„Noua piatră de hotar a adventismuluiʺ
Copiază link

„Noua piatră de hotar a adventismuluiʺ

În toată istoria creştinătăţii, schimbările în doctrină s-au produs treptat, subtil, aproape imperceptibil. Deseori este foarte greu de determinat originea acestor schimbări, sau pe aceia care sunt răspunzători de ele. Dar nu acesta este cazul cu schimbarea de doctrina privitoare la natura umană a lui Isus, care a avut loc în biserica Adventistă în anii 1950. Principalii responsabili de această schimbare şi-au lăsat amprenta asupra credinţelor bisericii destul de deschis.

Incontestabil, autorii acestei schimbări erau deplin conştienţi că introduceau o învăţătură nouă despre doctrina privitoare la Întrupare. Acest fapt este presărat în raportul cu privire la împrejurările  dezvăluite de Leroy Edwin Froom în cartea sa, Movement of Destiny[1] şi într-o dare de seamă care poate fi considerată manifestul acestei noi interpretări, publicat în Ministry sub titlul  Noua piatră de hotar a Adventismului[2]. Acest capitol se va ocupa de istoria acestei concepţii noi, aşa cum este trasată în aceste izvoare.

Nu doreac să pun la îndoială devotamentul colegilor mei pentru adevăr şi nici loialitatea lor faţă de biserică. Sunt sigur că ei iubesc pe Domnul şi Cuvântul Său. Dar trebuie să pun sub semnul întrebării unele abordări doctrinale, căutând să fac lucrul acesta cu amabilitate creştină.

Prima piatră de hotar de schimbare radicală

În anul 1949 Review and Herand a cerut profesorului D. E. Rebok, preşedintele Seminarului Teologic Adventist din Washington D. C, să revizuiască textul cărţii Lecturi biblice pentru Cămin[3] pentru pregătirea unei ediţii noi.

Această carte, care apăruse în numeroase ediţii, a fost folosită pe scară largă de către familiile adventiste la studiul sistematic al Bibliei. Ea reprezenta în amănunt învăţătura bisericii. Aşa cum am arătat mai înainte, ediţia din 1915, retipărită în anul 1936 şi în anul 1945, stipula fără echivoc: În natura Sa omenească, Isus S-a făcut părtaş naturii noastre păcătoase. Dacă n-ar fi fost aşa, atunci nu „S-ar fi făcut asemenea fraţilor Săi”, n-ar fi fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, n-ar fi biruit aşa cum ar fi trebuit să biruim şi noi şi, ca urmare, n-ar fi fost un Mântuitor desăvârşit, deplin, de care omul avea nevoie ca să fie mântuit.[4]

Froom face despre Rebok următoarea remarcă: Ajungând la acea notă nefericită de la pagina 174 în studiul referitor la „viaţa fără păcat”, el a recunoscut că nu era adevărat... astfel că nota nepotrivită a fost scoasă şi a rămas afară în toate ediţiile următoare.[5] Ca urmare, ediţia cea nouă a Lecturilor biblice, dă un răspuns nou întrebării: Cât de deplin S-a împărtăşit Hristos de natura noastră obişnuită? Răspunsul citează Evrei 2:17, fiind urmată de explicaţia urmăoare: Isus Hristos este atât Fiul lui Dumnezeu cât şi Fiul omului. Ca membru al familiei omeneşti a trebuit să se facă asemenea fraţilor Lui - în asemănare cu trupul păcătos. Cât de departe merge această „asemănare” rămâne o taină a Întrupării pe care oamenii n-au fost niciodată în stare să o rezolve. Biblia învaţă lămurit că Hristos a fost ispitit exact aşa cum sunt ispitiţi şi alţi oameni - „în toate lucrurile... ca şi noi”. O astfel de ispită trebuie în mod necesar să includă posibilitatea păcătuirii; dar Hristos a fost fără păcat. Nu există niciun suport biblic pentru învăţătura  prin care mama lui Hristos, printr-o imaculată naștere, a fost tăiată de la moştenirea păcătoasă a neamului omenesc şi de aceea Fiul ei divin n-a fost în stare să păcătuiască.[6]

Aceasta este o deosebire semnificativă faţă de ediţia din 1946. În timp ce vechea versiune subliniază participarea lui Hristos la „natura păcătoasă a omului” în „natura sa căzută”, ultima afirmă cu putere că „Hristos a fost fără păcat”. Desigur că afirmaţia este perfect adevărată. Nimeni n-a pretins vreodată altfel. Dar nu aceasta este problema. Problema este cu privire la natura umană a lui Hristos, cu privire la trupul Său păcătos aşa cum precizează și Pavel.

