Anexa A

Copiază link

Anexa A


Textul propriu-zis al scrisorii Baker

Studentul care a examinat materialele prezentate în această lucrare, până aici, a luat cunoștință despre efectul surprinzător asupra istoriei Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea al unei singure scrisori scrise în 1895 de Ellen White, pe când era în Australia, pastorului W.L.H. Baker din Tasmania. Interpretările date câtorva rânduri din această scrisoare şi în special unui singur rând,

În El nu a existat nici măcar pentru o clipă vreo tendință rea, 

au fost folosite ca pârghia prin care Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a fost smulsă dintr-o poziţie hristologică ferm stabilită şi mutată într-o altă poziție hristologică, cu totul diferită. Pentru a schimba rezultatul, o „afacere” enormă a fost realizată cu un capital incredibil de mic.

Prin urmare, l-am încuraja pe student să examineze cu atenţie scrisoarea în sine (Anexa A) şi interpretarea alternativă sugerată (Anexa B), în contextul materialului istoric prezentat în Secţiunea a treia a acestei lucrări, pentru ca să poată decide singur dacă scrisoarea a fost folosită în armonie cu scopul şi intenţia autorului său.

Pastorul W.L.H. Baker, după cum am văzut, s-a asociat lucrării de publicare de la Pacific Press din California, din 1882 până în 1887, când a acceptat chemarea de a se asocia cu lucrarea de publicare nou înfiinţată în Australia. După o perioadă de slujire la editură, a cărei durată nu a fost clar stabilită, el a intrat în lucrarea pastorală și evanghelistică din Tasmania.

După câte se pare, el a considerat oarecum dificilă trecerea de la activităţile de scriere şi de publicare, activități mai erudite, la predicarea publică şi la studiile din casă în casă, iar la sfârşitul anului 1895 (sau începutul lui 1896) Ellen White i-a scris o scrisoare de consiliere şi de încurajare.

Scrisoarea este prezentată în această anexă așa cum a fost publicată de către White Estate (punctele de suspensie le aparțin). Din cele treisprezece pagini, zece din ele și o parte din a unsprezecea sunt despre sfaturi profesionale practice, informații bogate care pot fi benefice oricărui slujitor al Evangheliei care le studiază.

Două pagini şi ceva sunt dedicate a ceea ce poate fi numit sfat în domeniul hristologic. Comentariile cu privire la această parte a scrisorii vor preceda imediat aceste pagini (paginile 4–6 din manuscris).

Manuscript Releases, vol. 13, pp. 14–29

Dragă frate şi soră Baker:

Într-o viziune din timpul nopții, conversam cu voi. Am avut o solie pentru voi şi vă prezentam această solie. Erați doborâți şi vă simțeați descurajați. V-am spus: „Domnul mi-a poruncit să le vorbesc fratelui şi sorei Baker.” Voi considerați că lucrarea voastră aproape a dat greș, însă dacă un singur suflet rămâne credincios adevărului şi rezistă până la sfârşit, lucrarea voastră nu poate fi considerată o nereușită. Dacă o singură mamă s-a întors de la necredință la ascultare, vă puteți bucura. Mama care urmează să-L cunoască pe Domnul îi va învăţa pe copii să meargă pe urmele ei. Făgăduința le este adresată taților, mamelor şi copiilor lor. (Faptele Apostolilor 2:39) Aceşti copii dragi au primit de la Adam o moştenire a neascultării, a vinovăţiei şi a morții. Domnul L-a dat lumii pe Isus Hristos, iar lucrarea Sa în lume, a fost aceea de a restaura chipul moral al lui Dumnezeu în om şi de a remodela caracterul.

Adevărul trebuie propovăduit peste tot, iar agenţii umani trebuie să colaboreze cu Hristos, construind un zid de protecție în preajma copiilor şi despărțindu-i, pe cât posibil, de valul puternic al răului. Părinţii care sunt pe deplin convertiţi vor căuta mântuirea copiilor lor, învățându-i să fie fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Făcând această lucrare cu înţelepciune, ei sunt conlucrători cu Dumnezeu […]

Fratele meu, sora mea, îi puteți ajuta pe părinţi să-şi educe şi să-şi îndrume familiile. Prin apelurile voastre puternice, arătați-le că ei pot fi pentru lume o pildă în ce privește puterea şi influenţa unei familii ordonate și disciplinate. Influenţa creştină desăvârșită din cămin va arăta lumii că binele cel mai mare poate fi înfăptuit prin exemplul sfinţit al părinților şi prin educația religioasă.

