XVIII. Noua declaraţie hristologică
 - O examinare a surselor
Copiază link

XVIII. Noua declaraţie hristologică
 - O examinare a surselor

Ţinând cont de importanţa general recunoscută a declaraţiei hristologice care a fost prezentată în diverse publicaţii, va fi necesar în vederea acestei lucrări, să o examinăm cu atenţie. Primul nostru pas va fi acela de a prezenta studentului reproduceri exacte ale textului (1) declaraţiei originale din Ministry,[1] septembrie 1956, (2) declaraţiei așa cum a apărut în Questions on Doctrine şi (3) rezumatului comprimat aşa cum este prezentat în Movement of Destiny a lui Leroy Edwin Froom. Deoarece materialul prezentat în The Seventh-day Adventist Bible Commentary, volumul VII-A, este o fotocopie și este identic cu Questions on Doctrine, acesta nu va fi reprodus aici inutil.

Ne vom concentra atenţia asupra secţiunii declaraţiei hristologice care se ocupă de natura umană a lui Isus. Celelalte secţiuni prezintă adevăruri despre natura şi lucrarea lui Hristos în privinţa cărora adventiștii de ziua a şaptea sunt, în general, de acord şi nu e nevoie să ne reţină.

Declaraţia originală,
așa cum a apărut în Ministry, sept. 1956:


III. A luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere

  1. HRISTOS A LUAT NATURA UMANĂ AŞA CUM A CREAT-O DUMNEZEU. – „Hristos a venit pe pământ şi a luat natura umană şi poziţia de reprezentant al omului pentru a arăta, în controversa cu Satana, că omul, aşa cum a fost creat de Dumnezeu, poate să asculte fiecare cerinţă divină, dacă este în legătură cu Tatăl şi cu Fiul.” – The Signs of the Times, 9 iunie 1898.

  2. A ÎNCEPUT DE UNDE ADAM A ÎNCEPUT. – „Hristos este numit al doilea Adam. În curăţie şi sfinţenie, legat de Dumnezeu şi iubit de Dumnezeu, El a început de unde primul Adam a început. El a pășit de bună voie pe terenul pe care a căzut Adam şi a răscumpărat eşecul lui Adam.” – The Youth’s Instructor, 2 iunie 1898.

  3. A LUAT CHIP OMENESC, DAR NU NATURA CORUPTĂ, PĂCĂTOASĂ. – „La timpul cuvenit, El trebuia să Se descopere în chip omenesc. El trebuia să-Și ia poziţia în fruntea omenirii, luând natura, dar nu și păcătoșenia omului. În ceruri s-au auzit rostite cuvintele: «Răscumpărătorul va veni în Sion, şi la cei din Iacov care se vor întoarce de la fărădelege, zice Domnul.»” – The Signs of the Times, 29 mai 1901.

  4. A LUAT NATURA UMANĂ FĂRĂ PĂCAT A LUI ADAM. – „Când Hristos Și-a plecat capul şi a murit, El a purtat pilonii împărăţiei lui Satana cu El către pământ. El l-a învins pe Satana în aceeaşi natură asupra căreia Satana a obţinut victoria în Eden. Vrăjmașul a fost biruit de Hristos în natura Sa umană. Puterea Dumnezeirii Mântuitorului a fost ascunsă. El a biruit în natura umană, bazându-Se pe Dumnezeu pentru putere.” – The Youth’s Instructor, 25 aprilie 1901.

  5. NEPĂCĂTOȘENIA DESĂVÂRȘITĂ A NATURII SALE UMANE. – „Când a luat asupra Sa natura omului în starea lui căzută, Domnul Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. El a fost supus neputinţelor şi slăbiciunilor omului, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: «El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.» El a simţit neputinţele noastre şi a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi. Totuşi, El «nu a cunoscut păcat.» El a fost Mielul «fără cusur şi fără prihană.» Dacă ar fi putut să-L facă pe Domnul Hristos să păcătuiască în cel mai mic detaliu, Satana ar fi rănit capul Mântuitorului. În realitate, el a putut să-I atingă numai călcâiul. Dacă ar fi atins capul lui Hristos, speranţa neamului omenesc ar fi pierit. Mânia divină ar fi venit asupra lui Hristos, aşa cum a venit asupra lui Adam […]Nu trebuie să avem nicio îndoială cu privire la nepăcătoșenia desăvârşită a naturii umane a lui Hristos.” – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 5, p. 1131.

  6. NU A MOŞTENIT NICI O TENDINŢĂ REA DE LA ADAM. – „Fii atent, foarte atent, cum stăruiești asupra naturii umane a lui Hristos. Nu-L prezenta înaintea oamenilor ca pe un om cu tendinţe ale păcatului. El este al doilea Adam. Primul Adam a fost creat o fiinţă fără păcat, curată, fără urmă de păcat asupra lui; El a fost după chipul lui Dumnezeu. El putea cădea şi a căzut prin neascultare. Din cauza păcatului, urmaşii lui s-au născut cu tendinţele inerente ale neascultării. Dar Isus Hristos a fost singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa natura umană şi a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitită natura umană. El ar fi putut păcătui, ar fi putut cădea, dar în El nu a fost nici măcar pentru o clipă vreo tendinţă rea. El a fost asaltat cu ispite în pustie așa cum Adam a fost asaltat cu ispite în Eden.” – Ibidem., p. 1128.

  7. L-A ÎNFRÂNT PE SATANA CA AL DOILEA ADAM. „Fiul lui Dumnezeu S-a umilit şi a luat natura omului, după ce neamul omenesc rătăcise patru mii de ani de la Eden, iar această natură căzuse din starea iniţială de curăţie şi neprihănire. De-a lungul veacurilor, păcatul lăsase urme îngrozitoare asupra neamului omenesc, şi în familia omenească predomina pretutindeni degenerarea – fizică, mintală şi morală. Când a fost asaltat de ispititor în Eden, Adam nu a avut nicio urmă de păcat […] În pustia ispitirii, Domnul Hristos a stat în locul lui Adam pentru a rezista încercării pe care Adam nu a reuşit să o suporte.” – The Review and Herald, 28 iulie 1874.

