ, a suferit, şi ştie exact cum să ne arate compasiune şi cum să ne ajute să biruim. El a venit pentru a-i aduce omului putere morală şi nu va accepta ca omul să înțeleagă că el nu ar avea nimic de făcut, pentru că oricine are o lucrare de făcut pentru el însuşi, iar prin meritele lui Hristos putem birui păcatul şi pe diavol.” – Manuscript Releases, vol. 3, 108.

„Mântuitorul lumii a venit din cer pentru a-l ajuta pe om în slăbiciunea lui, pentru ca, prin puterea pe care Isus a venit să i-o dea, el să devină puternic în a birui apetitul şi pasiunea şi pentru ca să ajungă învingător în orice aspect.” – Counsels on Health, 125.

„Noi trebuie să depunem orice efort pentru a birui păcatul. Hristos a venit pentru a ne da un exemplu, să ne arate cum să biruim. [...] Caracterele noastre sunt raportate în cărţile cerului, iar noi vom fi judecaţi în funcţie de aceste cărţi.” – Manuscript Releases, vol. 3, 116.

„Văzând situaţia de astăzi a omenirii, în mintea unora se ridică întrebarea: ‹‹Este omul prin natura sa pe de-a-ntregul depravat?›› Este el decăzut fără speranţă? Nu, nu este. Domnul Isus a lăsat curtea regească şi, luând firea noastră umană, a trăit o astfel de viaţă cum fiecare poate trăi ca om, prin urmarea exemplului Său. Noi putem să ne desăvârşim în această lume o viaţă [care] să fie un exemplu de neprihănire şi să biruim precum Hristos ne-a dat un exemplu în viaţa Sa, arătând că umanitatea poate fi victorioasă la fel cum El, marele Model, [a învins]. Oamenii s-au vândut vrăjmaşului oricărei neprihăniri. Hristos a venit în lumea noastră pentru a trăi exemplul pe care umanitatea trebuie să-l trăiască, dacă ea [va fi] să-şi asigure răsplata cerească. [...] Hristos a trăit o viaţă nepătată în această lume pentru a descoperi fiinţelor omenești puterea harului Său care va fi dat oricărui suflet care îl va primi ca Mântuitor.” – Manuscript Releases , vol. 9, 239.

„Isus a venit pe acest pământ stricat şi ars de blestem cu scopul de a aduce putere morală oamenilor. În pustia ispitei, el a dus lupta în locul omului, această luptă fiind aceeaşi pe care fiecare dintre noi trebuie să o ducem până la sfârşitul timpului.” – Signs of the Times, 30 septembrie 1889.

„Încetaţi să mai vorbiţi despre slăbiciunile voastre; Isus a venit pentru a aduce putere morală pe care să o alăture efortului uman, ca noi să putem înainta pas cu pas pe calea spre cer. Daţi voie credinţei voastre să se prindă puternic de făgăduinţele preţioase ale lui Dumnezeu, iar dacă norii vă înconjoară, întunecimea va da înapoi, deoarece îngerii lui Dumnezeu sunt gata întotdeauna să ajute în orice încercare şi în orice necaz. Noi nu suntem lăsaţi să luptăm fără ajutor împotriva prinţului întunericului.” – Bible Echo, 1 decembrie 1892.

„Domnul Isus a venit în lumea noastră ca reprezentant al Tatălui. El L-a reprezentat pe Dumnezeu nu ca pe o esenţă răspândită în natură, ci ca pe un Dumnezeu care are o personalitate. Hristos a fost întipărirea Ființei Tatălui Său. El a venit în lumea noastră pentru a reface în om imaginea morală a lui Dumnezeu, astfel încât omul, deşi căzut, să poată prin ascultare de poruncile lui Dumnezeu să devină pecetluit cu imaginea şi cu caracterul divin – împodobit cu frumuseţea farmecului divin.” – Manuscript Releases, vol. 9, 250.

