Un creștinism bazat pe experiență
Copiază link

Un creștinism bazat pe experiență

Este sâmbătă seara, iar înăuntrul unei vechi clădiri din cărămidă, în centrul oraşul, luminile lumânărilor dansează pe pereţi. Acesta este un serviciu religios. Un grup de aproximativ douăzeci de oameni stă pe canapele şi scaune în acea încăpere întunecoasă. Un bărbat stă pe un scaun înalt şi pune întrebări. Sugerează răspunsurile posibile şi conduce discuţia. Din când înc când, pastorul soarbe din cana de cappuccino. Tânărul începe să cânte la chitară. Mirosul de tămâie umple încăperea. Ce se întâmplă aici se numeşte o biserică emergentă. Fenomenul are loc pretutindeni în America de Nord şi include probabil douăzeci de milioane de participanţi. Cineva a făcut următorul comentariu: „În realitate, nu este atât de mult o răzvrătire, ci este doar găsirea unui nou set de răspunsuri, o cale diferită de a fi creştin”.

În articolul acesta, urmează să ne ocupăm de lucruri care sună foarte ciudat în urechile adventiste. Voi explica toţi termenii şi implicaţiile lor, precum şi motivul pentru care adventiştii de ziua a şaptea trebuie să fie conştienţi cu privire la ei.

Mişcarea New Age

Prin anii 1980, termenul mişcarea New Age le-a inspirat creştinilor conservatori un sentiment de groază. A existat o convingere că această mişcare era înconjurată de ceva sinistru. Dar în deceniul 1990, teama aceasta a dispărut în mare măsură. Totuşi, mişcarea în sine nu a dispărut. Ea a pătruns în tăcere în cultura occidentală şi invadează bisericile creştine. Prin anul 2002, s-a estimat că 20% din americani adoptă acum aspecte ale acestei mişcări. În lanţul naţional de librării, numărul de cărţi New Age este egal sau depăşeşte numărul cărţilor creştine. Probabil că elementul fundamental al credinţei mişcării New Age este acela că Dumnezeu Se află în fiecare dintre noi, iar noi trebuie să redescoperim această esenţă divină din nou pentru a găsi pacea şi fericirea.

Biserica emergentă este o încercare de desprindere de activităţile şi obiectivele tradiţionale ale bisericii. Un pastor a spus următoarele: „Cu cinci ani în urmă am părăsit biserica organizată. Am renunţat la munca mea de pastor într-una dintre cele mai mari biserici din America pentru a merge… ei bine, niciunde, cu excepţia garajului meu transformat într-un birou” (Spencer Burke, Making Sense of Church, p.19). Mesajul mântuirii propovăduit de biserica emergentă nu se află în doctrină, ci în discuţii, nu în adevăr, ci în dialog, căutând mereu, dar negăsind niciodată. Un alt pastor a spus: „Predicile nu înseamnă în primul rând faptul că eu extrag adevărul din Biblie pentru a-l aplica vieţii oamenilor. Predica înseamnă a exprima în cuvinte experienţele oamenilor, pentru a le îngădui să găsească o legătură mai profundă în propria viaţă” (Doug Pagitt, Church Re-Imagined, p.166). Acest fapt îi îngăduie fiecăruia să aibă ceva de spus şi să ajungă la un fel de consens cu privire la ce anume ar putea să spună Biblia. Deoarece culturile se schimbă fără încetare, teologia trebuie să se schimbe odată cu ele. Un pastor a făcut următoarea remarcă: „Atunci când schimbăm mediul, mesajul primit de asemenea este schimbat, oricât de subtil ar fi acest lucru” (Brian McLaren, Church on the Other Side, p.68). Un alt pastor a declarat: „Vechea paradigmă spunea că dacă ai o învăţătură corectă vei avea o experienţă cu Dumnezeu. Noua paradigmă spune că dacă ai o experienţă cu Dumnezeu, vei avea o învăţătură corectă” (Leith Anderson, A Church for the 21st Century, p.21). Prin urmare, care sunt câteva dintre aceste experienţe care vor produce învăţăturile corecte?