  8. FEREȘTE-TE SĂ-L FACI PE HRISTOS CU TOTUL OM. – „Evită orice întrebare în legătură cu natura umană a lui Hristos, care poate fi înţeleasă greşit. Adevărul se află aproape de calea prezumţiei. În dezbaterile despre natura umană a lui Hristos, trebuie să fii extrem de atent la orice afirmaţie, ca nu cumva cuvintele tale să lase de înţeles mai mult decât ceea ce vrei să spui şi, astfel, să pierzi sau să diminuezi înţelegerea clară a naturii Sale umane ca fiind combinată cu divinitatea. Nașterea Lui a fost o minune a lui Dumnezeu […] «Cel sfânt care se va naște din tine [Maria] va fi chemat fiul lui Dumnezeu.» […] Niciodată, în nici un fel, să nu lași nici cea mai mică impresie asupra minţilor omenești că vreo urmă a depravării sau o înclinaţie spre depravare a fost asupra lui Hristos, sau că El a cedat în vreun fel depravării. El a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitit și omul, totuși El este numit «Cel sfânt.» Este o taină care este lăsată fără explicaţii pentru muritori, faptul că Hristos a putut fi ispitit în toate lucrurile asemenea nouă şi totuşi fără păcat. Întruparea lui Hristos a fost şi va rămâne pentru totdeauna o taină. Ceea ce este descoperit, este pentru noi şi pentru copiii noştri, dar fie ca orice fiinţă umană să fie avertizată de la început să nu-L facă pe Hristos cu totul om, asemenea nouă; pentru că nu poate fi.” – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.5, pp. 1128, 1129.

  9. A DEVENIT CONDUCĂTORUL RASEI DECĂZUTE. – „Ce extreme se întâlnesc şi sunt dezvăluite în persoana lui Hristos! Dumnezeu Atotputernic, și totuși un copil neajutorat! Creatorul întregii lumii, și totuși într-o lume creată de El, adesea flămând şi obosit, fără un loc unde să-Și plece capul! Fiul omului, dar infinit mai presus decât îngerii! Egal cu tatăl, dar totuși divinitatea Sa fiind înveșmântată în umanitate, stând în fruntea rasei căzute, pentru ca fiinţele umane să poată fi puse într-o poziţie favorabilă! Având bogăţii veşnice, dar trăind viaţa unui om sărac! Una cu Tatăl în demnitate şi putere, dar în umanitatea Sa ispitit în toate lucrurile așa cum suntem și noi ispitiţi! Chiar în momentul morţii Sale agonizante pe cruce, un Învingător, răspunzând cererii păcătosului pocăit de a-Și amintit de el când va veni în Împărăţia Sa.” – The Signs of the Times, 26 aprilie 1905.

Declaraţia, așa cum a apărut în Questions on Doctrine,
cu titlul secţiunii scurtat și titlurile paragrafelor șterse:

III. A luat natura umană fără păcat

Hristos a venit pe pământ şi a luat natura umană şi poziţia de reprezentant al omului pentru a arăta, în controversa cu Satana, că omul, aşa cum a fost creat de Dumnezeu, poate să asculte fiecare cerinţă divină, dacă este în legătură cu Tatăl şi cu Fiul. – The Signs of the Times, 9 iunie 1898.

Hristos este numit al doilea Adam. În curăţie şi sfinţenie, legat de Dumnezeu şi iubit de Dumnezeu, El a început de unde primul Adam a început. El a pășit de bună voie pe terenul pe care a căzut Adam şi a răscumpărat eşecul lui Adam. – The Youth’s Instructor, 2 iunie 1898

La timpul cuvenit, El trebuia să Se descopere în chip omenesc. El trebuia să-Și ia poziţia în fruntea omenirii, luând natura, dar nu și păcătoșenia omului. În ceruri s-au auzit rostite cuvintele: „Răscumpărătorul va veni în Sion, şi la cei din Iacov care se vor întoarce de la fărădelege, zice Domnul.” – The Signs of the Times, 29 mai 1901.

Când Hristos Și-a plecat capul şi a murit, El a purtat pilonii împărăţiei lui Satana cu El către pământ. El l-a învins pe Satana în aceeaşi natură asupra căreia Satana a obţinut victoria în Eden. Vrăjmașul a fost biruit de Hristos în natura Sa umană. Puterea Dumnezeirii Mântuitorului a fost ascunsă. El a biruit în natura umană, bazându-Se pe Dumnezeu pentru putere. – The Youth’s Instructor, 25 aprilie 1901.

Când a luat asupra Sa natura omului în starea lui căzută, Domnul Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. El a fost supus neputinţelor şi slăbiciunilor omului, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” El a simţit neputinţele noastre şi a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi. Totuşi El „nu a cunoscut păcat.” El a fost Mielul „fără cusur şi fără prihană.” Dacă ar fi putut să-L facă pe Domnul Hristos să păcătuiască în cel mai mic detaliu, Satana ar fi rănit capul Mântuitorului. În realitate, el a putut să-I atingă numai călcâiul. Dacă ar fi atins capul lui Hristos, speranţa neamului omenesc ar fi pierit. Mânia divină ar fi venit asupra lui Hristos, aşa cum a venit asupra lui Adam […] Nu trebuie să avem nicio îndoială cu privire la nepăcătoșenia desăvârşită a naturii umane a lui Hristos. – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 5, p. 1131.

Fiţi atenţi, foarte atenţi cum stăruiţi asupra naturii umane a lui Hristos. Nu-L prezentaţi înaintea oamenilor ca pe un om cu tendinţe ale păcatului. El este al doilea Adam. Primul Adam a fost creat o fiinţă fără păcat, curată, fără urmă de păcat asupra lui; El a fost după chipul lui Dumnezeu. El putea cădea şi a căzut prin neascultare. Din cauza păcatului, urmaşii lui s-au născut cu tendinţele inerente ale neascultării. Dar Isus Hristos a fost singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa natura umană şi a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitită natura umană. El ar fi putut păcătui, ar fi putut cădea, dar în El nu a fost nici măcar pentru o clipă vreo tendinţă rea. El a fost asaltat cu ispite în pustie așa cum Adam a fost asaltat cu ispite în Eden. – Ibid., p. 1128.

