Tema Marii Lupte explică contextul apariției păcatului
Copiază link

Tema Marii Lupte explică contextul apariției păcatului

Dumnezeu este dragoste, iar El dorește din partea creaturilor Sale o slujire din același principiu divin

„«Dumnezeu este iubire» (1 Ioan 4:16). Natura Sa, Legea Sa este iubire. El dintotdeauna a fost astfel și așa va fi pururea. «Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veșnică» și ale cărui «cărări sunt veșnice», nu Se schimbă. În El «nu este nici schimbare, nici umbră de mutare» (Isaia 57:15, Habacuc 3:6, Iacov 1:17). Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor fiinţelor create. Istoria marelui conflict dintre bine și rău — de la data când a izbucnit pentru prima dată în ceruri și până la înfrângerea finală a răzvrătirii și eradicarea definitivă a păcatului — constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu.” – Patriarhi și profeți, 33.

Legea iubirii fiind temelia guvernării lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor create depindea de asentimentul lor desăvârșit faţă de marile principii ale dreptăţii. Dumnezeu dorește de la toate făpturile Sale o slujire din dragoste — un omagiu care izvorăște dintr-o apreciere inteligentă a caracterului Său. El nu găsește plăcere într-o slujire silită și, ca urmare, dă tuturor libertatea de voinţă, ca să-I aducă o slujire de bunăvoie.” – Tragedia veacurilor, 493.

Atâta vreme cât toate făpturile create au recunoscut supremația iubirii, a existat o perfectă armonie în universul lui Dumnezeu. […] în vreme ce dragostea față de Dumnezeu era supremă, dragostea între făpturi era bazată pe încredere neegoistă, neexistând nicio notă discordantă, care să tulbure armoniile celeste. Dar, în această stare de fericire, a intervenit o schimbare.” – Patriarhi și profeți, 35.

Cine a fost Lucifer?

„Dar a apărut cineva care a ales să pervertească această libertate. Păcatul și-a avut originea în acela care, după Hristos, fusese cel mai onorat de Dumnezeu și care stătea în cea mai înaltă poziţie de putere și de slavă printre locuitorii cerului. Înainte de cădere, Lucifer era primul dintre heruvimii acoperitori[1], sfânt și nepătat. «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înţelepciune și desăvârșit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe.... Erai un heruvim ocrotitor (notă: corect „care acoperă”), cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine» (Ezechiel 28:12-15).” – Tragedia veacurilor, 493-494.

„În cunoașterea istoriei începuturilor lumii, a creării și căderii omului, noi depindem de Biblie. Înlăturaţi Cuvântul lui Dumnezeu și nu ne putem aștepta la nimic altceva decât să fim lăsaţi la discreţia fabulelor și speculaţiilor și a acelei slăbiri a intelectului care este rezultatul sigur al cultivării erorii. Avem nevoie de istoria autentică a originii pământului, a căderii heruvimului acoperitor și a intrării păcatului în lumea noastră. Fără Biblie, ar trebui să rătăcim conduși de teorii false. Mintea ar ajunge să se supună tiraniei superstiţiei și falsităţii. Dar, pentru că avem o istorie autentică a începuturilor lumii, nu este nevoie să ne împotmolim în speculaţii și teorii lipsite de temeinicie.” – Medical Ministry, 89.

Lucifer, «fiul zorilor», a fost întâiul între heruvimii acoperitori, sfânt și fără prihană.

El stătea în prezenţa marelui Creator și razele nesfârșite ale slavei ce înconjurau pe veșnicul Dumnezeu se odihneau asupra lui.” – Patriarhi și profeți, 35.

Lucifer a fost un heruvim acoperitor, cel mai înălţat dintre fiinţele cerești create; el stătea cel mai aproape de tronul lui Dumnezeu și era cel mai strâns legat și identificat cu administrarea guvernării lui Dumnezeu; era cel mai înzestrat cu slava maiestăţii și puterii Sale.” – Adevărul despre îngeri, 27-28.