Rugăciunea contemplativă

În centrul acestei întregi mişcări a bisericii emergente se află conceptul rugăciunii contemplative. Cum experimentează cineva acest fel de rugăciune? „Când cineva pătrunde în straturile mai adânci ale rugăciunii contemplative, va experimenta o golire interioară… o tăcere mistică profundă… o absenţă a gândurilor” (William Johnosn, Letters to Contemplatives, p.13). Cum se ajunge la această tăcere? Prin repetarea unei rugăciuni sau a unor cuvinte sfinte. „Nu te gândi la semnificaţia cuvântului; gândirea şi reflecţia trebuie să înceteze. Pur şi simplu rosteşte cuvântul în linişte, ignorând toate sentimentele şi gândurile” (Willigis Jager, Contemplation: A Christian Path, p.31). Cu alte cuvinte, mintea trebuie să-şi înceteze activitatea în scopul de a experimenta prezenţa lui Dumnezeu. Un observator scrie: „Rugăciunea contemplativă a ajuns încă odată ceva obişnuit în comunitatea creştină” (Sheed & Ward Catalog, Winter/Lent, 1978, p.12). Încă odată, este o expresie interesantă. Unde a fost mai înainte? În catehismul catolic, găsim expresia următoare: „Rugăciunea contemplativă este tăcere” (Catechism of the Catholic Church, 1994, p.652). Curentul major al bisericilor protestante (episcopali, metodişti, prezbiterieni, luterani, Biserica lui Hristos) s-a scufundat în apele contemplative.

Oare termenii mantra şi meditaţie fac să vă sune vreun clopoţel în memorie? Ei vin direct din metodele New Age. Un profesor de colegiu scrie: „Studenţii mei au fost în general metodişti, prezbiterieni, congregaţionalişti şi baptişti la vârsta mijlocie, între 30 şi 50 de ani, activi în conducerea laică ai bisericilor lor. În aparenţă, ei sunt oameni destul de convenţionali. Totuşi, am descoperit că aproape toţi studenţii mei au întâlnit mişcarea New Age într-una din multe ei forme şi au fost atraşi de misterele ei” (Bruce Epperly, Crystal & Cross, p.14).

Mişcarea Ancient-Future (Credinţa din vechime şi viitoare)

O altă expresie auzită adesea este „creştinismul originar” sau „ancient-future faith” (credinţa din vechime şi viitoare. Această expresie se referă la o spiritualitate care vine din trecutul îndepărtat şi face experienţa noastră creştină să fie mai autentică. Practicile străvechi sau originare nu se referă la apostolii din primul secol, ci la părinţii din pustie, care au trăit asemenea unor călugări, în mici comunităţi. Ei au adaptat practica mantrelor hinduse la metoda lor de rugăciune. Alte practici străvechi care ajung să fie populare sunt lumânările şi tămâia, semnul crucii, ungerea cu untdelemn şi servicii cum ar fi „Advent, Epiphany, Lent and Holy Week” (adventul, epifania, postul mare şi săptămâna sfântă). Pe lista misterelor străvechi se află toate cărţile catolice. O autoritate în domeniul reînnoirii închinării spune că noi trebuie să „privim bisericile catolice, ortodoxe şi protestante ca fiind diferite forme ale unei singure biserici adevărate – toate fiind întemeiate pe învăţătura şi autoritatea apostolică, găsindu-şi un teren comun în credinţa exprimată de creştinismul clasic” (Robert Webber, Ancient-Future Faith, p.85). Câţiva dintre aceşti mistici au avut viziuni în care li s-a arătat o femeie despre care ei au crezut că era Maria. Un aspect interesant al aceste reînnoiri a închinării este folosirea unor încăperi întunecoase. Acest element se află în mod obişnuit în templele budiste, precum şi în bisericile catolice şi ortodoxe.

