XII. 1897–1915 - Perioada de după
 scrisoarea Baker
Copiază link

XII. 1897–1915 - Perioada de după
 scrisoarea Baker

Ellen White a continuat să scrie şi să publice, după scrierea scrisorii Baker, până în anul 1915. Subiectul cercetării noastre din acest capitol sunt cei optsprezece ani, din 1897 până la data decesului ei (16 iulie 1915). În continuare, avem în vedere următoarele întrebări:

Dacă în scrisoarea ei către W.L.H. Baker, din anul 1895, Ellen White a susţinut ideea că Hristos a venit pe pământ în natura umană a lui Adam înainte de cădere, de ce a continuat să exprime, fără reţinere, exact părerea opusă în mai mult de şaptezeci şi cinci de scrisori separate, manuscrise, cărţi şi articole din reviste publicate în cursul anilor 1897–1915? (Vezi următoarele pagini.) Sunt nouăzeci de declaraţii.

De ce nu şi-a declarat în mod deschis dezacordul faţă de opiniile exprimate frecvent de alţi conducători ai bisericii, potrivit cărora Hristos a venit pe acest pământ în natura umană a omului căzut, care au fost publicate în timpul acestor ani pe paginile revistelor bisericii, adesea în articole aproape de ale ei?

De ce nu a organizat publicarea scrisorii Baker, astfel încât sfatul pe care ea l-a dat lui Baker să fi putut contribui şi la corectarea altor conducători ai bisericii?

De ce nu a venit nici un interpret în sprijinul ei în timpul acestor ani, pentru a o ajuta să explice lumii ceea ce ea a vrut să spună cu adevărat, dar nu-şi putea găsi cuvintele să se exprime corect?

Dovezile din paginile următoare ar părea să indice faptul că credinţa potrivit căreia Hristos a venit pe acest pământ în natura umană a omului căzut, devenea tot mai puternică în biserică în timpul acestor ani, nu mai slabă. Nimic nu sugerează că acest lucru ar fi fost un motiv de îngrijorare pentru ea.

1897

Ellen White
YI 11/02/97
p. 42, col. 2

[…] Deoarece numai Divinitatea l-ar putea vindeca pe om în mod eficient de rana otrăvitoare a şarpelui, Dumnezeu Însuşi, prin unicul Său Fiu, Şi-a asumat natura umană şi, în slăbiciunea naturii umane, a susţinut caracterul lui Dumnezeu, a apărat legea Sa sfântă în fiecare detaliu.

Ellen White
ST 1/04/97
p. 196, col. 2, BV 372

Şi aşa cum a fost Isus în carne, aşa vrea Dumnezeu să fie şi urmaşii Săi.

Ellen White
ST 22/04/97
p. 244, col. 3, BV 375

El a fost supus slăbiciunilor naturii umane.

Ellen White
ST 27/05/97
p. 325, col. 3, BV 386

El ştia că vrăjmaşul va veni la orice fiinţă omenească, încer­când să profite de slăbiciunile moştenite […] Şi păşind înainte pe calea pe care omul va trebui să umble […] Hristos a pregă­tit calea pentru ca noi să obiruim.

Ellen White
ST 17/06/97
p. 3, col. 2, BV 390

În calitate de Prinţ al vieţii în carne umană, l-a întâlnit pe prinţul întunericului […] El a întâmpinat şi a biruit orice ispită care ar putea asalta omenirea căzută. Dacă nu ar fi fost pe deplin uman, Hristos nu ar fi putut fi înlocuitorul nostru […] Hristos nu a făcut nimic din ce natura umană nu poate face dacă este părtaşă la natura divină.

Ellen White

ST 22/07/97
p. 435, col. 1, 2, BV 400

[…] El S-a îmbrăcat în hainele omenirii şi a trăit viaţa omului încă de la început […] Hristos Şi-a asumat natura umană, cu toată umilinţa şi slujirea ei […]

Ellen White
YI 5/08/97
p. 242, col. 2

În darul Fiului Său, ca înlocuitor şi garant al omului căzut, este o mărturie veşnică pentru lume, pentru universul ceresc şi pentru lumile necăzute. Înţelepciunea scopului divin a învăluit în mister istoria perioadei pământeşti a vieţii lui Hristos. Cuvintele nu pot exprima măreţia iubirii lui Dumnezeu pentru om, dar Hristos a dezvăluit-o în viaţa lui, în natură umană. Numai luând asupra Sa natura umană şi ajungând până la cele mai de jos adâncimi ale mizeriei umane a putut El să ridice neamul omenesc din întunericul şi disperarea în care se afla.

