Ellet J. Waggoner (1855-1916)
Copiază link

Ellet J. Waggoner (1855-1916)

Când E. J. Waggoner a abordat pentru prima oară problema naturii umane a lui Isus în anul 1884, Ellen White se exprimase deja foarte clar cu privire la acest subiect. În vremea aceea nimeni nu se îndoia că Hristos, la întrupare, luase asupra Sa natura umană căzută.

Waggoner s-a simţit obligat să-şi afirme convingerile, considerând acest adevăr indispensabil pentru înţelegerea planului de mântuire în general şi a îndreptăţirii prin credinţă în special. Scopul lui Waggoner nu era să confirme punctul de vedere al lui Ellen White, ci să folosească hristologia ei ca temelie pentru mesajul îndreptățirii care se obţine prin Acela care a venit într-o fire asemănătoare cu a păcatului.

Primele declaraţii făcute între anii 1884 şi 1888

În 1884, la scurtă vreme după ce a fost numit editor asistent la revista Signes of the Times, Waggoner a scris o serie de articole cu privire la natura umană a lui Isus. În ele, afirma că Hristos a venit  în această lume în aceeaşi stare ca şi omul păcătos, în timp ce a rămas drept şi sfânt.

În primul lui articol din 3 iulie 1884, intitulat Condamnat şi îndreptăţit, citim: Hristos a fost fără păcat; legea era în inima Lui. Ca Fiu al lui Dumnezeu, viaţa Lui era mult mai valoroasă decât a tuturor fiinţelor create atât în cer cât şi pe pământ... El a luat asupra Sa  natura noastră (Evrei 2:16-17) şi asupra Lui a fost pusă „nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6). Pentru a ne mântui El trebuia să vină acolo unde eram noi; cu alte cuvinte, El trebuia să ia locul unui păcătos pierdut... Şi deoarece Hristos a fost „numărat printre cei cu fărădelege”, a suferit pedeapsa pentru nelegiuire. Însă suferinţa lui Hristos n-a fost pentru El. El n-a făcut păcat şi „în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).[1]

În al doilea articol, intitulat O nouă creatură în Hristos, Waggoner scria: Dumnezeu a făcut pe Hristos (cel fără păcat) păcat pentru noi. El a fost făcut în toate lucrurile „asemenea fraţilor Săi”; şi aceasta înseamnă nu numai în ceeace priveşte exteriorul, aspectul fizic, ci că El a purtat păcatul exact aşa cum îl purtăm şi noi. Păcatele pe care le-a purtat nu erau ale Lui, ci ale noastre. El n-a cunoscut păcat, totuşi, Domnul „a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”(Isaia 53:6). Cu toate că păcatele pe care le-a purtat erau ale noastre, ele au fost socotite ale Sale şi de aceea i-au pricinuit moartea (Isaia 53:5).[2]

În al treilea articol, care purta titlul Sub lege, Waggoner reafirmă că Isus trebuia să se aşeze în exact aceeaşi condiţie a acelor pe care dorea să-i mântuiască. Aceasta nu însemna nicidecum că Isus era păcătos. Hristos a fost socotit printre păcătoşi deşi nu era unul din ei. El a purtat păcatele lumii ca şi cum ar fi fost ale Lui.[3]

Pentru Waggoner, expresia născut sub lege (Gal. 4:4) însemna nu numai că Hristos a fost supus legii, ci că El a fost  supus condamnării Legii ca un păcătos. Hristos S‑a aşezat în locul acelora care călcaseră Legea şi care erau condamnaţi la moarte. Iată de ce Hristos a suferit condamnarea legii.

În broşura sa, Evanghelia în Epistola către Galateni, publicată la începutul anului 1888, Waggoner a dat o atenţie deosebită textelor Gal.4:4; Ioan 1:14 şi Romani 8:3, toate tratând problema lui Hristos în trup. Din aceste texte el trage concluzia că Hristos S-a născut în asemănarea cărnii păcătoase.[4] Comentarile lui asupra textelor  Fil. 2:5-7; Romani 1:3; Evrei 2:9,16-17 şi 2 Corinteni 5:21 identifică natura umană a lui Hristos cu aceea a lumii păcătoase.