Aşa cum s-a arătat,[7] respingând dogma imaculatei nașteri şi declarând că Maria a moştenit în mod natural defectele inerente naturii omeneşti, Rebok lasă neexplicat cum anume Isus n-a moştenit trup păcătos ca toţi descendenţii lui Adam. Nu spune Pavel în mod expres că El s-a născut „din sămânţa lui David după trup”?

Rebok, în editarea cărţii Lecturi biblice, a alterat a doua notă explicativă, care răspundea la întrebarea: Unde a condamnat Dumezeu păcatul în Hristos şi a câştigat biruinţa pentru noi asupra ispitei şi a păcatului?[8] Cele două note explicative din cele două ediţii diferite sunt aşezate mai jos în paralel pentru comparaţie:

Deosebirile dintre cele două note sunt mici dar sunt semnificative. Expresia lui Pavel ʺtrup păcătos” este omisă. Această ediţe revizuită a Lecturilor biblice nu a apărut însă până în anul 1958, după ce noua interpretare fusese alimentată de o serie de articole în Ministry, o revistă publicată în mod deosebit pentru pastori.

Lepădarea ideilor ʺeronateʺ din trecut

 Evenimentele care au dus la noua interpretare a naturii umane a lui Hristos sunt bine cunoscute. Un susținător puternic, LeRoy Edwin Froom, a redat împrejurările până la cele mai mici amănunte.[9]  Totul a început în ianuarie 1955 când a apărut o declaraţie în ziarul evanghelic Our Hope, declarând că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea defaimă persoana şi lucrarea lui Hristos prin învăţătura că Hristos, în natura Sa omenească, s-ar fi împărtăşit de natura căzută a omului. Punctul de vedere al lui Schuyler English, editor al periodicului, era că Hristos nu a luat natura căzută.[10] Potrivit lui Froom, English fusese dus în eroare de ediţia cea veche a Lecturilor biblice pentru cercul familiei.

Îndată Froom a scris lui English, arătându-i că greşise cu privire la poziţia adventistă privitoare la natura lui Hristos: Vechea concepţie minoritară a lui Colcord din nota Lecturilor biblice - care se luptase în favoarea naturii păcătoase, căzute a lui Hristos - fusese îndepărtată cu mulţi ani mai înainte, din cauza erorii ei.[11]

La încheierea acestei corespondenţe, English a fost convins că fusese greşit. El a făcut o corectare în revista Our Hope privitoare la acest subiect. Câteva luni mai târziu a publicat un articol al lui Walter R. Martin, un teolog baptist, care, după şapte ani de studiu al Adventismului, a ajuns la următoarea concluzie: Este necinstit, incorect şi hotărât necreştinesc să fie acuzaţi majoritatea adventiştilor de astăzi de susţinerea acestor idei eretice.[12]

După contactele iniţiale cu English, Froom a fost prezentat lui Donald Grey Barnhouse, pastor prezbiteian şi editorul revistei Eternity din Filadelfia şi lui Walter Martin, care era avid de informații despre adventişti pentru a-și completa cartea lui, Adevărul despre Adventiştii de Ziua a Şaptea.[13] Între anii 1955 şi 1956 au avut loc o serie de 18 conferinţe între evanghelici şi adventişti cu scopul discutării doctrinei Întrupării.