Inter-spiritualitatea

Ce este inter-spiritualitatea? Acesta este rezultatul dorit al rugăciunii contemplative. Deoarece Dumnezeu Se află în toţi oamenii religioşi şi nereligioşi, toate lucrurile sunt într-o legătură intrinsecă. Există un teren spiritual comun în toate religiile. Biserica are nevoie să studieze şi să caute un teren comun cu hinduşii, budiştii, musulmani, şiiţii, jainiştii, taoiştii, confucianiştii, şi popoarele indigene. Într-un sondaj de opinie, 84% din americani credeau că Dumnezeu Se află pretutindeni şi în toate lucrurile.

Labirintul

Aţi auzit de labirint? Este o structură asemănătoare unui labirint, folosită în rugăciunea contemplativă. Participantul păşeşte prin labirint, până când ajunge în centru, iar apoi păşeşte înapoi, până când iese din labirint. Adesea, pe parcurs, pot fi vizitate puncte de oprire pentru rugăciune, unde se află lumânări şi tablouri. Obiectivul este acela de a te concentra, pentru a atinge prezenţa lui Dumnezeu, pe măsură ce ajungi în centrul labirintului.

Cercul tobelor

Apoi, există cercul tobelor, ceea ce este exact aşa cum sună. O reclamă spunea: „Noi îi unim pe oamenii din întreaga lume într-o oră de bătut al tobelor la unison! Ne adunăm laolaltă într-un sat global al tobelor!” (Worldwide Drumming event, Heartfelt Arena [One World Beat, 2006 event]).

Legăturile catolice şi hinduse

În această biserică emergentă nu există nicio teamă de a se întoarce la sursele de învăţătură catolice. Un conducător al serviciilor divine scria: „Părinţii timpurii ne pot aduce înapoi la ceea ce este obişnuit şi ne ajută să trecem dincolo de diferitele noastre tradiţii. Cuvintele: Unul, Sfânt, Catolic şi Apostolic indică spre unitatea bisericii” (Robert Webber, Ancient-Future Faith, p.89). Într-o carte intitulată Journeys Home, găsim multe exemple de protestanţi care se întorc la catolicism, iar pentru unii părinţii bisericeşti au jucat un rol important în întoarcerea lor. Calea credinţei din vechime şi viitoare (ancient-future faith) are potenţialul de a-i duce pe mulţi în braţele Romei.

Acest misticism creştin are legături directe cu misticismul oriental. Un călugăr catolic de renume mondial a ajuns să creadă, cu ajutorul unui mistic hindus, că tărâmul atins prin meditaţie este acelaşi, indiferent de religia ta. „În centrul fiinţei noastre se află un punct al vidului interior, care este neatins de păcat, un punct al adevărului pur. Acest mic punct este slava pură a lui Dumnezeu în noi. Ea se află în fiecare” (Thomas Merton, Conjectures of a Guilty Bystander, p.157-158).

Susţinătorii principali

Există câteva nume şi cărţi care ar putea să ne fie familiare, dar care sunt bine cunoscute în această mişcare.

- M. Scott Peck, The Road Less Traveled – au fost tipărite milioane de exemplare ale acestei cărţi. Ea spune că obiectivul creşterii spirituale este acela de a ajunge în totalitate şi pe deplin Dumnezeu. Autorul este mândru de faptul că este membru al mişcării New Age.

- Thomas Merton, părintele mişcării rugăciunii contemplative, este un călugăr catolic.

- Henri Nouwen este un teolog catolic. El crede că fiecare îşi găseşte propria cale spre Dumnezeu, deoarece Dumnezeu locuieşte în fiecare fiinţă umană.

- Thomas Keating şi Basil Pennington sunt călugări catolici.

- Tilden Edwards şi Gerald May, un preot episcopal şi un psihiatru, sunt profesori la Shalem Institute for Spiritual Formation în Washington, D.C.

- Morton Kelsey este preot episcopal.

- Matthew Fox este un preot episcopal care crede în misticismul New Age, în ecumenismul profund şi în existenţa divină a tuturor creaturilor.

Apoi, trecem la lumea creştină evanghelică, în care credincioşii insistă asupra inspiraţiei verbale, revenirii literale a lui Hristos, importanţei naşterii din nou şi în faptul că Numele lui Isus este singura cale a mântuirii.