Fiul lui Dumnezeu S-a umilit şi a luat natura omului, după ce neamul omenesc rătăcise patru mii de ani de la Eden, iar această natură căzuse din starea iniţială de curăţie şi neprihănire. De-a lungul veacurilor, păcatul lăsase urme îngrozitoare asupra neamului omenesc, şi în familia omenească predomina pretutindeni degenerarea – fizică, mintală şi morală. Când a fost asaltat de ispititor în Eden, Adam nu a avut nicio urmă de păcat […] În pustia ispitirii, Domnul Hristos a stat în locul lui Adam pentru a rezista încercării pe care Adam nu a reuşit să o suporte. – The Review and Herald, 28 iulie 1874.

Evită orice întrebare în legătură cu natura umană a lui Hristos, care poate fi înţeleasă greşit. Adevărul se află aproape de calea prezumţiei. În dezbaterile despre natura umană a lui Hristos, trebuie să fii extrem de atent la orice afirmaţie, ca nu cumva cuvintele tale să lase de înţeles mai mult decât ceea ce vrei să spui şi, astfel, să pierzi sau să diminuezi înţelegerea clară a naturii Sale umane ca fiind combinată cu divinitatea. Nașterea Lui a fost o minune a lui Dumnezeu […] „Cel sfânt care se va naște din tine [Maria] va fi chemat fiul lui Dumnezeu.” […] Niciodată, în nici un fel, să nu lași nici cea mai mică impresie asupra minţilor omenești că vreo urmă a depravării sau o înclinaţie spre depravare a fost asupra lui Hristos, sau că El a cedat în vreun fel depravării. El a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitit și omul, totuși El este numit „Cel sfânt.” Este o taină care este lăsată fără explicaţii pentru muritori, faptul că Hristos a putut fi ispitit în toate lucrurile asemenea nouă, şi totuşi fără păcat. Întruparea lui Hristos a fost şi va rămâne pentru totdeauna o taină. Ceea ce este descoperit, este pentru noi şi pentru copiii noştri, dar fie ca orice fiinţă umană să fie avertizată de la început să nu-L facă pe Hristos cu totul om, asemenea nouă; pentru că nu poate fi. The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol.5, pp. 1128, 1129.

Ce extreme se întâlnesc şi sunt dezvăluite în persoana lui Hristos! Dumnezeu Atotputernic, și totuși un copil neajutorat! Creatorul întregii lumi, și totuși într-o lume creată de El, adesea flămând şi obosit, şi fără un loc unde să-Și plece capul! Fiul omului, dar infinit mai presus decât îngerii! Egal cu tatăl, dar totuși divinitatea Sa fiind înveșmântată în umanitate, stând în fruntea rasei căzute, pentru ca fiinţele umane să poată fi puse într-o poziţie favorabilă! Având bogăţii veşnice, dar trăind viaţa unui om sărac! Una cu Tatăl în demnitate şi putere, dar în umanitatea Sa ispitit în toate lucrurile așa cum suntem și noi ispitiţi! Chiar în momentul morţii Sale agonizante pe cruce, un Învingător, răspunzând cererii păcătosului pocăit de a-Și amintit de el când va veni în Împărăţia Sa. – The Signs of the Times, 26 aprilie 1905.

Declaraţia prescurtată,
așa cum a apărut în Movement of Destiny:

  1. A LUAT NATURA FĂRĂ PĂCAT A LUI ADAM ÎNAINTE DE CĂDERE. – Când a fost în trup, El a stat ca „reprezentant al omului,” exact „aşa cum a fost creat de Dumnezeu” – adică referindu-se la Adam. Ca și „al doilea Adam,” El „a început de unde primul Adam a început.” El „a pășit pe terenul pe care a căzut Adam şi [El, Hristos] a răscumpărat eşecul lui Adam.” El a luat „natura, dar nu și păcătoșenia omului”. El „l-a învins pe Satana în aceeaşi natură asupra căreia Satana a obţinut victoria în Eden”. El „nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi”. El a fost „supus neputinţelor şi slăbiciunilor” care îl învăluie pe om. Dar nu trebuie să avem nicio îndoială cu privire la „nepăcătoșenia desăvârşită a naturii umane a lui Hristos”. El nu a avut „tendinţe ale păcatului”.

[Acestea sunt declaraţii fundamentale.]

Hristos a fost ca Adam înainte de cădere – „o fiinţă fără păcat, curată, fără urmă de păcat asupra lui.” El „putea cădea.” [Acest lucru a fost posibil – altfel ispita nu ar fi fost o realitate, ci doar o farsă.] El „a luat […] natura umană și a fost ispitit în toate lucrurile” așa cum natura umană este ispitită. Însă „în El nu a fost nici măcar pentru o clipă vreo tendinţă rea.” Când „a fost asaltat de ispititor în Eden, Adam nu a avut nicio urmă de păcat.” Hristos a fost „asaltat cu ispite în pustie, așa cum Adam a fost asaltat cu ispite în Eden.” Deci „în pustia ispitirii, Hristos a stat în locul lui Adam pentru a rezista încercării pe care [Adam] nu a reuşit să o suporte.”

Totuși, Hristos „a luat natura omului, după ce neamul omenesc rătăcise patru mii de ani de la Eden, iar această natură căzuse din starea iniţială de curăţie şi neprihănire”. Însă „niciodată, în nici un fel, să nu lași nici cea mai mică impresie” că „vreo urmă de depravare sau o înclinaţie spre depravare s-a oprit asupra lui Hristos”. Apoi urmează avertismentul puternic: „Fie ca orice fiinţă umană să fie avertizată de la început să nu-L facă pe Hristos cu totul om, asemenea nouă; pentru că nu poate fi”. – L.E. Froom.