Formarea Bisericii Creştine, punerea laolaltă a tot ceea ce cuprinde ea şi păstrarea consacrării tuturor puterilor ei drept agenţi ai lui Dumnezeu, pentru recuperarea spirituală a chipului moral al lui Dumnezeu în om, au reprezentat  scopul pentru care Hristos a luat natura umană. Hristos a fost fundamentul întregii economii evreieşti, ceea ce constituia simbolul prescris ca tip pentru credinţa religioasă şi pentru ascultarea oricărui popor.” – Manuscript Releases, vol. 9, 333.

„În cer, Satana declarase că păcatul lui Adam arăta că fiinţele omenești nu puteau păzi Legea lui Dumnezeu, el căutând să atragă universul de partea sa în această convingere. Cuvintele lui Satana păreau adevărate, dar Hristos a venit pentru a-l demasca pe amăgitor. El a venit pentru ca prin încercare şi prin dezbaterea pretenţiilor lui Satana în marea luptă, să poată demonstra că s-a găsit un preţ de răscumpărare. Împăratul cerului trebuia să preia cauza omului şi cu aceleaşi facilităţi pe care omul le poate obţine, avea de trecut testul și proba lui Dumnezeu în acelaşi fel în care  omul trebuie să le treacă. [...] Hristos a venit pe pământ, luând asupra Sa umanitatea şi stând drept reprezentant al omului, pentru a arăta în controversa cu Satana că acesta a fost un mincinos şi că omul, așa cum Dumnezeu l-a creat, printr-o legătură cu Tatăl şi cu Fiul, putea asculta de orice cerință a lui Dumnezeu. Vorbind prin slujitorul Său, El declară: «[...] poruncile Lui nu sunt grele.» Păcatul l-a despărţit pe om de Dumnezeul Lui şi păcatul menţine această despărţire.” – Manuscript Releases, vol. 16, 115.

„Hristos a venit pentru a-l salva pe omul căzut, iar Satana L-a întâmpinat pe câmpul de luptă cu cea mai aprigă mânie, pentru că vrăjmaşul ştia că atunci când puterea divină este adăugată slăbiciunii umane omul este înarmat cu putere şi cu inteligenţă, putându-se elibera din robia în care el îl legase. [...] Dumnezeu era prezentat ca fiind sever, pretenţios, răzbunător şi capricios; era portretizat ca Cineva care Îşi putea găsi plăcerea în suferinţele creaturilor Sale. Chiar atributele care se regăseau în caracterul lui Satana, erau puse de cel rău pe seama caracterului lui Dumnezeu. Isus a venit pentru a-i învăţa pe oameni despre Tatăl, pentru a-L reprezenta corect pe Acesta în faţa copiilor decăzuţi ai acestui pământ. [...] Singurul mod prin care El ar fi putut să-l aducă şi să-l păstreze pe om în starea de îndreptăţire era să Se facă pe Sine Însuşi vizibil şi cunoscut ochilor lor. Pentru ca oamenii să poată avea mântuire, El a venit direct la om și a devenit părtaș al naturii sale. [...] După ce planul de mântuire a fost conceput, Satana nu mai avea temei pentru sugestia sa că lui Dumnezeu, fiind atât de mare, nu putea să-I pese de o creatură atât de nesemnificativă precum omul. Răscumpărarea omului este o temă minunată, iar dragostea manifestată prin planul de mântuire faţă de rasa decăzută, poate fi estimată doar prin crucea de la Calvar.” – Signs of the Times, 20 ianuarie 1890.

„Isus a venit pentru a suferi în locul nostru, pentru a ne împărtăși neprihănirea Sa. Nu există decât o cale prin care să putem fi eliberaţi şi aceasta se găseşte în a deveni părtaşi de natură divină.” – Soli alese, vol. 3, 197.

„El a trăit Legea lui Dumnezeu şi a onorat-o într-o lume a fărădelegii, arătând lumilor necăzute, universului ceresc, lui Satana şi tuturor fiilor şi fiicelor căzute ale lui Adam că prin harul Său omenirea poate ţine Legea lui Dumnezeu. El a venit pentru a împărtăși sufletului pocăit şi credincios natura Sa divină și chipul Său.” – Manuscript Releases, vol. 8, 40.

