Tema Marii Lupte ne prezintă de ce Isus slujește ca Mare Preot
Copiază link

Tema Marii Lupte ne prezintă de ce Isus slujește ca Mare Preot

„Dacă ar fi ştiut că Îl torturau pe Cel care a venit să salveze din ruină veşnică neamul omenesc căzut în păcat, atunci ei ar fi fost cuprinşi de remuşcare şi de groază. Dar necunoaşterea lor nu le-a îndepărtat vinovăţia; căci a fost privilegiul lor acela de a cunoaşte şi a primi pe Domnul Hristos ca Mântuitor al lor. Unii dintre ei aveau să-şi recunoască păcatul, să se pocăiască şi să fie convertiţi. Alţii însă, prin nepocăinţa lor, aveau să facă imposibil ca rugăciunea Domnului Hristos să primească un răspuns pentru ei. Şi totuşi, în acelaşi fel, scopul lui Dumnezeu ajungea să fie împlinit. Domnul Hristos câştiga dreptul să devină apărătorul omului în prezenţa lui Dumnezeu.” – Hristos lumina lumii, 744.

„Sanctuarul din ceruri este chiar centrul lucrării lui Hristos în favoarea oamenilor. El cuprinde orice suflet care trăieşte pe pământ. El deschide privirii Planul de Mântuire, aducându-ne foarte aproape de încheierea vremii şi descoperindu-ne sfârşitul plin de biruinţă, în lupta dintre neprihănire şi păcat. Este de o importanţă copleşitoare ca toţi să cerceteze cu grijă aceste subiecte şi să fie în stare să dea un răspuns oricui le cere socoteală de nădejdea care este în ei.” – Tragedia veacurilor, 488.

„Mijlocirea lui Hristos în favoarea omului, din Sanctuarul de sus, este tot atât de importantă, pentru Planul de Mântuire, ca moartea Sa pe cruce. Prin moartea Sa, El a început acea lucrare, pe care, după înviere, S-a înălţat să o desăvârşească în ceruri. Trebuie să intrăm prin credinţă dincolo de perdea, «unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător» (Evrei 6:20). Acolo se reflectă lumina de la crucea de pe Calvar. Acolo putem câştiga o înţelegere mai clară a tainelor mântuirii.” – Idem.

„Isus a deschis calea către tronul Tatălui şi, prin mijlocirea Sa, dorinţa sinceră a tuturor acelora care vin la El în credinţă poate fi prezentată înaintea lui Dumnezeu.” – Idem.

„Marea Jertfă fusese adusă şi acceptată, iar Duhul Sfânt, care a coborât în Ziua Cincizecimii, a purtat mintea ucenicilor de la sanctuarul pământesc către cel ceresc,

în care Isus intrase prin propriul Său sânge, pentru a revărsa asupra ucenicilor Săi foloasele ispăşirii făcute de El.” – Scrieri timpuri, 260.

După cum păcatele poporului din vechime erau aşezate prin credinţă asupra jertfei pentru păcat şi, prin sângele ei, transferate în simbol asupra sanctuarului pământesc, tot aşa şi în noul legământ,

păcatele celor care se pocăiesc sunt aşezate prin credinţă asupra lui Hristos şi transferate, în fapt, asupra Sanctuarului ceresc.” – Tragedia veacurilor, 421.

„Şi aşa cum curăţirea simbolică a celui pământesc era îndeplinită prin îndepărtarea păcatelor prin care fusese mânjit, tot astfel curăţirea celui ceresc trebuie realizată prin îndepărtarea sau ştergerea păcatelor, care sunt înregistrate acolo.” – Tragedia veacurilor, 421.

„O parte a slujirii Sale se încheiase numai pentru a face loc alteia. Mai era încă „o uşă deschisă“ către Sanctuarul ceresc, unde Hristos slujea în favoarea păcătosului. […] Aceia care prin credinţă Îl urmează pe Isus în marea lucrare de ispăşire sunt cei care primesc binefacerile mijlocirii Sale în favoarea lor, în timp ce aceia care leapădă lumina ce scoate în evidenţă această lucrare de slujire nu sunt ajutaţi prin ea.” – Tragedia veacurilor, 429-430.

