Anexa B
Copiază link

Anexa B

Modul în care Ellen White folosea cuvinte ca pasiuni, înclinaţii, tendinţe, corupţie  etc.

Ellen G. White nu este un maestru al paradoxurilor. Când foloseşte cuvinte precum  pasiuni şi tendinţe, ea le foloseşte în mod alternativ în trei contexte diferite, făcând adesea diferenţa între „puteri” sau „pasiuni” „mai înalte” şi „puteri” sau „pasiuni” „josnice”:

  1. Pentru a descrie pasiunile şi tendinţele date de Dumnezeu tuturor ca parte a naturii umane – acestea trebuie controlate de raţiune şi de Duhul Sfânt;
  2. Pentru a descrie pasiuni şi tendinţefolosite în mod greşit din cauza  dorinţelor rele şi egoiste, care trebuie „răstignite”, „abandonate” şi „îndepărtate” din viaţa creştinului;
  3. Pentru a evidenţia că biruinţa completă asupra pasiunilor şi tendinţelor „păcătoase” este posibilă în această viaţă.

 

I. Dumnezeu înzestrează fiinţa umană cu pasiuni şi tendinţe:

„Aveţi acea vârstă la care voinţa, pofta şi pasiunile cer cu putere să fie satisfăcute. Dumnezeu le-a sădit în fiinţa voastră în scopuri înalte şi sfinte. Nu trebuie ca acestea să devină pentru voi un blestem prin pervertirea lor.” – Mărturii, vol. 3, 84.

II. Astfel de pasiuni date de Dumnezeu „trebuie controlate de raţiune şi de Duhul Sfânt”:

„Sentimentele sale [Adam] erau curate; apetitul şi pasiunile lui erau sub controlul raţiunii.” – Patriarhi şi profeţi, 45. „Corpul trebuie adus în ascultare. Puterile mai înalte ale făpturii trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de către voinţă, care trebuie ea însăşi să se afle sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a raţiunii, sfinţită prin harul divin, trebuie să fie stăpână în vieţile noastre.” – Divina vindecare, 130.

„Cuvintele, practicile, pornirile inimii (eng. passions) [lui Pavel] - toate erau aduse sub stăpânirea (N. tr. – eng. control) Duhului lui Dumnezeu.” – Faptele apostolilor, 315.

„Aveţi nevoie de harul lui Dumnezeu pentru ca gândurile voastre să poată fi disciplinate să se îndrepte în direcţia cea bună şi cuvintele pe care le rostiţi să poată fi cuvinte corespunzătoare, pentru ca pasiunile şi apetitul vostru să poată fi supuse controlului raţiunii, iar limba să fie ţinută în frâu faţă de uşurătate, critica răutăcioasă şi căutarea de greşeli. [...] Înclinaţiile (N. tr. – eng. propensities) noastre fireşti (N. tr. – eng. natural) trebuie stăpânite; altfel, niciodată nu putem birui cum a biruit Hristos.” – Mărturii, vol. 4, 235.

„Dacă, în credinţă şi în mod curajos, îşi aduc voinţa în supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, El îi va învăţa, iar vieţile lor ar putea fi curate ca albul crin, plin de prospeţime în mijlocul apelor stătute. Ei trebuie ca, în puterea lui Hristos, să fie hotărâţi să-şi controleze înclinaţia şi dorinţa şi, în fiecare zi, să biruie ispitele lui Satana. Aceasta este calea marcată de Dumnezeu pentru oameni, prin care să slujească scopurilor Lui.” – Semnele timpului, 8 iulie 1880.

„Triumful cel mai mare dat nouă de religia lui Hristos este stăpânirea asupra noastră înşine. Înclinaţiile noastre fireşti trebuie stăpânite, altfel nu putem birui precum a biruit Hristos.” – Mărturii, vol. 4, 235.

„Trăsăturile naturale de caracter moştenite au nevoie de o stăvilire fermă, altfel râvna aprinsă, intenţiile bune, vor sfârşi în răutate, iar emoţiile excesive vor produce asemenea impresii asupra inimilor omeneşti, încât acestea vor fi purtate de impuls şi vor permite impresiilor să devină călăuza lor.” – Selected Messages, cartea 2, 93.

III. Ellen White alternează adesea înţelesul cuvintelor pasiune şi tendinţă (N. tr. – sau înclinaţie – din eng. propensity), mai ales atunci când are în vedere că ambele trebuie controlate de raţiune şi de puterile superioare.