„Satana înfăţişează legea iubirii lui Dumnezeu ca pe o lege a egoismului. El susţine că este imposibil să ascultăm de preceptele ei. El pune în sarcina Creatorului căderea primilor noştri părinţi, cu toate nenorocirile care au rezultat, determinându-i pe oameni să-L privească pe Dumnezeu ca autor al păcatului, al suferinţei şi al morţii. Isus a trebuit să demaşte această înşelăciune. Ca unul dintre noi, El trebuia să dea un exemplu de ascultare. Pentru aceasta, El a luat asupra Sa natura noastră şi a trecut prin experienţele noastre. «Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile» (Evrei 2:17). Dacă noi am avea de suportat ceva ce Isus n-a îndurat atunci, în acest punct Satana ar prezenta puterea lui Dumnezeu ca fiind insuficientă pentru noi. De aceea, Isus «în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat» (Evrei 4:15). El a îndurat toate încercările la care noi suntem supuşi. Şi El n-a exercitat în folosul Său nici o putere care să nu ne fie şi nouă oferită în dar. Ca om, El a înfruntat ispita şi a biruit cu puterea pe care I-a dat-o Dumnezeu. El zice: «Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, şi Legea Ta este în fundul inimii Mele» (Psalmii 40:8). În timp ce umbla din loc în loc, făcând bine şi vindecând pe toţi cei chinuiţi de Satana, El le-a explicat oamenilor caracterul Legii lui Dumnezeu şi natura slujirii Sale. Viaţa Sa dovedeşte că este cu putinţă ca şi noi să ascultăm de Legea lui Dumnezeu.” – Hristos lumina lumii, 24.

„Când Domnul Hristos a simţit că unitatea Sa cu Tatăl a fost întreruptă, S-a temut ca nu cumva, în natura Sa omenească, să nu poată fi în stare să suporte conflictul care-I stătea în faţă, cu puterile întunericului. În pustia ispitirii, destinul neamului omenesc fusese în cumpănă. Domnul Hristos a fost atunci biruitor. Acum, ispititorul venise pentru ultima şi teribila luptă. Pentru acest moment se pregătise el în timpul celor trei ani de lucrare a Domnului Hristos. El aruncase totul în balanţă. Dacă avea să dea greş aici, speranţa sa de a fi atotstăpânitor se năruia; împărăţiile lumii aveau să fie în cele din urmă ale Domnului; el personal avea să fie îndepărtat şi aruncat afară. Dar, dacă Domnul Hristos putea fi înfrânt, atunci pământul avea să devină împărăţia lui Satana, iar neamul omenesc avea să fie pentru totdeauna sub puterea sa. Cu implicaţiile acestui conflict înaintea Sa, sufletul Domnului Hristos era plin de teama despărţirii de Dumnezeu. Satana Îi şoptea că, dacă devenea Garantul unei lumi păcătoase, această despărţire avea să fie veşnică. El avea să fie identificat cu împărăţia lui Satana şi niciodată nu va mai putea fi una cu Dumnezeu.” – Idem, 686.

„Avea simţământul că, datorită păcatului, fusese despărţit de Tatăl Său. Prăpastia aceasta era atât de mare, atât de întunecată şi atât de adâncă, încât spiritul Său a început să tremure în faţa ei. În această agonie a sufletului Său, El nu trebuia să Se folosească de puterea Sa divină pentru a scăpa. Ca om, El trebuia să sufere urmările păcatului omului. Ca om, El trebuia să îndure mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.” – Idem 686.

Vinovăţia fiecărui urmaş al lui Adam apăsa asupra inimii Sale. Mânia lui Dumnezeu asupra păcatului, manifestarea teribilă a neplăcerii Sale faţă de nelegiuire umpleau inima Fiului Său de groază.” – Idem, 753.