Domnul nu vă va judeca după cantitatea de succes pe care aţi avut-o în eforturile voastre. Mi-a fost poruncit să vă spun că trebuie să vă păstraţi credinţa vie şi neclintită şi să o sporiţi continuu. Dacă vedeţi că aceia care au urechi totuşi nu aud şi că aceia care sunt inteligenţi totuşi nu înţeleg, după ce aţi făcut tot ce aţi putut mai bine, mergeţi mai departe şi lăsaţi rezultatele în seama lui Dumnezeu. Nu vă pierdeţi credinţa.

S-ar putea face unele îmbunătăţiri în vorbirea voastră. Atunci când vă adresați oamenilor, cultivaţi o atitudine serioasă şi pozitivă. Subiectul pe care îl prezentaţi poate să fie excelent şi să fie chiar acela de care au nevoie oamenii, dar ar fi bine să combinaţi îndemnurile stăruitoare cu o atitudine pozitivă […]

Este nevoie de un efort personal hotărât pentru a-i aborda pe oameni în casele lor. Prezintă cu autoritate expresia clară „Aşa zice Domnul” şi înălţă înţelepciunea lui Dumnezeu care se află în Cuvântul scris. Condu-i pe oameni la o decizie şi fă-i să audă mereu vocea Bibliei. Spune-le că şti despre ce vorbești şi mărturisește ceea ce este adevăr, pentru că Dumnezeu este Cel care l-a rostit. Predicile tale să fie scurte şi la subiect, iar apoi, când este momentul potrivit, adresează un apel pentru decizie. Nu prezenta adevărul într-o modalitate formală, ci lasă ca inima să fie vitalizată de Duhului lui Dumnezeu și cuvintele tale să fie rostite cu o așa siguranță, încât aceia care te ascultă să ştie că adevărul este o realitate pentru voi. Maniera ta de a te comporta poate fi educată, iar cuvintele tale pot fi atât de convingătoare încât să oglindească mărturia lui Pavel: „Fiindcă nu am urmat fabulații iscusit plănuite când v-am făcut cunoscută puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos, ci am fost martori oculari ai maiestății Sale.” Cu tot la fel de multă convingere poți prezenta solia adevărului lui Dumnezeu. Cei care cred adevărul sacru și veșnic trebuie să-şi pună tot sufletul în ceea ce fac. Trebuie să fim profund mișcați în timp ce privim împlinirea profeţiei în scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ. Pe măsură ce viziunea noastră se extinde și mai mult în gloriile veșniciei, venirea lui Hristos cu putere şi mare slavă, şi scenele din marea zi a judecății, noi nu ar trebui să rămânem pasivi şi indiferenți. Și am văzut pe morți”, spune Ioan, „mari si mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.” (VDC)

După o cuvântare scurtă, menține-te inviorat ca să poți oferi o pre­zen­tare biblică cu privire la punctele despre care ai vorbit. Caută să ajungi la inima ascultătorilor tăi, îndemnându-i să îți spună care sunt dificultățile lor, așa încât să le poți explica pasajele din Scriptură pe care nu le înțeleg. Înlătură orice manifestare de apatie şi ajută-i pe oamenii să înțeleagă faptul că în aceste întrebări solemne sunt chestiuni de viață și moarte, în funcție de hotărârea lor de a le primi sau respinge. Când prezinți adevarul crucial, întreabă adesea cine este doritor acum, după ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu arătându-le datoria, să-și consacre inima și mintea lui Isus Hristos cu toată dragostea. „Cine nu este cu mine este împotriva mea.” Pe măsură ce Domnul înfățișează înaintea noastră scenele tulburătoare care se vor desfășura în ultimul mare conflict, putem noi să le contemplăm fără a fi plini de entuziasm, de ardoare şi de zel, ştiind că îngerii din ceruri sunt de partea noastră.

