Extrase din publicațiile oficiale (1895-1915)
Copiază link

Extrase din publicațiile oficiale (1895-1915)

În afară de atenția acordată scrierilor pionierilor, poziţia Bisericii Adventiste cu privire la hristologie este ilustrată lămurit și în conţinutul publicaţilor oficiale, cum ar fi jurnale, studiile trimestriale ale Şcolii de Sabat, buletinele Conferinţei Generale şi o largă varietate de cărţi publicate de casele de editură denominaţionale.

Acest capitol va trata declaraţiile tipărite între anii 1895 şi 1915, începând de la o vreme când doctrina Întrupării începuse să fie văzută ca fiind centrală pentru înţelegerea corectă a planului de mântuire şi sfârşind cu anul morţii lui Ellen White. În capitolul următor vom acoperi perioada dintre anul 1916 şi 1952, după care a apărut la suprafaţă o intrepretare nouă şi câţiva scriitori au început să pună la îndoială poziţia tradiţională a Bisericii Adventiste cu privire la subiectul naturii  umane a lui Hristos.

Extrase din jurnalele bisericii

În anii 1895 şi 1896 au fost publicate în jurnale peste 250 de declaraţii făcute de către conducătorii Bisericii, toate afirmând clar că Isus a luat asupra Sa natura fiinţei umane căzute. Din anul 1897 până în anul 1915 se pot găsi peste 200 de declaraţii din care aproximativ 100 sunt de la Ellen White, fără a fi incluse încă 75 răspândite printre scrisorile şi manuscrisele ei.[1] Dar pentru că am discutat deja despre declarațiile lui Ellen White, Waggoner, Jones şi Prescott, în acest capitol vom da atenție altor autori.

În anul 1895 au apărut în Semnele Timpului o serie de articole scrise de J. H. Durland care reflectau hristologia lui Jones, aşa cum a fost prezentată la sesiunea Conferinţei Generale cu câteva luni mai înainte. Satan trebuia confruntat în trupul omului căzut scria Durland. Aşa că atunci când Isus și-a găsit locuinţa în trup, acesta nu a fost trupul pe care omul l-a avut înainte de cădere, ci trupul păcătos pe care omul l-a avut după cădere... El a venit să mântuiască pe păcătoşi, de aceea a trebuit să ia trupul păcătoşilor... El a avut toate slăbiciunile trupului pe care îl avem noi. Trupul pe care l-a luat El avea aceleaşi dorinţe pe care le are şi trupul nostru.[2]

Peste câteva luni, într-un alt articol, Durland punea cititorilor lui următoarele întrebări: Care a fost natura acestui trup pe care l-a luat El? A fost liber de tendinţele spre păcat? A fost El liber de ispite? Scriptura răspunde la ultima întrebare... (Evrei 4:15). Astfel că trupul pe care l-a luat Logosul a fost supus ispitei ca şi trupul pe care-l avem noi... Trupul fără nici o dorinţă după rău nu este supus ispitei, dar Hristos a fost ispitit ca şi noi, deci El trebuie să fi avut acelaşi fel de trup pe care îl avem noi.[3]

Nefiind mulţumit cu afirmaţia că Hrisos a luat un trup păcătos, Durland explică şi motivul: Isus a venit în trup să întâlnească pe Satan în fortăreaţa lui şi să-l scoată de acolo... Ca să facă lucrul acesta, El a trebuit să ia acelaşi trup pe care îl avea omul după cădere.... El n-a luat nici natura îngerilor, nici a omului înainte de cădere, ci S-a născut „sub lege” ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege... Dacă ar fi luat natura lui Adam  înainte de cădere, n-ar fi fost sub condamnarea morţii, care a trecut asupra tuturor oamenilor.[4]

Cu toate acestea, Durland remarca: El nu avea patimile naturii noastre cauzate de faptul că fusesem biruiţi de păcat. Dar trupul pe care l-a luat avea să aibă în curând toate pasiunile pe care păcatul le-a adus asupra noastră dacă şi El s-ar fi supus vreodată. El a întâmpinat pe ispititor în trup păcătos, slab şi l-a condamnat astfel încât nu a putut să-L învingă... Isus Hristos a fost trimes în lume să condamne păcatul în trup. El a luat un trup păcătos ca să poată supune stricăciunile naturii noastre vechi.[5]

