Marea Luptă este tema centrală a Sfintelor Scripturi
Copiază link

Marea Luptă este tema centrală a Sfintelor Scripturi

Introducere:

„Biblia este propriul ei interpret. Scriptura trebuie comparată cu Scriptura. Elevul trebuie să învețe să privească Cuvântul ca un întreg și să vadă relația dintre părțile lui. El trebuie să obțină o înțelegere a marii teme centrale, a planului original al lui Dumnezeu pentru lume, a apariției marii lupte și a lucrării de răscumpărare. El trebuie să înțeleagă natura celor două principii care se luptă pentru supremație și trebuie să învețe să le descopere lucrarea din rapoartele istoriei și profeţiei până la marele final.

Acesta trebuie să vadă cum această luptă este cuprinsă în fiecare fază a experienței umane; cum el însuși dă pe faţă, în fiecare împrejurare a vieţii, una din cele două raţiuni antagoniste, și cum, fie că vrea sau nu, el decide încă de pe acum de ce parte a luptei va fi găsit.” – Educație, 190.

Progresul reformei depinde de o înțelegere clară a adevărului fundamental. În timp ce pe de o parte pericolul pândește într-o filozofie strâmtă și o ortodoxie rece și dură, pe de altă parte este un mare pericol în liberalismul lipsit de griji. Fundamentul pentru toate reformele trainice este legea lui Dumnezeu. Noi trebuie să prezentăm distinct și cu claritate nevoia de a asculta de această lege. Principiile ei trebuie ținute înaintea poporului. Ele sunt la fel de veșnice și neînduplecate ca Dumnezeu însuși. Unul dintre cele mai jalnice efecte ale apostaziei originale a fost pierderea puterii oamenilor de a se controla pe sine. Doar când această putere este recâștigată poate exista un progres real. Trupul este singura cale prin care mintea și sufletul sunt dezvoltate pentru zidirea caracterului. Prin urmare, vrăjmașul sufletelor își îndreaptă ispitele pentru slăbirea și degradarea puterilor fizice. Succesul lui înseamnă supunerea la rău a întregii ființe.  Puterea nobilă a rațiunii, sfințită de harul divin, trebuie să aibă stăpânire pe viețile noastre.” – Divina vindecare, 129-130.

„Nu vă încredeți în înțelepciunea niciunui om, sau în cercetările vreunui om. Mergeți la Scriptură personal, cercetați cuvântul inspirat cu inimi umilite, lăsați la o parte opiniile voastre preconcepute pentru că nu veți obține niciun beneficiu decât dacă veți veni ca și copiii în fața cuvântului lui Dumnezeu. […] Voi nu trebuie să predicați adevărul ca pe un produs al altei minți, ci trebuie să-l faceți al vostru.” – Materialele 1888, 547.

La început, marea luptă s-a dat în legătură cu Legea lui Dumnezeu. Satana a căutat să dovedească faptul că Dumnezeu era nedrept, că Legea Sa era greșită și că binele Universului cerea ca ea să fie schimbată. Atacând Legea, el ţinea să răstoarne autoritatea Autorului ei.

În această luptă, trebuia să se vadă dacă rânduielile divine erau necorespunzătoare, și deci era posibil să fie schimbate, sau sunt desăvârșite și de neschimbat.

Când Satana a fost aruncat din ceruri, el s-a hotărât să facă pământul împărăţia sa. Când i-a ispitit și i-a înfrânt pe Adam și Eva, el a crezut că a câștigat stăpânirea asupra acestui pământ: „pentru că“, spunea el, „ei m-au ales în calitate de conducător al lor“. El pretindea că iertarea era imposibil de acordat păcătosului, și de aceea fiinţele ce compuneau neamul omenesc căzut erau de drept supușii lui, iar lumea era a lui. Dar Dumnezeu a dat pe singurul Său scump Fiu — Unul egal cu Sine — să poarte pedeapsa nelegiuirii și să ofere o cale prin care ei să poată fi readuși în graţia Sa și în căminul lor din Eden. Hristos S-a angajat să-l răscumpere pe om și să salveze lumea din mâna lui Satana. Marea luptă a început în ceruri și avea să fie decisă în același loc, pe același teren pe care Satana îl pretindea ca fiind al lui.” – Patriarhi și profeți, 69 (vedeți și 78-79).