Apropiați-vă de oameni. Când puteți, vizitați familiile lor. Nu aşteptaţi ca oile să-și caute păstorul. Duceți cu voi încrederea şi siguranța credinței care dovedesc faptul că nu vă bazați pe niște povestiri nefolositoare, ci pe un clar „Așa zice Domnul.”

Sfatul în domeniul hristologic

Următoarele două pagini şi ceva conţin sfatul în domeniul hristologic pe care Ellen White i l-a dat lui Baker. Ea exprimă aceste îngrijorări:

  1. Pericolul de a-i face pe oameni să înțeleagă că Hristos ar fi păcătuit. Aceasta este în mod clar principala ei îngrijorare. Ea afirmă cu putere că Hristos nu a păcătuit niciodată în zece expresii separate. Ea îşi foloseşte elocvența pentru a exclude complet posibilitatea de a fi existat chiar şi un singur păcat în experienţa lui Hristos:

În El nu a existat nici măcar pentru o clipă vreo tendință rea.

Niciodată, în nici un fel […]

Să nu lași nici cea mai mică impresie […]

Că El a cedat în vreun fel […]

Nu s-a clătinat nici măcar o clipă […]

„Nu are nimic în mine” […]

Nimic care să răspundă la ispită […]

Nicio ocazie nu a fost dată ca răspuns […]

Nici o singură dată Hristos nu a pășit pe terenul lui Satana […]

Satana nu a găsit nimic în El […]

Niciodată; nimic; nimic; nicio; nici o singură dată; nimic – de ce? De ce sfătuitorul inspirat s-a luptat să-l convingă pe Baker în această privință? Este rezonabil să deducem că sfatul inspirat este dat acolo unde este nevoie de un astfel de sfat?

  1. Pericolul strâns legat de a-L face pe Hristos „cu totul om, asemenea nouă.” (Sublinierea îmi aparține.) În legătură cu acest lucru, ea prezintă două mari contraste între Hristos şi noi:

a. Naşterea sa miraculoasă ca Fiu al lui Dumnezeu;

b. Viaţa Sa fără pată, fără păcat.

Ea nu pune în contrast natura Sa cu a noastră, ci mai degrabă le compară:

El a luat asupra Sa natura umană şi a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitită natura umană.

El S-a umilit atunci când a luat chip de om, pentru a putea înţelege forţa tuturor ispitelor cu care este asaltat omul.

Ea nu pune în contrast ispitele Sale cu ale noastre, ci mai degrabă le compară:

El a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitit și omul.

Ispitit în toate lucrurile asemenea nouă.

Prin urmare, dacă îi permitem lui Ellen White să vorbească pentru sine în acest sfat în domeniul hristologic, ea subliniază două mari diferenţe între Hristos şi noi, naşterea Sa miraculoasă şi viaţa Sa fără păcat. De asemenea, ea evidențiază două mari asemănări între Hristos şi noi, ispitele Sale şi natura Sa umană. Apoi, își afirmă în modul caracteristic concluzia logică că secretul reușitei Lui poate fi și secretul reușitei noastre:

„Stă scris” a fost arma Lui de rezistență și este sabia Duhului pe care fiecare ființă umană trebuie să o folosească.

Şi să fie amintit că nu există loc pentru o natură divină într-un Hristos care este cu totul om, asemenea nouă.

(Numerotarea şi accentuarea cu caractere îngroșate îmi aparțin.)

Fii atent, foarte atent cum stăruiești asupra naturii umane a lui Hristos. Nu-L prezenta înaintea oamenilor ca pe un om cu tendințe ale păcatului.[1] El este al doilea Adam. Primul Adam a fost creat o ființă fără păcat, curată, fără urmă de păcat asupra lui; El a fost după chipul lui Dumnezeu. El putea cădea şi a căzut prin neascultare. Din cauza păcatului, urmaşii lui s-au născut cu tendințele inerente ale neascultării. Dar Isus Hristos a fost singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa natura umană şi a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitită natura umană. El ar fi putut păcătui, ar fi putut cădea, dar în El nu a fost nici măcar pentru o clipă vreo tendință rea.[2] El a fost asaltat cu ispite în pustie așa cum Adam a fost asaltat cu ispite în Eden.

