Prefață
Copiază link

Prefață

Milian Lauritz Andreasen s-a născut pe data de 4 iunie 1876 în Copenhaga, Danemarca. A emigrat în Canada, iar apoi în Statele Unite unde, în 1894, a devenit Adventist de Ziua a Șaptea. A fost un influent teolog, educator și administrator în cadrul bisericii timp de câteva decade. În anul 1902 a fost hirotonit ca pastor și a activat în poziții importante de conducere în biserică. După ce a slujit ca președinte al Conferinței Greater New York (1909-1910), a devenit președintele Seminarului Teologic Hutchinson în Minnesota (1910-1918). În 1919 Andreasen a fost numit în poziția de decan al Union College, poziție pe care a deținut-o până în 1922, când a devenit decan la Washington Missionary College (acum Columbia Union College). În 1924 devine președintele Conferinței Minnesota, pe care o conduce până în 1931. În următorii șapte ani, 1931-1938, este președintele Union College. Între 1937 și 1950 este profesor la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea, care face parte acum din cadrul Universității Andrews, iar între 1941 și 1950 a slujit ca secretar de câmp al Conferinței Generale. Pe lângă toate aceste ocupații pline de responsabilitate, Andreasen a fost și scriitor. A scris mai mult de 13 cărți, secțiunea referitoare la epistola către Evrei din SDA Bible Commentary a fost realizată de el, de asemenea a fost autor al studiilor școlii de sabat și multe altele. 

„Pentru mulți ani scrisul a fost a doua ocupație pentru M.L.. În Takoma Park, atunci când nu putea dormi noaptea, mergea în subsolul clădirii și dactilografia la biroul său mare. Fetele care locuiau în apartamentul de la subsol auzeau cum bătea la mașină la orice oră.” - Virginia Steinweg, Whitout Fear or Favor, The Life of M.L. Andreasen, p. 151.

În timpul anilor ’40 Andreasen a fost considerat teologul de frunte al bisericii și era văzut ca o autoritate în domeniul soliei sanctuarului. 

A fost un luptător, atunci când luptători sunt puțini. A protestat vehement împotriva modului în care au fost abordate câteva puncte teologice în cartea Seventh-Day Adventists Answer Questions on Doctrine și în unele articole apărute în revista pastorală Ministry. Mai exact, a fost deranjat de abordarea lui Froom în ce privește ispășirea și natura umană a Domnului Hristos. Totul a început în toamna lui 1956. Andreasen a citit un articol scris de unul din cei mai cunoscuți calviniști ai Statelor Unite din acel timp, Donald Grey Barnhouse. Astfel, a aflat pentru prima dată de criza spre care adventismul începuse să se îndrepte, odată cu convingerea că trebuie să avem acceptarea lumii calviniste americane și să nu mai fim considerați o sectă. 

„Într-o dimineață oarecare a toamnei anului 1956, ca de obicei, M.L. și-a consacrat din nou viața Mântuitorului pe care L-a slujit mai mult de 60 de ani. Când a făcut aceasta el nu bănuia că cele patru pagini pe care le va citi în aceea zi, o republicare a articolului lui Donald Barnhouse din revista Eternity, va porni o serie de reacții din partea sa care vor trăi mai mult decât el.” - Virginia Steinweg, Whitout Fear or Favor, The Life of M.L. Andreasen, p. 166.

Îngrijorările lui Andreasen, apărute după ce a citit acest articol și a înțeles ce s-ar întâmpla dacă cele relatate erau adevărate, au fost prezentate prima dată, în scris, conducerii Conferinței Generale, administrația Figuhr. La sfârșitul anului 1957, după ce Questions on Doctrine fusese deja publicată, și la începutul lui 1958 a scris o serie de nouă documente despre ispășire. Această serie a fost urmată de șase scrisori pe care le-a trimis cunoscuților (foști studenți, prieteni, cei care i-au scris de-a lungul timpului) și care mai apoi au fost publicate într-o broșură intitulată Scrisori către biserici.

Veteranului adventist i s-a retras acreditarea pentru că nu a renunțat să stea pentru adevăr în timp ce în anumite sectoare ale bisericii nu se mai făcea deosebirea între evanghelia adventistă și cea calvinistă. Pe 6 aprilie 1961, membrii comitetului Conferinței Generale, adunați la consiliul de primăvară, au votat să-i retragă acreditarea pastorală. Îngrijorările teologice care au început să-l macine din toamna lui 1956, lipsa de reacție a administrației față de ceea ce se petrecea în cazul dialogului cu calviniștii evanghelici, publicarea cărții Questions on Doctrine, interzicerea de a mai predica și retragerea acreditării, au fost prea mult pentru el. A făcut un ulcer duodenal care a început să sângereze și a murit pe 19 februarie 1962. Înainte de a muri a cerut să se întâlnească din nou cu președintele Conferinței Generale. Discuțiile de până atunci nu fuseseră satisfăcătoare. Acesta a venit la M.L., la spitalul din Glendale, pe data de 16 februarie, însoțit de președintele Conferinței Pacific Union, R.R. Bietz. M.L. Andreasen dorea să fie în pace cu frații săi, și cu Dumnezeu. Cu lacrimi în ochii el i-a spus soției sale după ce au plecat cei doi: „Acum pot să mor în pace.” 