Refacerea în om a chipului Creatorului său, readucerea sa la perfecţiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltării trupului, minţii și sufletului, astfel încât să poată fi împlinit scopul divin avut în

vedere la crearea lui, iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare. Acesta este obiectul educaţiei, marele obiectiv al vieţii.” – Educație, 15.

„Universul ceresc urmărește cu cel mai adânc interes conflictul dintre Hristos, în persoana sfinților Săi, și marele înșelător.” – Manuscript Releases, vol. 2, 343.

Fiecare creștin trebuie să înțeleagă că are lor o bătălie decisivă între poporul ales al lui Dumnezeu și puterile întunericului. Când oamenii sunt mulțumiți să trăiască doar pentru această lume, inclinația inimii se unește cu sugestiile vrăjmașului, și invitația sa este ascultată. Dar atunci când ei caută să părăsească steagul întunecat al puterii întunericului și se aliniază sub steagul însângerat al Prințului Emanuel începe lupta și războiul este purtat sub observația universului ceresc. Oricine luptă de partea dreptății, trebuie să se lupte cu dușmanul corp la corp. Pentru ca să poată rezista împotriva vicleniilor diavolului, El trebuie să se îmbrace cu întreaga armură a lui Dumnezeu.” – Manuscript Releases, vol. 14, 294.

„Există o luptă între forțele binelui și ale răului, între îngerii loiali și îngerii neloiali. Hristos și Satana nu sunt în acord și nu vor fi niciodată. Întotdeauna, adevărata biserică a lui Dumnezeu a fost în conflict deschis cu agenții satanici. Până când controversa va fi încheiată, lupta va continua între îngerii și oamenii răi pe de o parte și îngerii sfinți și adevărații credincioși de cealaltă parte.” – Hristos biruitorul, 28.

„Dumnezeu îi permite până la sfârșit Satanei să-și descopere caracterul sau ca mincinos, acuzator și ucigaș. Astfel, triumful final al poporului Său devine cu mult mai evident, mai glorios, mai deplin și complet.” – Solii alese, vol. 3, 414.

„În marea luptă dintre bine și rău, Satanei trebuie să-i fie oferită orice ocazie pentru a-și manifesta caracterul real, astfel încât, universul ceresc și neamul pentru care Hristos Își dăduse viața, să vadă neprihănirea scopurilor lui Dumnezeu.” – Signs of the Times, 28 martie 1900.

Lupta s-a înteţit tot mai mult și a devenit tot mai aprigă de-a lungul veacurilor și va continua la fel până la scenele finale, când lucrările înșelătoare ale puterilor întunericului vor atinge apogeul lor. Satana, asociat cu oamenii răi, va înșela întreaga lume și bisericile care nu au primit dragostea adevărului. Însă îngerul cel puternic ne atrage atenţia. El strigă cu glas tare. El își va arăta puterea și autoritatea glasului Său acelora care s-au unit cu Satana pentru a se împotrivi adevărului.” – Adevărul despre îngeri, 243.

Pe acest pământ noi suntem combatanți. Acesta nu este timpul sau locul în care putem să fim neglijenți, indiferenți și fără griji. Avem de câștigat cerul și de evitat iadul. Mi s-a prezentat în mod frecvent o scenă a conflictului și a unei opoziții neclintite. Cum ar putea fi altfel, de vreme ce ne aflăm în țara dușmanului?” – Paulson Collection of Ellen G. White Letters, 13 (fragment dintr-o scrisoare adresată lui G.I. Butler în 1903).