Amintiţi-vă că A. T. Jones spusese: Isus a avut aceleaşi pasiuni pe care le avem şi noi. Însă Jones explica, dar El nu li s-a supus niciodată. Durland scrie că El n-a avut pasiunile naturii căzute care să-L fi dus în păcat. Concepţia lui Durland este mult mai aproape de aceea a lui Jones decât ar părea. Jones considera problema din punctul de vedere al unei naturi moştenite, în timp ce Durland o privea din punctul de vedere al unei naturi cultivate. Potenţial Isus avea aceleaşi pasiuni ca şi noi, în realitate Isus nu avea aceleaşi  pasiuni ca noi deoarece El nu căzuse sub puterea naturii umane păcătoase pe care o moştenise de la înaintaşii Lui.

De asemenea, Ellen White făcea continuu o deosebire între natura păcătoasă moştenită şi natura păcătoasă cultivată. Pe de o parte, ea scria că Isus avea toată puterea patimilor omeneşti[6]; pe de altă parte ea declara că El este un frate în slăbiciunile noastre, dar nu în posedarea aceloraşi pasiuni[7]; nu posedând pasiunile naturii umane căzute[8]. S-ar putea că ea avea în minte deosebirea dintre înclinaţiile spre păcat moştenite, pentru care nu suntem vinovaţi şi înclinaţiile cultivate care fac din noi nişte păcătoşi. Pentru Ellen White, ca şi pentru contemporanii ei adventişti, ca orice copil al lui Adam El (Hristos) a acceptat urmările lucrării marii legi a eredităţii[9], dar fără să permită manifestarea acestor tendinţe.

Alte declaraţii cu privire la acest subiect apar în revistele Australian Bible Echo şi Australasian Signs of the Times. G. C. Tenneycare, care avea răspunderea revistei Bible Echo, declara într-un editorial: Foarte puţini dintre noi îşi dau seama cât de mult s-a apropiat natura divină de cea umană în persoana lui Isus din Nazaret. Este cu neputinţă să concepem renunțarea infinită care a fost necesară pentru ca Fiul lui Dumnezeu, Asociatul Tatălui, să se arate în trup muritor şi să participe la experienţele omeneşti, cu toate încercările şi slăbiciunile lor. Cât de complet s-a realizat acest lucru a fost exprimat de către apostol în Evrei 2:17: „Prin urmare, a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile”.

Numai în felul acesta putea fi adus să simtă puterea ispitelor. Rolul acestor ispite la care era supusă natura umană nu era de a impresiona Dumnezeirea. Dar „El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi: ca urmare, El trebuie să se fi împărtăşit de natura noastră... Puţini sunt de acord cu gândul că Isus ar fi întâmpinat ispitele noastre în natura şi în capacitatea Sa divină. Ei ar fi ca un fulg dus de vânt faţă de un munte. În acest sens, „Dumnezeu nu poate fi ispitit”.

Dar când vedem pe Mântuitorul nostru... luptându-se cu slăbiciuni înnăscute şi când privim la viaţa noastră greşită şi adesea fără reuşită, ne uimim cum a putut suporta El „o împotrivire  aşa de mare  din partea păcătoşilor”.[10]

Pot fi citate multe declaraţii similare, aşa cum arăta Ralph Larson în cartea sa, Cuvântul S-a făcut trup în care a indexat în ordine cronologică multe declaraţii legate de hristologia adventistă.[11]

Extrase din lecţiunile Școlii de Sabat

În anul 1899 a apărut broşura studiilor Şcolii de Sabat. Lecţiile erau pregătite să ofere studiul zilnic al Bibliei şi subiecte de discuţie în Sabat dimineaţa. În introducere se declară: Studiile Şcolii de Sabat – Adulţi sunt pregătite de Departamentul Şcolii de Sabat al Conferinţei Generale a Adventiştilor de Ziua a Şaptea. Pregătirea acestora este asigurată de un comitet  mondial  al Şcolii de Sabat, ai cărui membri slujesc în calitate de editori consultanţi. Rolul acestui Comitet era să se asigure că notele explicative de la fiecare studiu erau în armonie cu învăţătura oficială a Bisericii.