Când a fost prezentat subiectul naturii umane a lui Hristos, reprezentanţii adventişti au  afirmat, potrivit declaraţiei lui Barnhouse, că majoritatea denominaţiunii  a susţinut întotdeauna (natura omenenască asumată de Hristos) că a fost fără păcat, sfânt şi desăvârşit, în ciuda faptului că unii dintre scriitorii lor au introdus uneori la tipar idei respinse categoric de către majoritatea  membrilor Bisericii.[14]

După aceste declaraţii, reprezentanţii adventişti i-au spus lui Walter Martin că au avut printre ei unii membri lunatici, chiar unii asemenea unor iresponsabili cu ochi răutăcioși, ca în orice domeniu al creştinismului fundamental.[15] Fără îndoială că reprezentanţii adventişti au dat impresia că cei care scriseseră că Hristos luase asupra Sa natura umană căzută erau lunatici iresponsabili.

Citind raportul lui Froom despre aceste adunări, oricine este şocat de dorinţa lui puternică de a vedea că adventiştii sunt enumerați printre creştinii autentici. Chiar numai subtitlurile acestui raport sunt revelatoare: Walter Martin afirmă că AZȘ sunt fraţi în Hristos, Adventiştii sunt cei mai autentici Creştini; El a spus chiar că Evanghelicii au această abordare ca urmare a repudierii totale a vechilor vederi greşite.[16]

Manifestul noii hristologii

Cu ocazia acestor adunări s-a convenit ca rezultatul discuţiilor să fie publicate simultan în periodicele oficiale ale ambelor grupări. Noua interpretare adventistă a fost publicată în Ministry, septembrie 1956, sub titul general Sfaturi ale Spiritului Profeţiei. În susţinerea interpretării celei noi au fost selectate opt pagini cu citate din Ellen White care să definească natura lui Hristos la întrupare.

Sub acest titlu găsim exprimat cu litere mari punctele esenţiale din manifest: El a luat natura noastră omenească, nu tendinţele noastre păcătoase; păcatul, vina noastră şi pedeapsa, toate i-au fost atribuite, dar n-au fost ale Lui.[17] Alte texte asemănătoare vin în sprijinul acestor noi aspecte ale hristologiei. Titlurile celor şapte secţiuni redau noţiunea generală: I. Misterul Întrupării; II. Unirea miraculoasă a umanului cu Divinul; III. A luat natura umană fără păcat; IV. Şi-a asumat slăbiciunile naturii umane; V. Ispitit în toate lucrurile; VI. A purtat păcatul atribuit şi vinovăţia  lumii; VII. Natura umană a lui Hristos fără niciun păcat.

Şi subtitlurile fiecărei secţiuni îndreaptă spre poziţia proeminentă dată conceptelor fundamentale privitoare la natura umană a lui Hristos: Hristos a luat natura omenească aşa cum a creat-o Dumnezeu; a început acolo unde a început şi Adam; a luat formă omenească, dar nu natura păcătoasă, coruptă; a luat natura fără păcat a lui Adam; natura Sa umană fără păcat; n-a moştenit de la Adam nici o înclinaţie rea şi altele ca acestea.[18]

Notele explicative pentru fiecare din aceste afirmaţii sunt toate scoase din scrierile lui Ellen White. Nu există nicio singură referinţă biblică. Aceasta era o nouă abordare a subiectului, deoarece până atunci, discuţia fusese bazată pe Scripturi. Aceasta ar fi deschis uşa unei controverse ulterioare, deoarece avea să devină, în esenţă, o problemă de definire a sensului declaraţiilor lui Ellen White. Aceasta era şi părerea lui Morris Venden: Cred că problema semantică cea mai grea pe care o avem astăzi este cea cu privire la natura lui Hristos. Şi pentru mine este atât de grea din punct de vedere semantic încât îmi este aproape imposibil să lucrez asupra subiectului.[19] Iată de ce Roy Allan Anderson, secretar al Asociaţiei Pastorale de la Conferinţa Generală şi editor-șef al revistei Ministry, a socotit necesar să introducă următoarea explicație, care  reprezintă în adevăr caracterizarea noii hristologii adventiste.[20]