Patimile fireşti  îşi au locul şi rostul lor în trup. Cuvintele «fire» sau «firesc», sau «poftele firii pământeşti», se referă la firea pământească, stricată, coruptă; firea prin sine însăşi nu poate lupta împotriva voinţei lui Dumnezeu. Ni se porunceşte să răstignim firea cu poftele şi patimile ei. Cum să facem acest lucru? Producând durere trupului? Nu, ci dând morţii ispita spre păcat. Gândul stricat trebuie înlăturat. Orice gând trebuie adus în supunere faţă de Domnul Hristos. Orice tendinţe animalice trebuie să fie supuse puterilor mai înalte ale sufletului.” – Manuscript 1, 1.888, Căminul advent, 127, 128.

Notă: acest fel de pasiune sau înclinaţie (tendinţă), aparţinând lui Adam de dinainte de cădere şi creştinilor biruitori, trebuie să fie ceea ce Ellen White a avut în vedere când a scris despre Isus:

„Biserica lui Hristos trebuie să manifeste caracterul Său. [...] Isus spune: «Mă sfinţesc pentru ei, pentru ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.» [...] El a lăsat strălucirea cerului şi şi-a înveşmântat divinitatea în uman, supunându-se la durere, ruşine, ocară, abuz, tăgăduire şi răstignire. Cu toate că avea întreaga putere a pasiunii omeneşti, El nu a cedat niciodată în faţa ispitei de a face ceea ce nu era curat,  înălţător şi nobil.” – Semnele timpului, 21 noiembrie 1892.

„Lecţia dată de Hristos cu ocazia primirii copiilor ar trebui să lase o impresie mai profundă asupra minţilor noastre [...] Copiii pot fi capricioşi şi pot avea pasiuni la fel cu acelea ale umanităţii, dar acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să-i aducem la Hristos. El a binecuvântat copii stăpâniţi de pasiuni precum cele ale Lui Însuşi.” – Semnele Timpului, 9 aprilie 1896.

IV. Anumite pasiuni trebuie îndepărtate, răstignite, biruite etc:

„Singura putere care creează sau care perpetuează adevărata pace este harul lui Hristos. Când acesta este sădit în inimă, el va îndepărta patimile care provoacă cearta şi dezbinarea.” – Hristos lumina lumii, 302.

Pasiunile nesfinte trebuie să fie răstignite. Ele vor protesta zgomotos, cerând să fie îngăduite, dar Dumnezeu a implantat în inimă scopuri şi dorinţe înalte şi sfinte, iar acestea nu trebuie să fie degradate. Noi suntem atraşi spre lucrurile josnice numai când refuzăm să ne supunem controlului raţiunii şi al conştiinţei. Pavel declara: «Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.»” (Filipeni 4:13)” – Slujitorii Evangheliei, 128.

Voinţa şi pasiunile nesfinţite trebuie răstignite. Acest lucru poate fi privit ca o lucrare grea şi istovitoare. Totuşi, ea trebuie îndeplinită sau veţi auzi sentinţa îngrozitoare din gura lui Isus: „Depărtaţi-vă”. Puteţi face totul prin Hristos, care vă întăreşte. Aveţi acea vârstă la care voinţa, pofta şi pasiunile cer cu putere să fie satisfăcute. Dumnezeu le-a sădit în fiinţa voastră în scopuri înalte şi sfinte. Nu trebuie ca acestea să devină pentru voi un blestem prin pervertirea lor.” – Mărturii, vol. 3, 84.

„Mândria noastră, egoismul, pasiunile rele şi iubirea de plăceri lumeşti, toate trebuie biruite; de aceea Dumnezeu ne trimite strâmtorări, pentru a ne testa şi dovedi şi a ne arăta că aceste rele există în caracterele noastre. Trebuie să biruim prin tăria şi harul Său pentru a fi părtaşi la natura divină, scăpând de stricăciunea care există în lume prin poftă.” – Mărturii, vol. 3, 115.

„Oricare ar fi obiceiul rău şi patima cea rea, care din cauza îndelungatei practicări a robit sufletul şi trupul, Hristos e în stare şi doreşte să te elibereze. El va da viaţă sufletului «mort în greşeli» (Efeseni 2:1). El îl va elibera pe robul prins în slăbiciune de nenorocire şi de lanţurile păcatului.” – Hristos lumina lumii, 203.

