Divinitatea lui Hristos
Copiază link

Divinitatea lui Hristos

Încă de la primele începuturi ale mişcării advente, divinitatea lui Isus Hristos a fost una din credinţele fundamentale. Formulată pentru prima dată în 1872 şi de câteva ori după aceea, ea a fost stipulată în termenii următori la sesiunea Conferinţei Generale din anul 1980: Dumnezeu, Fiul cel veşnic, S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El, prin care toate lucrurile au fost create, este descoperit caracterul lui Dumnezeu, a fost realizată mântuirea omenirii şi lumea este judecată. Din veşnicie Dumnezeu adevărat, El a devenit şi om adevărat, Isus Hristos.[1]

Aceasta nu înseamnă că la începutul mişcării credincioşii n-au avut viziuni diferite cu privire la divinitatea lui Isus. Dintre pastorii care s-au unit cu Mişcarea Adventă în anul 1844, 38 credeau în Trinitate, pe când cinci erau semi-arieni, printre care James White, Joseph Bates, Uriah Smith şi, mai târziu, Joseph H. Waggoner - toţi stâlpi ai credinţei noi. Unii din aceşti bărbaţi proveneau din Christian Connection, o mişcare care nega egalitatea Tatălui cu Fiul.[2]

Aceşti bărbaţi n-au negat divinitatea lui Hristos sau că El a fost Creatorul cerului şi al pământului, Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul; dar ei puneau în discuţie sensul cuvintelor Fiu şi Tată, afirmând că Fiul a avut un început în infinitul trecut - o poziţie definită prin semi-arianism.

Când au devenit Adventişti de Ziua a Şaptea, aceşti pastori şi-au păstrat pentru o vreme credinţa lor semi-ariană; aceasta se vede în câteva locuri în scrierile lor. Dispariţia până la urmă a acestei concepţii s-a făcut fără o controversă vizibilă. O astfel de dezbatere ar fi putut pune în pericol unitatea noii mişcări, dar pionierii şi-au exprimat deschis părerile şi le-au discutat într-un spirit de rugăciune şi au găsit soluţii printr-un studiu stăruitor al Cuvântului lui Dumnezeu.

James Springer White (1821-L881)[3]

James White a fost cofondator al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea împreună cu Ellen Gould White şi Joseph Bates. El s-a născut pe 4 august 1821, la Palmyra, Maine. Tatăl lui era descendentul unuia dintre peregrinii de pe Mayflower. După ce a ascultat predica lui William Miller despre a doua venire a lui Hristos, James White s-a ataşat mişcării millerite şi a trecut prin Marea Dezamăgire dela 1844. În timp ce mulţi din cei care aşteptaseră venirea lui Isus în slavă la 22 octombrie 1844 şi-au părăsit credinţa, James White a organizat nucleul mişcării Advente.

James White era un predicator deosebit şi un scriitor prolific. Încurajat mult de Ellen White, cu care s-a căsătorit în 1846, a iniţiat câteva reviste - Present Truth în anul 1849, Advent Review and Sabbath Herald  în anul 1850, Youth’s Instructor în anul 1852, şi Signes of the Times în anul 1874. Între 1853 şi 1880 a publicat patru cărţi şi câteva pamflete.

În articolele publicate în Advent Review and Sabbath Herald, James White şi-a exprimat vederile cu privire la divinitatea lui Isus. La început el a respins categoric ceea ce el descria ca o veche absurditate trinitariană, care spunea că Isus Hristos era Dumnezeul adevărat şi veşnic.[4] Însă după anul 1853 şi-a afirmat credinţa  în divinitatea lui Hristos.[5]

Douăzeci şi trei de ani mai târziu James scria că adventiştii de ziua a șaptea susţin divinitatea lui Hristos foarte aproape de trinitarieni.[6]  În anul 1877 a publicat un articol intitulat Hristos egal cu Dumnezeu.[7] Cu puţin timp înainte de moarte a declarat lămurit că Fiul a fost egal cu Tatăl la Creaţie, la darea Legii şi în guvernarea fiinţelor inteligente create.[8] Dacă poziţia lui James White era destul de moderată, nu tot aşa a fost cu Uriah Smith.