ʺUman dar nu firesc (carnal)ʺ

 Acesta este titlul editorialului lui Anderson. Iată concepţia lui cu privire la subiectul naturii umane a lui Hristos: De-a lungul istoriei noastre denominaţionale, noi n-am avut totdeauna o înţelegere clară asupra acestui subiect, care ne-ar fi fost de mare ajutor. De fapt, acest punct deosebit în teologia adventistă a atras dezaprobarea din partea multor cercetători biblici, atât din rândurile noastre cât şi din afară. De-a lungul anilor au fost făcute declaraţii în predici iar uneori au apărut în scris, care dacă ar fi fost luate la valoarea lor, ar fi discreditat persoana  şi lucrarea lui Hristos Isus, Domnul nostru. Am fi fost acuzaţi că L-am făcut doar uman.[21]

Citând numeroase pasaje alese cu grijă din Ellen White, Anderson afirma că Domnul nostru S-a împărtăşit de natua noastră mărginită şi nu de natura noastră firească, coruptă cu toate înclinaţiile noastre spre păcat şi spre poftă. În El n-a fost niciun păcat, nici moştenit, nici cultivat, aşa cum se întâlneşte la toţi descendenţii naturali din Adam.[22]

Anderson mai declara că numai în trei sau patru locuri în sfaturile ei inspirate, Ellen White foloseşte expresii ca „natura căzută” şi „natura păcătoasă”. Dar, el a adăugat că acestea sunt contrabalansate cu tărie şi explicate foarte clar în multe alte declaraţii care dezvăluie gândul autorului (Ellen White). Hristos a fost desigur părtaş la natura noastră, la natura noastră umană, cu toate limitările ei fizice, dar nu la natura noastră firească cu stricăciunile poftei. Când a intrat în familia omenească, aceasta a fost după ce neamul omenesc fusese mult slăbit de degenerare. Timp de mii de ani, omenirea se degradase fizic. Comparată cu Adam şi cu urmaşii lui imediaţi, omenirea, atunci când Domnul S-a arătat în formă omenească, scăzuse în statură, longevitate şi vitalitate... Atunci când El a luat asupra Sa natura omenenască fără păcat, n-a încetat să fie Dumnezeu. Este adevărat că nu putem înţelege acest lucru, dar îl putem primi prin credinţă.[23]

În acelaşi editorial, Anderson face aluzie mai departe la declaraţia care a apărut în Lecturi biblice pentru cercul familiei (ediţia din 1915) care spunea că Hristos a venit „în trup păcătos”. Este greu de ştiut cum s-a strecurat această expresie, în carte. A fost citată de nenumărate ori de critici din toată lumea ca fiind tipică hristologiei adventiste.[24]

În încheiere, Anderson solicită grupa pastorilor să studieze cu grijă şi cu rugăciune secţiunea de consiliere în această problemă. Dar să facem acelaşi lucru cu aceeaşi inimă deschisă şi în studiul subiectelor fundamentale ale Bibliei.[25]

ʺNoua piatră de hotar a adventismuluiʺ

Editorul asociat, Louise C. Kleuser, a publicat un alt editorial cu acelaşi subiect, având drept scop să promoveze platforma pe care ea o numea Noua piatră de hotar a adventismului.[26] Ea a anunţat schimbările, mai întâi cu privire la relaţiile cu fraţii noştri evanghelici în Hristos de la care încercăm să luăm câteva lecţii[27] şi apoi cu privire la natura umană a lui Hristos, tratată de Anderson în a doua parte a editorialului.

Potrivit lui Anderson nimic nu este mai lămurit în Scriptură decât faptul că atunci când Dumnezeu a devenit om prin întrupare, El a luat natura omului; adică a luat asupra Sa natura umană. În Rom. 1:3 citim că Isus Hristos S-a născut „din sămânţa lui David după trup” iar în Gal. 4:4, că a fost „născut dintr-o femeie”. A devenit fiul omenirii printr-o naştere omenească şi S-a supus condiţiilor existenţei umane, posedând un trup omenesc (Evrei 2:14).[28]

Însă, când citim despre Isus Hristos ca luând natura omului, este imperativ să recunoaştem deosebirea dintre natura omenească în sensul fizic al cuvântului şi natura umană în sensul teologic al termenului. El a fost fără îndoială om, dar în acelaşi timp Dumnezeu descoperit în trup. El a luat natura noastră omenească, adică forma noastră fizică, dar n-a  avut înclinaţiile noastre păcătoase.[29]