- Richard Foster, Celebration of Discipline (Disciplinele spirituale) – cartea aceasta a fost tipărită în două milioane de exemplare. El îi recomandă pe Tilden Edwards, Thomas Merton şi Henri Nouwen. Termenii „spiritual formation” (formare spirituală) şi „spiritual directors” (îndrumători spirituali) au fost transferaţi din ordinele catolice în seminariile evanghelice, împreună cu rugăciunea contemplativă, rugăciunea respiraţiei care foloseşte mantre şi golirea minţii. Este o realitate tragică aceea că rugăciunea contemplativă şi panteismul se potrivesc precum mâna într-o mănuşă. Pur şi simplu nu poţi avea una, fără a o avea pe a doua. Cărţile lui Foster au fost clasate pe locul 1 şi 3 într-un sondaj de opinie în mijlocul creştinilor evanghelici.

- Brennan Manning este un fost catolic, susţinut de Philip Yancey. El îi recomandă pe Basil Pennington, Thomas Merton şi Thomas Keating. Toţi aceştia îi pun pe creştini în legătură cu ceva foarte periculos. Tilden Edwards scrie: „Acest curent mistic (rugăciunea contemplativă) este podul care uneşte spiritualitatea occidentală şi spiritualitatea Orientului Îndepărtat” (Tilden Edwards, Spiritual Friend, p.18). Calea aceasta a condus din India la Alexandria, apoi la părinţii catolici, la Thomas Merton, la Foster şi Manning. Manning ne recomandă să încetăm să ne gândim la Dumnezeu când ne rugăm, aşa încât să putem intra în marea tăcere a lui Dumnezeu – tot ce trebuie să facem este doar să repetăm un cuvânt sacru încet şi des. Cu câţiva ani în urmă, Manning a fost invitat de Malcom Maxwell pentru a fii vorbitorul Săptămânii de Rugăciune la Pacific Union College.

- Chicken Soup for the Soul este o serie de cărţi foarte populare printre creştini. Ea promovează mulţi scriitori şi cărţi oculte, cum ar fi Hot Chocolate for the Mystical Soul cu mediumuri şi spiritişti care îşi spun poveştile. Pe măsură ce Cuvântul lui Dumnezeu ajunge tot mai puţin citit şi tot mai puţin important, sporirea experienţelor mistice se înteţeşte, deoarece oamenii doresc să se apropie de Dumnezeu. Christianity Today numeşte calea spre maturitate ca fiind faptul că evanghelicii învaţă de la înţelepţii din bisericile Romano-Catolică şi Ortodoxă Răsăriteană, ceea ce este un motiv de bucurie.

- Tony Campolo a adoptat misticismul, rugăciunea centralizatoare, mantrele şi misticii catolici, îndeosebi pe Ignatius de Loyola. El spune că Reformaţiunea protestantă a lăsat prea mult adevăr catolic pe dinafară.