Frate Baker, evită orice întrebare în legătură cu natura umană a lui Hristos care poate fi înţeleasă greşit. Adevărul se află aproape de calea prezumţiei. În dezbaterile despre natura umană a lui Hristos, trebuie să fii extrem de atent la orice afirmaţie, ca nu cumva cuvintele tale să lase de înțeles mai mult decât ceea ce vrei să spui şi, astfel, să pierzi sau să diminuezi înțelegerea clară a naturii Sale umane ca fiind combinată cu divinitatea. Nașterea Lui a fost o minune a lui Dumnezeu; căci îngerul a spus: „Și iată, vei rămâne însărcinată în pântecele tău și vei naște un Fiu și Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da tronul tatălui Său David. Și va domni peste casa lui Iacov pentru totdeauna; și cât despre împărăția Lui, ea nu va avea sfârșit. Atunci Maria i-a spus îngerului: «Cum va fi aceasta, fiindcă eu nu știu de bărbat?» Și îngerul a răspuns și i-a zis: «Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea și Cel sfânt care se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.»”

Aceste cuvinte nu sunt adresate niciunei ființe omenești, ci doar Fiului infinitului Dumnezeu. Niciodată, în nici un fel, să nu lași nici cea mai mică impresie asupra minţilor omenești că vreo urmă a depravării sau o înclinaţie spre depravare s-a oprit asupra lui Hristos, sau că El a cedat în vreun fel depravării [3]. El a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitit și omul, totuși El este numit Cel sfânt [4]. Este o taină lăsată fără explicații pentru muritori faptul că Hristos a putut fi ispitit în toate lucrurile asemenea nouă, şi totuşi fără păcat [5]. Întruparea lui Hristos a fost şi va rămâne pentru totdeauna o taină. Ceea ce este descoperit, este pentru noi şi pentru copiii noştri, dar fie ca orice ființă umană să fie avertizată de la început ca să nu-L facă pe Hristos cu totul om, asemenea nouă; pentru că nu poate fi. Nu este necesar să știm momentul exact în care natura umană s-a unit cu divinitatea. Noi trebuie să rămânem întemeiați pe stânca Isus Hristos, Dumnezeu arătat în natura umană.

Îmi dau seama că există un pericol în abordarea subiectelor care se referă la natura umană a Fiului infinitului Dumnezeu. El S-a umilit atunci când a luat chip de om, pentru a putea înţelege forţa tuturor ispitelor cu care este asaltat omul.

Primul Adam a căzut: al doilea Adam a rămas credincios lui Dumnezeu şi cuvântului Său în cele mai dificile circumstanţele, iar credinţa Sa în bunătatea, mila şi dragostea Tatălui Său nu s-a clătinat nici măcar o clipă [6]. „Stă scris” a fost arma lui de rezistență și este sabia Duhului pe care fiecare ființă umană trebuie să o folosească [7]. „De acum înainte nu voi mai vorbi cu voi, fiindcă vine prinţul acestei lumi şi nu are nimic în mine” — nimic care să răspundă la ispită [8]. Nicio ocazie nu a fost dată ca răspuns la multiplele sale ispite [9]. Nici o singură dată Hristos nu a pășit pe terenul lui Satana, pentru a-i da vreun câștig. Satana nu a găsit nimic în El care să-i încurajeze avansurile [10].

În calitate de învățători, trebuie să înţelegem că obiectivul şi învăţătura Domnului nostru au fost acelea de a simplifica, în toate instrucţiunile Sale, natura şi necesitatea desăvârșirii morale a caracterului pe care Dumnezeu, prin Fiul Său, a luat toate măsurile ca agenţii umani să-l poată obține, pentru a putea fi împreună lucrători cu Isus Hristos. Aceasta cere Dumnezeu şi în acest scop trebuie să lucreze slujitorii Evangheliei, atât în lucrarea de învățare a oamenilor, cât şi în lucrarea de vestire a Cuvântului.