Ultimul mare conflict al controversei dintre adevăr și rătăcire va fi între legile oamenilor și principiile lui Iehova. Noi intrăm acum în această luptă nu o luptă între biserici rivale, care se bat pentru supremaţie, ci între religia Bibliei și religiile fabulei și tradiţiei. Puterile care s-au unit împotriva adevărului sunt acum neobosite la lucru. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care ajuns până la noi cu un preţ atât de mare de suferinţă și sânge vărsat, este puţin apreciat. Puţini sunt aceia care îl primesc în adevăr ca regulă de viaţă. Necredinţa predomină într-o proporţie alarmantă nu numai în lume, ci și în biserică. Mulţi au ajuns să nege învăţăturile Evangheliei, care sunt chiar stâlpii credinţei creștine. Faptele cele mari ale creaţiunii, așa cum sunt prezentate de către scriitorii inspiraţi, crearea omului, ispășirea, perpetuarea Legii toate acestea sunt practic lepădate de o mare parte din lumea pretins creștină. Mii, care se mândresc cu cunoștinţa lor, consideră ca o dovadă de slăbiciune încrederea deplină în Biblie și ca o dovadă de erudiţie faptul de a pune la îndoială Scripturile și de a spiritualiza și înlătura cele mai importante adevăruri ale ei. Creștinii trebuie să se pregătească pentru ceea ce, în curând, va invada lumea ca o surpriză copleșitoare, și această pregătire să o facă prin studierea cu seriozitate a Cuvântului lui Dumnezeu și prin străduinţa de a-și conforma viaţa cu preceptele lui. Problemele capitale ale veșniciei ne cer ceva în afară de o religie imaginară, o religie a cuvintelor și a formelor, unde adevărul este ţinut în curtea de afară. Dumnezeu cheamă la redeșteptare și reformă. Cuvintele Bibliei și numai ale Bibliei să fie auzite de la amvon. Dar Biblia a fost jefuită de puterea ei, iar urmarea se vede în scăderea nivelului vieţii spirituale.  În multe predici de astăzi, nu se mai vede acea manifestare divină, care trezește conștiinţa și care aduce viață sufletului. Ascultătorii nu pot zice: «Nu ne ardea inima în noi, când vorbea pe drum, și ne deschidea Scripturile?» (Luca 24:32). Sunt mulţi aceia care strigă după Dumnezeul cel viu, tânjind după prezenţa divină. Lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească inimii. Faceţi ca aceia care au auzit numai tradiţie, teorii și maxime omenești să audă glasul Aceluia care poate înnoi sufletul spre viață veșnică. – Patriarhi și profeți, 625-626.

„Păcatul cel mare al iudeilor a fost lepădarea lui Hristos; păcatul cel mare al lumii creștine va fi respingerea Legii lui Dumnezeu, temelia guvernării Sale în cer și pe pământ.” – Tragedia veacurilor, 22.

„Pentru a asigura unitatea și pacea, erau gata să facă orice concesie care corespundea cu ascultarea de Dumnezeu; dar simţeau că însăși pacea ar fi fost prea scump câștigată cu jertfirea principiilor. Dacă unitatea se putea asigura numai prin compromiterea adevărului și a neprihănirii, atunci preferau să rămână despărţiţi chiar și în război. Bine ar fi pentru biserică și pentru lume dacă principiile care au animat acele suflete sincere ar fi reînviate în inimile acelora care se numesc poporul lui Dumnezeu. Există o indiferenţă alarmantă faţă de învăţăturile care sunt stâlpii credinţei creștine. Câștigă teren părerea că, în fond, ele nu sunt de importanţă vitală. Această degenerare întărește mâinile instrumentelor lui Satana, așa încât teoriile rătăcirii și amăgirile fatale, cărora cei credincioși din veacurile trecute li s-au împotrivit și le-au demascat cu primejdia vieţii lor, sunt privite astăzi favorabil de către mii de oameni care pretind că sunt urmașii lui Hristos.” – Tragedia veacurilor, 45-46.

Lumina pe care am primit-o, am scris-o și o mare parte a ei strălucește de pe pagina tipărită. Peste tot în lucrările mele tipărite se găsește o armonie cu învățătura mea de acum.” – Solii alese, vol. 3, 38.

