Anexa G
Copiază link

Anexa G

„Ultima generaţie”

Aproape orice creştin crede că va exista o „ultimă” generaţie – adică, o generaţie „finală”. Pare atât de evident! Problema apare însă atunci când vine vorba de semnificaţia ei. Mulţi cred că Dumnezeu întârzie Adventul (N. tr. – Termenul nu se referă la cele patru săptămâni de dinainte de Crăciun de la catolici, ci la revenirea Mântuitorului pentru restaurarea Împărăției Sale.) în aşteptarea ca ceva special să se întâmple în „ultima” generaţie şi au exprimat acest concept drept „principiul secerișului”.

Principiul secerișului derivă din câteva concepte biblice privitoare la Advent şi care altfel rămân izolate şi fără o altă legătură. Esenţa acestui principiu este reflectat în gândirea adventistă de mai bine de un secol, începând de la primii lideri ai bisericii – familia White sau fraţii Loughborough, Bordeau, Smith, Haskell, Prescott – şi continuând cu mulţi alţii de atunci.

Distanţându-se de mulţi creştini care de asemenea pun accent pe revenirea lui Isus (de exemplu, de aceia care susțin conceptul răpirii secrete), principiul secerișului pune accent pe condiţionalitatea Adventului – aceea că Dumnezeu aşteaptă să aibă o recoltă coaptă (Marcu 4:29, Apocalipsa 14:15-16) – un popor pregătit care va apăra integritatea și Legea Sa. Un astfel de popor este alcătuit din instrumente credincioase ale harului Său, căci El adresează ultimei generaţii de oameni de pe întreg pământul, în mod personal prin Duhul Său cel Sfânt cât şi prin cei ce îl urmează, chemarea pentru a accepta invitaţia Sa de a trăi veşnic.

Adventiştii cred că răul va creşte şi se va răspândi odată cu creşterea numărului şi ingeniozităţii rasei umane, dar lumea nu se va autodistruge. Nici nu va grăbi sau nu va determina această creştere a răului, în sine, reîntoarcerea Domnului nostru. Dimpotrivă, forţele cereşti „ţin în frâu” vânturile terorii până când cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu sunt în cele din urmă identificaţi ca fiind aceia care pot fi pecetluiţi cu sigiliul aprobării lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:1-3). Pe planeta Pământ se va da deznodământul marii lupte. Înainte ca timpul de probă să se încheie şi ca răul să fie lăsat liber să se dezlănţuie, oamenii își vor clarifica pentru totdeauna orice dubiu în legătură cu dreptatea şi cu iubirea lui Dumnezeu.

Unii cred că revenirea lui Hristos ține de suveranitatea lui Dumnezeu – că Isus se va întoarce într-un moment anume fixat de Dumnezeu, independent de comportamentul uman. Această opinie calvinistă, contrară celei a lui John Wesley (de exemplu), este respinsă de înţelegerea mai largă, mai vastă a „evangheliei  veşnice”, care este exprimată cel mai bine în înţelegerea coerentă, de ansamblu a chestiunilor implicate în Tema Marii Lupte.

Texte biblice precum 2 Petru 3:11-12 şi multe dintre explicaţiile date de Ellen White precum cele din cartea Parabolele Domnului Hristos, de la pagina 69, învaţă că maturitatea spirituală a poporului lui Dumnezeu este strâns legată de timpul celui de-al Doilea Advent. Nu găsesc nicio afirmaţie biblică sau din scrierile lui Ellen White care să contrazică principiul secerișului.

După ce Isus a descris condiţiile lumii care vor exista din zilele Sale şi până la sfârşit, El a spus: «[...] vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. [...] Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.» (Matei 24:6-8) În versetul 14, Isus ne dă un semn pozitiv care determină apropierea Adventului: «Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.»

Ce este Evanghelia şi cum este ea propovăduită reprezintă cheia evenimentelor ultimelor zile. A pune accentul în mod exagerat pe condiţiile mereu tulburi ale lumii în care trăim, ca pe niște semne de căpetenie care anunță sfârşitul, este similar cu un fermier care spune: „Mi-am uns combina; trebuie să fie timpul pentru a-mi strânge porumbul.” Sau, „Pare că vine o furtună cu fulgere şi tunete, trebuie să fie timpul să-mi culeg porumbul.” Legătura între furtună şi culegerea porumbului copt este tot așa de mare precum catastrofele din lume şi pregătirea oamenilor pentru Revenire.

Principiul secerișului pare a fi cea mai bună cale de a pune laolaltă idei precum 1) râvna lui Dumnezeu de a-i pedepsi pe oamenii care „au umplut cupa nelegiuirilor lor” cu 2) dorinţa Lui de a pune secera ca să secere, căci secerişul pământului este copt (Apocalipsa 14:15,18). Dumnezeu îşi va ridica într-adevăr mâna care îl ţine încă în frâu pe Satana, dar aceasta după ce „va fi pus pecetea pe fruntea slujitorilor lui Săi” (Apocalipsa 7:3). Dumnezeu nu va încheia timpul de probă al acestei lumi până când toți cei aflați în viață la un moment dat, vor avea ocazia să vadă şi să audă diferenţa dintre aceia care păzesc cu adevărat poruncile Sale şi aceia care în final vor spune NU chemării Lui – aceştia îşi vor urma calea lor, iar Dumnezeu îi va lăsa singuri! Fiind lăsaţi singuri, cu mâna cea groaznică a lui Satana neţinută în frâu, după ce „au umplut cupa nelegiuirilor lor”, trebuie să sufere „mânia lui Dumnezeu.”

Cu alte cuvinte, principiul secerișului scoate în evidenţă coacerea grâului şi a neghinei – cei mântuiţi şi cei pierduţi. Claritatea crescândă a celor devotaţi lui Dumnezeu în mărturisirea „evangheliei veşnice” îi va conduce pe cei care mai înainte erau curioşi sau nehotărâţi să treacă la o mentalitate ori de acceptare ori de respingere a acestor principii de viață care în cele din urmă nu lasă loc pentru neutralitate.

Principiul secerișului distruge, pe de-o parte, gândul că 1) timpul va continua fără sfârşit şi, pe de altă parte, gândul că 2) Dumnezeu va veni, chiar dacă noi suntem pregătiţi sau nu! Dumnezeu nu-şi va schimba strategia cu privire la modul în care îi pregăteşte pe oameni să primească viaţa veşnică – deşi pare că El are dreptul de a-Şi epuiza răbdarea cu oamenii răi care par a fi tot mai violenţi şi egoişti.

Lui Ellen White i-au fost date instrucţiuni să spună: „Trebuie să se aducă la îndeplinire marea şi grandioasa lucrare de a scoate un popor care să aibă un caracter asemenea lui Hristos şi care să fie în stare să stea în picioare în Ziua Domnului.” Mărturii, vol. 6, 129. O generaţie de adventiști, şi mulţi alţii de pe întregul pământ, Îl vor lua pe Dumnezeu în serios, vor asculta foarte atent de Cuvântul Său şi vor răspunde cu un DA răsunător oricărui lucru pe care, în cele mai grele vremuri, El îl va face clar.