Departe de a considera subiectul tulburător, înjosirea lui Isus era pentru Waggoner un subiect de încurajare pe care dorea să-l împărtăşească cu cititorii. Una dintre învăţăturile cele mai încurajatoare din Scriptură este că Hristos a luat asupra Lui natura omului şi că strămoşii Lui după trup erau păcătoşi. Când studiem vieţile strămoşilor lui Hristos şi vedem că au avut toate slăbiciunile pe care le avem şi noi, descoperim că nici un om nu are dreptul să-şi scuze faptele păcătoase pe temeiul eredităţii. Dacă Hristos n-ar fi fost făcut „în toate lucrurile asemenea fraţilor Lui”, atunci viaţa Sa fără păcat n-ar fi fost nici o încurajare pentru noi. Puteam privi la ea cu admiraţie, dar ar fi fost o admiraţie care ne-ar fi adus disperare.[5]

Pavel declară că Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, zice Waggoner. Eu vă dau faptele Scripturii; nu încerc să le explic. „Fără îndoială, mare este taina evlaviei”. Eu nu înţeleg cum s-a manifestat Dumnezeu în trup şi în asemănarea cărnii păcătoase. Nu ştiu cum un Mântuitor curat şi sfânt a putut să sufere toate slăbiciunile omenirii, care sunt urmarea păcatului, să fie socotit ca păcătos şi să sufere moartea unui păcătos. Eu accept pur şi simplu declaraţia Scripturii că numai aşa putea fi Mântuitorul oamenilor şi mă bucur în această cunoaştere, căci din moment ce El a fost făcut păcat, eu pot fi făcut neprihănirea lui Dumnezeu în El.[6]

Căci Hristos s-a coborât în cele mai mari adâcimi în care căzuse omul ca să-l poată înălţa la tronul Său şi totuşi, niciodată n-a încetat să fie Dumnezeu şi nu Şi-a pierdut nici o parte din sfinţenia Sa.[7]

Acestea sunt principalele gânduri dezvoltate de Waggoner în primele sale scrieri care au tratat natura umană a lui Isus. În ceea ce priveşte legătura lor cu divinitatea lui Hristos, Waggoner clădeşte pe ele temelia pe care şi-a structurat solia despre îndreptăţirea prin credinţă prezentată la sesiunea Conferinţei Generale de la Minneapolis din 1888.

”Dumnezeu descoperit în trup”

Aşa cum s-a spus mai sus, niciunul dintre textele cuvântărilor lui Waggoner, prezentate la sesiunea de la Minneapolis, nu s-au păstrat. Dar în mod clar, articolele sale publicate în Signes of the Times imediat după sesiune ar trebui să reprezinte ideile principale ale seminariilor sale. Sesiunea s-a încheiat pe 4 noiembrie 1888 iar pe 21 ianuarie 1889 a apărut primul articol cu privire la Dumnezeul descoperit în trup.[8] Conţinutul lui a fost retipărit în întregime, sub acelaş titlu în cartea Hristos şi neprihănirea Sa[9], publicată în 1890.

Waggoner îşi începe cartea cu un discurs privitor la divinitatea lui Hristos, apoi tratează natura Sa omenească, folosind numai Biblia pentru a prezenta minunata istorie a naturii umane a lui Hristos. El începe prin citarea textului din Ioan 1:14 pentru a accentua că Isus a fost atât Dumnezeu cât şi om. La început numai Dumnezeu, El a luat asupra Sa natura umană şi a trăit printre oameni ca un muritor de rând.[10]

Această umilire de bună voie a lui Hristos  este foarte bine exprimată de Pavel, după părerea lui Waggoner, în Filipeni 2:5-8: Este imposibil, scrie el, pentru noi  să înţelegem cum a putut Hristos, ca Dumnezeu, să se umilească până la moartea de cruce şi este mai rău decât nefolositor pentru noi să facem speculaţii cu privire la acest subiect. Tot ce putem face este să acceptăm faptele aşa cum sunt prezentate în Biblie.[11]

