XVI. Septembrie 1956 şi aprilie 1957 - Articole din revista Ministry
Copiază link

XVI. Septembrie 1956 şi aprilie 1957 - Articole din revista Ministry

În ediţia din aprilie 1957 a revistei Ministry, studentul va găsi un editorial care anunţă o „nouă piatră de hotar” în istoria bisericii noastre. „Fraţii evanghelici în Hristos” [a se citi calviniști] au acceptat poziţia noastră cu privire la natura umană a lui Hristos şi au convenit să nu ne mai clasifice drept un „cult.”

În aceeaşi ediţie, studentul va găsi două articole cu privire la natura lui Hristos. Ambele acordă o mare importanţă naturii misterioase a întrupării lui Hristos.[1] Ambele susţin cu tărie divinitatea lui Hristos și natura umană a lui Hristos. Dar glasul limpede al adventismului cu privire la faptul că Hristos a luat natura căzută a omului nu mai este auzit în nici unul dintre articole, iar unul dintre ele declară cu fermitate că:

Atunci când Dumnezeul întrupat a pătruns în istoria omenirii şi a devenit una cu rasa umană, înţelegerea noastră este că El a avut nepăcătoșenia naturii cu care Adam a fost creat în Eden. – Ministry, aprilie 1957, p. 34. (Sublinierea îmi aparţine)

Deci, noua piatră de hotar din istoria Bisericii Adventiste se dovedeşte a fi o renegare directă a mărturiei clare şi consecvente a bisericii din 1852 până în 1952, exact o sută de ani, cu privire la natura umană a lui Isus.

Unul dintre articole ne trimite înapoi la opt pagini de declaraţii ale Spiritului Profetic cu privire la natura lui Hristos care se găsesc în ediţia din septembrie 1956 a revistei Ministry. Urmând ascultători această indicaţie, ne îndreptăm spre această ediţie şi găsim, spre uimirea noastră, un titlu de paragraf care spune:

„III. A luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere”

Declaraţiile care se explică singure vor fi analizate în detaliu în paginile care urmează. În acest moment vom examina metodologia generală utilizată în aceste trei prezentări:

  1. Citatele din scrierile ei sunt atent aranjate şi accentuate pentru a face să pară că Ellen White a crezut că Hristos a luat natura necăzută a lui Adam, deşi nici unul dintre ele nu spune, de fapt, acest lucru.
  2. Declaraţiile incluse din scrierile ei, care se referă la „natura căzută” şi „natura păcătoasă”, sunt interpretate ca însemnând numai natura Sa fizică, nimic altceva. Studentul care a citit materialul din Secţiunea a treia este pregătit să decidă în dreptul său dacă aceasta a fost scopul şi intenţia aparentă a scriitorului. Comparaţi: „El nu numai că a fost făcut carne, ci a fost făcut în asemănarea cărnii păcătoase.” – Scrisoarea 106, 1896, și altele.
  3. Se explică în continuare că Ellen White a vrut să spună că Hristos a luat natura noastră căzută înlocuitor (engl. vicariously), ci nu în mod real.

Această afirmaţie trebuie luată în considerare cu atenţie. Ceea ce face cineva pentru altcineva, o face înlocuitor. Ideile importante pe care trebuie să le reţinem sunt că atunci când ceva a fost făcut în locul tău, aceasta înseamnă că nu mai trebuie să faci acest lucru pentru tine, cu condiţia să fi fost făcut în mod real.

Dacă plătesc o amendă pentru tine, înlocuitor, tu nu trebuie să o plăteşti. Dacă îndeplinesc o obligaţie de orice fel pentru tine, înlocuitor, tu nu trebuie să o îndeplinești. Dacă Isus plăteşte preţul pentru păcatele tale, înlocuitor, tu nu trebuie să plătești preţul pentru păcatele tale. În toate aceste exemple vedem o utilizare corectă a cuvântului înlocuitor. Ceea ce face altcineva pentru tine, înlocuitor, tu nu trebuie să faci pentru tine. Acesta este testul utilizării corecte a cuvântului. În niciun caz cuvântul „înlocuitor” nu poate fi folosit corect pentru a descrie o acţiune pretinsă, mai degrabă decât o acţiune reală.