„Patimă tot atât de josnică poate fi găsită în legătura de căsătorie, ca şi în afara ei. […] Nu iubirea curată este cea care îl stimulează pe un bărbat să facă din soţia lui o unealtă care să slujească acestei pofte desfrânate. Este pasiunea senzuală care ţipă după satisfacerea dorinţei. […] Iubirea este un principiu sfânt şi curat; dar pasiunea desfrânată nu vrea să admită înfrânare şi să i se dicteze sau să fie stăpânită de raţiune. […]Puterea sistemului nervos a fost risipită de bărbaţi şi femei, fiind solicitată de acţiuni nenaturale spre a satisface pasiuni josnice; şi această pasiune vulgară, josnică, hidoasă, monstruoasă, pretinde delicatul nume de iubire. Mulţi dintre pretinşii creştini care au trecut prin faţa mea păreau lipsiţi de restricţii morale. […] Ele (soțiile) sunt considerate nişte unelte puse în slujba satisfacerii înclinaţiilor josnice, desfrânate. Şi foarte multe femei se supun să devină roabe ale înclinaţiilor desfrânate; ele nu-şi păstrează trupurile lor în cinste şi sfinţenie. […] dar feminitatea ei castă, demnă şi pioasă, a fost consumată pe altarul patimii josnice; ea a fost sacrificată spre plăcerea soţului ei. […] Niciun bărbat nu o poate iubi cu adevărat pe soţia lui când vrea să se supună răbdătoare, să devină sclava lui şi să slujească pasiunilor lui depravate. [… ]El se îndoieşte de fidelitatea şi curăţia ei, se plictiseşte de ea, şi caută ca altcineva să-i trezească şi să-i intensifice pasiunile lui diabolice. […] Ea vede că el nu este stăpânit de conştiinţă sau de teama de Dumnezeu; toate aceste bariere sacre sunt doborâte la pământ de către pasiuni desfrânate; tot ceea ce este cucernic în soţ este robit poftei brute şi josnice. [...] Trebuie, oare, ca soţia să se simtă obligată a se supune orbeşte cerinţelor soţului ei, când ea vede că nu-l stăpâneşte nimic altceva decât patimi josnice şi când raţiunea şi judecata ei sunt convinse că ea face acest lucru spre vătămarea trupului ei, pe care Dumnezeu i-a poruncit să-l ţină în sfinţenie şi cinste, păstrându-l ca o jertfă vie pentru Dumnezeu? […] Nu este o iubire curată şi sfântă aceea care o face pe soţie să satisfacă înclinaţiile senzuale ale soţului ei cu preţul sănătăţii şi vieţii ei. Trebuie, oare, ca soţia să se simtă obligată ase supune orbeşte cerinţelor soţului ei, când ea vede că nu-l stăpâneşte nimic altceva decât patimi josnice şi când raţiunea şi judecata ei sunt convinse că ea face acest lucru spre vătămarea trupului ei, pe care Dumnezeu i-a poruncit să-l ţină în sfinţenie şi cinste, păstrându-l ca o jertfă vie pentru Dumnezeu? Nu este o iubire curată şi sfântă aceea care o face pe soţie să satisfacă înclinaţiile senzuale ale soţului ei cu preţul sănătăţii şi vieţii ei. Dacă deţine o iubire şi o înţelepciune adevărate, soţia va căuta să-i abată mintea de la satisfacerea pasiunilor josnice şi să o conducă spre teme înalte şi spirituale stăruind asupra unor subiecte spirituale interesante. Poate fi necesar ca ea să-l avertizeze cu smerenie şi cu afecţiune, chiar cu riscul de a-l nemulţumi, că nu-şi poate înjosi trupul cedând excesului sexual.” – Mărturii, vol. 2, 474 - 475.

„Pofta ochilor şi pasiuni stricate sunt trezite prin privire şi lectură. Inima este coruptă prin imaginaţie. Mintea găseşte plăcere în contemplarea scenelor care trezesc cele mai josnice pasiuni. Aceste imagini ruşinoase, văzute printr-o imaginaţie mânjită, corup purtarea şi pregătesc fiinţele înşelate şi orbite să dea frâu liber patimilor păcătoase. Apoi, urmează păcate şi abateri care trag fiinţele făcute după chipul lui Dumnezeu în jos, la un nivel cu animalele, afundându-le în cele din urmă în pierzare. Evitaţi să citiţi sau să priviţi la lucruri care vă vor sugera cugete murdare. Cultivaţi puterile morale şi intelectuale. Nu lăsaţi ca aceste puteri nobile să ajungă slăbite prin multa citire chiar şi a cărţilor de poveşti. Eu cunosc minţi puternice, care au fost dezechilibrate şi amorţite sau paralizate prin necumpătare la citire.” – Mărturii, vol. 2, 410.