Pentru a face mai lămurit înţelesul cu privire la ceea ce s-a întâmplat atunci când Cuvântul S-a făcut trup, Waggoner citează Romani 8:3-4. Un gând  mic ar fi suficient să arate oricui că dacă Hristos a luat asupra Sa asemănarea omului ca să-l poată răscumpăra, trebuie să fi fost omul păcătos cu care S-a asemănat, căci El a venit să-l răscumpere... Mai mult, faptul că Hristos a luat asupra Sa nu trupul unei fiinţe fără păcat, ci a unui om păcătos, adică trupul pe care Şi l-a asumat, avea toate slăbiciunile şi tendinţele păcătoase faţă de care este supusă natura umană căzută, se vede în declaraţia că El a fost sămânţa lui David „după trup”. David a avut toate slăbiciunile naturii umane. El spunea despre sine: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a născut mama mea.” (Ps. 51:5).[12]

Pentru Waggoner textul din Evrei 2:16-18, confirmă această stare: Dacă El (Hristos) a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Lui, El trebuie că a suferit toate  slăbiciunile şi a fost supus tuturor ispitelor.[13] Pavel merge mai departe atunci când scrie în 2 Corinteni 5:21 că pe Cel Ce n-a făcut păcat El L-a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Waggoner adaugă: Mielul fără pată al lui Dumnezeu, care n-a cunoscut niciun păcat, a fost făcut păcat şi nu doar socotit ca păcătos, ci în realitate a luat asupra Sa natura păcătoasă. El a fost făcut păcat pentru ca noi să putem fi făcuţi neprihăniţi.[14]

După ce citează încă odată Gal. 4:4-5, Evrei 2:18 şi Evrei 4:15-16, Waggoner face remarca: Poate unii au gândit, când au citit aceste pasaje, că noi am subapreciat caracterul lui Isus coborându-L până la nivelul omului păcătos.[15] Din contră, spunea el, NOI PUR ŞI SIMPLU ÎNĂLŢĂM puterea divină a Mântuitorului nostru binecuvântat, care a coborât de bună voie la nivelul omului păcătos, pentru ca să-l poată înălţa pe om la curăţia Sa fără pată, pe care Şi-a păstrat-o în împrejurările cele mai potrivnice.[16]

În ciuda slăbiciunilor trupului, nici pentru o clipă natura Sa divină n-a nutrit o dorinţă rea, iar puterea divină nu s-a clătinat. Suferind în trup tot ceea ce oamenii pot suferi, El S-a întors la tronul Tatălui Său tot la fel de nepătat ca şi atunci când a părăsit curţile slavei.[17]

Secretul biruinţei lui Hristos asupra păcatului stă în aceasta: El a fost cuprins de slăbiciuni şi cu toate acestea n-a făcut păcat deoarece puterea divină a locuit în El fără întrerupere. Acum, această putere poate fi a noastră dacă Hristos locuieşte în inimile noastre prin credinţă; dacă, asemenea lui Hristos, veţi fi umpluţi cu toată plinătatea dumnezeirii (Efes. 3:17, 19).[18]

Suferind tot ceea ce trupul omenesc a moştenit, El ştie totul şi atât de mult se identifică cu copiii Săi încât este conștient de tot ce îi constrânge pe ei şi ştie cât ajutor divin este necesar pentru împotrivire; dacă noi avem o dorinţă sinceră să rezistăm stricăciunii şi spiritului lumesc, El poate şi este gata să ne dea putere cu mult mai multă decât putem noi cere şi gândi. Noi putem avea prin har toată puterea pe care a avut-o Hristos, căci El ne-o dă fără plată.[19] Ce minunate posibilităţi există pentru noi!, exclama Waggoner. De aceea putem spune: Pot totul în Hristos care mă întăreşte.[20]

Acesta este raţionamentul lui Waggoner cu privire la subiectul Hristos descoperit în trup. Ca să biruim puterea păcatului, era necesar ca Hristos să vină şi să locuiască în asemănarea trupului păcătos. După ce a biruit păcatul în trup, El poate acum să asigure puterea Sa tuturor acelora care o vor accepta. În felul acesta, aceeaşi putere divină care a împuternicit pe Hristos să trăiască o viaţă fără păcat într-o natură umană păcătoasă, a făcut în stare pe păcătosul în care locuieşte Hristos să biruiască ispita şi să învingă puterea păcatului.