Ellen White
ST 7/10/97
p. 613, col. 2, BV 421

El ştie din experienţă care sunt slăbiciunile umanităţii […]

Ellen White
ST 14/10/97
p. 627, col. 2, BV 422

Pentru ca familia umană să nu aibă nicio scuză datorită ispitei, Hristos S-a făcut una cu ei.

Ellen White
ST 21/10/97
p. 645, col. 5, BV 424

Umilinţa Sa nu a constat într-o apreciere scăzută a propriului caracter şi a capacităţilor Sale, ci în coborârea Sa la oamenii căzuţi, pentru a-i ridica alături de El la o viaţă mai înaltă.

Ellen White
ST 9/12/97
p. 755, col. 3, BV 436

Natura umană a lui Hristos a fost ca a noastră […]

Ellen White
Ms. 42, 1897
p. 9

Natura umană a lui Hristos a fost ca a noastră.

Ellen White
Ms. 43, 1897
p. 3

Hristos se coboară pentru a lua natura omului ca să poată descoperi sentimentele lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc căzut. Divinitatea şi umanitatea îmbinate au fost aduse la îndemâna tuturor, pentru ca omul căzut să poată dezvălui chipul lui Dumnezeu. Hristos a preluat natura noastră pentru a contracara principiile false ale lui Satana.

Ellen White
Ms. 49, 1897
p. 8

Biruind în folosul omului, El îl punea pe omul căzut într-o poziţie favorabilă față de Dumnezeu. În natura Sa umană, Isus a dat dovadă că în orice ispită cu care Satana îl va asalta pe omul căzut, există ajutor pentru el în Dumnezeu […] Isus a ţinut piept naturii umane ca un învingător în folosul rasei decăzute.

Ellen White
Ms. 128, 1897
p. 11

Ca şi Răscumpărător al lumii, El înţelege toate experienţele prin care omenirea trebuie să treacă.

Ellen White
Ms. 15, 1897
p. 7

[Hristos] ştie din experienţă care sunt slăbiciunile oamenilor, care sunt dorinţele lor şi în ce stă tăria ispitelor lor pentru că El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, „dar fără păcat.”

Ellen White
Ms. 143, 1897
p. 1

Hristos […] a luat natura noastră în starea ei deteriorată.

Ellen White
Ms. 143, 1897
p. 3

Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută […] El a fost supus neputinţelor şi slăbiciunilor cărnii care asaltează natura umană […]

Ellen White
Ms. 143, 1897
p. 3

Nu ar trebui să existe nici cea mai mică îndoială cu privire la lipsa totală de păcătoşenie în natura umană a lui Hristos.

Elgin Farnsworth
ST 6/05/97
p. 1, col. 1, BV 380

Infinit superior lui Boaz în toate privinţele, El totuşi S-a coborât să Se căsătorească cu rasa umană pierdută.

G.E. Fifield
GCB 1897
p. 13, col. 1

El a luat natura noastră păcătoasă şi carnea noastră păcătoasă […]

H.P. Holser
GCB 1897
p. 55, col. 1

Hristos a coborât chiar şi până la cele mai de jos adâncimi ale slăbiciunii umane […]

E.J. Waggoner, editor la The Signs of the Times
General Conference Bulletin, 1897
p. Nr. 5, p. 57

În Adam, cuvântul a fost făcut carne desăvârşită, dar în Hristos cuvântul a fost făcut carne decăzută. Hristos coboară până la cea mai mare adâncime şi acolo este Cuvântul carne (n.tr. Nu e vorba de termenul carne, ci se transmite ideea că Cuvântul a fost făcut carne), carne păcătoasă.

E.J. Waggoner
GCB 1897
p. 12, col. 1

[…] dacă vom mărturisi cu gura noastră pe Domnul Isus, că El a venit în carnea noastră […] vom fi mântuiţi.