„Îi aşteaptă o răsplată înfricoşătoare şi totuşi se află sub stăpânirea pornirilor şi pasiunilor josnice; ei completează pentru Judecată un raport întunecat al vieţii lor. Îmi ridic glasul şi îi avertizez pe toţi cei ce poartă Numele lui Hristos să se despartă de orice nelegiuire. Curăţiţi-vă sufletele prin ascultare de adevăr. Curăţiţi-vă de orice întinăciune a cărnii şi spiritului, ducându-vă până la capăt sfinţirea în frica de Dumnezeu. Vouă, cărora vi se potriveşte aceasta, vă spun şi ştiţi despre ce vorbesc.” – Mărturii, vol. 3, 475.

„Veţi culege ceea ce veţi semăna. Aceşti tineri seamănă acum sămânţa. Fiecare faptă din vieţile lor, fiecare cuvânt rostit reprezintă o sămânţă pentru bine sau rău. Recolta va fi după tipul seminţei folosite. Dacă îşi vor îngădui pasiuni nechibzuite, lascive, stricate sau vor ceda satisfacerii apetitului sau înclinaţiei inimilor lor nesfinţite, dacă vor nutri mândria sau principiile greşite şi vor îndrăgi obiceiurile necredincioşiei sau desfrânării, vor culege o recoltă îndestulătoare de remuşcări, ruşine şi disperare.” – Mărturii, vol. 3, 226 - 227.

Această listă de pasiuni de mai sus conţine pasiuni mult diferite de cele care trebuie stăpânite: „vicioase”, „pervertite”, „criminale”, „nesăbuite, senzuale” „amare sau otrăvitoare”, „corupte”, „diabolice”, „josnice”, „depravate” etc. Aceste pasiuni trebuie „biruite”, „răstignite” – cu alte cuvinte, eliminate. Nu acestea sunt pasiunile pe care Isus le-a avut vreodată – El nu a cedat şi nici nu a permis să fie corupt de ispitele zilnice.

De aceea putea scrie Ellen White referitor la Isus:

„N-a fost întinat de stricăciune, era străin faţă de păcat; totuşi, S-a rugat, şi încă des şi cu strigăte puternice şi lacrimi. S-a rugat pentru ucenicii Săi şi pentru Sine, identificându-Se astfel cu nevoile noastre, cu slăbiciunile noastre şi cu neajunsurile noastre, care sunt atât de obişnuite la oameni. El a fost un mare petiţionar, neavând pasiunile firii noastre căzute, dar înconjurat de infirmităţi asemănătoare, ispitit în toate privinţele, cum suntem şi noi. Isus a îndurat chinul care necesita ajutor şi sprijin de la Tatăl Său.” – Mărturii, vol.2, 508-509.

„Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi slăbiciunile noastre, astfel că a devenit un implorator, un petiţionar nocturn, cerând de la Tatăl Său provizii proaspete de putere pentru a veni, întărit şi reînviorat, fortificat pentru datorie şi necaz. El este exemplul nostru în toate privinţele. El ne este frate în slăbiciunile noastre, dar nu în al le avea ca patimi. Ca Singurul fără păcat, natura Lui s-a ferit de rău.  – Mărturii, vol. 2, 202.

V. Acum, dacă am văzut modul de folosire al lui Ellen G. Whiteal acelor pasiuni care trebuie „răstignite”, să privim la modul ei de folosire a cuvântului tendinţe (N. tr. – sau înclinaţii, predispoziţii – din eng. propensities) care trebuie eliminate din viaţa creştinului matur.

„Mi-a fost arătat că ei îşi satisfac înclinațiile egoiste şi fac doar acele lucruri care sunt în conformitate cu gusturile şi cu ideile lor. Ei se îngrijesc pentru a-şi tolera mândria şi senzualitatea şi îşi duc la îndeplinire planurile şi ambiţiile egoiste. Sunt plini de stimă se sine. Dar chiar dacă înclinațiile lor rele pot să le pară la fel de scumpe ca mâna dreaptă sau ca ochiul drept, ele trebuie îndepărtate de la lucrător, altfel el nu poate fi primit înaintea lui Dumnezeu.” – Testimonies to Ministers, 171-172.