Uriah Smith ( 1832-1903)[9]

Uriah Smith s-a născut în New Hampshire în anul 1832, la scurt timp după ce William Miller a început să predice iminenta revenire a lui Hristos. Avea 20 de ani când a devenit adventist în 1852. La începutul anului 1855 a fost numit editor asociat la Review and Herald unde era foarte apropiat de James White. În scurtă vreme, a devenit editor şef, o poziţie pe care a deţinut-o aproape fără întrerupere până la moarte.

Uriah Smith avea o personalitate dominantă şi a ţinut cu tărie la convingerile sale. Cărţile şi articolele lui au exercitat o influenţă puternică asupra punctelor de doctrină ale Bisericii. Este cunoscut mai ales pentru cărţile cu privire la profeţia biblică: Daniel şi Apocalipsa, Statele Unite în profeţie şi Privind la Isus.

Asemenea lui James White, Josepf Bates şi alţii, Uriah Smith şi-a părăsit până la urmă convingerile semi-ariene, dar nu cu uşurinţă. În prima lui carte, Gânduri cu privire la Apocalipsa (1867) şi-a declarat deschis concepţiile antitrinitariene.[10] Nu numai că nega existenţa Duhului Sfânt, dar mai considera că veşnicia totală... poate fi aplicată numai lui Dumezeu Tatăl.[11] Acest limbaj, zicea el, nu se aplică lui Hristos.

În comentariul lui cu privire la Apocalips 3:14, Uriah Smith precizează că Hristos nu este recunoscut ca Începătorul, ci ca începutul creaţiei, prima fiinţă creată.[12] La scurtă vreme după aceea şi-a moderat declaraţiile antitrinitariene. În timpul publicării cărţii Daniel şi Apocalipsa, explica cum expresia Singurul Fiu născut, din Ioan 3:16, cu greu se putea aplica la a fi creat în sens obişnuit.[13]

În anul 1898, în ultima sa carte, Privind spre Isus, Uriah Smith a renunţat la ideea că Hristos a fost o fiinţă creată. Dar şi-a menţinut părerea că la un anumit timp Isus a apărut şi ca urmare a avut un început. Numai Dumnezeu este fără început. La un timp îndepărtat când ar fi putut exista un început, o perioadă atât de îndepărtată care pentru mintea mărginită este veşnicie, a apărut Cuvântul. La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu (Ioan 1:1). Acest Cuvânt necreat era Fiinţa care, la împlinirea vremii, S-a făcut trup şi a locuit între noi. Începutul Lui n-a fost ca al oricărei fiinţe din univers.[14]

Vorbind despre poziţa lui Hristos după întrupare, Smith afirma că era egal cu Tatăl. Însă nici o lucrare de creare n-a fost împlinită decât după ce Hristos a devenit un agent activ pe scena universului.[15] Apoi apare această declaraţie ciudată: Odată cu Fiul, dezvoltarea divinității încetează.[16] Cu alte cuvinte, Smith susținea nu că Isus a fost creat de Dumnezeu, ci derivat din  El.[17]

Acest punct de vedere a mai fost susţinut şi de Joseph H. Waggoner.

Joseph H. Waggoner (1820-1889)[18]

Joseph H. Waggoner a fost un apărător zelos al poziţiei semi-ariene, mai ales atunci când era vorba de divinitatea lui Hristos. El s-a împotrivit şi doctrinei Trinităţii şi considera că Duhul Sfânt era doar o influenţă impersonală.[19]

Se pare că Waggoner nu a aparţinut grupării Christian Connection, însă aceste vederi erau împărtăşite de unele denominaţiuni din acea perioadă. Înainte de a se uni cu  mişcarea Adventă, era membru al bisericii Baptiste şi îndeplinea funcţia de editor asistent la un ziar politic în Wisconsin. Foarte repede şi-a găsit locul alături de pionierii adventişti şi a ocupat poziţia de editor la revista Semnele Timpului, ca succesor al lui James White. Mai târziu a editat revista American Sentinel, şi în cele din urmă Pacific Health Journal. A fost autorul multor articole şi a câtorva cărţi între care Ispăşirea (1868) şi Din Eden la Eden (1886).