E.J. Waggoner
GCB 1897
p. 45, col. 2 — p. 46, col. 1

[…] Dumnezeu a luat asupra Sa carnea păcatoasă […] [Hristos] a venit în natura umană căzută […]

E.J. Waggoner
GCB 1897
p. 67, col. 2

Începem cu versetul al nouălea: „Îl vedem pe Isus.”

Unde ne uităm?

[O voce]: „La om în starea sa căzută.”

Da, privirea ne este îndreptată spre prima stăpânire a omului; în timp ce privim, îl vedem dând greş şi, continuând să privim, Îl vedem pe Isus luând starea omului căzut.

E.J. Waggoner
GCB 1897
p. 89, col. 1

Hristos a luat asupra Sa toate slăbiciunile noastre […]

Uriah Smith, profesor de colegiu,
secretar al Conferinţei Generale, editor la The Review and Herald
Looking Unto Jesus (c. 1897)
p. 23

În asemănarea cărnii păcătoase, El a ajuns până la cele mai de jos adâncimi ale stării omului căzut şi a devenit ascultător până la moarte, şi încă moarte ruşinoasă pe cruce.

p. 30

El a venit în asemănarea cărnii păcătoase pentru a demonstra în faţa tuturor părţilor implicate în controversă, că este posibil ca oamenii să păstreze Legea. El a demonstrat acest lucru păstrând-o El Însuşi. În planul nostru existenţial şi în natura noastră, El a ascultat de toate principiile şi preceptele Legii, aşa încât ochiul Omniscienţei nu a putut găsi nici un defect în El. Întreaga Sa viaţă nu era decât o transcriere a acestei Legi, în natura ei spirituală şi în cerinţele ei sfinte, drepte şi bune. El a condamnat astfel păcatul în carne, trăind în trup şi nefăcând nici un păcat, arătând că este posibil ca omul să trăiască în acest fel.

M.C. Wilcox
GCB 1897
p. 277, col. 2

Faptul că Fiul lui Dumnezeu a trebuit să renunţe la toată slava Lui şi să ia asupra Sa forma omului păcătos […] este un subiect demn de cel mai înalt studiu.

1898

Ellen White
ST 27/01/98
p. 50, col. 3, BV 448

Luând natura noastră, El S-a legat de noi pentru veşnicie.

Ellen White
RH 15/02/98
p. 101, col. 1, BV 503

El Şi-a asumat natura umană ca să poată înălţa familia umană […] Fiecare acţiune a Sa a fost în folosul lumii căzute.

Ellen White
ST 24/02/98
p. 115, col. 1

Domnul slavei Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate şi a venit în lumea noastră ca să îndure lepădarea de sine şi sacrificiul de sine, pentru ca imaginea morală a lui Dumnezeu să poată fi restaurată în om.

Ellen White
ST 9/06/98
p. 2, col. 2

Luând asupra Sa natura omului în starea ei căzută, Hristos nu a luat parte deloc la păcatul ei.

Ellen White
ST 25/08/98
p. 530, col. 1, BV 499

Mila L-a determinat să-Şi înveşmânteze divinitatea în umanitate, ca să poată veni în contact cu neamul omenesc. Acest lucru L-a determinat să manifeste afecţiune şi simpatie fără seamăn faţă de omul căzut.

Ellen White
RH 20/09/98
p. 598, col. 2, BV 608

Isus a devenit […] os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] El a fost un om printre oameni.

Ellen White
ST 13/10/98
p. 643, col. 2, BV 509

El a părăsit curţile împărăteşti ale cerului şi a îmbrăcat natura Sa divină cu natura umană, pentru ca în această natură umană să poată mişca natura umană şi ca divinitatea să poată deţine puterea lui Dumnezeu în folosul neamului omenesc căzut.

Ellen White
Hristos Lumina lumii[1]
p. 25

[Dumnezeu] L-a oferit [pe Hristos] neamului omenesc căzut.

Ellen White
Hristos Lumina lumii
p. 49

Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat natura umană atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea, se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile şi ispitele şi să ne dea o pildă de o viaţă fără păcat.

Ellen White
Hristos Lumina lumii
p. 112

Cu toate că păcatele unei lumi vinovate se adunau asupra lui Hristos, cu toate că Se umilise ca să ia asupra Sa firea noastră decăzută, glasul venit din cer L-a declarat ca Fiu al Celui Veşnic.

