Argument
Copiază link

Argument

Istoria ne-a fost dată pentru ca să învățăm pocăința…

Prin ea, Dumnezeu ne învață marele principiu al consecințelor pe termen lung. Faptul  că atunci când motivațiile cele mai bune, sunt slujite de mijloace prihănite are urmări amare, devine evident.  Tot povara secolelor ne convinge că gloria sau rușinea unui popor se afla în identitatea lui. Dacă există îndoieli legate de aceasta, sau dacă o națiune nu este fericită sub identitatea ei, ea se va pierde instantaneu sub forța de dezintegrare a istoriei. Există deci o responsabilitate legată de noi înșine și izvorâtă din nevoia de a ne păstra ființa și drumul spre Cer, responsabilitatea de a ne cunoaște limitele și a ne recunoaște greșelile, cu scopul de a păstra cu sfințenie șansa unui Viitor pentru noi și copiii noștri înaintea lui Dumnezeu și a istoriei.

Aici găsesc eu locul acestei lucrări. Este o corecție pe care ne-o datorăm nouă, pentru a ne construi viitorul în Adevăr. Este o restituire pe care o datorăm atât părinților cât și copiilor noștri, pentru a nu pierde direcția Exodului nostru spre Cer… Este o recunoaștere a vulnerabilității și a greșelilor noastre datorate unor secunde de infatuare firească, în care ne-am încumetat să ne luăm destinul în propriile mâini, dorind recunoașterea socială mai mult decât călăuzirea norului slavei divine. Este evidența faptului că niciodată motivele noastre bune, frumoase, nu se pot finaliza prin mijloace care ar putea neglija sau minimaliza adevărul… Este demonstrația vizibilă a faptului că identitatea Bisericii este condiționată de identitatea Domnului ei (natura întrupării, ispășirea, etc.) și că orice alterare adusă lucrării Lui, înseamnă pierderea rostului ei în această lume… Astfel, disputa anilor 1957, subiectele de primă importanță dezbătute atunci, pot constitui - susține Herbert Douglass - macazul schimbat al unei istorii întregi…

Mă bucur că această carte a fost scrisă acum, la atâția ani după evenimentul „Întrebări despre doctrină”, când pasiunile partinice s-au stins și când glasul rațiunii și al conștiinței poate fi auzit sub tonurile obiective ale detașării emoționale față de evenimentul în sine. Mă bucur că autorul a ales o manieră academică, echilibrată, în care îmbină documentul istoric cu mărturia personală, creionând un tablou complet, convingător, prezentând „cealaltă față a monedei”, atât de necesară unei înțelegeri competente pentru acest moment… După atâția ani de întrebări legate de problemele care s-au acumulat progresiv în demersul acestei ultime jumătăți de veac, este binevenită această privire înapoi, analizând deciziile luate, pentru ca să învățăm din nou…

Mă bucur la gândul că după ce vom vărsa câteva lacrimi citind, ne vom pleca pe genunchi și vom învăța noi, cei de azi, să ne încredem mai mult în Cel ce ne-a strigat din totdeauna: cu nici un chip n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!

 

Cu multă dragoste,
Valentin Dănăiață, pastor Biserica Adventisă Loma Linda