„Lucifer a fost învăluit de slavă ca heruvim acoperitor.” – SDA Bible Commentary, vol. 4, 1143.

„Sosește ceasul voioaselor cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu și a Fiului Său prea iubit. Satana era cel care conducea altădată corul. El dădea tonul, apoi întreaga oștire îngerească se unea cu el și acordurile unei muzici glorioase răsunau în cer în cinstea lui Dumnezeu și a iubitului Său Fiu.” – Istoria mântuirii, 25.

Legea morală a lui Dumnezeu

Principiile enunțate în Decalog au existat înainte de cădere și au fost adaptate condițiilor ființelor sfinte. Aceste principii nu au fost schimbate după cădere, nimic din legea lui Dumnezeu nu a fost dat la o parte, dar pentru a se potrivi omului, în starea sa căzută, au fost date precepte suplimentare.” – Signs of the Times, 10 iunie 1880.

Legea lui Dumnezeu a fost marele subiect al luptei din ceruri. Este un subiect important al luptei încă de la căderea lui Satana și va continua să fie întrebarea de test care arată cele două grupe, cea formată din cei credincioși, și cea alcătuită din călcătorii de lege.” -  Manuscript Releases, vol. 5, 269.

Dezvoltarea păcatului în Lucifer

Păcatul lui Lucifer este inexplicabil. El a fost neascultător față de Dumnezeu și cârtirea lui a stârnit simpatie printre oștirile cerești, mulți îngeri luând aceeași poziție.” – Hristos biruitorul, 11.

„Mândria şi slava proprie au alimentat dorinţa după supremaţie. Înalta cinstire dată lui Lucifer n-a fost apreciată ca fiind darul lui Dumnezeu şi n-a produs nici o recunoştinţă faţă de Creator. El se preamărea pe sine în strălucirea şi înălţarea lui şi aspira să fie deopotrivă cu Dumnezeu. Era iubit şi respectat de oştile cereşti. Îngerii găseau plăcere să aducă la îndeplinire poruncile lui şi era îmbrăcat cu înţelepciune şi cu slavă mai presus de toţi ceilalţi. Dar Fiul lui Dumnezeu era recunoscut ca Suveran al cerului, una cu Tatăl în putere şi în autoritate; Hristos participa la toate sfaturile lui Dumnezeu, pe când lui Lucifer nu-i era îngăduit să pătrundă planurile divine. „De ce“, întreba acest înger puternic, „să aibă Hristos supremaţia? De ce este în felul acesta onorat mai mult decât Lucifer?” – Tragedia veacurilor, 495.

„Lucifer a dorit să fie primul în ceruri. El a introdus, astfel, păcatul în univers.” - Signs of the Times, 10 iunie 1903.

„Puţin câte puţin, Lucifer a început să se hrănească cu dorinţa înălţării de sine.” – Patriarhi și profeți, 35.

„Dar, deși onorat mai presus de oștirea cerească, Lucifer nu a fost mulțumit cu poziția sa. El a îndrăznit să poftească omagiul care aparținea doar Creatorului. A cultivat sentimente de invidie, pe care le-a împărtășit și celorlalți îngeri. A căutat și-și asigure pentru el însuși slujirea și loialitatea lor. A lucrat într-o manieră așa de înșelătoare, încât sentimentele pe care le-a insuflat nu puteau fi tratate până nu se dezvoltaseră în mințile celor care le-au primit.” – Manuscript Releases, vol. 4, 84.

„El a început să semene îndoieli cu privire la legile ce guvernau fiinţele cerești, spunând că, în timp ce aceste legi puteau fi necesare pentru locuitorii lumilor, îngerii, fiind fiinţe cu o poziţie mai înaltă, nu au nevoie de asemenea restricţii, pentru că înţelepciunea lor constituie un suficient ghid pentru ei. Ei nu erau acele fiinţe care să poată aduce dezonoare lui Dumnezeu; toate gândurile lor erau sfinte; nu mai era nicidecum posibil pentru ei să greșească, după cum nu era posibil acest lucru nici pentru Dumnezeu.” – Patriarhi și profeți, 37.

