Gânduri din partea autorului pentru cititorul adventist român
Copiază link

Gânduri din partea autorului pentru cititorul adventist român

Adventiştii de Ziua a Şaptea sunt mereu cu o generaţie mai aproape de uitare. Nu pentru că ar înceta să mai existe, ci pentru că ar putea pierde focul scopului şi misiunii care i-au inspirat pe fondatorii lor acum 160 de ani! Multă activitate probabil, lipsită însă tocmai de motivul propriei existenţe!

Adventiştii de Ziua a Şaptea constituie o mişcare, şi nu doar o altă biserică. Ei nu privesc înapoi spre un lider faimos, precum luteranii, şi nu urmează şablonul strict proiectat de marele lider metodist John Wesley. Aceşti oameni au fost măreţi pentru timpul lor, dar Dumnezeu a dorit să se spună mai mult pe acest pământ înainte ca El sa revină.

Mişcarea adventistă de ziua a şaptea a fost formată de cercetători ai Bibliei aparţinând principalelor biserici de la mijlocul anilor 1.800. Aceşti oameni şi-au dat seama că scopul profeţiilor biblice era acela de a fi înţelese, mai ales cele din cărţile Daniel si Apocalipsa, având în vedere că aceste cărţi vorbesc despre a doua venire a lui Isus.

Cu cât înaintau în studiu, cu atât erau mai convinşi că Dumnezeu se va întoarce pentru poporul Său, mai ales pentru aceia care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus" (Apocalipsa 14:12). Această temă centrală a deschis noi întrebări, precum cea în legătură cu adevăratul înţeles al termenilor „ascultare" şi „credinţă" - două cuvinte cu privire la care există o confuzie teribilă în majoritatea bisericilor creştine recunoscute.

Tot acest studiu serios a deschis calea pentru lecţiile ce erau de învăţat în Vechiul Testament din doctrina sanctuarului, a modului în care aceasta a devenit mai limpede înţeleasă după moartea lui Isus pe cruce şi luarea în considerare a ceea ce El face acum în Cer. Lecţia fundamentală: Să avem privirea aţintită spre Isus.

După câţiva ani de conferinţe  şi după apariţia unei tinere care a fost recunoscută ca sol al lui Dumnezeu, toate aceste studii biblice noi au fost cuprinse într-un tablou coerent şi integrat pe care noi îl numim Marea Luptă. De la început şi până la sfârşit, devenea din ce în ce mai limpede că Dumnezeu, în mod răbdător, îi permitea lui Satana să facă tot posibilul să conducă lumea în modul său amăgitor. Iar Dumnezeu conducea cu blândeţe un popor care  asculta de El şi spunea „Nu!" lui Satana. Isus a ilustrat aceasta prin diferenţa dintre grâu si neghină, dintre fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite. Lupta va lua sfârşit atunci când cei ilustraţi prin fecioarele înţelepte vor fi atât de consacraţi faţă de adevăr, încât nu vor putea fi clintiţi de orice ar aduce  Satana asupra lor. Cât despre cei ilustraţi ca fecioare nechibzuite, aceştia vor suporta consecinţele propriilor alegeri în timp ce lumea va fi zguduită de ultimele şapte plăgi.

Adventiştii de Ziua a Şaptea trebuie să-şi joace rolul în această luptă spunând adevărul cu privire la Dumnezeu, adevăr care a fost într-un mod atât de teribil reprezentat greşit. Cea mai bună cale prin care ei pot face aceasta, este sa trăiască ca martori ai acestui adevăr. Lupta se va încheia atunci când întregul univers va vedea diferenţa dintre modul de a trăi instituit de Dumnezeu şi calea lui Satana, cale a aşa-zisei libertăţi în care oricine poate face orice doreşte.

Astfel, nimic nu este mai important pentru adventişti ca păstrarea în mod clar, proaspăt şi atrăgător  a scopurilor implicate în marea luptă, atât în predicare cât şi în învăţare, dar şi trăirea lor în tot ceea ce adventiştii gândesc şi fac.

Acesta este motivul pentru care împrejurările anului 1957 au devenit „o răscruce de drumuri" pentru adventiştii de ziua a şaptea. Este vorba despre oameni de bună-credinţă care au încercat să convingă nişte calvinişti de bună-credinţă că şi noi, adventiştii, suntem creştini; apoi au căzut în capcana dialogului în care fiecare dintre părţi îşi reformulează poziţia astfel încât să se ajungă la nişte concluzii care să satisfacă ambele tabere. De-a lungul istoriei, orice dialog a sfârşit în acest fel.

Subiectele principale în care s-a alunecat de la gândirea adventistă generală au fost natura umană a lui Hristos şi ceea ce El face acum în Sanctuarul Ceresc. Dacă nu înţelegem motivul pentru care Isus a venit pe pământ şi ceea ce El face acum, Marea Lupta devine un mister şi nu avem niciun indiciu despre cum se va termina. Mai mult, înţelegerea corectă a acestor adevăruri esenţiale despre Isus are foarte mult de-a face cu înţelegerea „îndreptăţirii prin credinţă" şi dacă „biruinţa" are vreo semnificaţie reală.

Astfel, dacă Adventiştii îi botează pe oamenii care doresc să păzească Sabatul, fără a le prezenta imaginea de ansamblu a tot ceea ce este implicat în Marea Luptă dintre Hristos şi Satana, pot pierde esenţa soliei lor precum şi scopul pentru care ei există.

Paginile acestei cărţi vor oferi cititorului un loc aproape de scena dialogului desfăşurat la mijlocul anilor ‘50. Eu i-am cunoscut bine pe participanţii la dialog, aceştia devenindu-mi, de asemenea, prieteni pe viaţă (după cum voi descrie mai târziu în carte).

Această istorisire îl va ajuta pe fiecare cititor în parte sa vadă că o gândire dreaptă despre structura fundamentală a soliei şi scopului mişcării noastre ne va salva în mod individual de la o confuzie tulburătoare.

 

Herbert Edgar Douglass, doctor în teologie
24 decembrie 2011