Acum, ne vom ocupa de câţiva oameni cu care suntem mai familiarizaţi. Şi ei au adoptat unele aspecte ale misticismului oriental. Cine este cel mai influent practicant al misticismului în zilele noastre? Nimeni altul decât Oprah Winfrey. „Dumnezeu nu este ‘acolo sus’. El există în fiecare din noi, şi depinde de noi să căutăm divinul interior” (Eric Butterworth, Discover the Power Within You, coperta). Showul ei a lansat mulţi autori New Age în centrul atenţiei naţionale. Un alt personaj este chiar mai greu de crezut. A fost scrisă o carte care spune că Duhul Sfânt şi natura lui Buddha sunt sinonime. Psalmul 23 şi I Ching sunt citate împreună. Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu, pe Isus, pe toţi Buddha şi pe sfinţi. În cartea aceasta se află o declaraţie de susţinere, scrisă de nimeni altul decât Fred Rogers (Wayne Muller, Sabbath, coperta). Aţi auzit vreodată de Mr. Roger’s Neighborhood (Vecinii Domnului Roger)? Această mişcare se potriveşte cu rezultatele unui sondaj de opinie din 2002, în care 70% dintre creştini cred că cei din alte religii ar trebui să fie lăsaţi în pace. Nu este necesar să le fie prezentat Isus Hristos. Acum, ne vom ocupa de un pastor care l-a înlocuit pe Billy Graham ca pastor principal în America. Rick Warren crede că biserica ar trebui să lase deoparte deosebirile dintre religii şi să conlucrăm pentru rezolvarea problemelor sociale. El i-a spus lui Eric Sawyer, cofondator al ACT-UP, un grup activist gay, următoarele: „Eric, cum pot să te ajut să-ţi prezinţi mesajul?” El a zis: „Eu lucrez cu aceşti oameni gay” (Interviu luat de Charlie Rose, 17 august, 2006). Viziunea lui este o cooperare globală care va cuprinde catolici, musulmani şi homosexuali. „Dacă vreţi ca Isus să Se întoarcă mai curând, concentraţi-vă asupra împlinirii misiunii voastre, nu asupra explicaţiilor profeţiei” (Rick Warren, Purpose Driven Life, p.286). Cu alte cuvinte, să nu ne concentrăm asupra revenirii lui Hristos, ci să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă faptul că Hristos Se află deja în ei. Tony Campolo spune că aceia care pun accentul pe evenimentele finale şi A Doua Venire au fost cauza unor consecinţe extrem de dăunătoare (Tony Campolo, Speaking My Mind, p.209,211). Rick Warren spune că aceşti creştini constituie unul dintre cei mai mari duşmani ai secolului al douăzeci şi unulea şi sunt asemenea fundamentaliştilor islamici (Paul Nussbaum, The Purpose Driven Pastor, Philadelphia Enquirer, 8 ianuarie, 2006). Pastorul Warren spune că a aflat despre rugăciunea respiraţiei de la un călugăr catolic pe nume Fratele Lawrence (Rick Warren, Purpose Driven Life, p.89). Un adept al lui Lawrence îl descrie cântând şi dansând cu violenţă, asemenea unui nebun (Gerald May, The Awakened Heart, p.87). Foarte adesea, Warren îi promovează pe Richard Foster, Brennan Manning, Henri Nouwen şi Thomas Merton. Warren exercită o influenţă majoră în efortul de a aduce rugăciunea contemplativă şi formarea spirituală în curentul principal al creştinismului. Rick Warren spune că unul dintre gânditorii cei mai importanţi şi provocatori ai bisericii este Leonard Sweet, care spune: „Reinventaţi-vă pentru secolul al XXI-lea, sau veţi muri” (Leonard Sweet, Soul Tsunami, p.75). El vorbeşte despre „o canalizare a energiilor lui Hristos printr-o experienţă minte-trup” (Leonard Sweet, Quantum Spirituality, p.70).

Sue Monk Kidd, un creştin baptist, declară: „Autoritatea finală a vieţii mele nu este Biblia. Autoritatea mea finală este vocea divină din sufletul meu. Punct” (Sue Monk Kidd, The Dance of the Dissident Daughter, p.76). „Am ajuns să mă cunosc pe mine însumi ca o întruchipare a divinităţii” (Ibid, p.161).

Richard Foster prevede „o mare şi nouă adunare a poporului lui Dumnezeu…. Văd un călugăr catolic stând alături de un evanghelist baptist înălţând o jertfă de laudă” (Richard Foster, Streams of Living Water, p.273,274).