„Satana, îngerul căzut, declarase că niciun om nu poate ţine Legea lui Dumnezeu după neascultarea lui Adam.” – Adevărul despre îngeri, 155.

„Declarând că nicio ființă umană nu poate păzi legea împărăției lui Dumnezeu, el pretinde că toți oamenii sunt supușii săi.” – Signs of the Times, 10 iunie 1903.

Înălţarea Fiului lui Dumnezeu, ca fiind egal cu Tatăl, era înfăţișată ca fiind o nedreptate ce i se făcea lui Lucifer care, pretindea el, era de asemenea îndreptăţit la respect și onoare. Dacă acest prinţ al îngerilor ar putea să-și ocupe poziţia de frunte ce i se cuvenea, atunci un mare bine avea să se reverse peste toate oștile cerului; căci scopul lui era acela de a obţine libertate pentru toţi. Dar acum, chiar și libertatea de care ei s-au bucurat până atunci a luat sfârșit; căci un stăpân absolut fusese numit peste ei și toţi trebuia să se închine autorităţii Sale. Acestea erau înșelăciunile subtile care, prin viclenia lui Lucifer, au fost răspândite cu repeziciune în curţile cerești.” - Patriarhi și profeți, 37.

Lucifer a îngăduit ca gelozia sa faţă de Hristos să predomine și să-l facă și mai categoric. Disputarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu și, în acest fel, discreditarea înţelepciunii și iubirii Creatorului au devenit scopul acestui prinţ al îngerilor. El era gata să dedice acestui plan energiile strălucitei sale minţi.” - Patriarhi și profeți, 36.

„Marea apostazie și-a avut originea în contestarea dragostei lui Dumnezeu așa cum este ea deslușit descoperită în Cuvânt.” - Manuscript Releases, vol. 1, 101.

„Puţin câte puţin, Lucifer a început să se hrănească cu dorinţa înălţării de sine. […] Deși toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca aparţinându-i. Nemulţumit cu poziţia sa, deși onorat mai presus de oștile cerești, el a îndrăznit să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului. În loc de a căuta să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor și ascultării tuturor fiinţelor create, strădania sa era aceea de a-și asigura pentru el slujirea și credincioșia lor. Și, poftind slava cu care Tatăl cel veșnic L-a învestit pe Fiul Său, acest prinţ al îngerilor aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele lui Hristos.” – Patriarhi și profeți, 35.

Strategia folosită de Lucifer și acuzațiile aduse lui Dumnezeu

  „Egoismul își are originea în Satana și pe cât de mult acesta este tolerat, pe atât caracteristicile lui Satana sunt prețuite. Dar Satana îl acuză de Dumnezeu de aceste caracteristici și credința în principiile lui a devenit din ce în ce mai răspândită.” – Signs of the Times, 16 mai 1900.

Efortul permanent al lui Satana este de a prezenta greșit caracterul lui Dumnezeu, natura păcatului și adevăratele probleme puse în joc în Marea Luptă. Denaturările lui slăbesc obligativitatea Legii divine și dau oamenilor îngăduinţa să păcătuiască. În același timp, îi face să nutrească idei greșite despre Dumnezeu, astfel încât să-L privească mai degrabă cu teamă și cu ură decât cu iubire. Cruzimea caracterului său o atribuie Creatorului; aceasta este înfăţișată în sistemele religiei și experimentată în felul de închinare. În felul acesta, minţile oamenilor sunt orbite, iar Satana și le asigură ca mijloace de a lupta împotriva lui Dumnezeu. Prin concepţii greșite, privitoare la atributele divine, popoarele păgâne au fost conduse să creadă că sunt necesare sacrificii omenești pentru a asigura favoarea Divinităţii; și astfel au fost săvârșite cruzimile cele mai oribile sub diferite forme de idolatrie.” – Tragedia Veacurilor, 569.