„Dar acum, sub povara teribilă a vinovăţiei ce apăsa asupra Sa, nu putea vedea faţa dătătoare de pace a Tatălui. Retragerea privirii dumnezeieşti de la Mântuitorul în această oră a supremei dureri a străpuns inima Sa cu o întristare ce nu va putea niciodată să fie înţeleasă de către om. Atât de mare a fost chinul acesta, încât durerea fizică de-abia mai era simţită. Satana frământa inima Domnului Hristos cu ispitele lui îngrozitoare. Mântuitorul nu putea vedea prin porţile mormântului. Speranţa nu-I înfăţişa ieşirea din mormânt ca biruitor şi nici nu-I spunea că Tatăl a primit sacrificiul Său. El Se temea de faptul că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărţirea Lor avea să fie veşnică. Domnul Hristos simţea groaza pe care avea s-o simtă păcătosul atunci când harul nu va mai mijloci deloc în favoarea neamului omenesc vinovat. Sentimentul păcatului era acela care aducea mânia Tatălui asupra Sa, ca înlocuitor al omului, şi care făcea ca paharul pe care El l-a băut să fie atât de amar; aceasta a frânt inima Fiului lui Dumnezeu.” – Idem, 753

„Nu frica de moarte apăsa greu asupra Lui. Nu durerea şi ocara crucii I-au provocat chinul de nedescris. Domnul Hristos a fost prinţul celor ce au suferit; dar suferinţa Sa provenea din faptul că era conştient de răutatea păcatului, de faptul că, prin familiarizarea cu răul, omul devine orb faţă de grozăvia lui. Domnul Hristos a văzut cât de înrădăcinată este puterea păcatului în inima omenească şi cât de puţini vor fi binevoitori să se rupă de sub puterea lui. El ştia că, fără ajutorul lui Dumnezeu, omenirea avea să piară şi vedea mulţimile pierind, deşi aveau la îndemână un ajutor îmbelşugat. Asupra Domnului Hristos, ca înlocuitor şi garant al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost aşezat în rândul celor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea legii.” – Idem, 752-753.

„El L-a dat pe singurul Său Fiu ca să vină pe pământ, să ia natura omului, nu doar pentru câțiva ani, ci pentru a păstra natura aceasta în curțile cerești, ca o garanție veșnică a credincioșiei lui Dumnezeu.” – Solii alese, vol. 1, 258.

„Luând natura noastră, Mântuitorul S-a legat de omenire cu o legătură ce nu se va rupe niciodată. El este legat de noi pentru veşnicie. «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu» (Ioan 3:16). El L-a dat nu numai ca să poarte păcatele noastre şi să moară ca sacrificiu pentru noi, ci El L-a oferit neamului omenesc decăzut. Ca să ne asigure de planul Său imutabil de pace, Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu să devină membru al familiei omeneşti şi să păstreze pentru totdeauna natura Sa omenească. Aceasta era garanţia că Dumnezeu Îşi va împlini Cuvântul. «Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui.» Dumnezeu a adoptat natura omenească în persoana Fiului Său şi a dus-o în cerul preaînalt. «Fiul omului» este Cel care are parte la tronul universului. «Fiul omului» este Acela pe care-L vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.» (Isaia 9:6).” – Idem, 25.

„El poartă natura umană sfințită la cer, pentru ca întotdeauna să păstreze această natură așa cum ar fi fost dacă omul nu ar fi încălcat niciodată legea lui Dumnezeu.”

The Upward Look, 313.

„Domnul Hristos a murit pentru a reface chipul moral al lui Dumnezeu în sufletul nostru, aşa încât acest chip să poată fi reflectat spre toţi cei din jur.” – Credință și fapte, 61.

„Domnul Hristos a murit pentru că nu a existat nici o altă speranţă pentru cel nelegiuit. Păcătosul ar fi putut să încerce să respecte Legea lui Dumnezeu în viitor, dar vina păcatului săvârşit rămânea, iar Legea trebuia să-l condamne la moarte. Domnul Hristos a venit să plătească acea datorie pe care păcătosul nu putea să o plătească singur cu nici un chip. Astfel, prin jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos, omului păcătos i s-a acordat încă o posibilitate de încercare.” – Idem, 30.