Aşa cum se poate vedea, hristologia lui Waggoner l-a condus în mod natural la îndreptăţirea prin credinţă. Lucrarea lui Hristos nu poate fi despărţită de Persoana Sa. Solia îndreptăţirii prin credinţă, aşa cum a fost prezentată de Waggoner în 1888, nu este decât o aplicare practică a hristolpgiei lui. Deoarece Hristos S-a identificat în mod desăvârşit cu natura umană căzută, lucrarea Sa în noi nu este limitată doar la o tranzacţie legală - iertarea de păcat - ci ea conţine şi curăţirea de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9).[21]

Când Hristos ne acoperă cu mantia neprihănirii Sale, nu ne oferă un acoperământ pentru păcat, ci ne îndepărtează păcatul... El ne curăță în realitate de vină; și dacă este curăţit de vină, este îndreptăţit, făcut drept, omul a trecut printr-o schimbare radicală. El este cu siguranţă un alt om... El este o făptură nouă (2 Cor 5:17).[22]

Realizarea cea mai mare a lui Waggoner n-a fost numai să reintroducă principiul îndreptăţirii prin credinţă în Biserica Adventistă, ci şi să aplice hristologia la lucrarea de mântuire. Pentru Luther, îndreptăţirea prin credinţă a fost pur şi simplu o tranzacţie legală.

Declarația de credință de la Concord confirmă aceasta: Toată neprihănirea noastră este în afara noastră; ea locuieşte în întregime în Isus Hristos. Pentru Waggoner, pe de altă parte, îndreptăţirea include acţiunea lui Hristos în om ca să-l facă drept (Rom. 5:19) prin puterea pe care Dumnezeu o dă celui care crede în Hristos şi Îl primeşte în inimă (Ioan 1:12).

În ultima sa carte, Legământul cel veșnic, publicată în Londra în anul 1900, Waggoner face următoarea declaraţie: Înainte de a veni sfârşitul şi la vremea revenirii lui Hristos, trebuie să fie pe pământ un popor nu deosebit de numeros în raport cu numărul locuitorilor pământului, ci destul de mare încât să fie cunoscut pe tot pământul, în care ʺtoată plinătatea lui Dumnezeuʺ să se descopere chiar aşa cum a fost în Isus din Nazaret. Dumnezeu va demonstra în faţa lumii că ceea ce a făcut cu Isus din Nazaret poate face cu oricine care se predă Lui.[23]

Waggoner îşi confirmă hristologia (1891-1902)

De-a lungul anilor 1890, Waggoner se bucura de un mare grad de autoritate în Biserica Adventistă. Susţinut de Ellen White şi în colaborare cu colegul lui A.T. Jones, i s‑a dat ocazia să prezinte solia îndreptăţirii prin credinţă la adunări de tabără, la mari convenţii pastorale şi la diferite sesiuni ale Conferinţei Generale.

La sesiunea Conferinţei Generale din anul 1891, Waggoner a fost invitat să prezinte o serie de 16 studii pe care le-a devotat Epistolei către Romani.[24]  Cu greu ar fi putut alege o epistolă mai favorabilă pentru a dezvolta ideea majoră a soliei îndreptăţirii prin credinţă. În special, două pasaje au fost relevante pentru subiectul naturii umane a lui Isus.

Declaraţia lui Pavel în Romani 1:3 cu privire la urmaşii lui David, a oferit prima ocazie. Pavel spune că Isus Hristos a fost născut din sămânţa lui David după trup. De aceea, Waggoner ne invită: să citim istoria lui David şi a împăraţilor care au venit după el şi care au devenit strămoşii lui Isus şi veţi vedea că din punct de vedere omeneasc, Domnul a fost cu minusuri, ca înaintaşii Lui, tot atât de rău ca oricare altul. Mulţi dintre ei fuseseră desfrânaţi, şi idolatri cruzi. Deşi Isus a fost afectat de slăbiciuni, El n-a păcătuit şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug (1 Petru 2:22). Aceasta pentru a da curaj oamenilor din situaţiile cele mai de jos ale vieţii. Aceasta trebuie să arate că puterea Evangheliei harului lui Dumnezeu poate învinge ereditatea.[25]