„Însoţit de îngeri cereşti, Marele nostru Preot intră în Sfânta Sfintelor şi acolo Se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, pentru a îndeplini ultimele acte ale slujirii Sale în favoarea omului — pentru a îndeplini lucrarea judecăţii de cercetare şi pentru a face ispăşire pentru toţi aceia care au dreptul la binefacerile ei. În serviciul jertfelor, numai aceia care veneau înaintea lui Dumnezeu, cu mărturisire şi pocăinţă şi ale căror păcate fuseseră trecute asupra sanctuarului prin sângele jertfei pentru păcat, aveau o parte în serviciul Zilei de Ispăşire. Tot aşa, în ziua cea mare a ispăşirii finale şi a judecăţii de cercetare, sunt luate în consideraţie numai cazurile acelora care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu. Judecata celor nelegiuiţi este o lucrare distinctă şi separată şi are loc mai târziu. «Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?» (1 Petru 4:17).” – Tragedia veacurilor, 480.

Când lucrarea lui Isus din Sfânta a luat sfârşit şi El a trecut în Locul Preasfânt şi a stat înaintea chivotului care conţinea Legea lui Dumnezeu, Domnul a trimis un alt înger puternic, cu un al treilea mesaj pentru lume. Un sul de pergament a fost pus în mâna îngerului şi, când acesta a coborât către pământ în putere şi măreţie, a vestit o înfricoşătoare avertizare împreună cu cea mai îngrozitoare ameninţare adusă vreodată omului. Scopul urmărit de această solie era de a-i pune în gardă pe copiii lui Dumnezeu, arătându-le ceasul ispitei şi suferinţei, care se afla înaintea lor. Îngerul a spus: «Ei vor fi aduşi în luptă directă cu fiara şi cu icoana ei. Singura lor speranţă de a dobândi viaţa veşnică este aceea de a rămâne neclintiţi. Deşi le sunt în joc vieţile, ei trebuie să se prindă cu putere de adevăr.» Cel de-al treilea înger îşi încheie mesajul în felul acesta: «Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus». Când a repetat aceste cuvinte, el a arătat către Sanctuarul ceresc. Mintea celor care îmbrăţişează această solie este îndreptată către Sfânta Sfintelor, unde Isus stă înaintea chivotului, făcând o ultimă mijlocire pentru toţi aceia pentru care mila încă zăboveşte şi pentru cei care au încălcat Legea lui Dumnezeu din neştiinţă. Această ispăşire se face atât pentru cei neprihăniţi morţi, cât şi pentru neprihăniţii aflaţi în viaţă. Ea îi include şi pe toţi cei care au murit încrezându-se în Hristos, dar care, neavând lumina asupra poruncilor lui Dumnezeu, au păcătuit încălcându-i preceptele fără să ştie.” – Scrieri timpurii, 254.

„Am văzut un tron şi pe el stăteau Tatăl şi Fiul. Am privit la faţa lui Isus şi I-am admirat minunata-I persoană. Persoana Tatălui nu o puteam privi, căci era acoperită de un nor de slavă. L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a răspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, «dacă vei privi o singură dată slava Sa, vei înceta să exişti». Înaintea tronului, am văzut poporul advent — biserica şi lumea. Am observat două grupuri, unul plecat înaintea tronului, profund preocupat, în timp ce ceilalţi stăteau în picioare nepăsători şi lipsiţi de interes. Cei care erau plecaţi înaintea tronului îşi prezentau rugăciunile şi priveau către Isus; apoi El privea către Tatăl Său şi părea că Se roagă Lui. O lumină ieşea de la Tatăl şi se îndrepta către Fiul, iar de la Fiul către grupul care se ruga. Apoi am văzut o lumină nespus de puternică, ieşind de la Tatăl şi venind către Fiul, iar de la Fiul unduindu-se peste poporul aflat înaintea tronului. Puţini însă primeau această lumină măreaţă. Mulţi au ieşit de sub ea şi i s-au împotrivit de îndată; alţii erau nepăsători şi nu apreciau lumina, iar aceasta s-a îndepărtat de la ei. Unii o îndrăgeau, mergeau şi îngenuncheau alături de grupul cel mic care se ruga. Toţi din acest grup primiseră lumina şi se bucuraseră de ea, iar feţele le străluceau de slava ei. L-am văzut pe Tatăl ridicându-Se de pe scaunul de domnie, mergând cu un car de foc în Sfânta Sfintelor, dincolo de cea de-a doua despărţitură şi aşezându-Se.” – Scrieri timpurii, 54.