Ellen White
Hristos Lumina lumii
p. 117

Satana arătase spre păcatul lui Adam ca o dovadă că Legea lui Dumnezeu este nedreaptă şi nu poate fi ascultată. Hristos avea să îndrepte greşeala lui Adam în natura noastră umană. Dar, atunci când Adam a fost asaltat de ispititorul, asupra lui nu era nici unul dintre efectele păcatului. El se găsea în tăria bărbăţiei desăvârşite, plin de vigoare la spirit şi la trup. El era înconjurat de slava Edenului şi era zilnic în legătură cu fiinţele cereşti. Nu tot astfel era Isus când a intrat în pustie, să se lupte cu Satana. Timp de patru mii de ani, neamul omenesc pierduse din tăria fizică, din puterea mintală şi din valoarea morală, iar Hristos a luat asupra Sa slăbiciunile unei omeniri degenerate. Numai aşa putea să-l răscumpere pe om din adâncurile decăderii în care se afla.

Mulţi spun că ar fi fost cu neputinţă ca Hristos să fie biruit de ispită. În cazul acesta, nu putea să fie aşezat în locul lui Adam şi n-ar fi putut să câştige biruinţa pierdută de Adam. Dacă noi am avea de dus o luptă mai grea decât a avut de dus Hristos, El n-ar mai fi în stare să ne ajute. Dar Mântuitorul nostru a luat natura umană cu toate slăbiciunile ei. El a luat natura omului cu posibilitatea căderii în ispită. Tot ce avem noi de suportat a fost suportat şi de El.

Ellen White
Hristos Lumina lumii
p. 174–175

După cum chipul făcut în forma şerpilor ucigători a fost pentru vindecarea lor, Cineva „în asemănarea cărnii păcătoase” trebuia să vină ca Mântuitor al lor. Romani 8:3

Ellen White
Hristos Lumina lumii
pp. 311–312

În toate lucrurile, Isus a fost făcut asemenea fraţilor Săi. El S-a făcut carne aşa cum suntem şi noi. A fost flămând, însetat şi obosit. El a fost întărit prin hrană şi înviorat prin somn. El a împărtăşit viaţa omului; cu toate acestea, a fost Fiul nevinovat al lui Dumnezeu. El era Dumnezeu în carne. Caracterul Lui trebuie să fie caracterul nostru. Despre aceia care cred în El, Domnul zice: „Voi locui în ei şi voi umbla între ei; şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” 2 Corinteni 6, 16.

Hristos este scara pe care a văzut-o Iacov sprijinindu-se pe pământ, cu capătul de sus ajungând la poarta cerului, tocmai la hotarul slavei. Dacă scara aceasta n-ar fi ajuns la pământ cu o singură treaptă, am fi fost pierduţi. Dar Hristos vine la noi acolo unde suntem. El a luat natura noastră şi a biruit, pentru ca şi noi, luând natura Lui, să putem birui. Făcut „în asemănarea cărnii păcătoase” (Romani 8:3), El a trăit o viaţă fără păcat. Acum, prin dumnezeirea Sa, stăpâneşte pe tronul cerului în timp ce prin natura Sa omenească vine la noi. El ne invită ca prin credinţă în El să ajungem la slava caracterului lui Dumnezeu. De aceea noi trebuie să fim desăvârşiţi, după cum şi Tatăl nostru „ceresc este desăvârşit.”

Ellen White
Ms. 67, 1898
p. 4

În sine, faptul de a consimţi să devină om nu ar fi un act de umilire dacă nu ar fi fost preexistenţa slăvită a lui Hristos şi condiţia decăzută a omului […] [El] Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate ca să poată ajunge la om acolo unde se afla el […]

Ellen White
Ms. 164, 1898
p. 1

Domnul Isus Hristos a luat asupra Sa chipul omului păcătos, înveşmântându-Şi divinitatea în umanitate.

Ellen White
Ms. 166, 1898
p. 9

Pentru a mântui neamul omenesc, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura umană […] El a consimţit o unire reală cu omul […] Hristos a unit în realitate natura ofensatoare a omului cu natura Sa fără păcat, pentru ca prin acest act de bună­vo­inţă să poată vărsa sângele Său în folosul rasei umane decăzute.