„Ellen White nu este sursa acestor cărţi. Ele conţin învăţătura pe care Dumnezeu i-a dat-o pe parcursul vieţii. Ele conţin lumina preţioasă, aducătoare de mângâiere, pe care Dumnezeu a dat-o cu îndurare aceleia care L-a slujit, spre a fi dată lumii. De pe paginile lor, această lumină trebuie să strălucească în inimile bărbaţilor și femeilor, conducându-i la Mântuitorul. Domnul a declarat că aceste cărţi trebuie răspândite pretutindeni în lume. În ele există un adevăr care este, pentru cel ce îl primește, o mireasmă de viaţă spre viaţă. Ele sunt martori fără grai pentru Dumnezeu.

În trecut, ele au constituit mijlocul prin care multe suflete au fost convinse și convertite. Mulţi le-au citit cu mare interes și au fost călăuziţi să înţeleagă eficienţa ispășirii lui Hristos și să se încreadă în puterea acesteia. Ei au fost călăuziţi să-și consacre sufletele Creatorului lor, așteptând și nădăjduind în venirea Mântuitorului, pentru a-i lua pe cei iubiţi ai Săi în căminul lor veșnic. În viitor, aceste cărţi trebuie să deslușească evanghelia multor altora, cărora să le descopere calea mântuirii.” - Review and Herald, 20 ianuarie 1903, (citatul se găsește în cartea Evanghelizarea prin literatură, 125).

„Când am plecat în Colorado, am fost așa de împovărată pentru tine, încât, în slăbiciunea mea, am scris multe pagini ca să fie citite în adunarea voastră de tabără. Slabă și tremurând, m-am sculat la orele trei dimineaţa ca să-ţi scriu. Dumnezeu vorbea prin ţărâna aceasta. Poţi să spui că această comunicare a fost numai o scrisoare. Da, era o scrisoare, dar inspirată de Duhul lui Dumnezeu, ca să aducă înaintea minţii tale lucrurile care mi-au fost arătate. În aceste scrisori pe care le-am scris, în mărturiile pe care le aduc, îţi prezint ceea ce Domnul mi-a prezentat. Nu scriu niciun singur paragraf pe hârtie care să exprime numai ideile mele. Ele sunt ceea ce Dumnezeu mi-a prezentat în viziune — razele cele preţioase de lumină strălucind de la tronul lui Dumnezeu.” – Mărturii, vol. 5, 67.

„Dumnezeu ne-a dat, ca unor slujitori ai Săi, lucrarea noastră. El ne-a dat o solie s-o ducem oamenilor. Timp de treizeci de ani, noi am primit cuvintele lui Dumnezeu și le-am spus poporului Său. Am tremurat faţă de răspunderea pe care am acceptat-o cu multă rugăciune și meditaţie. Am stat ca ambasadori ai lui Dumnezeu, în locul lui Hristos, implorând sufletele să se împace cu Dumnezeu. Am avertizat despre primejdie așa cum a prezentat Dumnezeu în faţa noastră pericolele poporului Său. Lucrarea ne-a fost dată de Dumnezeu. Care va fi atunci situaţia celor care refuză să asculte cuvintele pe care le-a trimis Dumnezeu pentru ei, deoarece le barează calea sau le mustră relele? Dacă ești întru totul convins că Dumnezeu nu a vorbit prin noi, de ce nu acţionezi în conformitate cu credinţa ta și să nu mai ai de-a face cu oameni care sunt într-o înșelăciune atât de mare cum sunt acești oameni? Dacă tu ai acţionat în conformitate cu directivele Duhului lui Dumnezeu, tu ai dreptate, iar noi suntem greșiţi. Dumnezeu sau învaţă biserica Sa, mustrându-i greșelile și întărindu-i credinţa, sau nu o învaţă. Lucrarea aceasta ori este de la Dumnezeu, ori nu este. Dumnezeu nu face nimic în părtășie cu Satana. Lucrarea mea din ultimii treizeci de ani poartă pecetea lui Dumnezeu sau pecetea vrăjmașului. În această problemă nu există lucrare pe jumătate. Mărturiile sunt ori ale Duhului lui Dumnezeu, ori ale diavolului. Ridicându-te împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, tu faci fie lucrarea lui Dumnezeu, fie a diavolului. «Așa că după roadele lor îi veţi cunoaște.» Ce pecete poartă lucrarea ta? Se cuvine să privești critic la rezultatul conduitei tale.” – Mărturii, vol. 4, 229-230.