Noul spiritism

Ascultaţi un tânăr scriitor descriind metoda lui de rugăciune. „Mi-am construit o cameră pentru rugăciune. În acel spaţiu, am aprins lumânări, am ars tămâie, am agăţat rozarii şi am ascultat casete cu călugări benedictini. Am meditat ore în şir asupra unor cuvinte, imagini şi sunete. Am ajuns în punctul de a fi în stare să ating starea alfa a creierului, starea în care apar visele” (Mike Perschon, Desert Youth Worker: Disciplines, Mystics, and the Contemplative Life, Youthworker, noiembrie-decembrie, 2004). Acum, ascultaţi un practicant al unei alte puteri supranaturale: „Ştiinţa vrăjitoriei se bazează pe abilitatea de a intra într-o stare modificată a conştiinţei, pe care noi o numim ‘alfa’…. În starea aceasta, putem să primim informaţii mistice, vizionare, care nu vin prin cele cinci simţuri…. Alfa este trambulina pentru lucrările parapsihologice şi magice. Este inima vrăjitoriei” (Laurie Cabot, Power of the Witch, p.173,183). Dar veţi spune că acest tânăr nu este vrăjitor. El este un creştin devotat. Ascultaţi din nou: „Misticii din fiecare tradiţie religioasă vorbesc despre starea alfa a conştiinţei…. Prin metodele lor, ei au învăţat cum să intre în alfa, când se roagă sau se închină. Ei învaţă cum să ajungă iluminaţi” (Ibid., p.200). Înţelegeţi ce se întâmplă? Creştini dedicaţi sunt conectaţi direct cu tărâmul lui Satana. Ei îi îngăduie lui Satana să străbată barierele lobilor frontali ai gândirii raţionale şi să intre direct în subconştient, prin intermediul căruia el ajunge stăpânul lor la fel de sigur precum a fost posedarea demonică din Scriptură. Să ascultăm o femeie descriind experienţa labirintului: „Îmi amintesc că… rosteam rugăciuni de recunoştinţă adresate tuturor spiritelor pe care le invocasem în timpul ritualului nostru…. Apoi am văzut fiinţe din lumină albastră, fără chip, dar în formă de om, într-o procesiune solemnă…. M-am simţit minunat să împărtăşesc acelaşi spaţiu cu făpturile acestea – îngeri, gardieni ai labirintului” (Lauren Artress, Walking a Sacred Path, p.95-96).

Aceasta a devenit o parte importantă a lucrării creştine pentru tineret. Într-un sondaj de opinie desfăşurat în şaisprezece biserici, şcoli şi licee, răspunsul a fost: „Suntem dornici să învăţăm practicile rugăciunii contemplative” (Mark Yaconelli, „Ancient Future Youth Ministry”, Group Magazine, iulie – august, 1999, p.39). Chiar şi Charles Swindoll îi susţine pe Henri Nouwen şi Richard Foster (Charles Swindoll, So You Want to be Like Christ? p.65).

Creştinism „fără biserică”

În ţesătura acestor învăţături despre formarea spirituală străbate un fir important. Nu trebuie să Îl primeşti pe Hristos ca Mântuitor al tău şi să fii născut din nou pentru a fi urmaş al lui Hristos. Oricine, nu doar cei credincioşi, poate să practice disciplinele spirituale şi să devină asemenea lui Hristos. Isus este mai degrabă un model demn de urmat, decât un Mântuitor. Deoarece mulţi aşa-zişi creştini născuţi din nou nu au locuirea lăuntrică a lui Hristos, ei caută cu disperare o experienţă creştină, iar formarea spirituală arată asemenea unui dar din cer, care le oferă pacea şi asigurarea mântuirii.

Mai multe organizaţii misionare încearcă o nouă abordare a lucrării misionare. Ele câştigă convertiţi, îngăduindu-le să rămână la multe dintre concepţiile şi practicile lor religioase tradiţionale, sub pretextul că se abţin să-i ofenseze pe cei din alte culturi. Acest fapt conduce, de exemplu, „la un hinduism creştinat”, deoarece şi unul şi celălalt sunt aceleaşi în esenţă. „Noi nu vrem să schimbăm… geniul religios al Indiei” (H.L. Richard, Christ – Followers in India Flourishing Outside the Church, Mission Frontiers, martie – aprilie, 1999). În termeni practici, acest lucru înseamnă că familiile se închină lui Isus, în casele lor, alături de închinarea adusă celorlalţi zei hinduşi. Leonard Sweet face referire la „scânteile sacrului în urmaşii lui Iehova, sau Kali sau Krishna” (Leonard Sweet, Quantum Spirituality, p.130). O carte declară: „Creştinii nu pot să evanghelizeze cu adevărat, dacă nu sunt pregătiţi să fie evanghelizaţi în acest proces”. Noi trebuie „să învăţăm din tradiţiile credinţei din afara staulului creştin”, deoarece „Duhul Sfânt a fost cu aceşti oameni tot timpul” (Eddie Gibbs şi Ryan K. Bolger, Emerging Churches: Creating Christian Community in Postmodern Cultures, p.131-132). Oare toate aceste lucruri ne readuc în memorie amintiri cu privire la cele întâmplate în creştinismul din perioada secolelor al doilea şi al patrulea?