Ellen White
Ms. 177, 1898
p. 4

Domnul Isus Hristos Şi-a lăsat bogăţiile şi măreţia în curţile cereşti şi a luat asupra Sa natura umană, ca să poată coopera cu omenirea în lucrarea de înălţare a acesteia.

Ellen White
Ms. 193, 1898
p. 1

Hristos Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate ca să Se poată uni cu rasa umană decăzută […] Dumnezeu a ales ca unicul Său Fiu să vină în trup de om pentru a sta în fruntea neamului omenesc căzut […]

1899

Ellen White
ST 25/01/99
p. 66, col. 3, BV 14

[…] El a luat natura noastră şi, în această natură, a trăit o viaţă de perfectă ascultare.

Ellen White
ST 17/05/99
p. 322, col. 3, BV 35

El a avut atâta milă de sărmanii păcătoşi, încât a părăsit curţile cereşti, a lăsat deoparte îmbrăcămintea Lui împărătească, umilindu-Se să ia natura umană, pentru ca să poată fi familiarizat cu nevoile omului şi să-l ajute să se ridice deasupra degradării datorate căderii.

Ellen White
ST 12/07/99
p. 453, col. 3, BV 44

[…] El Şi-a dat jos coroana şi S-a dezbrăcat de haina Sa împărătească pentru a lua asupra Sa natura umană astfel încât natura umană să poată atinge natura umană. Ca Răscumpărător al lumii, El a trecut prin toate experienţele prin care trebuie să trecem şi noi. La înfăţişare a fost găsit ca un om.

Ellen White
YI 21/09/99
p. 478, col. 2

Hristos a luat asupra Sa chipul omului păcătos, înveşmântându-Şi divinitatea în umanitate. Însă El era sfânt, aşa cum Dumnezeu este sfânt. El era purtătorul de păcate care nu avea nevoie de ispăşire. Dacă nu ar fi fost fără pată sau fără zbârcitură, nu ar fi putut fi Mântuitorul neamului omenesc. Una cu Dumnezeu în curăţie şi sfinţenie, El a putut să facă ispăşire pentru păcatele lumii.

Ellen White
ST 15/11/99
p. 739, col. 2, BV 76

Fiul lui Dumnezeu Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate pentru ca natura umană să poată atinge natura umană, iar divinitatea să prindă tronul Celui infinit.

Ellen White
ST 20/12/99
p. 818, col. 1, BV 82

Comandantul întregului cer S-a smerit pentru a sta în fruntea neamului omenesc căzut […]

Ellen White
Ms. 23, 1899
p. 5

[…] Unicul Său Fiu, egal cu El Însuşi, S-a aplecat spre natura umană şi a ajuns la om acolo unde se afla el.

Ellen White
Ms. 165, 1899

Hristos a declarat […] nu voi încălca nici un principiu al naturii umane.

Ellen White
Ms. 85, 1899
p. 4

Cel care era fără păcat, desăvârşirea cerului, a venit în lumea noastră cu înfăţişarea unui om pentru a ajunge într-o legătură directă cu neamul omenesc. Când a venit, El S-a poziţionat în rândul celor săraci şi suferinzi, ca să cunoască mai bine omenirea căzută […]

Ellen White
Ms. 147, 1899
p. 5

El, Maiestatea cerului, S-a dezbrăcat de slava Sa şi Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate, pentru a putea trece prin ceea ce omenirea trebuie să treacă.

Ellen White
Ms. 185, 1899
p. 2

Identificarea lui Hristos cu omul va fi întotdeauna puterea influenţei Sale. El a devenit os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] El S-ar fi putut descotorosi de fiinţele căzute. El i-ar fi putut trata aşa cum nişte păcătoşi merită să fie trataţi, dar în schimb, El a venit şi mai aproape de ei.

Ellen White
Ms. 196, 1899
p. 2

El a îndurat toate încercările pe care omul va fi chemat vreodată să le îndure. El a întâmpinat toate ispitele pe care omul le va întâmpina în experienţa sa de viaţă.

