Tema Marii Lupte produce o mai clară înțelegere a Golgotei
Copiază link

Tema Marii Lupte produce o mai clară înțelegere a Golgotei

„Crucea de pe Calvar, în timp ce declară Legea ca fiind de neschimbat, face cunoscut universului că plata păcatului este moartea. În strigătul de moarte al Mântuitorului «S-a sfârşit», a bătut clopotul de moarte al lui Satana. Marea luptă care durase atâta vreme s-a hotărât atunci, iar curăţirea finală a păcatului a fost asigurată. Fiul lui Dumnezeu a trecut prin porţile mormântului, pentru ca «prin moarte să nimicească pe acela care avea puterea morţii, pe diavolul» (Evrei 2:14). Dorinţa lui Lucifer după înălţare de sine îl făcuse să spună: «Îmi voi înălţa tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu. [...] Voi fi ca Cel Preaînalt». Dar Dumnezeu declară: «Te voi face ca cenuşa pe pământ. [...] şi niciodată nu vei mai fi» (Isaia 14:13-14; Ezechiel 28:18-19). «Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură.» (Maleahi 4:1).” – Tragedia veacurilor, 503-504.

„Celui păcătos i-a fost acordată o a doua şansă de a respecta Legea lui Dumnezeu, prin puterea Răscumpărătorului Său divin. Crucea de pe Golgota condamnă pentru totdeauna ideea pe care Satana i-a prezentat-o lumii creştine, şi anume că moartea lui Hristos a abolit nu numai sistemul tipologic al jertfelor şi ceremoniilor, ci şi Legea neschimbătoare a lui Dumnezeu, temelia tronului Său, expresia caracterului Său.” – Credință și fapte, 90.

„Domnul Isus a murit pentru a-l mântui pe poporul Său de păcate, iar răscumpărarea în Hristos înseamnă a înceta să calci Legea lui Dumnezeu şi a fi eliberat de orice păcat. Nici o inimă pornită în vrăjmăşia împotriva Legii Lui Dumnezeu nu este în armonie cu Domnul Hristos, care a suferit pe Golgota pentru a justifica şi pentru a înălţa Legea înaintea universului.” – Credință și fapte, 95.

„Nu trebuie să ne scuzăm păcatul, încercând să micşorăm vinovăţia noastră, ci să acceptăm gravitatea lui, aşa cum îl consideră Dumnezeu, oricât de teribil ar fi. Numai Golgota poate descoperi cât de îngrozitor este păcatul. Dacă ar fi trebuit să purtăm povara vinovăţiei noastre, aceasta ne-ar fi strivit. Dar Cel fără păcat a luat locul nostru, deşi nu meritam, El a purtat nelegiuirile noastre.” – Rugăciunea, 299.

„Legea și Evanghelia se află într-o armonie deplină. Ele se susțin reciproc. Cu toată maiestatea ei, legea stă înaintea cunoștinței, determinându-l pe cel păcătos să simtă nevoia de Hristos ca jertfă de ispășire pentru păcat. Evanghelia recunoaște puterea și imuabilitatea legii.” – Solii alese, vol. 1, 240-241.

Dragostea unui Dumnezeu sfânt este un principiu uimitor, care poate să mobilizeze universul pentru a veni în ajutorul nostru în ceasul încercării Totuși, după o perioadă de încercare, dacă suntem găsiți a fi călcători ai legii lui Dumnezeu, vom constata că Dumnezeul dragostei va fi un slujitor al răzbunării. El nu face niciun compromis cu păcatul. Cei neascultători vor fi pedepsiți. Mânia lui Dumnezeu a căzut asupra Fiului Său iubit, când Domnul Hristos a atârnat pe crucea de pe Golgota în locul omului nelegiuit. Dragostea lui Dumnezeu iese în întâmpinarea celui mai josnic și mai rău păcătos care vine la Hristos cu umilință. Ea se apropie de cel păcătos pentru a-l schimba într-un copil ascultător și credincios al lui Dumnezeu, dar niciun suflet nu poate să fie mântuit dacă va continua să păcătuiască.” - Solii alese, vol. 1, 313.