Multe din întrebările pe care și le pun unii nu sunt necesare pentru perfecționarea credinței. Nu avem timp pentru a le studia. Multe lucruri depășesc înțelegerea noastră limitată și trebuie să acceptăm unele adevăruri care se află în afara puterii noastre de a raționa și pe care nu le putem explica. Ele ne sunt revelate ca fiind cuvintele infinitului Dumnezeu pe care trebuie să le acceptăm așa cum sunt. Cu toate că fiecare cercetător înzestrat trebuie să studieze adevărul așa cum este în Isus Hristos, există unele lucruri care nu sunt încă atât de simple, afirmații pe care mintea umană nu le poate cuprinde și explica fără a fi predispusă la o procesare și explicare omenească, care nu se vor dovedi a fi o mireasmă de viață spre viață.

Însă fiecare adevăr care este esențial pentru viața religioasă practică, care are legătură cu mântuirea sufletului, este afirmat într-un mod foarte clar și sigur. La întrebarea care i-a fost adresată de către un învățător al Legii, Hristos i-a răspuns printr-o întrebare, fiindcă Hristos ştia că acesta înțelegea Legea: „Și i-a spus: «Ce este scris în Lege? Cum înțelegi?»” La declaraţiile scripturistice simple ale învățătorului Legii, Hristos a spus: „Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.” La întrebarea acestuia: „Cine este aproapele meu,” Hristos a răspuns prin pilda samariteanului milos.

Hristos a descoperit ascultătorilor Săi deficienţa lor în împlinirea Legii lui Dumnezeu. Pentru ei iubirea de sine era supremă. Din stâlpul de nor, Hristos i-a spus lui Moise exact aceleași principii: „Și să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Să păzești cu sârguinţă poruncile Domnului, Dumnezeul tău, mărturiile şi orânduirile Sale, pe care ți le-a poruncit. Şi aceasta ne va fi neprihănire, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeul nostru cum ne-a poruncit El.”

Aceasta corespunde învățăturilor date mulţimii ca răspuns la întrebarea învățătorului Legii: „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Acelaşi răspuns a fost dat tânărului bogat care a pus o întrebare similară: „Bunule învățător, ce să fac ca să moştenesc viața veșnică?” Și El i-a spus: „[…] Dacă voiești să intri în viață, ține poruncile.” Prin citarea preceptelor lui Iehova, El a arătat că făcea referire la cele zece precepte sfinte.

Tânărul a pretins că păstrase toate acestea şi a întrebat: „Ce îmi mai lipseşte?” Isus i-a îndreptat apoi atenția către îndatoririle pe care nu le-a făcut și pe care Legea lui Dumnezeu le precizează în mod clar — să-L iubești pe Dumnezeu cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuți. „Isus i-a spus: «Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde ce ai și dă la săraci, şi vei avea tezaur în cer; şi vino, urmează-Mă. Dar după ce tânărul a auzit acel cuvânt, a plecat întristat; fiindcă avea multe averi.” Acest om și-a iubit averile mai presus de Dumnezeu şi slujirea Lui şi mai mult decât sufletele semenilor săi. Bogăţiile erau idolul său.

Atunci nimeni să nu spună că nu există condiţii pentru mântuire. Există condiţii precise, şi oricărui om îi este atribuită sarcina neostenită de a cerceta cu sârguinţă şi de a căuta adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu riscul de a pune în pericol sufletele noastre, trebuie să cunoaştem condiţiile dinainte stabilite de Cel care Și-a dat viaţa pentru a ne salva de la ruină. Cu siguranţă vom fi pierduți dacă vom fi purtați de curentul lumii, acceptând spusele oamenilor. Prin iubirea noastră egoistă de comoditate şi prin indolența noastră punem în pericol sufletele noastre şi sufletele altora. Trebuie să ne dăm toată stăruința ca să ştim ce zice Domnul.

Afirmaţiile omenești, chiar și ale preoţilor și conducătorilor, nu îmi vor fi de niciun ajutor. Eu trebuie să ştiu ce condiţii mi se impun, pentru a putea coopera cu Dumnezeu în salvarea sufletului meu. Nu pot împlini ceea ce Dumnezeu cere de la mine ca agent uman, prin îndeplinirea ideilor şi opiniilor chiar ale profesorilor de doctrină, cu excepţia cazului în care se armonizează cu vocea lui Dumnezeu. „Ce este scris în Lege? Cum înțelegi?” este întrebarea adresată de cel mai mare dintre toţi învățătorii.