 

Pe măsură ce analizăm aceste documente, prima noastră observaţie este că acestea au o natură pur istorică și nu conţin nici referinţe biblice, nici argumente directe.

Privind mai îndeaproape, vedem că dovezile istorice prezentate se limitează la fragmente din scrierile lui Ellen White. Nici Biblia, nici vreun alt scriitor adventist, în afară de Ellen White, nu este citat. Prin urmare, ne-am aștepta ca documentul să arate o recunoaștere a materialelor istorice cu privire la opiniile lui Ellen White, care au fost prezentate în Secţiunea a treia a acestei lucrări. Nici o astfel de recunoaștere nu este vizibilă.

Apoi, luăm în considerare titlul secţiunii:

A luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere

şi reflectăm asupra faptului că nu ne amintim să fi văzut acest gând exprimat niciunde în scrierile lui Ellen White. Privind la citatele prezentate sub titlul acestei secţiuni, descoperim că nici unul dintre ele nu spune acest lucru, ci vedem cum cuvintele scrise de Ellen White, spunând alte lucruri, sunt interpretate astfel încât să însemne acest lucru. În special în Ministry, lui Ellen White îi este acordată o asistenţă foarte generoasă, în titlul secţiunii și în cele două titluri de paragraf, pentru a o ajuta să spună ceea ce, aparent, nu ştia cum să spună:

A luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere […]

A luat chip omenesc, dar nu natura coruptă […]

A luat natura umană fără păcat a lui Adam […]

Deficienţa din scrierile lui Ellen White, așa cum o văd interpreţii ei, pare a fi faptul că ea nu a folosit niciodată expresia fără păcat (engl. sinless) în dreptul naturii umane preluate de Hristos. Am văzut că dicţionarele definesc sufixul -less ca însemnând fără și incapabil de a. De vreme ce Ellen White credea că Hristos a fost capabil să păcătuiască, ea foloseşte termenul nepăcătoșenie (engl. sinlessness) pentru a descrie natura Sa care nu păcătuiește, dar nu termenul fără păcat. Astfel, ea a încercat să evite să fie înţeleasă greşit. Interpreţii ei, aparent nepăsători faţă de aceste pericole şi pe deplin convinşi că ei ştiu ce a intenţionat ea, dar nu a reuşit să spună, nu au ezitat să spună aceasta în locul ei. Acolo unde ea a scris nepăcătoșenie, ei au scris ferm şi hotărât fără păcat, fără a ţine seamă de definiţiile din dicţionar şi propriile preferinţe ale lui Ellen White.

Încercând să înţelegem raţionamentul interpreţilor ei, observăm că, așa cum au înţeles ei acest lucru, atunci când Ellen White a scris că Hristos a îndurat aceleaşi ispite pe care Adam le-a îndurat, ea a vrut să spună că, de fapt, Hristos a avut aceeaşi natură ca şi a lui Adam înainte de cădere. Din nou, aceștia sunt foarte generoși în a o ajuta să spună ceea ce ea nu a spus. Principiul interpretativ aplicat pare să fie acela că persoanele care au două naturi diferite, una necăzută şi cealaltă căzută, nu pot fi prezentate în mod corespunzător ca fiind ispitite în mod similar. De aceea, când Ellen White scrie că Isus a fost ispitit așa cum Adam a fost ispitit, ei cred că ea spune că natura umană a lui Hristos era aceeaşi cu natura necăzută a lui Adam.

Dar aici întâmpinăm dificultăţi. Acest argument este un cuţit cu două tăișuri. Ce se întâmplă când acest principiu interpretativ se aplică versetelor biblice, precum şi declaraţiilor lui Ellen White, că Hristos a fost ispitit în toate lucrurile așa cum suntem și noi ispitiţi? Consecvenţa aplicării principiului interpretativ ar impune ca aceste declaraţii să fie privite ca declaraţii ale asemănării dintre natura lui Hristos şi natura noastră căzută. Aceasta ar conduce la concluzia că Hristos a preluat o natură umană căzută, o concluzie pe care interpreţii lui Ellen White doresc să o evite.

Prin intermediul aceluiaşi principiu interpretativ, că două persoane trebuie să aibă aceeaşi natură pentru a fi ispitiţi în mod similar, am ajunge la concluzii contrare:

A luat natura lui Adamînainte de cădere

„[Hristos] a fost asaltat cu ispite în pustie, așa cum Adam a fost asaltat cu ispite în Eden.”

„El a pășit pe terenul pe care a căzut Adam și a răscumpărat eșecul lui Adam.” – Ellen White, așa cum apare în Questions on Doctrine, pp. 650–652. (Sublinierea îmi aparţine)

Concluzie: Hristos a venit în natura lui Adam înainte de cădere.

A luat natura păcătoasăa omului după cădere

„Prin urmare, Isus a fost „în toate lucrurile ispitit asemenea nouă.” Evrei 4:15. El a îndurat toate încercările la care noi suntem supuși.” – Ellen White în HLL p.24. (Sublinierea îmi aparţine.)

„Păşind înaintea noastră pe calea pe care noi înşine va trebui să um­blăm […] Hristos a pregătit calea pentru ca noi să biruim.” – Ellen White în ST 27/05/97

Concluzia: Hristos a venit în natura omului după cădere.

Deci, acelaşi principiu, aplicat în acelaşi mod, duce la rezultate exact opuse.

Un principiu interpretativ ca acesta nu poate fi susţinut ca fiind valabil, nici concluziile bazate pe un astfel de principiu nu pot fi luate în serios.