„Când privește la Mântuitorul care moare pe Golgota și își dă seama că Acela care suferă este Dumnezeu, păcătosul se întreabă de ce a fost adusă această jertfă mare, iar crucea arată spre legea sfântă a lui Dumnezeu, care a fost călcată. Moartea Domnului Hristos este argumentul incontestabil cu privire la caracterul neschimbător și cu privire la neprihănirea legii. Când a profetizat despre Hristos, Isaia a zis: «Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare și minunată» (Isaia 42:21). Legea nu are nicio putere de a-l ierta pe făcătorul de rele. Rolul ei este acela de a arăta defectele lui, pentru ca el să-și dea seama că are nevoie de Acela care este puternic pentru a mântui, că are nevoie de Acela care a ajuns să fie Înlocuitorul lui, Garantul lui și Neprihănirea lui.” – Solii alese, vol. 1, 323.

„Cel păcătos trebuie să privească fără încetare la Golgota și, cu credința simplă a unui copilaș, trebuie să își găsească liniștea în meritele lui Hristos, primind neprihănirea Sa și crezând în harul Său. Cei angajați în lucrarea de predicare a adevărului trebuie să prezinte neprihănirea lui Hristos nu ca pe o lumină nouă, ci să o prezinte ca pe o lumină prețioasă, care a fost pierdută din vedere de oameni pentru o vreme.”  – Solii alese, vol. 1, 383.

„Când gândurile sunt atrase spre crucea de pe Golgota, ochii nedesăvârșiți Îl văd pe Hristos pe crucea rușinoasă. De ce a murit El? Din cauza păcatului. Ce este păcatul? Este călcarea legii. Apoi, ochii sunt deschiși pentru a vedea caracterul păcatului. Legea este călcată, dar nu poate să-l ierte pe cel ce a călcat-o. Ea este îndrumătorul nostru, care ne condamnă să suportăm pedeapsa. Unde se află remediul? Legea ne îndrumă la Hristos, care a fost atârnat pe cruce, ca să poată să-i împărtășească neprihănirea Sa omului păcătos și să-i înfățișeze pe oameni înaintea Tatălui Său, îmbrăcați cu haina caracterului Său neprihănit.” – Solii alese, vol. 1, 341.

„Înălţaţi înaintea oamenilor crucea de pe Golgota. Arătaţi ce a pricinuit moartea lui Hristos - călcarea Legii. Păcatul să nu fie acoperit sau tratat ca ceva de mică importanţă. El trebuie să fie prezentat ca vinovăţie împotriva Fiului lui Dumnezeu. Apoi, îndreptaţi-i pe oameni la Hristos, spunându-le că nemurirea se obţine numai prin primirea Lui ca Mântuitor personal. Treziţi-i pe oameni pentru a vedea cât s-au depărtat de rânduielile Domnului, adoptând rânduieli lumeşti şi conformându-se la principii lumeşti. Acestea i-au dus la călcarea Legii lui Dumnezeu.” – Mărturii, vol. 6, 54.

„Sacrificiul Domnului Hristos ca jertfă de ispăşire pentru păcat constituie marele adevăr în jurul căruia se adună toate celelalte. Pentru a fi corect înţeles şi apreciat, fiecare adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu, de la Geneza la Apocalipsa, trebuie să fie studiat în lumina care vine de la crucea Golgotei. Vă prezint măreţul monument al milei şi al regenerării, al mântuirii şi al răscumpărării — Fiul lui Dumnezeu înălţat pe cruce. Aceasta trebuie să fie temelia oricărei predici prezentate de pastorii noştri.” – Slujitorii Evangheliei , 315.