Cu privire la declaraţia că Dumnezeu a trimis pe fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase, Waggoner declară: Există o idee larg răspândită că aceasta înseamnă că Hristos a simulat un trup păcătos, că n-a luat asupra Sa,  în realitate, trup păcătos ci doar a părut că este aşa.[26]

Pentru a dovedi netemeinicia acestei opțiuni, Waggoner a citat Evrei 2:17, care afirmă că Isus a trebuit să fie făcut asemenea fraţilor Săi, ca să poată fi un mare preot  milos şi credincios în lucrurile care aparţin lui Dumnezeu, ca să facă împăcare pentru păcatele norodului. Apoi citează Galateni 4:4-5 unde Pavel declară  că Isus a fost născut din femeie, născut sub lege ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege. Urmează concluzia: El a luat acelaşi trup pe care-l au toţi cei născuţi din femeie.[27]

În cele din urmă, ca să stabilească raţiunea pentru venirea lui Hristos în asemănarea cărnii păcătoase, Waggoner aşează faţă în faţă Romani 8:3-4 şi 2 Corinteni 5:21. Primul spune că Hristos a fost trimis în asemănarea cărnii păcătoase, astfel ca îndreptăţirea legii să poată fi împlinită în noi. Cel de al doilea spune că Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, deşi El n-a cunoscut păcat, ca să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu în El.[28]

În toate aceste explicaţii, Waggoner leagă continuu întruparea lui Hristos cu scopul răscumpărării: să elibereze fiinţele omeneşti de sub puterea păcatului şi a morţii prin puterea Duhului de viaţă care este în Isus Hristos (Rom. 8:2).

În 1892, Waggoner a acceptat o chemare de a merge în Anglia și să devină editor al revistei Adevărul Prezent. El a stat acolo până în 1902. În acest timp a fost invitat să ia parte la sesiunea Conferinţei Generale din 1897 unde a prezentat 19 studii bazate pe primele capitole ale Epistolei căre Evrei. Aceasta nu este o surpriză, ţinând cont că aceste capitole conţin dovada cea mai clară a naturii divine şi umane a lui Hristos.[29]

Încă o dată, Waggoner a avut ocazia să-şi prezinte hristologia, care era în acord cu aceea a Comitetului Conferinţei Generale şi a bisericii. Dacă n-ar fi fost așa, ei n-ar fi ales să-l invite pe Waggoner să facă tot drumul din Anglia pentru acest eveniment deosebit.

Waggoner a repetat poziţia lui, pe care am analizat-o, cu privire la natura umană a lui Isus. La un moment dat a parafrazat pe apostolul Pavel: Dacă mărturisim cu gura noastră că Domnul Isus, care a venit în trupul nostru şi vom crede în inima noastră că Dumnezeu L-a înviat din morţi - că El este o putere vie - vom fi mântuiţi.[30]

Pentru a se asigura că publicului îi era clar acest punct, Waggoner a insistat: Cuvântul a fost făcut trup desăvârşit în Adam, dar în Hristos, Cuvântul a fost făcut trup căzut. Hristos coboară până în adânc şi acolo este Cuvânt trup, trup păcătos.[31]

Într-un articol în Semnele Timpului, intitulat Dumnezeu descoperit în trup, Waggoner menţionează că păcatele noastre n-au fost puse asupra lui Hristos în mod simbolic, ci au fost puse în realitate asupra Lui.[32] De asemenea, în comentariul lui la Epistola către Galateni publicat în anul 1900, subliniază cu toată puterea că Hristos a purtat păcatele noastre în propriul Său trup (1 Petru 2:24). Păcatele noastre, scria el, n‑au fost puse asupra lui Isus în mod figurativ, ci au fost ʺîn trupul Săuʺ. El a fost ʺfăcut blestemʺ pentru noi, ʺa fost făcut păcatʺ pentru noi şi ca urmare, a suferit moartea pentru noi... Acelaşi text care ne spune că El a purtat păcatele noastre ʺîn trupul Săuʺ are grijă să ne spună că El ʺn-a făcut păcatʺ. Este pentru slava Sa veşnică şi pentru mântuirea noastră din păcat faptul că El a purtat păcatul asupra Lui şi în El, fiind în realitate făcut păcat pentru noi, cu toate acestea nu face nici un păcat.[33]