„Satana este fără încetare la lucru, cu energie neobosită și sub o mie de măști, ca să înfăţișeze rău caracterul și cârmuirea lui Dumnezeu.” – Patriarhi și profeți, 78.

„Altruismul, principiul Împărăţiei lui Dumnezeu, este principiul pe care-l urăște Satana; el îi tăgăduiește însăși existenţa. De la începutul marii controverse, el s-a străduit să dovedească faptul că principiile după care acţionează Dumnezeu sunt egoiste; și el procedează la fel cu cei care-I slujesc lui Dumnezeu.” – Educație, 154.

„Satana a determinat pe oameni să considere pe Dumnezeu ca fiind o fiinţă al cărei atribut principal este judecata severă, unul care este un judecător aspru, un creditor brutal și neînduplecat. El a înfăţișat pe Creator ca pe unul care pândește cu multă atenţie ca să poată observa greșelile și păcatele oamenilor și să poată aduce asupra lor judecăţile cerului.” – Calea către Hristos, 11.

„Pentru a declanșa revolta în neamul omenesc căzut în păcat, el L-a înfăţișat pe Dumnezeu ca fiind nedrept atunci când i-a îngăduit omului să calce Legea Sa. «De ce», spunea iscusitul ispititor, «atunci când știa care aveau să fie urmările, Dumnezeu a îngăduit ca omul să fie încercat, să păcătuiască și să atragă asupra lui mizeria și moartea?»” – Patriarhi și profeți, 331-332.

Satana a lucrat mult pentru a șterge adevărata amprentă a lui Dumnezeu și pentru a-L reprezenta ca pe un Dumnezeu care nu are dragoste.” – Signs of the Times, 20 ianuarie, 1898.

„Îndată ce Domnul a creat, prin Isus Hristos, lumea noastră, așezându-i pe Adam și Eva în grădina Eden, Satana și-a anunțat intenția de a conforma naturii sale păcătoase pe tatăl și pe mama întregii umanități și de a-i trece în rândurile răzvrătiților lui.” – Hristos biruitorul, 10.

„Când Satana a fost aruncat din ceruri, el s-a hotărât să facă pământul împărăţia sa.” – Patriarhi și profeți, 69.

„Satana a fost perseverent și neobosit în eforturile sale de a duce la bun sfârșit lucrarea pe care o începuse în ceruri, aceea de a schimba legea lui Dumnezeu.” – Manuscript Releases, vol. 17, 9.

„Lucifer a luat poziția că răul există în ceruri și pe pământ ca rezultat al legii lui Dumnezeu. Lucrul acesta a adus împotriva guvernării lui Dumnezeu acuzația că este arbitrară.” – Signs of the Times, 5 iunie 1901.

„Neputându-L detrona pe Dumnezeu, Satana îi atribuie caracteristicile lui, arogându-și calitățile care sunt ale lui Dumnezeu.” – Hristos biruitorul, 10.

Satana înfăţişează legea iubirii lui Dumnezeu ca pe o lege a egoismului. El susţine că este imposibil să ascultăm de preceptele ei. El pune în sarcina Creatorului căderea primilor noştri părinţi, cu toate nenorocirile care au rezultat, determinându-i pe oameni să-L privească pe Dumnezeu ca autor al păcatului, al suferinţei şi al morţii. Isus a trebuit să demaşte această înşelăciune.” – Hristos lumina lumii, 24.

 

[1] Notă: expresia „heruvim ocrotitor”, așa cum apare în traducerea Cornilescu și de aici oriunde este citată direct sau indirect, este o traducere greșită. Corect este „heruvim acoperitor”; același cuvânt din Ezechiel 28:14, 16 fiind folosit și în Exodul 25:18-20, Exodul 37:9, dar și Exodul 29:13, 22 etc.