Trecând atenţia noastră de la titlurile secţiunii la conţinutul declaraţiei aşa cum apare în Ministry şi Questions On Doctrine, vedem că acesta este alcătuit din nouă citate din scrierile lui Ellen White, preluate din şapte surse diferite. Şase din aceste surse sunt articole de revistă datate din 1874 până în 1905. Cea de-a şaptea sursă, cu cele mai lungi citate (31 de rânduri dintr-un total de 92 de rânduri în Questions on Doctrine) este preluată din The Seventh-day Adventist Bible Commentary. Ţinând cont că Ellen White a murit cu mult înainte ca acest comentariu să fie scris, cercetăm mai departe şi aflăm că această dovadă puternică provine dintr-o scrisoare personală scrisă de Ellen White către pastorul W.L.H. Baker, din Tasmania, în 1895. Şi porţiunile accentuate ale acestei scrisori, care implică utilizarea cuvântului tendinţe, poartă povara argumentului interpretului că Ellen White credea că Hristos a luat natura umană a lui Adam înainte de căderea sa.

Argumentul va fi examinat mai târziu. În acest moment suntem preocupaţi — profund preocupaţi — de utilizarea surselor. Vom examina fragmentele în raport cu sursele lor, așa cum sunt folosite în Movement of Destiny, deoarece această prezentare dezvăluie în mod clar scopurile pentru care citatele au fost aplicate în construirea argumentului – A luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere. Nouă din cele douăzeci şi două de pasaje folosite de Froom sunt din scrisoarea Baker.

Prima noastră întrebare este: De ce marea parte a argumentului se bazează pe interpretări ale cuvintelor găsite într-o scrisoare privată nepublicată? Ce fel de hermeneutică oferă mai multă greutate unei scrisori private, scrisă unei persoane ale cărei întrebări şi/sau probleme nu ne sunt cunoscute, decât multelor articole şi cărţi publicate de către acelaşi autor? Şi cum rămâne cu rugămintea lui Ellen White din Mărturiile către comunitate, vol. 5, pag. 696?

Dacă doriţi să ştiţi ce a descoperit Domnul prin [Ellen White], citiţi-i lucrările publicate. (Sublinierea îmi aparţine.)

Deşi Ellen White a trăit, a scris şi a publicat în mod asiduu timp de douăzeci de ani după ce a scris scrisoarea Baker în 1895, ea nu a considerat niciodată potrivit să o publice.

(Studentul nu ar trebui să considere că principiul hermeneutic care ne cere să acordăm mai multă greutate articolelor sau cărţilor publicate decât scrisorilor private este întâmplător. Acest lucru este pur şi simplu o recunoaştere a realităţii că, în majoritatea cazurilor, nu putem cunoaşte exact preocupările unei persoane care sunt abordate într-o scrisoare privată.)

Renumita carte Hristos Lumina lumii a lui Ellen White trebuie considerată ca fiind lucrarea pe care ea a pregătit-o în mod conștient și deliberat și în care a publicat poziţia ei hristologică, menită să informeze întreaga lume cu privire la opiniile ei despre natura şi lucrarea Domnului Isus Hristos. A subordona acest lucru interpretării cuvintelor găsite într-o scrisoare privată, pur şi simplu nu este permis de către niciun standard de învăţământ. Apologetul care consideră că este necesar să recurgă la astfel de proceduri, prin aceasta, admite în mod tacit slăbiciunea cazului său.

Şi să ne amintim că, în cazul în care scrisorile personale sunt cumva folosite, acestea trebuie să fie folosite în întregime, nu prin selecţie individuală arbitrară. Nu vedem niciun indiciu că autorii documentului pe care îl examinăm au cercetat întreaga corespondenţă a lui Ellen White. Mai degrabă se pare că ei au ales o scrisoare personală care părea să se potrivească scopurilor lor şi nu au luat în seamă celelalte scrisori scrise în acelaşi interval de timp, 1895–1896, care conţineau declaraţii ca acestea:

Ellen White
Scrisoarea 55, 1895

Ce ciudat simbol al lui Hristos a fost acela al asemănării cu șerpii care îi mușcau. Simbolul acesta a fost înălţat pe o prăjină, iar ei trebuiau să privească la el și să fie vindecaţi. În același fel, Isus a fost făcut o asemănare a cărnii păcătoase.

Ellen White
Scrisoarea 106, 1896

Hristos nu a luat asupra Sa o natură umană imaginară. El a luat natura umană și a trăit în natura umană […] El a fost cuprins de slăbiciuni […] El a fost în natura umană exact ceea ce poţi fi tu. El a preluat neputinţele noastre. El nu numai că a fost făcut carne, ci a fost făcut în asemănare cărnii păcătoase.

Cu toate acestea, chiar dacă ar trebui să decidem să lăsăm deoparte principiile noastre hermeneutice şi să recunoaștem scrisoarea Baker drept dovadă, am descoperi că este insuficientă ca să îndeplinească cerinţele evidente ale documentului. Nu se afirmă niciunde că Hristos a venit pe pământ în natura lui Adam înainte de cădere, dar unele dintre celelalte expresii sunt interpretate pentru a însemna acest lucru, iar aceste interpretări sunt la rândul lor discutabile.

Din nou, vedem că în fiecare citat al lui Ellen White sunt anumite cuvinte scrise cu caractere italice pentru a scoate în evidenţă spusele ei. Pe măsură ce analizăm aranjamentul lui Froom din Movement of Destiny, observăm că el foloseşte aceste porţiuni scrise cu caractere italice, sau fragmente din ele, încadrate de cuvintele lui proprii, pentru a-şi construi argumentul. Argumentul său constă în nouăsprezece propoziţii care conţin douăzeci şi două de citate, unele mai mici, de două sau trei cuvinte.

Din nou suntem tulburaţi de întrebări. Ne vorbeşte Ellen White sau de fapt este vocea doctorului Froom? Şi având în vedere scrierile ei ample cu privire la natura umană a lui Isus, de ce suntem limitaţi la o eşantionare atât de mică?

Am observat că celelalte surse importante, din care au fost extrase mai multe citate, constituiau un articol al lui Ellen White, din care primele trei citate au fost publicate în ediţia din 28/07/74 a revistei The Review and Herald, iar următoarele patru citate într-un articol ce a apărut în ediţia din 9/06/98 a revistei The Signs of the Times. Articolele din The Review and Herald vor fi recunoscute ca fiind materialul care a fost mai târziu extins şi republicat în Hristos Lumina lumii în 1898. Pe măsură ce citim aceste articole, ne confruntăm cu o încălcare surprinzătoare a contextului. Ambele conţin afirmaţii directe, specifice, că Hristos a venit pe pământ în natura umană a omului căzut.