„Scriu acum mai pe deplin volumul Tragedia Veacurilor (Marea Luptă), conţinând istoria căderii lui Satana și intrarea păcatului în lumea noastră; și pot avea un simţământ mult mai viu al acestei mari lupte dintre Hristos, Prinţul luminii, și Satana, prinţul întunericului, decât am avut vreodată înainte. Văzând diferitele viclenii pe care Satana le pune la cale pentru a-l ruina pe omul păcătos și a-l face asemenea lui, un călcător al Legii celei sfinte a lui Dumnezeu, aș dori ca îngerii lui Dumnezeu să poată veni pe pământ și să prezinte această problemă în marea sa importanţă. Apoi am un sentiment atât de intens pentru sufletul care de bună voie se depărtează de lumina, cunoașterea și ascultarea de Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. După cum Adam și Eva au crezut minciuna lui Satana: «Veţi fi ca Dumnezeu», tot astfel aceste suflete nădăjduiesc ca prin neascultare să se ridice la înălţimi mai mari, să câștige o poziţie cu care să se poată mândri. Sunt foarte mâhnită că, în timp ce ceilalţi dorm, eu am petrecut ore în rugăciune, ca Dumnezeu să lucreze cu o mare putere pentru a sparge această înșelăciune asupra minţii oamenilor, conducându-i în simplitate la crucea Golgotei. Apoi m-am liniștit la gândul că toate aceste suflete sunt răscumpărate prin sângele Domnului Hristos. Noi putem avea dragoste pentru aceste suflete, dar Golgota dă mărturie despre cât le iubește Dumnezeu. Lucrarea nu este a noastră, ci a Domnului. Noi nu suntem decât instrumente în mâinile Sale pentru a împlini voia Sa, și nu voia noastră. Privim la aceia care se împotrivesc cu totul Duhului harului și tremurăm pentru ei. Ne pare rău și suntem dezamăgiţi că ei se dovedesc necredincioși faţă de Dumnezeu și adevărul Său; dar simţim o și mai profundă părere de rău atunci când ne gândim la Domnul Isus, care i-a răscumpărat cu propriul Său sânge. Putem da tot ce avem pentru mântuirea unui singur om, dar ne dăm seama că nu putem face acest lucru. Am putea să ne dăm și viaţa pentru a mântui un singur suflet pentru viaţa veșnică, dar chiar și acest sacrificiu ar fi inutil. Singurul și marele sacrificiu este făcut în viaţa, lucrarea și moartea Domnului Hristos. O, dacă mintea noastră ar putea să contemple măreţia acelui sacrificiu! Atunci am putea înţelege mai bine măreţia salvării, a mântuirii.” – Mărturii, vol. 5, 625.

„Această profeție a vrăjmășiei dintre Hristos și Satana merge până departe, într-un inepuizabil conflict între Hristos împreună cu urmașii Săi și Satana împreună cu îngerii lui și cu oamenii căzuți, uniți într-o disperată alianță pentru lovirea și exterminarea adepților lui Hristos, la încheierea timpului. Lupta dintre Hristos și Satana a fost adusă aici, în lumea noastră.” – Hristos biruitorul, 29.

„Istoria marelui conflict dintre bine și rău, de la începutul acestuia în cer și până la înlăturarea finală a rebeliunii și totala eradicare a păcatului, este, de asemenea, o demonstrație a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu.” – Patriarhi și profeți, 33.

 Tema Marii Lupte cuprinde mai mult decât mântuirea omului

Dar Planul Mântuirii are un mai larg și mai profund scop decât mântuirea omului, nu numai pentru acest lucru a venit Hristos pe pământ; El n-a venit numai ca locuitorii acestei mici lumi să poată considera Legea lui

Dumnezeu așa cum ar trebui privită, ci lucrul acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului Univers.

La acest rezultat al marelui său sacrificiu — influenţa sa asupra inteligenţelor altor lumi, ca și asupra omului — Mântuitorul a

privit chiar înaintea crucificării Sale, când a spus:

«Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Și după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii» (Ioan 12:31-32).