Luaţi în considerare, atunci, propunerea că Isus a luat natura voastră căzută, înlocuitor. Apoi, ar trebui să vă bucuraţi de libertatea de a vă lua singuri această natură căzută. Ar trebui să vă bucuraţi că este privilegiul vostru să treceţi prin viaţă cu o natură necăzută, ca cea a lui Adam înainte de a păcătui. Dar este posibil acest lucru? Aveţi o natură necăzută? Sau constataţi că încă aveţi o natură căzută, în ciuda asigurărilor bine intenţionate că Isus a luat-o pentru voi, înlocuitor?

A pune întrebarea înseamnă a răspunde la ea. Care dintre noi pretinde că are o natură necăzută? Atunci, cât de în serios putem lua această asigurare că Hristos nu a luat natura noastră căzută în mod real, ci înlocuitor? De asemenea, să ne amintim că, atunci când se declară propriu-zis că ceva a fost făcut pentru noi, înlocuitor, lucru acela trebuie să fie realmente făcut, fără prefăcătorie.[2] Şi dacă Ellen White ar fi vrut să spună că Hristos a luat natura noastră căzută înlocuitor, de ce, în multele sale declaraţii, nu şi-a amintit niciodată să spună acest lucru?

În aceeași ediţie a revistei Ministry (septembrie 1956) găsim un editorial lung, intitulat: UmanăNu carnală. Este o declaraţie puternică ce susţine propunerea că Hristos a luat natura fără păcat a lui Adam înainte de cădere. Dacă este posibil, studentul ar trebui să studieze întregul articol. Vom avea spaţiu aici pentru a comenta doar câteva fragmente. După ce a subliniat caracterul misterios al întrupării, scriitorul face referire la greșeala, așa cum o vede el, în care au căzut câţiva dintre fraţii noștri cu privire la natura lui Hristos. El sugerează că ei au crezut în mod greșit că Hristos Și-a asumat natura căzută a omului din cauza unei citiri pripite a două sau trei declaraţii ale lui Ellen White:

O lectură pripită a celor două sau trei declaraţii din Hristos Lumina Lumii, fără declaraţiile care contrabalansează și se repetă găsite în atât de multe alte locuri, a condus pe unii la concluziona că Hristos, atunci când a fost întrupat, a fost părtaș naturii noastre corupte, carnale, şi, prin urmare, nu era diferit de nicio altă fiinţă umană. (Editorial)

Observăm:

  1. Studentul care examinează materialul din Secţiunea a treia va descoperi că acesta este mult mai detaliat decât se lasă să se înţeleagă aici. Nu am găsit nicio declaraţie „care contrabalansează” în toată examinarea noastră completă a scrierilor lui Ellen White.
  2. Studentul va observa că Ellen White şi tovarăşii ei au folosit cuvintele natură păcătoasă, decăzută mai degrabă decât natură carnală, coruptă, atunci când vorbeau despre natura umană a lui Hristos.
  3. Studentul va observa că Ellen White şi tovarăşii ei au crezut că natura umană a lui Hristos a fost ca a noastră în toate lucrurile, cu excepţia comiterii păcatului. Articolul continuă:

De fapt, câţiva au declarat că așa trebuia să stea lucrurile pentru ca El să fie „în toate lucrurile ispitit asemenea nouă,” că El trebuia să împărtăşească natura noastră coruptă și păcătoasă pentru a înţelege nevoile noastre şi a fi plin de compasiune faţă de omenirea pierdută. La suprafaţă, un astfel de raţionament pare oarecum plauzibil […] (Editorial, sublinierea îmi aparţine.)

Observăm:

  1. Studentul va constata utilizarea continuă a cuvântului coruptă într-un fel diferit de Ellen White.
  2. Studentul va găsi în Secţiunea a treia dovezi îmbelșugate că raţionamentul „de suprafaţă” la care se referă a fost o caracteristică puternică a lui Ellen White.

Dacă El S-ar fi născut cu o natură carnală, cu toate tendinţele ei spre rău, cum este cazul fiecărui fiu şi fiică naturală a lui Adam, atunci El Însuşi ar fi avut nevoie de un Mântuitor şi în nici un caz nu ar fi putut fi Răscumpărătorul nostru […] în El nu era niciun păcat, fie moştenit sau cultivat, aşa cum este obișnuit tuturor urmașilor naturali ai lui Adam. (Editorial, sublinierea îi aparţine.)

