Epilog - A fost o voce printre noi
Copiază link

Epilog - A fost o voce printre noi

Am văzut că a existat, odată, o relaţie aproape simbiotică între scrierile lui Ellen White şi scrierile conducătorilor bisericii noastre, care a dăinuit în cea mai mare parte a istoriei bisericii noastre. Ceea ce a scris ea, ei au crezut. Ei au asimilat informația, și-au însușit-o şi au exprimat-o din nou în propriile lor scrieri. Ei erau convinși de faptul că era o voce printre ei care era mai mult decât umană. Aceasta a transmis mesajele trimise lor de către Dumnezeul Cel viu și iubitor, în mila Sa infinită. S-au bucurat că vocea era printre ei. Ei au relatat cu bucurie încercările bisericii prin care vocea i-a condus în siguranţă. Ei s-au considerat cei mai privilegiați dintre toate grupurile religioase, deoarece vocea era printre ei.

Ei nu au înţeles greşit avertizările cu privire la folosirea darurilor spirituale. Ei au recunoscut că sfaturile din Spiritul Profetic ar fi lipsite de sens pentru cei care nu au înţeles doctrina biblică a darurilor spirituale, dar au folosit nestingherit sfaturile ca un ajutor pentru a-şi înţelege propria teologie.

Deoarece termin pregătirea pentru publicare a acestui manuscris, tocmai m-am întors în Statele Unite după o perioadă de slujire în străinătate, şi am fost privilegiat să văd o casetă video a unei discuţii anterioare dintre dr. Walter Martin şi dr. William Johnson în cadrul emisiunii lui Ankerberg. Am rămas cu două impresii distincte: în primul rând, am fost forțat să îmi reamintesc de principiul că dezbaterile sunt câştigate prin șiretlicuri, nu prin dovezi. Sper ca mai târziu să găsesc timp pentru a scrie mai multe despre acest subiect. În al doilea rând, am fost foarte întristat de spectacolul unui teolog care făcea atâta caz din întrebarea:

Crezi că Ellen White e infailibilă?

şi care cerea în mod repetat un răspuns.

Este posibil să existe un teolog oriunde în lume care să nu ştie că termenul infailibil poate fi aplicat în mod corespunzător numai lui Dumnezeu? Nici o fiinţă umană care a trăit vreodată pe acest pământ nu a fost infailibilă. Nici o fiinţă umană nu va fi vreodată infailibilă. Dacă vreun mesager inspirat din perioada Vechiului sau a Noului Testament era înfruntat cu întrebarea: „Eşti infailibil?”, ei puteau să răspundă doar: „Nu.” Iar a ne baza acceptarea sau respingerea mesajelor lor pe răspunsul lor la această întrebare ar însemna să stabilim un nou nivel de absurditate.

Întrebarea importantă şi relevantă este dacă profeţii Bibliei şi/sau Ellen White au spus adevărul atunci când au afirmat că Dumnezeu le-a dat informaţii pe care să le împărtăşească cu noi ceilalți. Eu cred că există suficiente dovezi pentru a demonstra că atât profeţii Bibliei, cât şi Ellen White au spus adevărul. Lăsați-i pe ceilalți, dacă doresc, să se confrunte cu întrebarea: „Ești infailibil?” Aş prefera să nu fiu implicat în asemenea absurdități.

Când eram un băiat în creştere, uneori tatăl meu îmi trimitea mesaje prin sora mea mai mare. În câteva ocazii am reacționat oarecum cu indiferență, adresându-i sorei mele întrebarea provocatoare: „Ești tu șefa?”

Ea s-a uitat la mine cu atenţie şi a spus: „Vom vedea asta.”

În acest fel am învăţat anumite lucruri: (1) tatăl meu nu a fost încântat de sugestia că, dacă ar avea să-mi spună ceva, ar trebui să-mi transmită mesajul în mod personal. Se pare că a simțit că era în limitele prerogativelor sale să folosească un mesager, dacă el a ales să facă acest lucru. (2) Tatăl meu a fost chiar mai puţin înțelegător cu întrebarea mea provocatoare față de mesager: „Ești tu șefa?” El avea un vorbă pentru asta. Spunea că doar unul care „face pe deșteptul” ridică astfel de probleme. El a descurajat cu tărie adresarea unor astfel de întrebări.