Ispăşire substitutivă?

Un preot episcopal spune: „Fixaţia bisericii asupra morţii lui Isus ca act mântuitor universal trebuie să înceteze” (Alan Jones, Reimagining Christianity, p.132). Un alt scriitor declară: „Dumnezeul lui Noe… Dumnezeul din pustie… Dumnezeul lui David… acest Dumnezeu nu există” (William Shannon, Silence on Fire, p.109-110). Evident, acest fapt duce la următorul pas: „Renunţ la concepţia că Biblia este un produs divin. Am învăţat că este un produs cultural omenesc…. Este aproape sigur că Isus nu a fost născut  dintr-o fecioară, nu S-a considerat pe Sine a fi Fiul lui Dumnezeu şi nu a înţeles scopul Lui de a muri pentru păcatele lumii” (Marcus Borg, The God We Never Knew, p.25). Un autor face referire la ideea că Isus a încercat să ia mai multe suflete în cer după ce astea mor, spunând: „O citire cinstită a Evangheliilor distruge această idee complet” (Brian McLaren, PBS Special on Emerging Church, Religion and Ethics Weekly, 15 iulie, 2005, partea 2). Apoi, el comentează asupra reformulării gândirii lui cu privire la evoluţie şi creaţionism. Ispăşirea nu este necesară în biserica emergentă, deoarece toate făpturile create sunt mântuite şi unificate cu Dumnezeu.

Înţelegeţi cât de periculos este acest creştinism bazat pe experienţă? Moartea ispăşitoare a lui Hristos este înlocuită cu ritualurile romano-catolice şi misticismul oriental care ne pun în legătură directă cu spiritismul. Acest fel de creştinism spune că, deoarece Dumnezeu Se află în interiorul nostru al tuturor, toate religiile sunt căi care duc la Dumnezeu, şi nimeni nu este greşit din cauza căii pe care merge.

Procesul de reunire cu Roma a început deja printr-o spiritualitate bazată pe experienţă şi prin rugăciunea contemplativă, care se întemeiază în totalitate pe experienţe subiective. Manifestările spiritiste vor apărea, cu multă atenţie acordată Mariei. Religiile lumii se vor uni pentru a promova pacea. Noul Hristos Se va aştepta ca toţi să se aplece şi să I se închine.

Legătura adventistă

Putem să recunoaştem cu uşurinţă cât de periculoase sunt toate aceste lucruri pentru biserica creştină şi îndeosebi pentru creştinii evanghelici, dar ce legătură au ele cu adventiştii de ziua a şaptea? În mod siguri, noi suntem imuni faţă de această mare amăgire. Ei bine, probabil că am fost cu cincizeci de ani în urmă, dar nu mai suntem astăzi. În mod tragic, apărarea noastră împotriva acestei amăgiri a fost spulberată de anii de apostazie crescândă.

Samir Selmanovic este un fost pastor adventist de ziua a şaptea. Astăzi, el face parte din mişcarea bisericii emergente. „A crede că Dumnezeu este limitat la acesta [creştinism] ar fi o încercare de a-L conduce pe Dumnezeu”. Viziunea lui este aceea de a-i uni pe evreii progresişti, creştini, musulmani şi pe căutătorii spiritualităţii care nu au o religie, într-o comunitate interconfesională pentru binele lumii. „Ce aparţine împărăţiei lui Dumnezeu nu poate fi răpit de creştinism” (Doug Pagitt şi Tony Jones, The Sweet Problem of Inclusiveness, An Emergent Manifesto of Hope, p.192-194).