Convingerea populară a părinților bisericii nu îmi va fi de niciun folos. Dumnezeu mi-a dat lucrarea de a cunoaște şi înţelege voia Sa cu mine personal. Prin studiu atent și însoțit de rugăciune, trebuie să caut să aflu personal adevăratul sens al Scripturii. Ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu în fiecare zi că nu suntem lăsaţi în seama tradiţiilor și afirmațiilor omenești. Nu putem fi în siguranţă când ne încredem în oricare alt cuvânt, în afară de „Stă scris.” Nu ne putem lăsa duși de val; nu ne putem clădi credinţa pe nicio teorie omenească, ca nu cumva să ajungem sub condamnare ca și evreii. „Voi învățați ca doctrine poruncile oamenilor,” le-a spus Hristos. Şi această declarație este clară și pentru noi în aceste zile din urmă.

În respectarea duminicii, poruncile oamenilor au ajuns mai presus de orice. Autoritatea oamenilor şi pretenția bisericii sunt făcute ca și Cuvântul lui Dumnezeu, în fața cărora toţi trebuie să se plece. Dacă am face acest lucru, am fi împreună lucrători cu omul păcatului, care s-a încumetat să schimbe vremurile şi Legea şi s-a înălţat pe sine deasupra lui Dumnezeu şi a tot ceea ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu.

Toţi cei care au zelul viului Dumnezeu, trebuie să fie împreună lucrători cu Dumnezeu pentru a drege spărtura care a fost făcută în Legea lui Dumnezeu de către omul păcatului şi pentru a ridica temelia care există de multe generaţii. „Voi sunteţi conlucrători cu Dumnezeu.” Ei își vor opri piciorul ca să nu încalce Legea lui Dumnezeu, şi prin precept şi exemplu vor îndrepta picioarele multora de pe calea neascultării. Ei vor păzi Sabatul ca să nu-l pângărească; ei vor numi Sabatul o desfătare, Sabatul sfânt al Domnului vrednic de cinste, şi Îl vor cinsti, neurmând propriile lor căi, nici făcându-și propriile plăceri, nici vorbind propriile lor cuvinte. „Atunci te vei desfăta în Domnul; și te voi face să călărești peste locurile înalte ale pământului și te voi hrăni cu moștenirea tatălui tău, Iacob, căci gura Domnului a vorbit aceasta.”

Trăim într-un timp plin de pericole şi avem nevoie de acel har care să ne facă să fim neînfricaţi în luptă, ca să punem pe fugă armatele vrăjmaşilor. Dragă frate, ai nevoie de mai multă credinţă, de mai multă îndrăzneală şi hotărâre în munca ta. Trebuie să fii mai îndrăzneț şi mai puţin timid. Întotdeauna vei avea dezamăgiri dacă nu mergi mai departe cu hotărâre. Nu trebuie să te prăbușești şi nici să fii descurajat. Trebuie să analizezi orice situaţie. Citește mai puţin, şi implică-te mai activ în slujire. Socializează cu oamenii şi pune în practică adevărul pe care îl cunoști. Lupta noastră este agresivă. Eforturile tale sunt prea slabe, trebuie să lucrezi cu mai multă putere, altfel vei fi dezamăgit de rezultatele lucrării tale. Sunt ocazii când trebuie să lansezi un atac împotriva vrăjmaşului. Trebuie să cercetezi metodele şi modalităţile de a ajunge la inima oamenilor. Mergi direct la ei şi vorbeşte-le. Învață să ai tact, cum să poți ajunge la oameni: și fii hotărât să nu eșuezi sau să fii descurajat.

Dumnezeu să te ajute ca zilnic să îți agăți sufletul neputincios de Isus Hristos. Rostește adevărul fără ezitare, fără șovăire; rostește-l cu îndrăzneală și siguranță, având Duhul Sfânt asupra ta.

