Cincizeci de ani mai târziu – ce ar trebui făcut pentru îndreptarea greşelilor?
Copiază link

Cincizeci de ani mai târziu – ce ar trebui făcut pentru îndreptarea greşelilor?

Responsabilitatea noastră principală este să ne aducem aminte că evenimentele din 1957 au însemnat o deturnare totală  a ceea ce teologia adventistă a fost timp de un secol. Unii vor spune că întâmplarea a fost sănătoasă şi cât se poate de necesară. Evident că dacă ar fi fost aşa, am fi văzut de-a lungul ultimilor cincizeci de ani o nouă modalitate de a explicita caracterul distinctiv al teologiei adventiste. Din nefericire, ultimii cincizeci de ani au fost perioada cea mai dezbinătoare pretutindeni în lumea adventistă.

Să rederulăm filmul şi să ne amintim:

  1. Să nu uităm că triouladventist şi confraţii săi nu erau teologi calificaţi. Ei erau neobosiţi în lucrarea pe care o aveau de făcut. Puţinii de dinaintea lor sau de după ei au investit mai mult timp şi energie în interesul denominaţiunii. Îi cunoşteam personal; am devenit foarte apropiaţi pe măsură ce soarele vieţii lor apunea. Dar, ei erau în necunoștință de cauză de felul în care entitățile teologice moderne diferă. Nu din cauza unor chestiuni care ţin de semantică! Din cauză că arborele genealogic al teologiei lor este construit pe gânditori care aveau idei diferite şi contradictorii despre cum este Dumnezeu şi cum a influenţat acest fapt doctrinele lor despre mântuire etc.

Încă de pe vremea când Hesiod a început să reflecteze la Dumnezeu (în jurul anului 700 î. Hr.), teologii şi-au început gândirea sistematică cu premisele lor, fie ea o filosofie dominantă sau o anumită ipoteză asupra felului de a fi al lui Dumnezeu. Fiecare premisă determina, astfel, metodele lor teologice în timp ce ei explicau legătura dintre Dumnezeu şi fiinţele umane pe baza paradigmei lor. Niciun sistem teologic nu emerge fără o premisă sau fără o teorie, niciunul!

 

  1. Să nu uităm, și asta cu atât mai mult în zilele noastre, că orice sistem teologic fie el adventist, calvinist, luteran, anabaptist, metodist, romano-catolic, ortodox budist sau hindus, ca exemple, este alcătuit pe baza premiselor teologului sau grupului său de teologi preferat. Desigur, toate grupările cred că premisele lor sunt justificate în acord cu anumite standarde, fie Biblia, fie sistemul filosofic dominant cum sunt existenţialismul, obiectivismul platonic sau raţionalismul subiectiv etc. Dacă standardul este Biblia, totuşi premisele trebuie analizate pentru ca sistemului teologic să i se dea validitate.

 

  1. Să nu uităm că în 1957 sistemul teologic adventist vechi de un secol se afla pe teren stabil când a avut loc ciocnirea cu placa tectonică a calviniştilor - iar cutremurul a fost simţit de ambele părţi. Niciuna dintre grupări nu şi-a dat seama de imposibilitatea de a „uni” cele două plăci pe baza chestiunilor centrale. Ambele părţi au crezut că prin îndulcirea retoricii noastre s-ar produce o „întâlnire a minţilor”.

 

  1. Să nu uităm că sistemul teologic adventist are ca fundament Tema Marii Lupte, o temă predominantă bazată pe întreaga Biblie, de la cartea Genezei până la cartea Apocalipsei, şi nu pe vreuna din cărțile Bibliei luată separat. Tema în cauză este explicată mai departe  prin scrierile lui Ellen G. White, scrieri care scot în evidenţă acest fir roșu al Bibliei. Tema Marii Lupte acceptă tabloul biblic al lui Dumnezeu drept Creatorul Iubitor şi Îndurător care a dotat rasa umană cu capacitatea de a răspunde dragostei Sale, un Dumnezeu care a permis dezvoltarea răului pentru ca practicile lui odioase să poată fi identificate după caracterul lor teribil. Tema Marii Lupte pune în lumină un Dumnezeu al cărui Plan de Mântuire ţinteşte salvarea de pe această planetă a tuturor celor ce ascultă de bună-voie şi apoi încredinţarea acestora cu darul vieţii veşnice.

După cum am notat mai devreme, Fernando Canale scria în mod clar că doctrina sanctuarului este cea mai limpede cale de a dezvălui vasta privire generală, coerenţa şi unitatea Temei Marii Lupte. Acesta a fost mereu secretul cunoscut al gândirii adventiste clasice.

 

  1. Să nu uităm că lideri importanţi ai anilor ‘50, incluzându-i pe F. D. Nichol, W. H. Branson, Raymond Cottrell, Don Neufeld, M. L. Andreasen, Kenneth H. Wood, şi-au construit concepţia adventistă pe logica integrată de bază a Temei Marii Lupte. A îndepărta asemenea conducători este cu greu posibil, în afară de cazul în care accentul pus de ei şi concluziile la care au ajuns au fost demonstrate ca fiind nejustificate şi în opoziţie cu un mod „nou” şi îmbunătăţit de a face teologie adventistă începând cu 1957.

 

  1. Să nu uităm că o teologie creştină poate fi oricând judecată în funcţie de escatologia pe care o adoptă – adică în funcţie de perspectiva ei asupra evenimentelor ultimelor zile şi asupra viitorului acestei planete. Iar escatologia este în general influenţată de cristologie. Deşi ce am spus mai devreme sună extrem de simplificat, aşa se dovedeşte a fi. Modul în care cineva vede umanitatea luiHristos afectează cel mai adesea perspectiva acestuia asupra aşteptărilor lui Dumnezeu de la poporul Său în ultimele zile.

 

  1. Mai presus de toate, să nu uităm că declaraţia profetică a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea după cum este ea expusă în capitolele 7, 13 şi 14 ale Apocalipsei va fi împlinită de o generaţie de adventişti care va recupera caracterul distinctiv al soliei advente așa cum este el conturat în Tema Marii Lupte.