Am considerat că ar fi prudent să-i ascult sfatul.

De asemenea, consider că este prudent să ţin cont de ceea ce Dumnezeu alege să-mi spună printr-un mesager ales. Nu voi pune la îndoială dreptul Său de a folosi un mesager şi nici nu voi încerca să-L limitez în ceea ce privește subiectului mesajelor. Acestea sunt prerogativele Lui, nu ale mele. Şi cu siguranţă nu voi înfrunta mesagerul cu întrebarea celui care „face pe deșteptul” și cu totul nepotrivită: „Ești infailibil?”

Există întrebări valide care să fie adresate mesagerilor. Este potrivit să ne aşteptăm ca toți mesagerii care transmit mesaje importante să aibă acreditări, prin care sunt „certificați” pentru noi ca mesageri ai lui Dumnezeu. Acestea ar include: (1) lipsa de contradicţie cu alte mesaje ale mesagerilor certificați anterior; (2) curăția etică şi morală; (3) dovezi ale influenţelor supranaturale; (4) consecvența; (5) acurateţea previziunii, etc.

Lista ar putea fi extinsă, dar a devenit deja destul de restrictivă. Dintre mesagerii autoproclamați ai epocii noastre, dacă există, puțini ar putea îndeplini chiar şi aceste calificări.

Ellen White a putut şi a făcut acest lucru. Primii adventiști au fost preocupați mai întâi de acreditarea ei, de certificarea ei ca mesager al lui Dumnezeu. Când au fost convinși că era un mesager autentic, au acceptat cu recunoştinţă informaţiile pe care li le transmitea, văzând-o ca o lumină din lumea mai bună.

Ei nu au încercat, aşa cum ar face unii astăzi, să traseze o linie între chestiuni de credinţă şi chestiuni de procedură. Nici nu au îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu care ar putea fi subiectele despre care să le trimită informaţii şi despre care să nu le trimită. L-au lăsat pe El să decidă acest lucru.

Nici nu au născocit doctrine neplauzibile cu privire la gradele de inspiraţie sau de inspiraţie parţială care sfidează toate încercările de definire. Cum am putea citi un mesaj parţial inspirat? Ar trebui să privim paragrafele alternative ca fiind inspirate şi neinspirate? Sau propozițiile alternative, sau cuvintele alternative? Sunt toate cuvintele numerotate cu numere impare dintr-o frază cumva inspirate şi toate cuvintele numerotate cu numere pare neinspirate? Sau vice versa? Ar trebui să împărţim fiecare cuvânt cu o linie orizontală şi să privim partea de sus ca fiind inspirată şi partea de jos ca fiind neinspirată? Sau sunt acele părți ale mesajul care se potrivesc cu gândirea mea inspirate, iar celelalte părți neinspirate?

Nu am întâlnit încă o persoană care să fie în stare să formuleze o definiție rațională a inspiraţiei parţiale. Voi ați întâlnit?

Ellen White a dispreţuit, pe bună dreptate, toate aceste eforturi inutile. „Lucrarea aceasta ori este de la Dumnezeu, ori nu este,” a spus ea. „Mărturiile sunt ori ale Duhului lui Dumnezeu, ori ale diavolului.” (4M 230) Prin urmare, ea a exclus cu fermitate posibilitatea ca acestea să fie produsul propriei sale minți.

Pot să înţeleg faptul că diferite persoane inspirate pot primi misiuni diferite. Isaia nu a fost trimis la Ninive. Lui Ieremia nu i s-a încredințat sarcina de a construi o arcă. Lui Ellen White, precum și profeţiilor Gad şi Ido şi fiicelor evanghelistului Filip, (şi altora) nu li s-a încredințat sarcina de a adăuga părți la Biblie. Dar fiecare a avut propria misiune, şi în împlinirea acestei misiuni, fiecare s-a împărtășit în mod egal din darul inspiraţiei. Acest lucru pot să-l înţeleg. Inspiraţia parţială nu pot nici să o definesc, nici să o înţeleg.