În cele din urmă, Anderson insistă că deosebirea dintre primul Adam şi al doilea Adam nu a fost una de natură, ci o deosebire de situaţie. Când Dumnezeul întrupat a pătruns în istoria omenească şi a devenit una cu neamul omenesc, este înţelegerea noastră că El a avut o natură umană fără păcat, ca Adam în Eden. Mediul în care Isus a trăit, însă, a fost deosebit de tragic față de acela  în care a trăit Adam înainte de cădere.[30]

Ca urmare, conchide Anderson, păcatele noastre I-au fost atribuite Lui și în felul acesta El a luat în locul nostru natura noastră păcătoasă căzută, a murit în locul nostru şi a fost „socotit în numărul celor fărădelege” (Isa. 53:12). Păcatul a fost pus asupra Lui; niciodată n-a făcut parte din El. A fost în afara Lui, nu înăuntrul Lui. Tot ce a luat n-a fost în interiorul Lui; El l-a luat, adică l-a acceptat. De bună voie Şi-a asumat natura umană. A fost actul Lui şi prin consimţământul Lui (Ellen G. White, Review and Herald, 5 iulie 1887)[31].

În aceeaşi revistă Ministry mai era un articol de W. E. Read care era de partea lui Anderson şi a lui Froom. Sub titlul Întruparea şi Fiul Omului, Read prezintă un rezumat al hristologiei lui. Pentru fiecare declaraţie, el citează texte biblice, urmate de câte un pasaj din scrierile  lui Ellen White. Însă Read a introdus cuvântul înlocuitor ca termen cheie a noii hristologii care să ne facă să înţelegem natura umană a lui Hristos.

În mod sigur, el scrie, Hristos a fost ispitit în toate lucrurile  ca şi noi. Acesta este un gând minunat, confortant. Dar să ne aducem mereu aminte că deşi este adevărat, mai este adevărat şi că El a fost fără păcat (Evrei 4:15). Cu toate că a fost ispitit, aceasta nu a contaminat pe Fiul lui Dumnezeu. El a purtat ca mijlocitor slăbiciunile şi ispitele noastre în acelaşi fel cum a purtat şi nelegiuirile noastre.[32]

Aceste articole au fost intenţionate să pregătească minţile oamenilor să primească noua piatră de hotar a adventismului aşa cum a fost dezvoltată în cartea Întrebări despre Doctrină. La apariţia ei, Anderson a declarat-o în Ministry ca fiind cea mai minunată carte publicată vreodată de către biserică.[33] Din moment ce ea tratează natura umană a lui Hristos în amănunt, trebuie să cercetăm această carte mai îndeaproape.

Întrebări despre doctrină

Această carte este rezulatul întâlnirilor cu reprezentanţii evanghelicilor, Donald Gray Barnhouse şi Walter R. Martin. Martin era pe punctul de a tipări cartea lui, Adevărul cu privire la Adventiștii de Ziua a Şaptea, care a fost publicată în anul 1960.[34]

Întrebări despre doctrină nu tratează numai doctrina Întrupării. Ea este un răspuns la numeroasele întrebări doctrinare care sunt puse în general de către evanghelici cu privire la subiecte ca mântuirea prin har, faţă în faţă cu mântuirea prin fapte; deosebirea dintre Legea morală şi cea ceremonială; antitipul ţapului de trimis; identitatea lui Mihail - împreună cu o arie largă de credinţe şi practici fundamentale adventiste, care implică doctrina şi profeţia.[35]

Martin şi Barnhouse au obiectat în mod deosebit cu privire la poziţiile luate de pionierii adventişti față de divinitatea lui Hristos şi natura umană a lui Isus, pe care ei le  socoteau eronate şi eretice. Deci n-a fost deloc surprinzător că au întrebat dacă în aceste puncte se schimbase poziţia oficială.[36] Au fost puse întrebări directe cu privire la întrupare: Ce înţeleg Adventiştii prin folosirea de către Isus a titlului de „Fiul Omului”? Şi care consideraţi că a fost scopul principal al Întrupării?[37]