În perioada dintre 1895 şi 1915, se găsesc multe declaraţii în studiile Şcolii de Sabat care nu lasă nicio îndoială cu privire la subiectul credinţei adventiste despre natura umană a lui Hristos. Un exemplu este explicaţa următoare (1896, trimestrul 2): Ca să poată ajunge la om acolo unde se găsea după cădere, Hristos S-a golit pe Sine de toată slava şi puterea Sa, devenind la fel de dependent de Tatăl pentru viaţă şi putere zilnică, aşa cum este omul păcătos dependent de El.[12]

În anul 1909, în lecţia trimestrului doi care tratează Ioan 1:1-18, comentariul la versetul 14 spunea: Divinitatea a sălăşluit în trupul omenesc. Nu în trupul fără păcat al omului, ci într-un trup pe care-l au copiii pământului. Aşa a fost slava Lui. Sămânţa divină putea să dea pe faţă slava lui Dumnezeu în trup păcătos chiar până  la biruinţa desăvârşită şi absolută  asupra oricărei înclinaţii a trupului.[13]

În această lecţie se întâlneşte iarăşi aceeaşi explicaţie: Isus era Dumnezeu acţionând în trupul păcătos, în favoarea păcătosului. El S-a făcut pe Sine una cu omenirea. A luat asupra Sa vaiurile, nevoile şi păcatele neamului omenesc, astfel că a simţit conştienţa şi asprimea lor, ca niciun alt suflet până atunci.[14]

Printre subiectele primului trimestru al anului 1913, era un studiu despre legătura dintre întrupare şi preoţia lui Isus Hristos. Această declaraţie se găseşte în prima notă: este foarte important să avem o înţelegere clară despre relaţia dintre întruparea lui Hristos şi lucrarea Sa de mijlocire. El a fost făcut preot „după puterea unei vieţi fără de sfârşit” ca să poată sluji harul, mila şi puterea pentru cel greşit şi rătăcitor. Această lucrare se realizează printr-o unire atât de strânsă cu aceia care au nevoie de ajutor, încât divinitatea şi natura umană sunt aduse într-o relaţie personală încât Duhul şi viaţa lui Dumnezeu locuiesc în trupul credinciosului. Pentru ca să se ajungă la această relaţie între Dumnezeu şi trupul păcătos, a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup păcătos şi în felul acesta s-a făcut un pod peste prăpastia care despărţea pe omul păcătos de Dumnezeu.[15]

Nota 3 din aceeaşi lecţie se încheie cu aceste cuvinte: Asumându-Şi trup păcătos şi făcându-Se de bună voie dependent de Tatăl Său ca să Se păzească de păcat în timp ce era în lume, Isus nu numai că dă un exemplu pentru toţi creştinii, dar este făcut în stare să slujească trupului păcătos prin darul propriului Său Duh şi puterea de ascultare de voia lui Dumnezeu.[16]

Această viziune despre întrupare era în contrast şi cu doctrina catolică a Imaculatei Concepţii, care era, în gândirea adventistă, o negare a întrupării lui Hristos. Această negare a unirii desăvârşite a lui Hristos cu trupul păcătos deschide calea pentru o serie de mijlocitori intermediari a căror datorie este să aducă pe păcătos într-o relație mântuitoare cu Hristos.[17] Studiile trimestrului al doilea al anului 1913 erau devotate Sanctuarului şi mijlocirii lui Hristos. Într-una din lecţiile despre doctrina Catolică se spunea: Care este învăţătura Babilonului modern cu privire la aceeaşi doctrină fundamentală?  Prin dogma despre imaculata concepţie a fecioarei Maria, Roma învaţă că mama lui Isus a fost păstrată fără pata păcatului original şi că avea un trup fără păcat. Ca urmare a fost despărţită de restul omenirii. Ca urmare a acestei despărţiri a lui Isus de trupul păcătos, a fost instituită preoţia romană astfel ca să existe cineva care să mijlocească între Hristos şi păcătos.[18]