Joseph H. Waggoner n-a putut participa la sesiunea Conferinţei Generale de la Minneapolis în anul 1888 datorită unei sănătăţi şubrede. A murit în anul 1889. Problema divinităţii lui Isus era pe agenda Conferinţei din 1888. Cu acea ocazie, fiul lui, Ellet J. Waggoner a respins ultimele argumente semi-ariene care mai rămăseseră  în biserică şi a pus ultima temelie biblică necesară pentru a stabili pe deplin divinitatea lui Isus Hristos.

Ellet J. Waggoner ( 1855-1916)[20]

Ellet J. Waggoner a fost primul teolog adventist care a prezentat o hristologie sistematică în care a tratat atât divinitatea cât şi natura umană a lui Isus Hristos.

Născut în Baraboo, Wisconsin, Ellet J. Waggoner a studiat la Colegiul din Battle Creek, Michigan. Și-a continuat studiile la Colegiul Medical Bellevue din New York primind o diplomă în medicină. Și-a început cariera ca medic la Sanatoriul din Battle Creek dar a descoperit că prefera să predice. Astfel a intrat în lucrarea de pastorație.

După ce şi-a descoperit talentul de a scrie i s-a cerut să lucreze ca editor asistent la revista Semnele Timpului[21] în anul 1884, sub conducerea tatălui său. Doi ani mai târziu a ajuns editor, o poziţie pe care a deţinut-o până 1891. Din 1892 până în 1902 a lucrat în Anglia, mai întâi ca editor la revista Present Truth, apoi ca prim preşedinte al Conferinţei Anglia de Sud. La întoarcerea în Statele Unite, din cauza divorţului şi recăsătoririi, şi-a petrecut restul carierei despărţit de biserică, ca profesor de teologie la Colegiul Battle Creek sub conducerea lui J. H. Kellog.[22]

Waggoner a fost un teolog prolific. El a scris o serie de cărţi importante,[23] un număr mare de pamflete şi sute de articole pentru reviste. Dar Waggoner este cel mai bine cunoscut pentru rolul pe care l-a avut la sesiunea Conferinţei Generale din 1888 de la Minneapolis, împreună cu colegul lui, Alonzo T. Jones. Împreună, şi-au pus pecetea pe istoria Bisericii Adventiste cu prezentările lor referitoare la îndreptăţirea prin credinţă. Pentru Waggoner, subiectul putea fi înţeles numai prin ochelarii hristologiei.

La începutul anului 1884, Waggoner a publicat o serie de articole în Semnele Timpului în care îşi afirma credinţa în divinitatea lui Hristos, Creator al tuturor lucrurilor, căruia îngerii se închină aşa cum o fac lui Dumnezeu Tatăl. El (Dumnezeu) a dat pe singurul Său Fiu născut, Acela prin care toate lucrurile au fost făcute, Căruia îngerii I se închină cu acelaş respect ca şi lui Dumnezeu, ca omul să aibă viaţa veşnică.[24]

La sesiunea Conferinţei Generale de la Minneapolis din anul 1888, Waggoner a prezentat o serie de subiecte privitoare la divinitatea lui Hristos, subiecte care erau pe agenda Conferinţei. Deoarece n-a lăsat nimic scris din prezentările sale, Waggoner a publicat o serie de patru articole cu acelaşi subiect imediat după sesiune.[25] Aceasta sugerează că erau rezumate ale prezentărilor lui. Ele se găsesc şi în cele patru secţiuni ale cărţii Hristos şi neprihănirea Sa, publicată în 1890. Această carte conţine majoritatea ideilor dominante ale hristologiei lui Waggoner.[26]

În vremea aceea, unii conducători ai Bisericii încă susţineau concepţii semi-ariene sau adopţioniste cu privire la natura divină a lui Hristos; importanţa întrebării ridicate de Waggoner: Este Hristos Dumnezeu? a ieşit la iveală cu această ocazie.