Pe data de 1 martie 1962 comitetul Conferinței Generale a votat să-i fie redată postmortem acreditarea veteranului și să-i treacă numele în Yearbook.

George Knight are credibilitate, chiar și atunci când prezintă distorsionat faptele istorice și adevărul biblic. Este deci important să fie crezut, de cei ce cred în cercetările lui, și atunci când le prezintă corect. Iar un lucru pe care l-a spus în mod drept este următorul:

„Privind înapoi, putem doar specula despre cursul diferit pe care l-ar fi luat istoria adventistă dacă Andreasen ar fi fost consultat în legătură cu formularea poziției adventiste cu privire la ispășire, dacă Froom și colegii lui nu ar fi fost controversați în tratarea chestiunilor legate de natura umană a lui Hristos, dacă atât Froom cât și Andreasen ar fi avut personalități mai ușor de înduplecat.” - George Knight, Seventh-Day Adventist Answer Questions on Doctrine, Annotated Edition, Andrews University Press, Berrien Springs, Michigan, 2003, p. xxvi (Logos Bible Software).

Trei puncte sunt evidențiate de Knight în pasajul de mai sus. Le extragem pentru a înțelege mai bine situația:

1. Cel mai bun teolog al bisericii nu a fost luat în calcul într-un moment de timp cheie. Specializat pe doctrina sanctuarului ar fi putut formula un răspuns biblic la cea de-a 29-a întrebare adresată de calviniști - un răspuns adventist. Însă dacă ar fi fost consultat, și poziția lui ar fi fost luată în calcul, ne puteam lua adio de la recunoașterea calviniștilor.

2. Dacă Froom și colegii lui ar fi fost onești cu privire la ceea ce crede majoritatea liderilor și membrilor bisericii despre natura omenească a lui Isus, nu am avea astăzi un conflict așa de mare pe acest subiect. Dar din nou, dacă Froom și colegii lui ar fi fost onești, nu am fi primit recunoașterea, că suntem creștini, din partea evanghelicilor calviniști, cum erau cei ce inițiaseră dialogul cu noi, pentru că ei „găsesc în general respingătoare”1 doctrina că Isus a avut aceeași natură ca și noi.

3. Personalitățile lor… Aici a punctat foarte bine George Knight. Cei care au scris răspunsurile la întrebările calviniștilor au făcut-o în așa fel încât calviniștii să înțeleagă teologia lor din răspunsul adventiștilor, iar adventiștii pe a lor din aceleași răspunsuri. A fost o artă – arta de a spune două lucruri diferite cu aceleași cuvinte – dar o artă care nu a produs în niciun domeniu valori pentru biserică. Lupta personalităților a apărut pentru că cineva a făcut ceva rău cu intenția de a face bine, și altcineva a dorit  să corecteze ceea ce a fost făcut rău cu intenția de a face bine. Adreasen a avut personalitate stând pentru adevăr, Froom a avut personalitate stând lângă propria sa agendă. Liderii implicați în dialogul cu evanghelicii și publicarea Questions on Doctrine nu au stat în apărarea adevărului, a bisericii, ci a propriilor lor personalități și interese. Este atât de mare diferența între aceste două situații, încât cititorul va trebui să cântărească situația care se repetă și astăzi.

Să parcurgem așadar cele șase scrisori scrise de Andreasen, înțelegând că el a fost unul dintre cei care nu numai că a văzut o criză la orizont în adventism, dar a și făcut ceva pentru oprirea ei. Ceea ce Andreasen prevestea, a devenit în timp realitate. Poate că vom înțelege mai bine ce se întâmplă astăzi în adventism, dacă citim aceste scrisori, scrise în stadiul incipient al drumului spre teologia calvinistă și care a condus la secularizarea adventismului. Această secularizare se observă astăzi în stilul nostru de viață, în educație, în teologia pe care o predicăm și cea împotriva căreia luptăm, precum și în misiunea bisericii.

Andreasen își încheiase cea de-a șasea scrisoare cu cuvintele: „Eu sunt optimist, rugându-mă pentru pacea lui Israel.” Așa trebuie să credem și să facem și noi.

Paul Bucur