Anexa F
Copiază link

Anexa F

„Ce înţelegem prin desăvârşirea morală în opoziţie cu perfecţionismul?”

Cuvântul desăvârşire, așa cum este el folosit în această carte, se referă la modelul dinamic de viaţă al oamenilor care reflectă tot mai mult viaţa lui Isus; asemenea oameni sunt vrednice exemple de dragoste adevărată faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Ei au luat hotărârea de a nu ceda dorinţelor păcătoase, răzvrătite, iar când totuşi alunecă, aceştia, cu părere de rău, se refugiază în braţele milostive ale Domnului lor care oferă tuturor atât iertare cât şi putere.

Acest fel de viaţă este descris în termeni biblici ca „maturitate”, „statura plinătăţii lui Hristos” şi „neprihănire”. Astfel, desăvârşirea, în felul în care noi folosim acest termen, nu se referă la o stare în care o persoană se află în afara ispitei sau în afara posibilităţii de a păcătui, mai mult decât Isus, Exemplul de desăvârşire al omului, a fost imun față de ispită şi îngăduinţă de sine.

De asemenea, nu încercăm să spunem că desăvârşirea pusă înaintea creştinilor sugerează o stare  în care nu se ivește nici un fel de boală sau în care nu este făcută nicio eroare intelectuală, cum ar fi cele de matematică. Pentru că Dumnezeu este drept, El nu îi judecă drept oameni „fără caracter” pe cei a căror capacități mentale sunt afectate în mod serios din cauza vârstei înaintate, din cauza unei boli sau din cauza altor nenorociri.

Desăvârşirea este folosită aici în acelaşi context ca în declarația următoare:

„De la toţi se cere desăvârşirea morală. Niciodată n-ar trebui ca noi să coborâm standardul neprihănirii, pentru a ne acomoda tendinţelor spre rău, fie moştenite, fie cultivate. Noi trebuie să înţelegem că nedesăvârşirea caracterului este păcat. Fiinţe cereşti vor conlucra cu instrumentele omeneşti care, cu o credinţă puternică, hotărâtă, caută acea perfecţiune a caracterului care să ducă la desăvârşirea purtării, a faptelor.” – Parabolele Domnului Hristos, 330-332.

Urgența pe care acest termen o implică se regăsește în pasaje precum:

„Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi.” (Ibid., 69)

„În natura omenească trebuia să se refacă însuşi chipul lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu şi a lui Hristos necesită desăvârşirea caracterului poporului Său.” – Hristos lumina lumii, 671.

Ca o diferenţiere teologică şi practică reală şi importantă, desăvârşirea, cum este ea înţeleasă în citatele anterioare, se află în opoziţie cu ideea de perfecţionism. Ultimul termen, scoţând în evidenţă un punct absolut de la care nu mai există niciun fel de dezvoltare, este rodul filosofiei grecești şi nu al Bibliei. Desăvârşirea în sensul biblic este pur şi simplu o asemănare cu Hristos – îmbinând o relaţie cu Dumnezeu la fel cum a avut Isus, cu acele calităţi ale caracterului pe care Isus le-a manifestat. O asemenea relaţie conduce la împlinirea spuselor din versetul 21 al capitolului 3 din Apocalipsa – „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”

Deşi „desăvârşire” nu este un cuvânt tradus des în felul acesta în Bibliile în limba engleză, conceptul perfecţiunii morale (adică, o viaţă de creștere, trăită prin puterea Duhului Sfânt, dezvoltând obiceiuri de a birui slăbiciunea morală – păcatul - și o continuă maturizare a roadelor Duhului) este singura ţintă pusă înainte atât în Noul şi în Vechiul Testament, cât şi în scrierile lui Ellen White. A susține că o astfel de ţintă este nerealistă, înseamnă a te îndoi de puterea divină care garantează ceea ce Dumnezeu a făgăduit.

În cazul scriitorilor biblici, accentul se pune pe direcţie; căutarea desăvârşirii va dura o veşnicie – crescând mereu în cunoştinţă şi apropiindu-ne de ţinta de a reflecta imaginea Creatorului nostru tot mai deplin. Cu alte cuvinte, „nu există linie de sosire”. Motto-ul maşinilor Lexus este unul potrivit: „Căutarea asiduă a perfecţiunii”. Pe computerul meu există aceste cuvinte: „Caută perfecţiunea, dar acceptă excelenţa.”

Atenţie într-o singură privinţă: aceia care se concentrează pe desăvârşirea personală, făcând din aceasta ţinta principală a vieţii lor, au toate şansele să experimenteze această stare mai puţin decât aceia care fac din punerea în slujba lui Dumnezeu şi a altora preocuparea lor de căpătâi.[1]

În încercarea de a determina ce au vrut să transmită scriitorii Bibliei şi Ellen White prin conceptul de desăvârşire (indiferent dacă este folosit cuvântul în sine sau nu) este întotdeauna necesar să urmăm un principiu hermeneutic de bază: înţelesul este găsit în context.

 

[1] Îi sunt îndatorat lui David Larson pentru subliniere.