Concluzie

Aceasta este esenţa hristologiei lui Waggoner. Dacă poziţia lui n-ar fi fost în armonie cu credinţa Bisericii, Comitetul Conferinţei Generale nu l-ar fi invitat la sesiunea din 1901 ca să respingă doctrina ciudată a mişcării Holy Flesh (trup sfânt), potrivit căreia Hristos a luat natura lui Adam înainte de cădere.[34]

Dacă este un subiect care revine în învăţătura lui Waggoner este cu siguranţă hristologia lui. Lucrarea lui, Mărturisire de credinţă, scrisă cu puţin înainte de moartea sa în 1916, rămâne cea mai bună dovadă a acestei realităţi. Acolo el exprimă din nou paradoxul lui Hristos, care a luat asupra Sa natura omului păcătos, în timp ce oferă o viaţă desăvârşită - liberă de păcat, o viaţă de biruinţă asupra morţii. Astfel, în Hristos, Dumnezeu Şi-a dat viaţa pentru şi în favoarea oamenilor păcătoşi. Aceasta este totalitatea Evangheliei.[35]

 

[1] Ellet J. Waggoner, Semnele Timpului, 3 iul. 1884.

[2] Ibid., 17 iul. 1884.

[3] Ibid., 18 sept. 1884.

[4] Idem., Evanghelia în Epistola către Galateni, p. 60. Waggoner a scris acest pamflet de 71 de pagini ca un răspuns la un pamflet de 85 de pagini cu titlul Legea în Epistola către Galateni, scris de G. I. Butler.

[5] Ibid., p. 61.

[6] Ibid., p. 62.

[7] Ibid., p. 63.

[8] Şapte articole au fost publicate în Semnele Timpului. Primul a fost cu privire la natura umană a lui Hristos (21 Ian. 1889). Următoarele patru au avut ca subiect divintatea lui Hristos (1,8,15 şi 22 martie 1889); ultimele două au fost intitulate Hristos Legiuitorul şi Hristos,Răscumpărătorul.

[9] Această carte a fost retipărită atât în Australia cât şi în Anglia, 1892; în Hamburg şi Basel. Vezi L.E.  Froom, Mișcarea destinului, p. 373. În 1989 a fost tradusă și publicată în Franța.

[10] Waggoner, Hristos şi neprihănirea Sa, p. 24.

[11] Ibid., p. 25.

[12] Ibid., p. 26-27.

[13] Ibid., p. 27.

[14] Ibid., p. 27-28.

[15] Ibid., p. 28.

[16] Ibid.

[17] Ibid., p. 29.

[18] Ibid.

[19] Ibid., p. 30.

[20] Ibid., p. 30-31

[21] Ibid., p. 59.

[22] Ibid., p. 66.

[23] Idem., The Everlasting Covenant, p. 366. Arthur G. Daniells a recomandat această carte lui W. C. White într-o scrisoare datată 12 mai 1902: „Sunt profund convins că ceva ar trebui să fie făcut pentru a aşeza un fluviu de lumină în casele poporului nostru. Nu ştiu o carte mai bună pentru a face lucrul acesta, în afară de Biblie, decât cartea fratelui Waggoner.” (citat de Olsen în cartea Prin criză spre victorie, p. 231).

[24] Idem., Buletinul Conferinţei Generale, 1891. Semnele Timpului, oct. 1895 și sept. 1896.

[25] Idem., Waggoner despre Romani, p. 12.

[26] Ibid., p. 128.

[27] Ibid.

[28] Ibid.

[29] Aceste studii sunt publicate în Buletinul Conferinţei Generale, 1897, sub titlul Studii din Cartea către Evrei.

[30] Buletinul Conferinţei Generale, 1897, vol. 2, p. 12.

[31] Ibid., vol. 1, p. 57.

[32] Waggoner,  Semnele Timpului, 21 ian. 1889.

[33] Idem., The Glad Tidings, p. 62.

[34] Acest eveniment va fi tratat în capitolul 7.

[35] Mărturisirea de credinţă, p. 8, 10. Vezi Webster Curente în hristologia adventistă, p. 222, 223