„Dacă, la fel ca Daniel, vor aduce toate obiceiurile, poftele şi pasiunile lor în conformitate cu cererile lui Dumnezeu, tinerii se vor califica pentru o lucrare mai înaltă. Ei ar trebui să scoată din mintea lor tot ceea ce este ieftin şi frivol. Va trebui să renunţe la tendinţele către amuzament şi plăcere, pentru că nu au loc în viaţa şi experienţa acelora care trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, mâncând din trupul Său şi bând din sângele Său.”– The Youth’s Instructor, 22 iunie 1899.

„Ce-i pasă bârfitorului că îl defăimează pe cel nevinovat? El nu-şi va opri lucrarea cea rea, deşi nimiceşte speranţa şi curajul în aceia care deja se prăbuşesc sub povara lor. El n-are altă grijă decât satisfacerea înclinaţiilor lui iubitoare de scandal.” – Mărturii, vol. 5, 57.

„Tu urmăreşti cu un pasionat ochi de afacerist cea mai bună şansă de a face rost de o afacere. Această înclinaţie de a face planuri a devenit a doua natură a ta şi nu vezi şi nu-ţi dai seama de răul pe care-l faci, încurajând-o.” – Mărturii, vol. 4, 351.

„Părinţii […] au abuzat de privilegiile căsătoriei lor, şi, prin îngăduinţă, au întărit pasiunile lor senzuale. […] Copiii se nasc cu înclinaţii senzuale mult dezvoltate, lor fiindu-le dată pecetea caracterului părinţilor. […] Aceia care se simt liberi, pentru că sunt căsătoriţi, să-şi degradeze trupurile lor prin îngăduinţe animalice ale pasiunilor senzuale vor perpetua umblarea lor degradată în copiii lor. Păcatele părinţilor se vor transmite copiilor lor, pentru că părinţii au dat frâu liber propriilor lor înclinaţii păcătoase.” – Mărturii, vol. 2, 391.

VI. Ellen G. Whitenu a susţinut niciodată că toate pasiunile şi înclinaţiile trebuie „răstignite” sau „îndepărtate” din viaţa creştinului, ci doar pasiunile şi înclinaţiile „rele”. De ce? Pasiunile sau înclinaţiile naturale, date de Dumnezeu, cu siguranţă vor rămâne. Ele trebuie să rămână sub control însă până în momentul în care vom fi luaţi la cer sau înviaţi:

„Adesea creştinul trebuie să renege instruirea şi educaţia de o viaţă pentru a putea deveni un învăţăcel în şcoala lui Hristos. Apetitul şi viciul trebuie să fie subordonate stăpânirii Duhului Sfânt. Iar războiul acesta nu se va sfârşi, până la încheierea acestei fărâme de eternitate. Chiar dacă atacurile care ne asaltează ne provoacă fără încetare la luptă, ele nu reprezintă altceva decât tot atâtea victorii preţioase de câştigat; iar valoarea triumfului asupra eului şi asupra păcatului este cu mult mai mare decât o poate aprecia raţiunea umană. Efortul depus pentru câştigarea bătăliei, deşi cere lepădare de sine, este de mică însemnătate în comparaţie cu biruinţa asupra răului.” – Christian Education, 122; Counsels to Teachers, 21.

 Cu alte cuvinte, făgăduinţa de această parte a veşniciei nu este absenţa luptelor, ci aceea a unei biruinţe măreţe.

VII. Din exemplele de mai sus (care sunt doar câteva, neconstituind însă o listă completă) o putem înţelege mai bine pe Ellen Whitecând scria:

 „Trebuie să înţelegem că este privilegiul nostru ca, prin credinţa în El, să fim părtaşi ai naturii divine, eliberându-ne astfel de stricăciunea care există în lume prin poftă. Atunci suntem curăţaţi de tot păcatul, de toate defectele de caracter. Noi nu trebuie să păstrăm nicio înclinaţie păcătoasă. Hristos este purtătorul păcatelor; Ioan a arătat spre El, spunând oamenilor: «Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.» [...] Pe măsură ce devenim părtaşi ai naturii divine, tendinţele spre rău moştenite şi cultivate sunt eliminate din caracter, iar noi devenim o putere vie spre bine.” – Review and Herald, 24 aprilie 1900.