Fă-i pe oameni să înţeleagă faptul că tu ai o solie care, dacă o vor primi, va însemna pentru ei viaţa veşnică. Dacă există un subiect care ar trebui să entuziasmeze sufletul, acesta este propovăduirea ultimei solii a harului pentru lumea care piere. Totuşi, dacă oamenii vor respinge solia aceasta, ea va fi pentru ei o miasmă de moarte spre moarte. Prin urmare, este necesar să lucrezi sârguincios, ca nu cumva truda ta să fie zadarnică. Oh, dacă ţi-ai da seama de lucrul acesta şi, prin puterea lui Dumnezeu, ai aduce adevărul în faţa conştiinţei oamenilor. Dă forță cuvintelor tale și fă ca adevărul să pară esențial pentru mințile lor educate. Te rog să faci din lucrarea ta un subiect de rugăciune serioasă, pentru ca să fie aprobată de Dumnezeu şi pentru ca tu să poți fi un lucrător de succes în via Sa.

Ideile tale sunt mult prea înguste, prea limitate; trebuie să-ți lărgești şi să-ți extinzi ideile. Nu-ți educa mintea să privească departe, făcând astfel de prea puțină importanță subiectele asupra cărora stăruiești pentru a atrage atenția urgent asupra lor. Captivează atenția ascultătorilor tăi. Îți poți schimba maniera de lucru; poți pune vigoare şi interes profund în subiectele tale. Poți permite Duhului Sfânt să transforme omul. Poți purta responsabilităţile pe care ești înclinat să le neglijezi […]

Când unui lucrător i se încredinţează o anumită parte din via Domnului, el este considerat un colaborator credincios al lui Dumnezeu în acea vie. El nu trebuie să aştepte ca oamenii să-i spună punct cu punct ce trebuie să facă, ci să-şi planifice munca aşa încât să lucreze oriunde este nevoie de el. Dumnezeu ți-a dat o minte pe care să o folosești. Dorinţele credincioşilor şi nevoile celor necredincioşi să fie cercetate cu atenţie, iar munca ta trebuie să împlinească toate aceste nevoi. Întreabă-L pe Dumnezeu ce trebuie să faci, nu-i întreba pe oameni. Tu ești slujitorul viului Dumnezeu şi nu slujitorul vreunui om. Nu poți îndeplini lucrarea lui Dumnezeu într-o modalitate inteligentă, în timp ce ești umbra gândurilor şi îndrumărilor altui om. Tu ești sub conducerea lui Dumnezeu. […]

Când trebuie să meargă în căutarea oii pierdute, păstorul nu trebuie să manifeste doar un interes ocazional, ci o trudă zeloasă pentru suflete. Pentru aceasta este nevoie de cercetarea cea mai serioasă a inimii, de rugăciunea cea mai stăruitoare înălţată spre Dumnezeu, ca să Îl cunoaştem pe El şi puterea harului Său, „ca în veacurile ce vin să arate nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.”

Istoria noastră religioasă nu ar trebui să fie insipidă, banală, ci o experienţă caracterizată de har şi de lucrarea hotărâtă a puterii lui Dumnezeu prin eforturile noastre. Te rog să citești Efeseni 3:7–21. Citește cu atenţie şi cu rugăciune, fiindcă aceasta este pentru tine, pentru mine şi pentru toți slujitorii din toate Conferinţele, indiferent dacă au fost sau nu hirotoniți în mod oficial în lucrare.

Nu uita că niciun muritor nu poate să spună cu precizie cum trebuie să se desfăşoare lucrarea sau să limiteze activitatea unui om care se află în slujba lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să prescrie câte zile sau săptămâni trebuie să rămână cineva într-o anumită localitate, înainte de a pleca în altă parte. Situațiile de față trebuie să modeleze lucrările slujitorului lui Dumnezeu, iar dacă acesta Îl caută pe Dumnezeu, el va înțelege faptul că lucrarea lui cuprinde fiecare parte a viei Domnului, atât cele de aproape, cât şi cele aflate în depărtare. Slujitorul nu trebuie să-şi limiteze lucrarea la o măsură specificată. El nu trebuie să aibă limite predefinite, ci trebuie să-şi extindă lucrarea ori de câte ori nevoia cere să se procedeze aşa. Dumnezeu este conlucrătorul lui. Lucrătorul ar trebui să caute înţelepciunea şi sfatul Său la fiecare pas şi să nu depindă de sfaturile omeneşti.