Jertfa lui Hristos pentru salvarea omului nu numai că va face cerul accesibil pentru oameni, dar, înaintea întregului Univers, va fi justificată atitudinea lui Dumnezeu și a Fiului faţă de răzvrătirea lui Satana. Ea va stabili perpetuitatea Legii lui Dumnezeu și va descoperi natura și rezultatele păcatului. […]

A fost lucrul de care s-a mirat întregul Univers, și anume ca Hristos să Se umilească spre a salva neamul omenesc. Ca Acela care a mers din stea în stea și din planetă în planetă, supraveghind și conducând totul, satisfăcând, în providenţa Sa, nevoile tuturor fiinţelor din vasta Sa creaţiune — ca El să consimtă să părăsească slava Sa și să ia asupra Sa natura omenească, aceasta a fost o taină pe care inteligenţele necăzute în păcat din alte lumi doreau să o înţeleagă. Când Hristos a venit în lumea noastră în trup omenesc, toţi erau nespus de interesaţi să-L urmeze în timp ce parcurgea, pas cu pas, calea însângerată de la iesle la Golgota. Cerul a reţinut insultele și batjocurile pe care El le-a primit și a știut că ele au fost rostite la instigarea lui Satana. Ei au văzut lucrarea agenţilor împotrivirii mergând înainte, pe Satana, aducând mereu întuneric, necazuri și suferinţă asupra neamului omenesc, iar pe Hristos, lucrând împotriva acestora. Ei au urmărit lupta dintre lumină și întuneric, în timp ce aceasta creștea în intensitatea ei. Și când Hristos, în agonia Sa de pe cruce, a strigat: «S-a sfârșit» (Ioan 19:30), un strigăt de triumf a răsunat prin toate lumile și chiar în cer. Finalul marii lupte ce se desfășura de atâta timp în această lume era acum hotărât, și Hristos era biruitor. Moartea Sa a dat răspuns la întrebarea dacă Tatăl și Fiul au suficientă dragoste pentru om, ca să dea pe faţă renunţare la sine și un spirit de sacrificiu. Satana și-a descoperit adevăratul său caracter, ca mincinos și ucigaș. S-a văzut că același spirit, cu care el i-a convins pe fiii oamenilor ce se aflau sub puterea sa, va fi manifestat dacă i se va permite să controleze fiinţele inteligente ale cerului. Într-un glas, fiinţele din Universul întreg, care au rămas credincioase lui Dumnezeu, s-au unit în a preamări conducerea divină.” – Patriarhi și profeți, 68-69.

Prin planul de mântuire urmează să se elaboreze un scop mai înalt decât mântuirea omului și răscumpărarea pământului. Prin descoperirea caracterului lui Dumnezeu în Hristos, beneficiile guvernării divine vor fi descoperite înaintea

universului, acuzațiile lui Satana vor fi respinse, natura și rezultatele păcatului vor fi anulate, iar eternitatea legii pe deplin demonstrată.” – Signs of the Times, 22 decembrie 1914.

„Iertarea păcatelor nu este singurul rezultat al morții lui Hristos. El a făcut acest sacrificiu imens, nu doar pentru ca păcatul să fie îndepărtat, ci și pentru ca natura umană să poată fi restaurată, reînfrumusețată, reconstruită din ruine și făcută potrivită pentru a sta în prezența lui Dumnezeu.” – Mărturii, vol. 5, 537.

„Creștinul este o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. El singur? – Da! El are un caracter unic, special, pentru că viața lui este modelată după asemănarea divină. Locuitorii lumilor necăzute și al universului ceresc privesc cu un interes profund conflictul dintre bine și rău.” – SDA Bible Commentary, vol. 6, 1088.