Pentru a dovedi că El era cu adevărat Dumnezeu, Waggoner a citat mai multe versete în care Hristos era numit Dumnezeu.[27] Pentru aceia care încă mai negau aceasta, el a subliniat că numele lui Dumezeu nu era atribuit lui Hristos ca urmare a unei realizări deosebite, ci prin dreptul Lui de moştenire.[28] Hristos este oglindirea persoanei Tatălui (Evrei 1:3) ... ca Fiu al Dumnezeului preexistent, El are prin natura Sa, toate atributele Dumnezeirii.[29] Însuşi Hristos a afirmat în modul cel mai categoric că era Dumnezeu (Ioan 14:8-9; 10:33; 8:58).[30]

Waggoner a subliniat importanţa declaraţiei lui Pavel din Col. 1:19 - Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi 2:9 - În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Waggoner declară că această afirmaţie este o mărturie absolută şi fără echivoc[31], noţiune pe care  a repetat-o de 15 ori în studiul lui. Nu este destul să spui: Isus Hristos este Dumnezeu. Apostolii Îl descriu şi cu titlul de Creator. Waggoner citează Col. 1:15-17, care nu lasă niciun lucru din univers pe care Hristos... Toate depind de El pentru existenţă, El ţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui.[32] În Evrei 1:8-10, Însuşi Tatăl spune Fiului: La început, Tu, Doamne ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.[33] Atunci cine poate îndrăzni să nege divinitatea lui Hristos şi faptul că El este Creatorul tuturor lucrurilor?[34]

A afirma, aşa cum fac mulţi, că Hristos este o fiinţă creată, pe baza unui singur verset din Apocalipsa 3:14, înseamnă pur şi simplu să negi divinitatea Sa.[35] Acelaşi lucru este adevărat atunci când se sprijinesc pe expresia lui Pavel care declară că Hristos este primul născut din toată creaţia (Coloseni 1:15). Versetul următor, arată Waggoner, afirmă categoric, că El este Creatorul şi nu creatură.[36]

Cu toate acestea, chiar şi Waggoner credea că a fost un timp când Christos a  venit din Dumnezeu, din sânul Tatălui (Ioan 8:42; 1:18), dar timpul acela a fost atât de departe în trecut în zilele veşniciei încât pentru o înţelegere limitată, este practic fără început.[37]

În cele din urmă, Waggoner a accentuat că deoarece El este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, El este de aceeaşi substanţă şi natură ca şi Dumnezeu şi posedă prin naştere toate atributele lui Dumnezeu... El are nemurirea prin Sine şi o poate da altora.[38] Pentru acest motiv încheie Waggoner El este pe drept numit Iehova EU SUNT.[39]

Accentuarea lui Waggoner că Hristos era, prin natura Sa, din aceeaşi substanţă ca şi Dumnezeu şi avea viaţă în Sine, era cu siguranţă o noutate în ochii unora dintre delegaţii de la sesiunea de la Minneapolis. Poziţia lui în ceea ce priveşte natura divină a lui Hristos a fost, probabil, un motiv pentru opoziţia multora dintre delegaţi faţă de solia sa cu privire la îndreptăţirea prin credinţă. El a simţit că era esenţial să afirme egalitatea lui Hristos cu Dumnezeu, căci numai viaţa lui Dumnezeu în Hristos avea puterea să salveze pe păcătoşi îndreptăţindu-i prin harul Său.

Contribuţia lui Waggoner în acest punct, ca şi în acela cu privire la natura umană a lui Hristos, a fost decisivă. Froom recunoaşte acest lucru: În 1888, Waggoner a făcut o lucrare de pionierat fără avantajul multelor ei (Ellen White) declaraţii ulterioare, nu numai în ce priveşte preexistenţa lui Hristos, ci şi privind existenţa Sa individuală, infinitatea Sa, egalitatea şi atotputernicia.[40]

Chiar Ellen White a exprimat acelaşi lucru după ce l-a ascultat pe Waggoner: Plinătatea Dumnezeirii lui Isus Hristos ne-a fost expusă cu frumuseţe şi încântare.[41] Pentru ea se demonstra că Dumnezeu era la lucru în mijlocul lor. Interpretarea lui Waggoner a fost, pentru majoritatea dintre ei, demonstraţia teologică a ceea ce ea crezuse mereu şi declarase până la data aceea.