Apoi, ca răspuns la un citat dintr-o sursă catolică care declara „revoltătoare” credinţa că Hristos a luat trup păcătos, nota încheie: Astfel, scoţând pe Hristos din acelaşi trup şi sânge pe care le avem noi... Babilonul modern neagă, în realitate, adevărul vital al creştinismului, pretinzând, în acelaş timp, că îl susţine. Aceasta este „taina nelegiuirii.”[19]

Trimestrul patru din anul 1913 a fost devotat studiului Epistolei către Romani. În prima parte este o întrebare despre „Hristos născut din sămânţa lui David după trup” (Rom.1:3). Nota 5 spunea: Hristos a fost,  prin mama Lui, de neam împărătesc. Dar El a fost mai mult decât atât. El a fost de acelaşi trup ca sămânţa lui David în şi prin care, timp de generaţii, a curs sângele unei omeniri păcătoase - Solomon,  Roboam, Ahaz, Manase, Amon, Ieconia și alții. Fiul lui Dumnezeu a luat același trup ca ei, ca să poată întâmpina ispita pentru noi și să biruiască cu putere divină orice încercare pe care trebuie să o suportăm și noi. Hristos este Fratele nostru în trup, Mântuitorul nostru din păcat.[20]

Epistola către Romani a fost din nou subiect de studiu în primul trimestru al anului 1914. Aici găsim comentariul cu privire la Romani 8:3-4:  Ceea ce Legea nu putea face în omul păcătos, Dumnezeu a făcut trimițând pe propriul Său Fiu. Acest Fiu a luat trupul omului păcătos și a biruit acolo unde omul a căzut, a învins păcatul în trup și în felul acesta a venit în trupul acelora care-și vor deschide inimile să-L primească, cu aceeași putere, și să biruiască păcatul acolo.[21]

Aceste extrase din studiile Școli de Sabat sunt în armonie cu toate câte au fost învâțate de către scriitorii adventiști care s-au exprimat cu privire la natura umană a lui Hristos  de-a lungul anilor.

Extrase din câteva cărți

Asemenea studiilor Școlii de Sabat, nici o altă carte n-a fost tipărită de casele de editură ale Bisericii fără o revizuire prealabilă a conținutului de către un comitet de lectură. Acesta dă asigurarea că integritatea cărții este în armonie cu învățătura oficială. Nu avem în intenție ca lucrările lui Waggoner, Jones, Prescott, sau Ellen White, care au fost redate în capitolele precendente, să fie iar sursa citatelor. Va fi suficient să menționăm lucrările cele mai reprezentative.

1. Privind spre Isus, de Uriah Smith

Uriah Smith a fost nu numai editor la Review and Herald timp de 35 de ani și autorul multor cărți privitoare la profeție, ci și al doilea în conducerea Conferinței Generale timp de 21 de ani, în funcția de secretar. Iată două extrase din cartea lui Privind spre Isus, publicată în anul 1897. În asemănarea trupului păcătos... El a coborât până la cele mai mari adâncimi ale stării căzute a omului și a devenit ascultător până la moarte, chiar moartea rușinoasă de pe cruce.[22]

El (Isus) a venit în asemănarea trupului păcătos, ca să demonstreze înaintea tuturor părților în luptă că era posibil pentru oameni, în trupul acesta, să țină legea. El a demonstrat acest lucru  păzind-o. În planul existenței și în natura noastră, El a dat pe față o astfel de ascultare de orice principiu încât nici măcar ochiul Divin n-a putut detecta vreun defect. Întreaga Sa viață a fost o transcriere a acelei legi, în natura ei spirituală și în cererile ei sfinte drepte și bune. El a condamnat astfel păcatul în trup, arătând în felul acesta că și omul putea să trăiască astfel.[23]