„În toate veacurile, prin mijlocul legăturii cu cerul, Dumnezeu a adus la îndeplinire planul Său pentru copiii Săi, descoperind în mod treptat minţii lor învăţăturile harului.” – Faptele Apostolilor, 564

„Satana este fără încetare la lucru, cu energie neobosită și sub o mie de măști, ca să înfăţișeze rău caracterul și cârmuirea lui Dumnezeu. Cu planuri bine întocmite și larg cuprinzătoare, cu puteri miraculoase, el a luptat ca să-i ţină pe locuitorii lumii sub înșelăciunile sale. Dumnezeu, Cel Nemărginit și Atotînţelept, vede sfârșitul de la început, iar în tratarea răului, planurile Sale sunt întinse și mult cuprinzătoare. Scopul Său a fost nu numai acela de a înfrânge revolta, ci și de a demonstra înaintea întregului univers natura răzvrătirii. În desfășurarea sa, planul lui Dumnezeu arăta atât dreptatea, cât și mila Sa, îndreptăţind pe deplin înţelepciunea și neprihănirea Sa în felul în care El tratează răul.” – Patriarhi și profeți, 78.

Prin faptele ce vor fi aduse la iveală în desfășurarea Marii Lupte, Dumnezeu va demonstra principiile, rânduielile guvernării Sale, care au fost falsificate de Satana și de către toţi aceia pe care el i-a înșelat. Dreptatea Lui va fi în cele din urmă recunoscută de întreaga lume, deși această recunoaștere va veni prea târziu pentru a-i mai putea salva pe rebeli. Dumnezeu are simpatia și aprobarea întregului Univers când, pas cu pas, marele Său plan înaintează către împlinirea lui deplină. El va păstra acestea și mai departe, până la nimicirea definitivă a rebeliunii. Se va vedea deci, că toţi aceia care au părăsit preceptele divine s-au așezat de partea lui Satana în lupta împotriva lui Hristos. Când prinţul lumii acesteia va fi judecat și când toţi aceia care s-au unit cu el vor împărtăși soarta lui, întregul Univers, ca martor la rostirea sentinţei, va declara: «Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor» (Apocalipsa 15:3).” – Patriarhi și profeți, 79.

 Tema Marii Lupte include restaurarea morală a omului și refacerea lui după chipul Creatorului

„Tema centrală a Bibliei, tema în jurul căreia gravitează oricare alta din întreaga carte, este planul de răscumpărare, refacerea în sufletul omului a chipului lui Dumnezeu.” – Educație, 125.

„Mântuitorul dorea foarte mult ca ucenicii Săi să înţeleagă scopul pentru care natura Lui dumnezeiască era unită cu natura omenească. El a venit în lume ca să arate slava lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie înălţat prin puterea ei recreatoare. Dumnezeu Se descoperea în El, pentru ca El să Se descopere în ei. Isus n-a dat pe faţă însușiri și nu S-a folosit de puteri pe care omul n-ar putea să le aibă prin credinţa în El. Toţi urmașii Lui pot avea natura Lui omenească desăvârșită, dacă se vor supune lui Dumnezeu ca El.” – Hristos lumina lumii, 664.

Prin păcat, asemănarea cu divinul a fost mânjită — aproape că a fost ștearsă cu desăvârșire. Puterile fizice ale omului au slăbit, capacităţile sale mintale au scăzut, viziunea sa spirituală s-a înceţoșat. Omul devenise supus morţii. Cu toate acestea, rasa umană nu a fost lăsată pradă deznădejdii. Planul de mântuire fusese rânduit prin acea iubire și îndurare infinită și a fost îngăduită o viaţă de punere la probă. Refacerea în om a chipului Creatorului său, readucerea sa la perfecţiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltării trupului, minţii și sufletului, astfel încât să poată fi împlinit scopul divin avut în vedere la crearea lui, — iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare.” – Educație, 15

Prin planul de mântuire Dumnezeu a asigurat mijloace pentru supunerea oricărei caracteristici păcătoase și pentru rezistarea în fața oricărei ispite, oricât de puternică.” – Solii alese, vol. 1, 82.

„Cel dintâi efort al lui Satana de a răsturna Legea lui Dumnezeu — efort întreprins printre locuitorii fără păcat ai cerului — s-a părut, pentru un timp, a fi încununat de succes. […] Când conflictul a fost reînceput pe pământ, din nou Satana a câștigat un aparent avantaj. Prin păcătuire, omul a ajuns captivul lui, iar stăpânirea sa a trecut în mâinile arhivrăjmașului. Se părea că acum drumul este liber pentru ca Satana să-și întemeieze o împărăţie independentă și să sfideze astfel autoritatea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Dar planul de mântuire a făcut posibil ca omul să fie adus din nou în armonie cu Dumnezeu și să asculte de Legea Sa; atât omul, cât și pământul să fie în cele din urmă răscumpăraţi de sub puterea celui rău.” – Patriarhi și profeți, 331.