VIII. Iar referitor la Isus, Ellen G. Whitescria:

„El a luat asupra Sa natura umană, fiind ispitit în toate la fel cum natura umană este ispitită. El ar fi putut să păcătuiască; ar fi putut să cadă, dar nici măcar pentru o clipă nu s-a găsit în El o înclinaţie rea. [...] Să nu laşi niciodată, în nici un fel, nici cea mai mică impresie asupra minţilor umane că vreo pată sau o înclinaţie spre corupţie s-ar fi găsit asupra lui Hristos, sau că El ar fi cedat în vreun fel ispitei.” – Manuscript Releases, vol. 13, 18-19.

Isus se afla în război cu toate ispitele de a-Şi satisface dorinţele şi înclinaţiile omeneşti pe care toţi le avem – dar El a rezistat, S-a ferit de ele şi le-a biruit pe toate. El a biruit aceste pasiuni/înclinaţii josnice prin puterea nobilă a raţiunii şi prin Duhul Sfânt:

„Dar noi nu trebuie să devenim stricați şi lumeşti în gândirea noastră, şi să nu socotim în cugetul nostru pervertit că posibilitatea ca Hristos să fi cedat ispitelor lui Satana I-a degradat umanitatea, El deţinând aceleaşi înclinaţii păcătoase, corupte ca ale omului. [...] Presupunerea că Lui Îi era imposibil să cedeze ispitei Îl aşază pe Hristos într-o poziţie în care nu poate fi un exemplu desăvârşit pentru om, iar forţa şi puterea acestui aspect al umilinţei lui Hristos, care este cea mai memorabilă, nu mai este o îndrumare sau un ajutor pentru fiinţele umane. [...] Natura divină combinată cu cea umană L-au așezat în fața riscului de a ceda ispitelor lui Satana. Aici încercarea lui Hristos a fost mult mai mare decât aceea a lui Adam şi a Evei, pentru că Hristos luase natura noastră, căzută, dar nu coruptă, natură ce nu putea fi coruptă decât dacă El ar fi primit cuvintele lui Satana în locul cuvintelor lui Dumnezeu. Presupunerea că Lui Îi era imposibil să cedeze ispitei Îl aşază pe Hristos într-o poziţie în care nu poate fi un exemplu desăvârşit pentru om, iar forţa şi puterea acestui aspect al umilinţei lui Hristos, care este cea mai memorabilă, nu este o îndrumare sau un ajutor pentru fiinţele umane.” – Manuscript Releases, vol. 16, 182.

Isus nu a avut „înclinaţii păcătoase, corupte precum omul” nu pentru că a fost născut cu acest avantaj, ci pentru că El a ales să nu aibă „înclinaţii păcătoase, corupte precum omul”.

Isus a devenit om la fel ca orice copil, prin naştere umană. Moştenirea Sa genetică i-a dat toate slăbiciunile, pasiunile şi înclinaţiile comune oricărei fiinţe umane. Dar prin alegere, El nu a transformat acele slăbiciuni, pasiuni şi înclinaţii în pasiuni şi înclinaţii rele.

Ellen White clarifică des aceasta, dar niciodată mai clar decât în Hristos lumina lumii, 49 – „Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat corp omenesc atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El Şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea, se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile şi ispitele şi să ne dea o pildă de o viaţă fără păcat. Cu toate acestea, în lumea în care Satana se pretindea stăpân, Dumnezeu I-a îngăduit Fiului Său să vină ca un prunc slab, supus slăbiciunii omeneşti. El I-a îngăduit să dea piept cu primejdiile vieţii la fel ca oricare om, să ducă lupta vieţii aşa cum trebuie să o ducă orice vlăstar omenesc, cu riscul de a da greş şi a pierde veşnicia.”

 Când Ellen White scris că „El ar fi putut să păcătuiască; ar fi putut să cadă, dar nici măcar pentru o clipă nu s-a găsit în El o înclinaţie rea” ea spunea pur şi simplu că „Isus ar fi putut să păcătuiască [...] dar nu a făcut-o.”

Ellen White a folosit acelaşi tip de gândire când a scris: „Adam a fost ispitit de vrăjmaş şi a căzut. Nu a fost vreun păcat lăuntric care l-a determinat să cedeze; căci Dumnezeu l-a creat curat şi fără prihană, după chipul Său. El a fost la fel de fără vină precum îngerii dinaintea tronului. Nu au existat în el principii corupte, nici înclinaţii spre rău, dar atunci când Hristos a venit să întâmpine ispitele lui Satana, El a purtat «asemănarea firii păcătoase».” – Semnele timpului, 17 octombrie 1900.