„Celui păcătos îi era imposibil să respecte Legea lui Dumnezeu, care era sfântă, dreaptă şi bună. Dar această imposibilitate a fost înlăturată prin faptul că sufletului care se pocăieşte şi crede îi este împărtăşită neprihănirea lui Hristos. Viaţa şi moartea lui Hristos pentru omul păcătos au avut scopul de a-l face să beneficieze din nou de favoarea lui Dumnezeu, împărtăşindu-i neprihănirea, ca să poată împlini cerinţele Legii şi să fie primit de Tatăl. Scopul lui Satana a fost întotdeauna acela de a anula Legea lui Dumnezeu şi de a perverti adevărata semnificaţie a Planului de Mântuire. Prin urmare, el a inventat concepţia falsă că jertfa lui Hristos pe crucea Golgotei a avut scopul de a-i elibera pe oameni de obligaţia de a respecta poruncile lui Dumnezeu. El a strecurat în lume amăgirea că Dumnezeu Şi-a abolit constituţia, Şi-a înlăturat standardul moral şi a anulat Legea Sa sfântă şi desăvârşită. Satana a reuşit să facă acest lucru şi cât de teribil trebuie să fi fost preţul pentru Cer! În loc de a proclama abolirea Legii, crucea de pe Golgota proclamă cu sunete de tunet caracterul ei neschimbător şi veşnic. Dacă Legea ar fi putut fi abolită, fără ca guvernarea cerului, a pământului şi a lumilor nenumărate să fie răsturnată, Domnul Hristos nu ar fi trebuit să moară. Moartea lui Hristos a avut scopul de a întări pentru totdeauna validitatea Legii lui Iehova. Pentru că a suferit pedeapsa deplină a vinovăţiei lumii, Domnul Isus a ajuns Mijlocitor între Dumnezeu şi om, pentru a-l face pe om să poată fi din nou plăcut înaintea lui Dumnezeu oferindu-i harul de a respecta Legea Celui Preaînalt. Domnul Hristos nu a venit să nimicească Legea sau proorocii, ci pentru a le împlini până la ultima literă. Jertfa de ispăşire de pe Golgota a confirmat că Legea lui Dumnezeu este sfântă, dreaptă şi adevărată, nu numai înaintea lumii căzute, ci şi înaintea cerului şi a lumilor necăzute. Domnul Hristos a venit pentru a mări importanţa Legii şi pentru a o face vrednică de cinste.” – Credință și fapte, 118-119.

Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se dezrădăcinase de simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă. Indiferent de atitudinea pe care avea s-o ia, el nu-i mai putea întâmpina pe îngerii ce veneau din curţile cereşti şi înaintea lor să-i acuze pe fraţii lui Hristos că sunt îmbrăcaţi în hainele întunecate şi murdare ale păcatului. Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă.” – Hristos lumina lumii, 761.

„Când Isus a murit pe Calvar, a strigat: «S-a sfârşit!», şi perdeaua templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. Acest lucru avea menirea să arate că slujbele sanctuarului pământesc s-au terminat pentru totdeauna şi că Dumnezeu nu avea să Se mai întâlnească în templul lor pământesc cu preoţii pentru a le accepta jertfele. Atunci a fost vărsat sângele lui Isus care urma să fie oferit de către El Însuşi în Sanctuarul ceresc. După cum preotul intra în Sfânta Sfintelor o dată pe an pentru a curăţa sanctuarul pământesc, tot aşa a intrat Isus în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, la sfârşitul celor 2300 de seri şi dimineţi din Daniel 8, în 1844, pentru a face o ispăşire finală pentru toţi cei care puteau fi binecuvântaţi prin mijlocirea Sa şi, în acest fel, pentru a curăţi Sanctuarul.” – Scrieri timpurii, 252.

„Prin moartea Sa, El a început acea lucrare, pe care, după înviere, S-a înălţat să o desăvârşească în ceruri.” – Tragedia veacurilor, 489.