Ca răspuns au fost citate aproape toate textele biblice referitoare la hristologie. În ceea ce priveşte notele explicative, ele au fost formulate pe baza citatelor din Ellen White. Oficialii Adventişti au făcut tot ce au putut mai bine ca să arate că scrierile lui Ellen White sunt cu totul în armonie cu Scripturile cu privire la acest subiect.[38] Nu s-a negat faptul că Hristos „a fost al doilea Adam, care a venit în asemănarea trupului omenesc păcătos” (Rom. 8:3);[39] sau că Ellen White a folosit expresia natura umană, sau natura păcătoasă, natura noastră căzută, natura omului în starea ei căzută.[40]

Nimeni n-a contrazis faptul că Isus a experimentat slăbiciunile pe care le-a moştenit în natura umană căzută. El le-a purtat pe toate. Nu s-ar fi putut ca să le poarte tot ca  înlocuitor, aşa cum a purtat păcatele lumii întregi? Aceste slăbiciuni, infirmităţi şi căderi sunt lucruri pe care noi, cu natura noastră păcătoasă căzută, trebuie să le purtăm. Pentru noi ele sunt naturale, inerente, dar când El le-a purtat, le-a luat nu ca pe ceva înnăscut, ci le-a purtat ca înlocuitor al noastru. Le-a purtat în natura Sa desăvârşită, fără păcat. Subliniem iarăşi, Hristos a purtat toate acestea ca înlocuitor, tot la fel cum a purtat ca înlocuitor nelegiuirile noastre ale tuturor.[41]

Pe scurt, tot ce a luat Isus n-a fost ceva înnăscut, intrinsec... Tot ce a luat Isus, tot ce a purtat El, fie că a fost pedeapsa şi povara nelegiuirilor noastre sau bolile şi slăbiciunile naturii noastre omeneşti - toate au fost luate şi purtate ca înlocuitor.[42]

Această expresie este formula magică din noua piatră de hotar din Adventism. Potrivit autorilor lucrării Întrebări despre doctrină, în acest sens trebuie să înţelegem scrierile lui Ellen White atunci când se referă din când în când la natura umană păcătoasă, căzută şi degradată.[43]

Autorii cărţii au publicat într-un apendice[44] 66 de citate din Ellen White împărţite în secţiuni cu subtitluri ca acestea: A luat natura noastră fără păcat[45] sau Natura umană a lui Hristos, perfect, fără păcat. Asemenea propoziţii, în mod cert n‑au fost scrise de către Ellen White.[46]

Apare destul de clar că noua piatră de hotar a Adventismului se deosebeşte categoric de învăţătura tradiţională cu privire la natura umană a lui Hristos în cel puțin patru puncte. Ea susţine:

  1. Hristos a luat natura spirituală a lui Adam dinainte de cădere, adică o natură umană fără păcat.
  2. Hristos a moştenit numai urmările fizice ale naturii umane păcătoase; adică, ereditatea Sa genetică a fost slăbită de cei 4000 de ani de păcat.
  3. Deosebirea dintre ispitirea lui Hristos şi cea a lui Adam a constat numai în deosebirea mediului şi a circumstanţelor, nu într-o deosebire a naturii.
  4. Hristos a purtat păcatele lumii ca înlocuitor şi nu în realitate, numai ca un înlocuitor al omului păcătos, fără să fie părtaş la natura sa păcătoasă.

Prezentată cu recomandarea Conferinţei Generale[47], cartea Întrebări despre doctrină a fost distribuită pe scară largă în seminarii, universităţi şi în biblioteci publice.[48] Au fost trimise mii de exemplare membrilor clerului și profesorilor  de teologie neadventişti[49]. Cele aproape 140.000 de exemplare au avut o influenţă serioasă în interiorul şi în afara Bisericii Adventiste.[50]

Publicarea acestei cărţi a produs un şoc iar reacțiile n-au întârziat să apară. Controversele au apărut imediat și au continuat până în prezent. Vom trata acest fenomen în capitolele următoare ale acestui studiu. Dar mai întâi este necesar să menţionăm aici o scrisoare a lui Ellen White care a servit ca temelie acestei teologii noi.