1900

Ellen White
YI 22/02/1900
p. 62, col. 2

El nu a luat nici măcar chipul unui înger. „Fiindcă, într-adevăr,” spune apostolul, „nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânţa lui Avraam.”

Divinitatea a luat natura omului, pentru ca natura umană să poată atinge natura umană. El a arătat că natura umană poate păstra Legea.

Ellen White
ST 4/04/1900
p. 210, col. 3, BV 107

În folosul fiinţelor pe care le-a creat, care, prin păcat, au devenit o rasă decăzută, El a coborât de pe tronul pe care l-a ocupat ca Prinţ al cerului şi S-a îmbrăcat cu veşmintele naturii umane.

Ellen White
ST 9/05/1900
p. 290, col. 3, BV 115

El a purtat slăbiciunile omenirii.

Ellen White
ST 16/05/1900
p. 305, col. 1, BV 117

Hristos S-a coborât să ia natura omului pentru ca să poată face cunoscute simţămintele lui Dumnezeu faţă de rasa umană decăzută. Puterea divină a fost adusă la îndemâna tuturor pentru ca fiinţele umane păcătoase să poată dezvălui chipul lui Dumnezeu.

Ellen White
6M, 1900
p. 147

Hristos, care leagă pământul cu cerul, este scara [lui Petru]. Piciorul scării este puternic fixat pe pământ, în natura Lui umană; treapta din vârf ajunge la tronul lui Dumnezeu prin dumnezeirea Lui. Natura umană a lui Hristos îmbrăţişează omenirea decăzută […]

Ellen White
ST 30/05/1900
p. 341, col. 1, BV 120

Domnul vieţii şi al slavei S-a smerit pentru a fi părtaş naturii umane, pentru ca în şi prin El fiii şi fiicele căzute ale lui Adam să se poată uni cu Dumnezeu.

Ellen White
ST 13/06/1900
p. 371, col. 2, BV 123

[…] înveşmântându-Şi divinitatea în umanitate […] El a venit să locuiască în mijlocul omenirii căzute […]

Ellen White
ST 27/06/1900
p. 401, col. 3, BV 126

El Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate pentru ca să poată purta toate neputinţele şi să îndure toate ispitele neamului omenesc.

Ellen White
ST 17/10/1900
p. 658, col. 2, 3, BV 153

Isus a venit în această lume ca o fiinţă umană pentru a putea cunoaşte mai bine fiinţele umane […] Adam a fost ispitit de vrăjmaş şi a căzut. Nu păcatul din lăuntrul său l-a făcut să cedeze, fiindcă Dumnezeu l-a făcut curat şi drept, după chipul Său. El era la fel de desăvârşit ca îngerii dinaintea tronului. Nu era în el niciun principiu corupt, nicio tendinţă spre rău. Dar când Hristos a venit să înfrunte ispitele lui Satana, El a purtat „asemănarea cărnii păcătoase.”

(Ar fi bine dacă studentul ar citi acest pasaj de câteva ori, încet şi cu atenţie, acordând o atenţie deosebită contrastului intenţionat de utilizarea cuvântului „dar.”)

Ellen White
RH 17/07/1900
p. 449, col. 3, BV 201

Hristos a unit în realitate natura ofensatoare a omului cu natura Sa fără păcat.

Ellen White
YI 20/12/1900
p. 394, col. 2

El a luat asupra Sa natura umană căzută şi suferindă, degradată şi mânjită de păcat.

Ellen White
Ms. 21, 1900
p. 2

[Dumnezeu] L-a dat pe Fiul Său să devină os din oasele noastre şi carne din carnea noastră.

Ellen White
Ms. 21, 1900
p. 8

El [Isus] a luat asupra Sa toate suferinţele omenirii.

Ellen White
Ms. 53, 1900
p. 1

Hristos a devenit una cu familia umană […] Prin urmare, El i-a asigurat de identificarea Sa totală cu natura umană.