Ellen Gould White (1827-1915)[42]

Crescută în credinţa Bisericii Metodiste, Ellen White nu avea probleme în legătură cu divinitatea lui Hristos, cu preexistenţa Sa şi cu egalitatea Sa cu Tatăl. Doctrina despre Trinitate a fost în mare măsură acceptată datorită scrierilor ei. Nefiind iniţiată în complexităţile teologiei, a evitat tot timpul să cadă în capcana controverselor din trecut. De asemenea, n-a luat parte în confruntarea directă cu asociaţii ei cei mai apropiaţi care susţineau idei greşite cu privire la persoana lui Hristos. Acest fapt n-a împiedicat influenţa ei de a fi decisivă.

Născută pe 26 noiembrie, 1827 în Gorham, Maine, Ellen a crescut într-o familie temătoare de Dumnezeu. La vârsta de 12 ani a fost botezată prin scufundare în Biserica Metodistă. La încheierea unor predici ale lui William Miller ce aveau ca subiect central revenirea lui Hristos, toată familia ei s-a unit cu mişcarea millerită şi au trecut prin marea dezamăgire din 22 octombrie 1844.

În luna decembrie 1844, încă nedumerită, Ellen a avut prima ei viziune, în timpul unei adunări de rugăciune. Pe măsură ce timpul a trecut, a devenit clar că Domnul a revărsat asupra ei darul profeţiei, vorbindu-i prin vise şi viziuni. Ca sol al Domnului, ea a slujit ca sfătuitor. În august 1846, Ellen s-a căsătorit cu James White. Amândoi au devenit niște stâlpi în cadrul mișcării advente.

Nu putem sublinia îndeajuns cum a folosit Domnul pe Ellen White pentru a conduce comunitatea cea mică la Biblie, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, şi prin Biblie, la Isus Hristos. Dacă există vreun scriitor care să onoreze, să adore şi să înalţe pe Isus Hristos, caracterul Său, viaţa Sa şi lucrarea Sa, acesta este Ellen White. Pentru a vedea lucrul acesta, este recomandat să se citească cărţile pe care le-a scris cu privire la viaţa şi învăţăturile Sale.[43] Cu siguranţă că în toate cărţile ei, Fiul lui Dumnezeu este subiectul central.

La Minneapolis, Ellen White a înălţat principiul sola scriptura, promovat de Waggoner pentru a rezolva problema care i-a agitat pe delegaţi, subiectul divinităţii lui Hristos, îndreptăţirea prin credinţă şi Legea din Galateni. Ea nu găsise până atunci manuscrisul pe care îl scrisese cu privire la acest subiect lui J. H. Waggoner şi sugerase că aceasta fusese providenţial: Dumnezeu are un scop în toate acestea. El doreşte să mergem la Biblie pentru a avea o dovadă scripturistică.[44] În cuvântarea de încheiere intitulată Chemarea la un studiu mai profund al Cuvântului, Ellen White a dat ca exemplu metoda lui Waggoner. Dr.Waggoner, spunea ea, şi-a prezentat vederile într-un mod lămurit şi direct, aşa cum ar trebui să facă un creştin. Dacă el este greşit, ar trebui să-i arătaţi în mod liniştit, raţional, creştinesc, din Cuvântul lui Dumnezeu, unde nu este în armonie cu învăţăturile lui. Să ne luăm Bibliile şi cu rugăciune şi un spirit umilit, să venim la Marele Învăţător al Cuvântului... Adevărul trebuie  prezentat aşa cum este el în Isus... Trebuie să cercetăm Scripturile pentru a dovedi adevărul... Toţi aceia care respectă Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este redat, toţi aceia care împlinesc voia Sa cu toată puterea lor, vor cunoaşte din învăţătură, dacă este de la Dumnezeu.[45]

Datorită faptului că ea a urmat această metodă încă de la început, Ellen White n-a avut niciodată probleme cu privire la divinitatea lui Hristos. Ea a afirmat egalitatea lui Hristos cu Dumnezeu.[46] Ea L-a descris ca fiind Maiestatea cerului... egal cu Dumnezeu,[47] Suveran al cerului... una în putere şi autoritate cu Tatăl[48], de aceeaşi substanţă, având aceleaşi atribute ca şi Tatăl[49], singurul născut Fiu al lui Dumnezeu, care a fost cu Tatăl din veacurile veşnice[50], Domnul Dumnezeu... îmbrăcat în veşmintele umanităţii[51]Infinit, Atotputernic, Fiul veşnic, existent prin Sine.[52]