Lucrarea a fost împiedicată într-o mare măsură în multe teritorii, din cauză că lucrătorii cer sfaturi de la unii care nu lucrează în acel câmp şi care nu înțeleg care sunt nevoile. Ca urmare, ei nu înţeleg situaţia la fel de bine ca acela care se afla pe teren.

Lucrarea ta, frate Baker, trebuie să fie îmbunătățită pentru a avea succes […]

Există un pericol, un mare pericol pentru toţi oamenii de a se înșela singuri. Există anumite împrejurări în care Satana va lucra cu viclenie şi cu iscusință pentru a zădărnici cauza lui Dumnezeu. Se vor dezvolta unele influenţe care nu provin de la tronul lui Dumnezeu. Tendinţele înnăscute şi cultivate sunt încurajate, astfel că Satana găseşte o ocazie de a le stârni și întări. Dacă nu sunt recunoscute de cel care le posedă, acestea vor duce la o dezvoltare a slăbiciunii. Când un om nu urmează statornic Lumina Vieţii, nu ştie în ce se poticneşte.

Oamenii trebuie să-şi păstreze sufletele în dragostea lui Dumnezeu, altfel nu vor reuşi să-i înveţe pe alţii aceste lecţii preţioase, şi îşi vor dovedi inutilitatea şi lipsa de putere de a-și forma un caracter după asemănarea divină. Talentul și multitudinea de cunoștințe nu sunt suficiente pentru a califica un om pentru o poziţie de răspundere, care să-l facă un lucrător înţelept, cu excepţia cazului în care îi este conferit echilibru printr-un caracter simetric şi prin a face din Isus Îndrumătorul său ceresc, fără să se încreadă în presupusa lui inteligenţă sau în talentele sale. Oamenii nu ar trebui niciodată să înlocuiască Îndrumătorul ceresc cu un îndrumător pământesc, care este el însuşi doar o parte din uriașa țesătură a omenirii, ca și ei înșiși — limitat şi supus greșelilor.

Deseori găsim în caracterul uman contraste puternice de lumină şi întuneric. Singura siguranţă, pentru bărbaţii şi femeile cărora Dumnezeu le-a dat raţiune, este de a supune o ambiţie care este pământească. Și este important ca ei înşişi să simtă nevoia, ca Maria, de a alege partea mai bună, care nu va fi niciodată luată de la ei, stând la picioarele lui Isus şi învăţând de la El blândeţea şi umilința inimii, moartea față de eu, ca viaţa lor să poată fi ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Noi toţi avem nevoie şi trebuie să avem o religie curată, împrumutată de la nimeni altcineva decât de la Hristos Isus, izvorul harului ceresc. Apoi trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu privind la Dumnezeu, punându-ne încrederea în El şi păstrând adevărul într-o inima curată şi neîntinată, având acea credinţă care lucrează prin iubire şi care curăță sufletul. Adevărul, atunci când este practicat, este o călăuză. Hristos este adevărul. Trebuie să ne supunem Lui, singurul care este adevărul şi singurul care poate da inimii tulburate siguranță şi pace. Fiecărui membru al familiei umane, sigur pe sine, lăudăros sau fără speranță, Dumnezeu, Cel care cercetează inimile, îi spune: „Ştiu faptele tale.” Dumnezeu vorbeşte. „Îl cunosc.” Poate fi ipocrizie pe de o parte sau amăgire pe cealaltă parte. Dumnezeu vede şi ştie.

Dragul meu frate şi draga mea soră Baker, pe care vă iubesc în Domnul, El vă va călăuzi dacă vă veți pune încredere doar în El. – Scrisoarea 8, 1895 (către W.L.H. Baker şi soţia sa, lucrători nord-americani în Australia, scrisă probabil din Sunnyside, Cooranbong, N.S.W.)

White Estate,
Washington, D.C.
12 februarie 1975