„Domnul nostru Isus Hristos a venit în lumea aceasta ca un slujitor neobosit al nevoilor omenești. «El a luat asupra Lui neputinţele noastre și a purtat bolile noastre» (Matei 8:17), ca să poată împlini fiecare nevoie a omenirii. El a venit să îndepărteze povara bolii, a mizeriei și a păcatului. Misiunea Sa a fost să le aducă oamenilor o vindecare deplină. El a venit să le dea sănătate, pace și desăvârșirea caracterului.” – Slujitorii Evangheliei, 41.

„Când Pavel a scris: «Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuși pe deplin» (1 Tesaloniceni 5:23), el nu a sfătuit pe fraţii săi să tindă după un ideal cu neputinţă de ajuns; și nu se ruga ca ei să aibă binecuvântările pe care Dumnezeu nu ar fi fost voios să le dăruiască. El știa că toţi cei ce doreau a se învrednici să întâmpine pe Hristos în pace, trebuie să posede un caracter curat și Sfânt. «Toţi cei se ce luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu deci, alerg dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat» (1 Corinteni 9:25-27). «Nu știţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteţi ai voștri, căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu» (1 Corinteni 6:19-20.)” – Sfințirea vieții, 26.

„Iubirea nestrămutată și devotamentul dezinteresat dat pe faţă în viaţa și caracterul lui Ioan, oferă învăţături de o mare valoare pentru biserica creștină. Unii pot să-și închipuie că el ar fi avut această iubire din alt izvor decât harul divin; dar Ioan avusese, de la natură, defecte serioase în caracterul său; el fusese mândru si ambiţios și gata să răspundă la orice nesocotire sau jignire.

Cordialitatea și ardoarea simpatiei lui Ioan pentru Maestrul său nu era produsă de iubirea lui Hristos pentru el, ci era efectul acestei iubiri. Ioan dorea să ajungă asemenea lui Isus și sub lucrarea înnoitoare a iubirii lui Hristos, el a ajuns să fie blând și smerit cu inima. Eul său personal era ascuns în Hristos. El era strâns unit de Viţa cea vie și, în felul acesta, a devenit părtaș de fire divină. Aceasta va fi totdeauna urmarea părtășiei cu Hristos. Aceasta este adevărata sfinţire.

În caracterul cuiva pot să existe defecte vădite, dar când ajunge un adevărat ucenic al lui Isus, puterea harului dumnezeiesc face din el o făptura nouă. Iubirea lui Hristos îl preschimbă și îl sfinţește. Dar când aceia care pretind a fi creștini nu ajung prin religia lor să fie mai buni bărbaţi și mai bune femei în toate împrejurările vieţii lor — ca niște vii reprezentanţi ai lui Hristos, în dispoziţia și caracterul lor — atunci nu sunt ai Lui.” - Sfințirea vieții, 54-55.

„Cu cât vom privi mai mult la caracterul lui Hristos și cu cât vom avea mai multă experienţă despre puterea Sa mântuitoare, cu atât mai bine ne vom da seama de propriile noastre slăbiciuni și nedesăvârșiri și cu atât mai serios vom privi la El, ca fiind tăria și Răscumpărătorul nostru. Noi n-avem nici o putere în noi înșine spre a ne curăţi templul sufletului de întinăciune, dar dacă ne căim de păcatele pe care le-am făcut împotriva lui Dumnezeu și căutăm iertare prin meritele lui Hristos, El ne va dărui acea credinţă care lucrează prin iubire și ne curățește inima. Prin credinţa în Hristos și prin ascultarea de Legea lui Dumnezeu, vom putea să fim sfinţi și vom câștiga astfel o destoinicie pentru a fi în societatea îngerilor sfinţi și a celor răscumpăraţi și îmbrăcaţi în haine albe în împărăţia slavei.” - Sfințirea vieții, 54-55.