În lucrarea ei Hristos Lumina Lumii, publicată pentru prima oară în anul 1898, Ellen White scrie în primele rânduri ale cărţii: Din zilele veşniciei Domnul Isus Hristos a fost una cu Tatăl; El era chipul lui Dumnezeu, chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, strălucirea slavei Sale. El a venit în lumea noastră pentru a da pe faţă această slavă... ca să fie Dumnezeu cu noi.[53] Ea a scris cu şi mai multă precizie: În Hristos este viaţa, originală, neîmprumutată, nederivată... Dumnezeirea lui Hristos este asigurarea vieţii veşnice pentru cel credincios.[54]

Într-un articol publicat în anul 1900, Ellen White insista: Hristos este Fiul lui Dumnezeu preexistent, existent prin Sine... Vorbind despre preexistenţa Sa, Hristos ne duce cu mintea înapoi la existenţa Sa din veacurile veşnice. El ne asigură  că n-a fost niciodată un timp în care n-a fost într-o părtăşie strânsă cu Dumnezeul cel veşnic. El, al Cărui glas l-au auzit evreii, fusese cu Dumnezeu ca unul existând odată cu El.[55]

De asemenea, într-un alt articol datat 5 aprilie 1906, Ellen White declara pentru ultima dată ceea ce avea să devină credinţa oficială a Bisericii Adventiste cu privire la divinitatea lui Hristos. Hristos a fost în esenţă Dumnezeu, în cel mai înalt sens. El a fost cu Dumnezeu din întreaga veşnicie... o persoană distinctă, totuşi una cu Tatăl.[56]

Influenţa lui Ellen White a fost decisivă ajutând la îndepărtarea rămăşiţei credinţelor semi-ariene care mai rămăseseră printre unii membri din conducerea bisericii. Ea a fost susinută de către Ellet J. Waggoner şi mai târziu de către William W. Prescott[57] şi Arthur G. Daniells.[58]

 

[1] Adventiștii de Ziua a Șaptea cred..., O expunere biblică a celor 27 puncte de doctrină (Hagerstown, Review and Herald Pub., 1988), p. 36.

[2] Vezi LeRoy Edwin Froom, Mișcarea Destinului (Washington D.C., Review and Herald Pub., 1971), p.148-182.

[3] Vezi Enciclopedia Adventistă de Ziua a Șaptea, (Washingto D.C., Review and Herald Pub., 1976), p. 1598-1604.

[4] James White în Review and Herald, 5 august 1852. Vezi Enciclopedia Adventistă de Ziua a Șaptea,  pag. 286-288.

[5] James White în Review and Herald, 8 sept. 1853.

[6] Ibid., 12 oct. 1876.

[7] Ibid., 29 noiembrie 1877.

[8] Ibid., 5 iulie 1880.

[9] Vezi Enciclopedia Adventistă de Ziua a Șaptea, pag. 1355-1356.

[10] Vezi L. E. Froom, pag. 158-159.

[11] Uriah Smith, Gânduri despre Apocalipsa (1867), pag. 14.

[12] Ibid., p. 59.

[13] Ps. 2:7; Fapte. 13:33; Ioan 1:14; 3:16; Evrei 1:5; 5:5.

[14] Uriah Smith, Privind spre Isus (Battle Creek, Michigan: Review and Herald Pub., 1898), retipărit (Payson, Arizona: Leaves of  Autumn Books, 1986) pag. 10.

[15] Ibid., p. 12.

[16] Ibid., p. 13.

[17] Ibid., p. 17.

[18] Vezi Enciclopedia Adventistă de Ziua a Șaptea, p. 1563.

[19] Vezi Froom, p. 167-175.

[20] Vezi Eric Claude Webster, Crosscurent in Adventist Theology  (New York, Peter Lang, 1984), p.157-246.