Pe măsură ce înaintăm, ar fi util să ţinem cont de diferenţa dintre o declaraţie şi o interpretare. Propoziţiile sau frazele care exprimă ideea că Hristos a venit pe pământ în natura umană a omului căzut sunt declaraţii care spun efectiv acest lucru. Pasajele din aceleași articole care sunt folosite pentru a susţine opinia că Hristos a venit pe pământ în natura umană a lui Adam înainte de cădere nu spun aceasta, ci sunt interpretate ca să însemne acest lucru.

În fragmentele din articolul ei întreg despre Ispitirea lui Isus, care au apărut în ediţiile din 28/07/74 şi 4/08/74 ale revistei The Review and Herald, Ellen White a scris:

Declaraţiile:

Fiul lui Dumnezeu S-a umilit şi a luat natura omului, după ce neamul omenesc rătăcise patru mii de ani de la Eden […]

Hristos a purtat păcatele şi slăbiciunile neamului omenesc, aşa cum au fost ele când a venit pe pământ ca să ajute omul.

În favoarea neamului omenesc, luând asupra Sa toate slăbiciunile omului căzut […]

[…] Pentru a-l ridica pe omul căzut, Domnul Hristos trebuia să coboare acolo unde se afla el. Domnul a luat natura umană şi a purtat slăbiciunile şi degenerarea neamului omenesc.

Natura umană a Domnului Hristos a atins cele mai mari adâncimi ale stării jalnice a omului şi El S-a identificat cu slăbiciunile şi nevoile omului căzut.

Pasajele interpretate:

[Când] a fost asaltat de ispititor în Eden, Adam nu a avut nicio urmă de păcat […]

În pustia ispitirii, Domnul Hristos a stat în locul lui Adam pentru a rezista încercării pe care [Adam] nu a reuşit să o suporte […]

[Hristos] a luat natura omului, după ce neamul omenesc rătăcise patru mii de ani de la Eden, iar această natură căzuse din starea iniţială de curăţie şi neprihănire […] – (Aceeași sursă ca și declaraţiile de mai sus.)

Prima noastră observaţie ar fi aceea că sunt cinci declaraţii şi numai trei pasaje interpretate. Astfel, amploarea probelor este înclinată în favoarea declaraţiilor, în special având în vedere faptul că unei interpretări nu i se poate atribui greutatea unei declaraţii în cadrul unei evaluări a probelor.

Următoarea noastră observaţie ar fi că s-ar putea da și alte interpretări acestor pasaje. Cele utilizate în documentul pe care-l avem în faţă nu sunt în nici un caz obligatorii.

Apoi trebuie să recunoaştem că interpretările aplicate acestor trei pasaje, și anume că Hristos a venit pe pământ în natura umană a lui Adam înainte de cădere, le pune într-o poziţie de contradicţie puternică cu cele cinci declaraţii din acelaşi articol. Aceasta constituie o încălcare inacceptabilă a contextului.

În cele din urmă, pe măsură ce analizăm pasajele individuale, vedem că primul nu are nici o relevanţă pentru afirmaţia că Hristos a venit pe pământ în natura lui Adam înainte de cădere. Spune ceva despre Adam, dar nimic despre Hristos. Al doilea pasaj compară ispitele lui Adam cu ispitele lui Hristos, dar nu spune nimic despre natura lui Adam sau a lui Hristos. Al treilea este cel mai surprinzător. Care este locul acestui pasaj într-un argument care susţine că Hristos a luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere, de vreme ce afirmă exact opusul? Privind înapoi, vedem că a fost unul dintre acele pasaje introduse de cuvântul totuși, construit pentru a fi folosit în explicarea declaraţiilor lui Ellen White cu care interpreţii ei nu se simţeau confortabil, un mecanism prin care Ellen White era reprezentată (de fapt, interpretată greșit) ca şi cum ar fi crezut că Hristos a avut atât o natură necăzută, cât şi o natură umană căzută.

Deci, ce greutate a probelor putem da acestor trei pasaje interpretate? Din păcate, niciuna. Interpretările aplicate citatelor folosite pentru încălcarea contextului, contrare intenţiei aparente a scriitorului, nu sunt acceptabile ca probe.

O problemă similară apare atunci când comparăm declaraţiile reale cu privire la natura lui Hristos găsite în The Signs of the Times din 9/06/98 cu cele patru pasaje interpretate. Observaţi:

Declaraţiile:

[…] [Hristos] a luat natura noastră în starea ei degenerată […]

Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută […]

Pasajele interpretate:

[…] reprezentantul omului […]

Nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi […]

Supus neputinţelor și slăbiciunilor […]

Nepăcătoșenia desăvârșită a naturii umane a lui Hristos […]

Recunoaştem că primele două dintre aceste pasaje interpretate nu au nicio relevanţă pentru argumentul prezentat, deoarece acestea ar putea fi folosite fără dificultate de către persoanele din ambele tabere ale discuţiei cu privire la natura umană a lui Isus. Al treilea ar părea să sprijine părerea că Hristos a venit în natura umană a omului căzut, deoarece nu ne gândim la Adam cel necăzut ca având neputinţe şi slăbiciuni. Al patrulea este oferit inutil ca dovadă în sprijinul opiniei că Hristos a venit în natura umană a lui Adam înainte de cădere din două motive reale: primul este că, după cum am văzut, Ellen White foloseşte sufixele –less (tr.engl. fără) şi –ness (tr.engl. o stare de a fi) în conformitate cu definiţiile dicţionarului. Astfel, ea nu folosește expresia fără păcat (engl. sinless) la natura umană a lui Hristos, ci termenul nepăcătoșenie (engl. sinlessness – o stare de a fi) şi ea nu confundă sau egalează aceşti termeni. Deseori îl descrie pe Hristos ca fiind fără păcat, ceea ce înseamnă că nu a păcătuit niciodată, dar niciodată nu descrie natura Sa umană ca fiind fără păcat, ceea ce ar indica faptul că aceasta era lipsită de slăbiciunile şi tendinţele naturii noastre căzute. Al doilea motiv este că acest pasaj a apărut în contextul său original într-o declaraţie începută cu cuvintele:

Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută, Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. (Sublinierea îmi aparţine.)