„Subiectul pe care dorim să-l prezentăm acum este cum puteți să înaintați în vița spirituală. Auzim multe scuze: «Eu nu pot să mă ridic la înălțimea aceasta sau aceea.» Ce vreți să spuneți prin «aceasta sau aceea»? Vreți să spuneți că pe Golgota a fost adusă o jertfă nedesăvârșită pentru neamul omenesc căzut, că nu ne sunt acordate suficient har și suficientă putere pentru a fi în stare să renunțăm la defectele și înclinațiile noastre firești și că nu ne-a fost dat un Mântuitor desăvârșit?” – Solii alese, vol. 3, 179.

„Acela care se pocăiește și primește darul vieții Fiului lui Dumnezeu nu poate să fie biruit. Dacă se bazează pe natura divină, prin credință, el ajunge să fie un copil al lui Dumnezeu. El se roagă și crede. Când este ispitit și încercat, el cere puterea pe care Hristos a oferit-o cu prețul vieții Sale și biruie prin harul Său. Fiecare păcătos trebuie să înțeleagă lucrul acesta. El trebuie să se pocăiască de păcatul lui, să creadă în puterea lui Hristos, să primească puterea care îl mântuiește și îl eliberează de păcat. Cât de mulțumitori ar trebui să fie pentru darul exemplului lui Hristos!” – Solii alese, vol. 1, 224.

„Legea morală nu a fost niciodată un simbol sau o umbră. Ea a existat înainte de crearea omului și va rămâne atâta vreme cât rămâne scaunul de domnie a lui Dumnezeu. El nu se poate schimba și nici nu poate modifica vreo cerință a legii Sale în scopul de a-l mântui pe om, deoarece legea este temelia guvernării Sale. Ea este neschimbătoare, infinită și veșnică. Pentru ca omul să fie mântuit și pentru ca onoarea legii să fie păstrată, a fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu să se ofere pe Sine ca jertfă pentru păcat. Acela care nu a cunoscut păcatul a ajuns păcat pentru noi. El a murit pentru noi pe Golgota. Moartea Sa arată dragostea minunată a lui Dumnezeu față de om și caracterul neschimbător al legii Sale.” – Solii alese, vol. 1, 239-240.

„Dacă toate câte le-a spus Domnul cu privire la aceste lucruri ar fi fost ascultate, instituţiile noastre ar ocupa astăzi un loc mult mai înalt şi mai sfânt decât îl ocupă acum.

Dar oamenii au fost mulţumiţi cu realizări mărunte. Ei n-au căutat cu toată puterea să se ridice în ceea ce priveşte capacităţile lor mintale, morale şi fizice. Ei n-au avut simţământul că Dumnezeu le cere aceasta; n-au înţeles faptul că Domnul Hristos a murit pentru ca ei să poată face această lucrare. Drept urmare, sunt cu mult în urmă, în ceea ce priveşte inteligenţa şi capacitatea de a gândi şi a plănui, faţă de cum ar fi trebuit să fie. Ei ar fi putut să adauge virtute la virtute şi cunoştinţă la cunoştinţă, devenind astfel puternici în Domnul. Dar n-au făcut acest lucru. De aceea, fiecare să meargă acum la lucru cu o hotărâre fermă de a se ridica. Nevoia prezentă a cauzei lui Dumnezeu nu constă atât de mult în numărul lucrătorilor, ci în calitatea, în iscusinţa şi consacrarea lor.” – Mărturii, vol. 5, 554.

„ Prin viaţa şi moartea Sa, Hristos a dovedit că dreptatea lui Dumnezeu nu nimiceşte mila Sa şi că păcatul poate fi iertat, că Legea este dreaptă şi că poate fi în mod desăvârşit ascultată. Acuzaţiile lui Satana erau astfel respinse. Dumnezeu îi dăduse omului dovezi de netăgăduit despre iubirea Sa.” – Hristos lumina lumii, 762.

 

[1] „ills” din limba engleză înseamnă:  1) bolnav, nesănătos sau sinonime care nu se potrivesc contextului din Signs of the Times, 4 ianuarie 1877, de unde este luat citatul 2) stricăciune, daună, pagubă și 3) nenorocire, năpastă, necaz.