2. Întrebări și răspunsuri, de  Milton C. Wilcox

La început, Milton C. Wilcox a fost editor asistent la Review and Herald în asociere cu Uriah Smith. Mai târziu a devenit primul editor la Present Truth în Anglia, apoi la Signs of the Times, Pacific Press în California, timp de un sfert de secol. În anul 1911 a publicat cartea Întrebări și Răspunsuri, o compilare de răspunsuri date de editor la întrebările puse de cititori, atunci când avea răspunderea la Signs of the Times. Iată un extras tipic, un răspuns dat la o întrebare pusă de un cititor cu privire la subiectul din versetele din Evrei 2:14-17 care declară că Isus a fost făcut asemenea fraților Săi.  Logosul cel veșnic S-a  făcut trup, același cu al nostru; căci a fost născut din femeie, născut sub lege, sub condamnarea ei, întocmai ca orice om, având trup cu toate înclinațiile omenești; părtaș la trupul și sângele omenirii; în toate lucrurile făcut asemenea fraților Lui, a suferit fiind ispitit și a avut parte de toate ispitele exact ca tine și ca mine. A trebuit să le facă față prin credință în voia și Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este nici o înclinație în trupul omenesc, care să nu fi fost și în El. Iar El le-a biruit pe toate.[24]

3. Lecturi Biblice pentru Cercul Familiei

În anul 1915, Review and Herald a publicat o carte de studii biblice intitulată Lecturi Biblice pentru Cercul Familiei.[25] Până să apară a doua ediție în anul 1936, cartea fusese deja vândută în 1.250.000 de exemplare. A treia ediție a apărut în anul 1946.[26] Timp de aproape o jumătate de secol această carte a constituit baza pentru învățătura biblică a Bisericii.  Mulți adventiști au folosit-o pentru a dezvolta cunoașterea doctrinei bisericii și pentru a răspândi mesajul advent. Nici o altă publicație denominațională n-a fost recomandată cu mai mare încredere. Introducerea la ediția din 1946 declară că lucrarea a fost revizuită recent cu minuțiozitate, extinsă... de un comitet larg de critici specializați și de cercetători ai Bibliei.[27]

Cu greu se poate găsi un document mai reprezentativ al învățăturii Bisericii. Lecțiile sunt prezentate sub forma de întrebări și răspunsuri cu note explicative. Doctrina Întrupării, intitulată O viață fără păcat este reprodusă în întregime în cele ce urmează:[28]

  1. Ce mărturie este dată despre viața lui Hristos pe pământ? ...care n-a săvârșit păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug (1 Petru 2:22).
  2. Ce este adevărat cu privire la toți ceilalți membri ai familiei omenești?

Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23).

  1. Cu ce întrebare i-a provocat Isus pe vrăjmașii Săi? Cine dintre voi Mă poate acuza de păcat? (Ioan 8:46).
  2. Cât de intens a fost ispitit Isus? ...a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat (Evrei 4:15).
  3. La întruparea Sa ce fel de natură a luat Hristos? Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul (Evrei 2:14).
  4. Cât de profund S-a împărtășit Isus de natura noastră omenească? Prin urmare a trebuit să se asemene fraților Săi în toate lucrurile ca să poată fi în ce privește legăturile cu Dumnezeu un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului (Evrei 2:17).

NOTĂ: În natura Sa umană, Hristos S-a împărtășit de natura noastră păcătoasă căzută. Dacă n-ar fi fost așa, El n-ar fi fost făcut asemenea fraților Lui, n-ar fi fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, n-ar fi biruit așa cum trebuie să biruim și noi și deci nu este un Mântuitor complet și perfect de care are omul nevoie și pe care trebuie să-L aibă ca să fie mântuit. Ideea că Hristos S-a născut dintr-o mamă imaculată și fără păcat care n-a moștenit înclinații spre păcat și din această cauză n-a păcătuit Îl scoate din domeniul unei lumi căzute și chiar din locul în care este nevoie de ajutor. Prin natura Sa omenească, Hristos a moștenit ceea ce moștenește orice copil al lui Adam - o natură păcătoasă. În ceea ce privește natura Sa divină, prin însăși conceperea Sa, El a fost născut din Duhul. Și toate acestea ca omenirea să fie așezată pe un teren avantajos și să se demonstreze că, oricine este ,,născut din Duhul” poate câștiga aceeași biruință asupra păcatului în trupul lui păcătos. Deci fiecare trebuie să biruiască așa cum și Hristos a biruit (Apoc. 3:21). Fără această naștere, nu poate fi biruință asupra ispitei și nici mântuire din păcat (Ioan 3:3-7).