„Despre Hristos se spune că El umblă în mijlocul sfeşnicelor de aur. În felul acesta, este simbolizată legătura Sa cu bisericile. El este într-o continuă legătură cu poporul Său. El cunoaşte adevărata lor stare. El observă rânduiala, pioşenia, cum şi predarea lor. Deşi El este Mare Preot şi Mijlocitor în Sanctuarul de sus, El este totuşi reprezentat ca umblând în sus şi în jos în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ. Cu o neobosită veghere şi o neîntreruptă atenţie, El veghează să vadă dacă lumina vreuneia dintre santinelele Sale arde slab sau strălucitor. Dacă luminile sfeşnicului ar fi lăsate numai în grija omului, flacăra plăpândă s-ar micşora şi s-ar stinge; însă El este adevăratul străjer al casei Domnului, adevăratul păzitor al curţilor templului. Grija Lui continuă, cum şi harul Său susţinător alcătuiesc izvorul vieţii şi luminii.” – Faptele apostolilor, 586.

Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Preasfânt pentru curăţirea Sanctuarului, aşa cum a fost scoasă în evidenţă în Daniel 8:14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum ni se prezintă în Daniel 7:13; şi venirea Domnului în Templul Său, profetizată de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiaşi eveniment; şi lucrul acesta mai este reprezentat şi prin venirea mirelui la ospăţul de nuntă descris de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei capitolul 25.” – Tragedia veacurilor, 426. (Apocalipsa 19:7)

Acum, când Marele nostru Preot face ispăşire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să Se supună puterii ispitei. Satana găseşte în inimile omeneşti un loc unde-şi poate câştiga un punct de sprijin; o dorinţă păcătoasă este nutrită, prin care ispitele lui îşi manifestă puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: «Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine» (Ioan 14:30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinţei. El păzise poruncile Tatălui Său şi în El nu era niciun păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi aceia care vor sta în timpul strâmtorării. În viaţa aceasta, trebuie să îndepărtăm păcatul de la noi prin credinţa în sângele ispăşitor al lui Hristos. Mântuitorul nostru scump ne invită să ne unim cu El, să unim slăbiciunea noastră cu puterea Lui, neştiinţa noastră cu înţelepciunea Lui, nevrednicia noastră cu meritele Sale. Providenţa lui Dumnezeu este şcoala în care trebuie să învăţăm blândeţea şi umilinţa lui Isus. Domnul ne pune mereu înainte nu calea pe care am ales-o şi care ni se pare mai uşoară şi mai plăcută, ci adevăratele ţinte ale vieţii. Ne rămâne să colaborăm cu mijloacele pe care le foloseşte cerul în lucrarea de a aduce caracterele noastre în asemănare cu Modelul divin. Nimeni nu poate neglija sau amâna această lucrare decât cu periclitarea cea mai înfricoşată a sufletului.” – Tragedia veacurilor, 623.

„În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curăţire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14. Când această lucrare se va fi împlinit, urmaşii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa. «Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară» (Maleahi 3:4). Atunci, biserica pe care Domnul, la venirea Sa, o va lua la Sine va fi «o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta» (Efeseni 5:27). Atunci ea va arăta «ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele şi cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor» (Cântarea Cântărilor 6:10).” – Tragedia veacurilor, 424

„Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus vor trebui să stea în faţa unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curăţite de păcat prin sângele stropirii.

Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău.” – Idem.

„Acum Hristos este în sanctuarul ceresc. Ce face acolo? Face ispășire pentru noi, curățând sanctuarul de păcatele poporului. Trebuie să intrăm prin credință împreună cu El în sanctuar, trebuie să începem lucrarea în sanctuarul sufletelor noastre. Trebuie să ne curățăm de orice întinăciune.

Trebuie să ne «curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.» Satana va veni să vă ispitească și veți da curs ispitelor lui. Și atunci? Veniți și umiliți-vă inima prin mărturisire, și prin credință apucați brațul lui Hristos în sanctuarul ceresc.

Credeți că Hristos va lua mărturisirea voastră și își va ține mâinile în fața Tatălui – mâini care au fost strivite și rănite pentru binele nostru – că va face ispășire pentru toți cei care vin cu o mărturisire. Și dacă nu înțelegeți aceste lucruri? El spune: « cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.» (2 Petru 1:9). Frați și surori, vreau să vedeți că trebuie « să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.»” – Materialele 1888, 127.