Revista australiană Signs of the Times şi o nouă carte susţin rugăciunea centralizatoare, rugăciunea respiraţiei şi folosirea expresiei sau numelui lui Hristos în rugăciune. O Conferinţă din Statele Unite a invitat conducătorii bisericii emergente să le prezinte seminarii. Un curs al Seminarului le cere tuturor studenţilor să citească lucrarea lui Richard Foster. Leonard Sweet şi Samir Selminovic au vorbit la adunări sponsorizate de adventişti. În Adventist Review se face reclamă unor cărţi care tratează practicile străvechi.

Această nouă abordare a creştinismului deţine toate cheile împlinirii profeţiilor finale ale Apocalipsei. Trebuie să-i avertizăm cu credincioşie pe toţi cei pe care putem să-i avertizăm, pentru a recunoaşte amăgirile finale ale lui Satana şi pentru a rămâne credincioşi Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.

Notă suplimentară

Nimic din articolul de mai sus nu ar trebui să fie folosit pentru a descuraja practicarea corectă a meditaţiei. Aşa cum este valabil în legătură cu toate darurile bune ale lui Dumnezeu, Satana a pervertit procesul meditaţiei, în scopul de a-i pune pe oameni în legătură directă cu tărâmul lui. Totuşi, meditaţia creştină este extrem de importantă pentru creşterea creştină. „Meditaţia şi rugăciunea sunt necesare pentru a creşte în har” (Mărturii, vol.2, p.187).

Unii au pus la îndoială practicarea oricărui fel de vizualizare sau imaginaţie în creşterea creştină. Ellen White are multe de spus despre pericolele unei imaginaţii nedisciplinate. Ea avertizează că nu poate exista nicio reformă reală în viaţa unui om, dacă imaginaţia nu este reformată de puterea harului lui Dumnezeu. Totuşi, observaţi cu atenţie declaraţiile următoare.

Ar fi bine să petrecem o oră în fiecare zi în contemplarea vieţii lui Hristos. Ar trebui să luăm punct cu punct şi să lăsăm imaginaţia să cuprindă fiecare scenă, îndeosebi cele finale” (Hristos Lumina lumii, p.83).

Construiţi în imaginaţia voastră tabloul căminului celor mântuiţi (Calea către Hristos, p.86).

În Biblie se deschide un teritoriu nelimitat pentru imaginaţie (Tragedia veacurilor, p.507).

Mintea lor (a copiilor) trebuie să fie umplută cu povestiri despre viaţa Domnului, iar imaginaţia lor să fie încurajată să creeze tablourile slavei lumii viitoare (Tragedia veacurilor, p.488).

Oh, cât de mult pierdem noi, prin faptul că nu ne educăm imaginaţia să insiste asupra lucrurilor divine, mai degrabă decât asupra celor pământeşti! Noi putem să-i oferim imaginaţiei cel mai amplu domeniu (SDA Bible Commentary, vol.6, p.1085).

Evident, există o folosire corectă a imaginaţiei, prin a vedea cu ochii minţii scene din viaţa lui Hristos sau povestiri biblice, sau cerul. În meditaţia creştină, mintea este concentrată asupra adevărurilor Bibliei, iar gândurile sunt orientate prin concentrarea asupra realităţilor Bibliei. În meditaţia orientală, scopul este acela de a goli mintea de orice gând conştient, aşa încât aceasta să fie deschisă pentru îndemnurile „divine”. Metodele folosite în meditaţia orientală au scopul de a face mintea să treacă într-o stare „neutră”, pentru a fi deschisă faţă de orice ar putea fi aşezat în ea. Ce mijloc perfect îi oferă acest lucru lui Satana pentru a-şi aşeza gândurile direct în mintea conştientă, fără nicio evaluare analitică.

În meditaţia creştină, mintea este direcţionată şi controlată de gânduri. În meditaţia orientală, mintea este golită de gândirea conştientă. Calea adevărului se află întotdeauna foarte aproape de calea minciunii.