[21]  Inițial aceasta s-a numit The Signs of the Times dar mai târziu s-a schimbat în Signs of the Times.

[22] Vezi Enciclopedia Adventistă de Ziua a Șaptea, vol. 10, p. 1563.

[23] Cărțile principale sunt: Părinții Bisericii Catolice (Oakland: Pacific Press Pub., 1888); Evanghelia ]n Epistola către Galateni (Oakland, Pacific Press Pub., 1888); Hristos și neprihănirea Sa (Oakland, Pacific Press Pub., 1890); Evanghelia în Creație (Battle Creek, Michigan: International Tract Society, 1895); The Glad Tidings (Oakland, Pacific Press Pub., 1900); Legământul veșnic (Londra: International Tract Society, 1900).

[24] E. J. Waggoner în Semnele Timpului, 28 aug. 1884.

[25] Ibid., 25 mar. 1889; 1,8,15 apr. 1889.

[26] Vezi Jean R. Zurcher, Învățăturile lui Ellet J. Waggoner despre neprihănirea prin credință (articol prezentat la întrunirea White Estate, Washington, D. C., ian. 1988).

[27] Waggoner, Hristos și neprihănirea Sa, p. 9-16.

[28] Ibid., p. 11-12.

[29] Ibid., p. 12.

[30] Ibid., p. 13-15.

[31] Ibid., p. 16.

[32] Ibid., p. 17.

[33] Ibid., p. 18.

[34] Ibid., p. 19.

[35] Ibid., p. 19-21.

[36] Ibid., p. 21.

[37] Ibid., p. 22-25.

[38] Ibid., p. 22.

[39] Ibid., p. 23.

[40] Froom, p. 296.

[41] Ellen G. White în Review and Herald, 27 mai 1890.

[42] Vezi Enciclopedia Adventistă de Ziua a Șaptea, p. 1584-1592; Webster, p. 82-88.

[43] Cele mai cunoscute: Calea către Hristos (New York: Fleming H. Revell, 1892); Cugetări de pe muntele Fericirilor (Battle Creek, Michigan: International Tract Society, 1896); Hristos, Salvatorul nostru (Battle Creek, Michigan: International Tract Society, 1896); Hristos Lumina Lumii (Mountain View, California: Pacific Press Pub., 1898); Parabolele lui Isus (Battle Creek, Michigan: Review and Herald Pub., 1900).

[44] Ellen White, Manuscrisul 15, 1888 citat în A. V. Olsen, Prin Criză spre Biruință (Washington, D.C., review and Herald Pub., 1966), p. 293.

[45] Ibid., 249-302.

[46] Vezi Enciclopedia Adventistă de Ziua a Șaptea, p. 287.

[47] Ellen White, Manuscrisul 4, 1863 citat în Mesaje Selectate (Washington, D.C., Review and Herald Pub., 1958), vol.1, p. 69.

[48] Ellen White, Tragedia veacurilor (Mountain View, California, Pacific Press, 1888), p. 459.

[49] Idem, Semnele Timpului, 27 nov. 1893.

[50] Idem, Fundamentele Educației Creștine (Nashville, Southern Pub., 1895), p. 382.

[51] Ibid., p. 379.

[52] Idem, Manuscrisul 101, 1897, citat în Evanghelizare (Washington, D.C., Review and Herald Pub., 1946)

[53] Idem, Hristos Lumina Lumii (Nashville, Southern Pub., 1964), p. 19.

[54] Ibid., p. 530.

[55] Idem, Semnele Timpului, 29 aug. 1900.

[56] Idem, Review and Herald, 5 apr. 1906.

[57] William W. Prescott (1855-1944), editor la Review and Herald (1903-1909) şi vice-preşedinte al Conferinţei Generale, a publicat în 1920 Doctrina despre Hristos, o serie de 18 studii biblice. Aceasta a fost prima sistematizare a teologiei referitoare la Persoana lui Hristos.

[58] Arthur G. Daniells (1858-1935), președinte al Conferinței Generale (1901-1922) a publicat în 1926 cartea Hristos, neprihănirea noastră, (Washington, D.C., Review and Herald Pub.).  Această carte a exercitat o puternică influență hristocentrică asupra corpului pastoral.