Scrisoarea lui Ellen White către William L. H. Baker

În  anul 1895, în timp ce era în Australia, Ellen White a scris o scrisoare de încurajare lui William Baker, care avea răspunderea lucrării în Australia, Tasmania şi Noua Zeelandă. Era un bărbat pe care l-a apreciat în mod deosebit.

Înainte de a părăsi Statele Unite, Baker lucrase la Pacific Press, în California din 1882 până în 1887. Timp de patru ani fusese ajutorul lui Waggoner. În anul 1914 a fost numit profesor de Biblie la Colegiul Avondale din Australia. Reîntorcându-se în Statele Unite în anul 1922, şi-a încheiat cariera de profesor şi de capelan. A murit în anul 1933.[51]

Scrisoarea aceasta către Baker conţinea 19 pagini scrise de mână, dintre care două pagini se ocupă de erorile care trebuie evitate în prezentarea publică a naturii umane a lui Hristos. Această scrisoare, asemenea multor altor scrisori particulare, n-a fost publicată în Mărturii pentru Biserică. Păstrată în arhivele E. G. White Estate, această scrisoare n-a fost cunoscută de cercetători până în anul 1955. După ce a fost descoperită, susţinătorii noii interpretări şi-au dat seama că părea să condamne poziţia tradiţională şi că susţine noul punct de vedere cu privire la natura umană a lui Hristos.

Cinci paragrafe dedicate naturii umane a lui Hristos au fost publicate în anul 1956 în Comentariul Biblic Adventist, ca o notă explicativă asupra capitolul 1 din Evanghelia după Ioan[52]. În 1957, o selecţie de citate a fost făcută de asemenea în cartea „Întrebări despre doctrină”[53]. Având în vedere importanţa dată conţinutului acestei scrisori[54], este important să cităm aici paragrafele cele mai însemnate şi controversate din scrisoare.

Fii atent, foarte atent cu privire la modul în care te referi la natura umană a lui Hristos. Nu-L prezenta poporului ca om cu înclinaţii spre păcat. El este al doilea Adam. Primul Adam a fost creat ca o fiinţă curată, fără păcat, fără urmă de păcat asupra lui; el era chipul lui Dumnezeu. El ar fi putut să cadă şi a căzut prin neascultare. Din cauza păcatului, urmaşii lui s-au născut cu tendinţe spre neascultare moştenite. Dar Isus Hristos a fost singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa natura omenească şi a fost ispitit în toate lucrurile aşa cum este ispitită natura omenească. El ar fi putut păcătui. El ar fi putut să cadă, dar nici măcar pentru o clipă n-a fost în El vreo înclinaţie spre păcat.[55]

Niciodată, în niciun fel nu lăsaţi nici cea mai slabă impresie asupra minţii omeneşti că o urmă sau o înclinaţie spre stricăciune s-ar fi găsit asupra lui Hristos sau că în vreun fel s-ar fi supus stricăciunii. El a fost ispitit în toate lucrurile aşa cum sunt ispitiţi oamenii şi cu toate acestea este numit „Sfântul”... Orice fiinţă omenească să fie avertizată să nu-L declare pe Hristos întru totul om ca unul dintre noi; căci nu este aşa... N-ar trebui să avem nici o înţelegere greşită cu privire la lipsa desăvârşită de păcat a naturii umane a lui Hristos.[56]

Aceste declaraţii au jucat şi încă joacă un rol decisiv în favoarea interpretării celei noi. Mărturia lui Robert J. Spangler, care în anul 1967 a devenit editorul revistei Ministry, este deosebit de semnificativă: În lumina acestei declaraţii, personal a trebuit să admit că orice fel de natură păcătoasă ar fi avut Isus (dacă a avut vreuna), El n-a avut nici o înclinaţie, nicio înclinaţie naturală, tendinţă sau atracţie spre păcat.[57]

Susţinătorii poziţiei tradiţionale citează declaraţia lui Baker, fără să tragă aceaiași concluzie, că Isus a fost liber de orice „tendinţe ereditare”. Oricum nu pot fi corecte ambele părţi. Ne vom întoarce mai târziu la scrisoarea lui Baker.