Prin urmare, încercarea noastră de a evalua greutatea probelor reprezentate de aceste patru pasaje interpretate dintr-un singur articol ne duce la concluzia că „rezultatul” este din nou zero. Ele nu sunt suficient de puternice pentru a compensa declaraţii clare şi ferme cu privire la natura umană a lui Hristos pe care Ellen White le-a scris în acelaşi articol.

Şi apare un fenomen şi mai surprinzător atunci când această frază este comparată îndeaproape cu documentul pe care îl examinăm. În acest articol din The Signs of the Times din 9/06/98 Ellen White a scris fraza în felul următor:

Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută, Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. (Sublinierea îmi aparţine.)

În documentul pe care îl examinăm, prima jumătate a frazei sale: „Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută,” a fost lăsată deoparte, iar ultima jumătate a frazei: „Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi” a fost prezentată ca o parte a acestei construcţii:

A luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere

[…] El nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. (Sublinierea îmi aparţine.)

Privim la aceasta cu neîncredere. Ideea unui scriitor, exprimată într-o singură frază, a fost complet schimbată. Scriitoarea este prezentată ca spunând exact opusul a ceea ce ea a spus de fapt. Aceasta este încălcarea supremă a contextului. O mai mare ofensă în manipularea probelor este aproape imposibilă.

Şi prin acest aranjament se creează o neconcordanţă deznădăjduită în utilizarea pronumelui ei (engl. its). În construcţia mutilată care este pusă înaintea noastră, pronumele ei este făcut să modifice natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere. Prin urmare, Ellen White este reprezentată ca şi când ar fi făcut declaraţia absurdă că Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele naturii fără păcat a lui Adam înainte de cădere. Aceasta este o insultă destul de gratuită la adresa inteligenţei sale.

Studentul să se întrebe dacă va dori să susţină această clasificare a materialelor în faţa unui comitet de disertaţie, atât la nivel de master, cât și de doctorat.

Orice student care și-a finalizat cursurile necesare în munca de cercetare, ar recunoaşte cu siguranţă că o astfel de încercare nu ar putea aduce decât rezultate catastrofale și ar putea duce la pierderea poziţiei sale de absolvent.

Deci, examinarea noastră a acestor două surse diferite este extrem de alarmantă. Ei au pus înaintea noastră o încălcare a contextul imediat, care ne pune într-o poziţie foarte inconfortabilă.

Cele şase pasaje rămase, care sunt preluate din articole din reviste diferite, nu prezintă o astfel de încălcare a contextului imediat. În acele articole, Ellen White nu şi-a exprimat convingerea că Hristos a venit pe pământ în natura umană a omului căzut. Însă acestea trebuie privite în contextul celorlalte scrieri ale ei, în care am găsit aproximativ 400 de declaraţii potrivit cărora Hristos a venit pe pământ în natura umană a omului căzut. Aceste declaraţii ar constitui contextul general cu care trebuie comparate pasajele interpretate, iar pe baza acestui criteriu ele trebuie declarate inadmisibile ca probe ce susţin afirmaţia că Hristos „A luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere”. În calitate de cercetători, nu ne este permis să folosim probe care nesocotesc fie contextul imediat, fie contextul general.

Studentul să aibă în vedere faptul că, dacă s-ar întâmpla ca cercetătorul să descopere în scrierile lui Ellen White 400 de declaraţii potrivit cărora Hristos a venit la pământ în natura umană a omului căzut, şi cincisprezece sau douăzeci de declaraţii că El a venit pe pământ în natura umană a lui Adam înainte de cădere (care de fapt nu se găsesc) regulile probelor i-ar cere acestuia să declare prima ca fiind cea mai bună evaluare a opiniei scriitorului. Aici, greutatea probelor ar fi principiul care guvernează. Dar în cazul de faţă, nu comparăm declaraţii cu declaraţii, ci mai degrabă declaraţiile sunt comparate cu interpretările. În acest caz, greutatea probelor este în mod clar de partea declaraţiilor.

Singurul factor care ar putea modifica concluziile de mai sus ar fi cro­no­logia. Dacă cercetătorul găsește 15 sau 20 de declaraţii (în acest caz, imaginare) apărute ulterior celor 400, ar putea fi îndreptăţit să le prezinte ca o convingere matură sau finală a scriitorului. Dar în această situaţie, observăm că toate sursele folosite sunt datate înainte de sfârșitul anului 1905, deși, între acel moment şi moartea ei în 1915, Ellen White a publicat câteva declaraţii cu privire la convingerea ei că Hristos a venit pe pământ în natura umană a omului căzut. Prin urmare, aceasta trebuie recunoscută ca fiind convingerea ei matură şi finală pe acest subiect.

Aşadar, examinarea surselor folosite de scriitorii declaraţiei pe care o studiem conduce la concluzii foarte negative. Am văzut o utilizare inadmisi­bilă a pasajelor interpretate dintr-o scrisoare privată şi a pasajelor interpretare din articole de revistă, toate acestea încălcând contextul general al scrierilor lui Ellen White, dintre care unele încalcă chiar contextul imediat al articolelor specifice. Curios și remarcabil este faptul că lipsesc dovezile din cărţile ei publicate, în special renumita carte Hristos Lumina lumii, care a fost scrisă în mod evident cu scopul expres de a informa întreaga lume cu privire la opiniile ei despre natura şi lucrarea Domnului Isus Hristos.