  1. Unde anume, în Hristos, a condamnat Dumnezeu păcatul și a câștigat biruința pentru noi? Căci, lucru cu neputință legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând din pricina păcatului pe Însuși Fiul Său, într-o fire asemănătoare cu a păcatului (Romani 8:3).

NOTĂ:  Dumnezeu, în Hristos a condamnat păcatul nu printr-o pronunțare împotriva lui ca un judecător stând pe scaunul de judecată, ci venind și trăind în trup, asemenea trupului păcătos, totuși, fără să păcătuiască. În Hristos, El a demonstrat că se poate, prin harul și prin puterea Sa, rezista ispitei, birui păcatul și trăi o viață curată.

  1. Prin a Cărui putere a trăit Hristos o viață desăvârșită? Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi (Ioan 5:30). Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine; ci Tatăl care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui (Ioan 14:10).

NOTĂ: În natura Sa omenească, Hristos a fost dependent de puterea divină ca să facă lucrările lui Dumnezeu, cum este orice om care vrea să facă același lucru. El n-a folosit nici un mijloc ca să trăiască o viață sfântă care nu este la îndemâna oricărei ființe omenești. Prin El oricine poate avea pe Dumnezeu locuind în el și lucrând în el după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea (1Ioan 4:15; Filipeni 2:13).

  1. Ce scop altruist a avut Isus mereu înaintea Sa? Căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimes (Ioan 6:38).

Lecția aceasta este o bună ilustrare a diferitelor aspecte ale hristologiei adventiste. Cu toate acestea, întrebarea a șasea a fost, fără îndoială, considerată a fi de primă importanță, având și o notă explicativă. Aceste note erau în armonie cu hristologia adventistă, prezentată consistent de către pionierii soliei, încă dela originea mișcării până la cea de a treia ediție a acestei lucrări în anul 1946.

Așa cum vom vedea, pe baza acestor note explicative, un număr de teologi evanghelici i-au condamnat pe adventiști pentru că nu sunt creștini autentici deoarece ei atribuiau lui Isus o natură umană, păcătoasă. Aprecierea lor era corectă când spuneau că declarațiile redate în această lecție erau reprezentative pentru Biserică.

 

[1] Vezi Ralph Larson, Cuvântul S-a făcut trup, p.67. 111

[2] J.H. Durland în Signs of the Times, 12 sept. 1895

[3] Ibid., 26 sept. 1895

[4] Ibid., 10 octombrie 1895

[5] Ibid.

[6] Ellen G.White, In Heavenly Places, p.155

[7] Idem., Mărturii pentru Comunitate, Vol.2, p. 202

[8] Ibid., p. 509

[9] Idem., Hristos Lumina lumii,  p. 49

[10] G.C.Tenney în Bible Echo, 15 mai 1889

[11] Vezi Ralph Larson Cuvântul S-a făcut trup, pp. 34-154

[12] Lecțiunile Școlii de Sabat trim.2, 1896. Toate citatele din studiile Școlii de Sabat din acest capitol sunt citate de William H. Grotheer în Interpretive History of SDA Doctrine of Incarnation, pp.38-41

[13] Ibid., Trim.2, 1909, p. 8

[14] Ibid., p. 20

[15] Ibid., Trim.1,  1913 p. 14

[16] Ibid., p. 15

[17] Ibid., p. 14

[18] Ibid., Trim. 2, 1913, p. 25

[19] Ibid., p. 26

[20] Ibid., Trim. 4, 1913, p.6

[21] Ibid., Trim. 1, 1914, p.16

[22] Uriah Smith, Privind spre Isus, p. 23

[23] Ibid., p. 30

[24] Milton C.Wilcox, Întrebări și răspunsuri  Vol. 1, p. 19.20

[25] Prima ediție a Lecturilor biblice pentru familie datează din anul 1880. Până în 1915 diferitele ediții erau fără note

[26] Lecturi biblice pentru familie, ediția a treia (1936), p. 11

[27] Ibid.

[28] Ibid., p.115, 116