Odată cu publicaţia Întrebări despre doctrină, Biserica Adventistă a avut lupte teologice serioase, unii socotesc aceasta o criză fundamentală, în timp ce alţii o consideră nimic altceva decât o simplă deosebire de vederi. Oricum ar fi, este imperativă o evaluare a acestor noi argumente. Partea a cincea este dedicată acestui aspect cât și diferențelor dintre aceste două tabere teologice.

 

[1] Leroy Edwin Froom, Movement of Destiny.

[2] Roy Allan Anderson, în Ministry, aprilie 1957.

[3] Lecturi biblice pentru cercul familiei, prima ediţie, datează din 1880.

[4] Lecturi biblice pentru cercul familiei (1915), p. 115.

[5] Froom, 428.

[6] Lecturi biblice pentru cercul familiei (1915), p. 143-144.

[7] William H. Grotheer, Istoria interpretării Doctrinei Adventiste despre Întrupare, p. 65.

[8] Comparaţie făcută de Grotheer, p. 65-66.

[9] Froom, p. 468-475.

[10] Ibid., 469.

[11] Ibid.

[12] Ibid., p. 473.

[13] Walter R. Martin, Adevărul despre Adventiştii de Ziua a Şaptea (Zondervan Publishing House, 1960)

[14] Donald Gray Barnhouse „Sunt adventiștii de ziua a șaptea  creştini”?

[15] Ibid.

[16] Froom, p. 472-473. Acelaşi concept se găseşte şi în editorialul lui Anderson.

[17] Anderson, în Ministry, sept. 1956.

[18] Ibid.

[19] Morris L. Venden, în Insight, 15 mai 1979.

[20] Acest articol al lui Anderson în Ministry din sept.1956 a fost publicat şi în apendicele de la  Întrebări despre doctrină, (Review and Herald Publ. Assn. 1957), pp. 647-660 și în Comentariul Biblic AZȘ

[21] Anderson, în Ministry, sept. 1956.

[22] Ibid.

[23] Ibid.

[24] Lecturi biblice pentru cercul familiei a fost revizuit în 1949 şi nu în 1946.

[25] Ibid.

[26] Anderson, în Ministry, aprilie 1957.

[27] Ibid.

[28] Ibid.

[29] Ibid.

[30] Ibid.

[31] Ibid.

[32] W. E. Read, în Ministry, aprilie 1957.

[33] Anderson, în Ministry, iulie 1957.

[34] Walter R. Martin,  Adevărul despre AZŞ, Zondervan Publ. House, 1960

[35] Froom, p. 444-481.

[36] Întrebări despre doctrină, p. 29.

[37] Ibid., p. 50.

[38] Ibid., p. 57.

[39] Ibid., p. 52.

[40] Ibid., p. 60.

[41] Ibid., p. 59.60.

[42] Ibid., p. 61-62.

[43] Ibid., p.60.

[44] Ibid, p. 647-660.

[45] Ibid., p. 650, 658.

[46] Ralph Larson, în cartea lui Cuvântul S-a făcut trup, oferă 1000 de dolari oricui găseşte în citatele Ellenei White o declaraţie că Isus a venit pe pământ în natura lui Adam înainte de cădere (p. 274).

[47] Froom îşi dă osteneala să noteze că nu era problema unei „hotărâri oficiale.” Movement of destiny, p. 492

[48] Ibid., p. 492.

[49] Ibid., p. 488-492.

[50] Ibid., 489.

[51] Vezi Review and Herald, 30 mai 1933.

[52] Vezi Comentariul Biblic AZȘ, vol. 5, p. 1128-1129.

[53] Întrebări despre Doctrină, p. 621, 651-652.

[54] Ellen G.White, Scrisoarea 8, 1895.

[55] Comentariul Biblic AZȘ, vol 5, p. 1128.

[56] Ibid., p. 1128-1129; Întrebări despre doctrină, p. 652, 651.

[57] Robert J. Spangler, Ministry, aprilie 1978, p. 23.