Observăm din nou că:

  1. Scriitorii adventiști nu folosesc cuvântul carnal în dreptul lui Isus.
  2. Dificultatea problemei scriitorului este acum văzută a fi doctrina păcatului originar definit ca vină moştenită, plus slăbiciune moştenită. Protestanţii au fost împărţiţi cu privire la acest subiect timp de secole. Cei cu convingeri calviniste susţin cu tărie că toţi oamenii moştenesc vina de la Adam, împreună cu slăbiciunea. Cei cu convingeri arminiene-wesleyane resping doctrina vinei moştenite şi acceptă numai doctrina slăbiciunii moştenite. (Pentru comentarii cu privire la doctrina păcatului originar, a se vedea anexa C la sfârșitul acestei cărţi.) Adventiștii de ziua a șaptea nu au crezut niciodată în doctrina vinei moștenite. (Vezi Ezechiel 18:20.)

Prin urmare, adventiștii de ziua a șaptea nu au crezut niciodată că Hristos ar fi dobândit vina doar prin faptul că S-a născut în rasa umană, așa cum cred calviniștii. Şi astfel adventiștii de ziua a şaptea nu au fost obligaţi, ca şi calviniștii, să elaboreze o doctrină prin care Hristos să poată lua natura necăzută a lui Adam pentru a scăpa de vina moştenită.

Când a luat asupra Sa natura umană fără păcat […] (Editorial, sublinierea îmi aparţine.)

Observăm:

Contradicţia fermă și puternică a declaraţiilor lui Ellen White, că El a luat asupra Sa natura păcătoasă, este importantă.

Cu mulţi ani în urmă, a apărut o declaraţie în Bible Readings for the Home Circle (ediţia 1915), care susţinea că Hristos a venit „în carne păcătoasă.” Este greu de ştiut cum s-a strecurat în carte această expresie. (Editorial)

Observăm:

  1. Este mult mai mult decât o expresie; este un paragraf lung, bine chibzuit. Ar fi într-adevăr greu de imaginat în ce circumstanţe a putut „să se strecoare” în carte.
  2. Paragraful este în deplină armonie cu declaraţiile publicate ale bisericii, aşa cum sunt prezentate în Secţiunea a treia.

Dar când cartea a fost revizuită în 1946, această expresie a fost eliminată, deoarece a fost declarată ca nefiind în armoniei cu adevărata noastră poziţie. [3] (Editorial)

Observăm:

Ar fi extraordinar să ştim cine a definit aşa-numita „adevărata noastră poziţie” şi ce dovezi au fost folosite ca bază pentru această definiţie. Se pare că Ellen White şi colegii ei scriitori nu au fost în armonie cu „adevărata noastră poziţie” de-alungul întregii istorii a bisericii.

Nu îndrăznim să luăm o expresie izolată şi să construim o doctrină pe baza ei. (Editorial)

Observăm:

Din toată inima putem fi de acord cu această afirmaţie. Studentul va dori să-și amintească această declaraţie pe măsură ce observă utilizarea continuă a interpretărilor câtorva fragmente dintr-o scrisoare privată adresată unui pastor din Tasmania, „scrisoarea Baker,” ca fiind autoritatea absolută faţă de care sunt subordonate toate declaraţiile lui Ellen White, atât în editorialul din faţa noastră, cât şi în celelalte lucrări care promovează ideea că Hristos a venit pe pământ în natura necăzută a lui Adam. (Pentru o discuţie despre scrisoarea Baker, a se vedea anexa B de la sfârșitul acestei cărţi.) Ne îndreptăm acum spre a studia materialul aşa cum este prezentat în două cărţi ce au fost publicate în 1957.

 

[1] Întruparea lui Hristos este o taină; declaraţiile neclare ale oamenilor despre acest lucru sunt altceva. Aceste două taine nu ar trebui să fie confundate una cu cealaltă.

[2] Comparaţi: „Hristos a unit în realitate natura ofensatoare a omului cu natura Sa fără păcat. […]” – Ellen White, RH 17/07/1900

[3] Această dată, 1946, sugerează că s-a încercat să se facă unele schimbări ascunse în hristologia adventistă de ziua a șaptea înainte de declaraţie publică a lui Nichol din 1952.