Ne oprim pentru a reflecta pentru un moment asupra unei clasificări a materialelor care s-ar conforma cel mai bine principiilor care sunt predate în cadrul cursurilor postuniversitare în munca de cercetare. Conform acestor principii, am aranjat probele de acest fel, într-o ordine descrescătoare a importanţei:

Prima şi cea mai importantă ar fi o carte sau niște cărţi publicate de autor în scopul abordării subiectului examinat. Astfel, Bondage of the Will a lui Martin Luther ar primi cea mai mare greutate ca probă într-o investigaţie a opiniilor sale cu privire la predestinare, deoarece cartea a fost scrisă de Luther cu scopul expres de a-și exprima opiniile cu privire la acest subiect. În cazul de faţă, Hristos Lumina lumii a lui Ellen White ar fi în mod corespunzător menţionată ca fiind dovada cu cea mai mare greutate într-o investigaţie a opiniilor ei hristologice, întrucât cartea a fost scrisă cu scopul expres de a trata acest subiect.

Totuși, am constatat că această carte a fost ignorată în pregătirea declaraţiei pe care o studiem, cu privire la natura umană a lui Hristos, şi că în materialul care o susţinea și împreună cu care a fost publicată declaraţia în numărul din septembrie 1956 al revistei Ministry, Hristos Lumina lumii a fost respinsă pe motiv că este înşelătoare sau chiar „contrabalansată” de alte declaraţii ale lui Ellen White care se găsesc în „multe alte locuri.”[2] În cadrul cercetării noastre nu am găsit nicio astfel de declaraţie care să contrabalanseze, ci mai degrabă o varietate de interpretări care nu fac faţă cu bine unei investigaţii.

Al doilea cel mai înalt loc de pe lista materialelor folosite ca probe ar fi cărţile publicate cu scopul de a aborda alte subiecte, dar care ar putea conţine referinţe ocazionale sau întâmplătoare la subiectul în cauză. Autorii documentului pe care îl examinăm nu au folosit deloc astfel de cărţi scrise de Ellen White.

A treia în ordinea descrescătoare a importanţei ar fi articolele din reviste. Acestea cântăresc mai puţin decât cărţile pe scara probelor, bazat pe ideea că este posibil ca un scriitor să investească mai mult timp şi mai multă atenţie în scrierea unei cărţi decât a unui articol din revistă, recunoscând că, de obicei, cărţile sunt păstrate mai mult timp decât revis­tele şi au o influenţă mai durabilă.

Articolele din reviste ar fi, desigur, aranjate în ordine cronologică, într-o ordine descrescătoare a importanţei, de la cele mai recent scrise la cele mai vechi. Acest lucru se bazează pe faptul că scriitorii pot, de-a lungul mai multor ani, să-și dezvolte, sa-și revizuiască sau chiar sa-și schimbe opiniile exprimate anterior. Prin urmare, cea mai recentă expresie ar fi văzută mai degrabă ca reflectând părerea matură sau finală a autorului. Cu cât este mai îndelungată perioada în care autorul a scris, cu atât mai mare ar fi pus accentul pe acest subiect.

Însă, după cum am văzut, autorii documentului pe care îl examinăm au schimbat această procedură, neglijând mai multe declaraţii ale lui Ellen White publicate în articolele din reviste în cursul anilor 1906-1915, şi concentrându-şi atenţia asupra articolelor publicate înainte de acea dată, unele încă din anul 1874.

Ultima din ordinea descrescătoare a importanţei, şi dintr-o categorie vizibil separată, ar fi scrisorile private şi personale scrise de autorul ale cărui opinii sunt examinate. De vreme ce acestea nu au fost scrise cu intenţia de a stabili opiniile autorului în faţa lumii, şi din moment ce este dificil pentru noi, dacă nu imposibil, să ştim ce întrebări sau preocupări ale destinatarului sunt abordate, valoarea lor trebuie să fie considerată mai cu seamă coroborativă. Acestea ar fi folosite cu grijă şi cu competenţă. Dacă s-ar părea că acestea sunt în contradicţie cu opiniile exprimate de autor într-o carte, greutatea probelor ar fi cu siguranţă de partea cărţii. A subordona o carte publicată unei scrisori personale, într-o clasificare a probelor pe un anumit subiect, ar fi de neconceput. Totuşi, acest lucru a fost făcut de către autorii documentului pe care îl examinăm. Lucrarea care susţine poziţia hristologică a lui Ellen White, binecunoscuta ei carte Hristos Lumina lumii, a fost dată deoparte pe motiv că ar putea fi periculos de înșelătoare, iar interpretările aplicate celor nouă fragmente dintr-o scrisoare privată către un pastor din Tasmania, selectată arbitrar, au primit cea mai mare greutate în clasificarea probelor.

O monstruozitate metodologică

Să rezumăm examinarea surselor: autorii documentului pe care îl examinăm cu privire la natura umană a lui Hristos nu au ţinut cont de cartea Hristos Lumina lumii a lui Ellen White şi au respins-o, au ignorat celelalte cărţi ale ei, au folosit articolele sale din reviste în sensul invers al ordinii cronologice corespunzătoare, iar interpretările aplicate celor nouă fragmente dintr-o singură scrisoare privată, selectată în mod arbitrar, le-au considerat drept cea mai grea dovadă pe care se bazau concluziile lor. Când la această listă de nereguli procedurale grave se adaugă încălcarea evidentă atât a contextului imediat, cât şi a contextului general în folosirea citatelor, suntem obligaţi să tragem o concluzie extrem de dureroasă: declaraţia din faţa noastră, în ceea ce privește folosirea surselor, trebuie privită ca o monstruozitate metodologică. Acest fapt ar putea fi explicat în mod rezonabil de către un profesor de cercetare ca o demonstraţie clasică a metodelor de manipulare a surselor care nu ar trebui utilizate.

Ca ultim pas în analiza acestui document hristologic trebuie să încercăm să stabilim valoarea fiecăreia dintre cele nouăsprezece declaraţii individuale, cu pasajele lor scurte din scrierile lui Ellen White, până la teza declarată a documentului, aceea că

Hristos a luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere.

Acum vom trece la o analiză a probelor.

 

[1] Vezi anexa C pentru fotocopii ale revistelor.

[2] Ministry, septembrie 1956, pagina 12.