„Avem nevoie de pietate mai adâncă. Avem nevoie să primim uleiul sfânt de la cele două ramuri de măslin […]. În această mare zi antitipică a ispășirii, noi trebuie să fim în armonie perfectă cu lucrarea ce merge în ceruri înainte. Avem nevoie să ne pocăim și să ne mărturisim păcatele.” – Materialele 1888, 575.

Niciunul dintre noi nu va primi sigiliul lui Dumnezeu, atâta timp cât caracterele noastre au o zbârcitură sau o pată pe ele. Nouă ne este lăsată remedierea caracterelor noastre, curăţirea templului sufletului de orice întinăciune.

Atunci, ploaia târzie va cădea asupra noastră, aşa cum ploaia timpurie a căzut asupra ucenicilor în Ziua Cincizecimii.” – Mărturii, vol. 5, 214.

„Oricine se va rupe de sclavia și slujirea Satanei și va sta sub steagul însângerat al Prințului Emanuel, va fi păzit de mijlocirea lui Hristos. Hristos, ca mijlocitor al nostru la dreapta lui Dumnezeu, ne are în vedere pentru totdeauna, pentru că este la fel de necesar să ne păstreze prin mijlocirea Sa după cum este nevoie să ne izbăvească prin sângele Său. Dacă ne lasă doar pentru un moment, Satana stă pregătit să ne distrugă. Pe cei răscumpărați prin sângele Său, El îi păstrează acum prin mijlocirea Sa.” – Manuscript Releases, vol. 15, 104.

„Chiar înaintea noastră stă încleştarea strânsă a marii lupte, când, cu «tot felul de minciuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii», Satana va lucra pentru a prezenta în mod greşit caracterul lui Dumnezeu, pentru ca, dacă va fi posibil, «să înşele […] şi pe cei aleşi». Dacă a fost vreodată un popor care să aibă nevoie de o lumină din cer mereu crescândă, atunci acesta este poporul care, în acest timp de primejdie, Dumnezeu l-a chemat să fie depozitarul Legii Sale sfinte şi să îndreptățească caracterul Său înaintea lumii. Acelora cărora le-a fost încredinţată o sarcină aşa de sfântă trebuie să fie spirituali, elevaţi şi plini de vitalitate de adevărurile pe care mărturisesc că le cred. Niciodată n-a avut biserica o nevoie mai urgentă, mai gravă şi niciodată n-a fost Dumnezeu mai doritor ca biserica să se bucure de experienţa descrisă în Epistola apostolului Pavel către Coloseni, când scria: «Nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru; aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.»“ – Mărturii, vol. 5, 746.

„În natura omenească trebuia să se refacă însuşi chipul lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu şi a lui Hristos necesită desăvârşirea caracterului poporului Său.” – Hristos lumina lumii, 671.

„Pot spune mai mult în ceea ce privește sanctuarul, în ceea ce privește chivotul care conține legea lui Dumnezeu, în ceea ce privește capacul său care este locul milei, despre îngerii de la fiecare capăt al chivotului, și alte lucruri legate de sanctuarul ceresc și de marea zi a ispășirii. Pot spune mai mult despre tainele cerului, dar buzele mele sunt închise. Nu simt nicio înclinație să încerc să le descriu. Nu îndrăznesc să vorbesc despre Dumnezeu așa cum ați vorbit voi despre El. El este deosebit și înălțat și slava Sa umple cerurile.” – Manuscript Releases, vol. 2, 320.

Eficiența sângelui lui Hristos, trebuia să prezinte poporului, cu prospețime și putere, faptul că credința lor se poate sprijini pe meritele Sale. Așa cum marele preot stropea sângele cald peste tronul milei în timp ce norul parfumat al tămâiei se înălța înaintea lui Dumnezeu, tot așa, în timp ce ne mărturisim păcatele și cerem eficiența sângelui ispășitor al lui Hristos, rugăciunile noastre se înalță la cer, parfumate cu meritele caracterului lui Hristos. Cu toată nevrednicia noastră, trebuie să ținem mereu minte că există Cineva care poate îndepărta păcatul, poate salva păcătosul. El va îndepărta fiecare păcat recunoscut în fața lui Dumnezeu cu inima smerită. Această credință este viața bisericii.” – Materialele 1888, 1337-1338.