Primii adventiști au acceptat instrucțiunile pe care Dumnezeu le-a trimis prin intermediul mesagerul ales si au beneficiat enorm prin folosirea acestora. Deci, și noi putem beneficia la fel. Probabil nu este doar o coincidenţă faptul că zonele lumii în care biserica noastră este cea mai slabă astăzi sunt, de asemenea, zonele în care mesajele lui Ellen White sunt cel mai puţin respectate. Primii adventiștii au tratat scrierile lui Ellen White cu mult respect.

Dar în vremurile noastre cerințele continue pentru studii superioare au adus schimbări. S-a apelat din ce în ce mai mult la gândirea teologică și din ce în ce mai puţin la sfaturile inspirate ale mesagerul ales al lui Dumnezeu pentru biserica rămăşiţei. Nu este neobişnuit astăzi, în sălile instituţiilor noastre de învăţământ superior, să auzim următorul protest:

Ellen White nu a fost un teolog!

Valabilitatea acestei declaraţii ar depinde, probabil, de definiţia cuvântului teolog.

Spunem că ea nu a fost un teolog, deoarece nu a urmat cursurile niciunui seminar teologic?

Nici Isus Hristos, nici apostolii sau profeţii nu au făcut acest lucru.

Pentru că nu a obținut nicio diplomă în teologie?

Nici Isus Hristos, nici apostolii sau profeţii nu au avut așa ceva.

Pentru că nu a discutat despre religie în termeni erudiți, abstracți sau filozofici?

Nici Isus Hristos, nici apostolii[1] sau profeţii nu au discutat în acest fel.

Pentru că nu a fost acceptată ca fiind unul dintre teologii din vremea ei?

Nici Isus Hristos, nici apostolii sau profeţii nu au fost acceptați.

Câți, am putea presupune, dintre cei care au scris Scripturile ar fi admişi de către teologii din timpurile moderne ca membri ai fraternității lor selecte?

Moise, Isaia, şi Pavel? Probabil. Daniel, Ioan? Posibil. Cu siguranţă nu Marcu. Probabil nu Matei sau Luca. Petru? Ei bine — poate da, poate nu. Amos, Osea, Ioel? Cred că glumiți.

Dar ei au spus adevărul despre Dumnezeu. La fel şi Ellen White. Înţelegerea ei cu privire la voinţa şi scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său a fost neasemuită. Ea avea cunoştinţe profunde despre Scriptură.

În ceea ce mă priveşte, eu cred că Ellen White este cel mai bun teolog pe care lumea l-a avut după apostolului Pavel, pentru simplul motiv că ea este primul teolog inspirat pe care lumea l-a avut după apostolului Pavel. Calvin, Luther, Wesley, etc., au adus marile lor contribuţii, dar şi greşeli la fel de mari. Ea, cumva, a evitat erorile lor şi a dat mărturie numai pentru puritatea adevărului.

Un punct slab al compilaţiilor, cum ar fi aceasta, este faptul că sunt concise. Studentul care își va lua timp să examineze citatele prezentate aici, în contextul lor, va descoperi că acestea sunt susținute de sensul vast și profund al Scripturii. Opiniile hristologice ale lui Ellen White nu erau din afara Bibliei. Ele erau categoric înrădăcinate şi fundamentate în Scriptură.

Ea însăşi a fost avertizată, şi ne-a avertizat și pe noi, că

Chiar ultima amăgire a lui Satana va fi aceea de a face fără efect influenţa mărturiei Duhului lui Dumnezeu. — 1SA, p. 48

Invit studentul să compare cu declaraţia de mai sus folosirea scrierilor ei de către cei care promovează printre noi doctrinele calviniste şi să tragă propriile concluzii.

A fost o voce printre noi, iar această voce încă mai poate fi auzită, dacă nu chiar la fel de clar cum a fost odată. Dacă vrem să o ascultăm, această voce blândă şi persistentă încă ne mai poate conduce afară din pustia confuziei în care ne aflăm în prezent.

Natura lui Dumnezeu, a cărui Lege a fost încălcată, și natura lui Adam, călcătorul de Lege, se întâlnesc în Isus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului. — Ms. 141, 1901

 

[1] Primii doisprezece apostoli. Îl exclud pe apostolul Pavel, care a fost educat la un nivel foarte înalt.