Ellen White
Ms. 88, 1900
p. 3

Natura decăzută a omului este precum lujerii viţei de vie care se agaţă de mirişte şi gunoi. Dar Hristos este reprezentat ca venind din cer şi luând natura omului, făcând astfel posibil ca braţul uman al lui Hristos să cuprindă omul căzut […]

Ellen White
Ms. 89, 1900
p. 10

Toată familia umană a lui Dumnezeu pe care Hristos a adus-o într-o relaţie strânsă cu propria Sa natură umană […]

Ellen White
AR 1/06/1900
p. 3, col. 2, BV 34

Când păcatul lui Adam a afundat neamul omenesc într-o nenorocire lipsită de speranţă, Dumnezeu ar fi putut să se descotorosească de fiinţele căzute […] Însă El nu a făcut acest lucru. În loc să-i alunge din prezenţa Sa, El a venit mai aproape de neamul omenesc căzut. El a dat pe Fiul său ca să devină os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] El a suferit toate necazurile omenirii.

Editorial
M.C. Wilcox, editor la The Signs of the Times
ST 3/01/1900
p. 1, col. 2

Acest trup a fost trupul Său de carne păcătoasă, purtat în pântecele mamei Sale fecioare şi având în el toate tendinţele spre păcat pe care le are carnea tuturor fiilor lui Adam. El nu a fost doar făcut „în asemănarea cărnii păcătoase,” Romani 8:3, ci El a purtat carnea păcătoasă. Asemănarea nu era doar exterioară. Carnea lui a fost aceeaşi cu cea a întregii omeniri, fiindcă El „a fost născut conform cărnii din sămânţa lui David.” Orice nelegiuire posibilă a fost manifestă printre cei prin care Isus a primit moştenirea Sa de carne. Dumnezeu a pregătit acel trup în care „în toate lucrurile” El a fost „asemenea fraţilor Săi,” din „sămânţa lui Avraam,” părtaş „cărnii şi sângelui.” Evrei 2:14–17. Au moştenit ceilalţi oameni o carne cu tendinţe stricate? La fel a moştenit şi El. Strămoşii celorlalţi au fost invidioşi, lacomi, preacurvari, dedaţi la plăceri? Aşa au fost şi ai Lui. El a fost făcut ca noi ca să ne poată face să fim ca El.

Însă, cu toate că avea carnea cu toate tendinţele ei păcătoase, El nu a păcătuit. Credinţa vie a făcut ca Duhul lui Dumnezeu să stăpânească peste toate tendinţele trupeşti.

S.N. Haskell
ST 17/01/1900
p. 35, col. 3, BV 87

El a adus divinitatea din curţile slavei în natura umană căzută […]

W.N. Glenn, editor asociat la The Signs of the Times
ST 17/01/1900
p. 5, col. 1

Prin naşterea Sa, El S-a coborât în „asemănarea cărnii păcătoase.” Romani 8:3

El a fost „născut conform cărnii din sămânţa lui David.” Romani 1:3. Toată lumea ştie de ce păcate s-au făcut vinovaţi David, strămoşul Său, şi urmaşii Săi. Isus a luat carnea lor cu toată moştenirea ei.

Stephen Haskell
Scrisoare către EGW privind mişcarea „trup sfânt” din Indiana
25 septembrie 1900

Când am declarat că noi credem că Hristos S-a născut în natura umană decăzută, ei ne-au interpretat ca şi cum am crede că Hristos a păcătuit, în ciuda faptului că ne-am afirmat poziţia atât de clar încât părea că nimeni nu ne-ar putea înţelege greşit.

Argumentul lor teologic în această privinţă pare a fi acesta: ei cred că Hristos a luat natura lui Adam înainte de a cădea, astfel că El a luat natura umană aşa cum era în grădina Edenului, iar această natură umană era sfântă şi aceasta era natura umană pe care a avut-o Hristos; şi acum, spun ei, a sosit timpul special pentru noi să devenim sfinţi în acest sens, şi atunci vom avea „credinţa necesară glorificării” şi nu vom muri niciodată.

O descriere concisă a mişcării trup sfânt aşa cum se găseşte în 2 SA 31:

În anii 1900, în Indiana a început să fie răspândită o învăţătură fanatică, numită „doctrina trupului sfânt,” ducându-l pe preşedintele Conferinţei şi pe alţi lucrători la o gravă idee falsă. Pretinzând că atunci când Hristos a trecut prin agonia din Ghetsemani, El a obţinut un trup sfânt asemenea lui Adam înainte de căderea sa, teoria aceasta pretindea că cei care Îl urmează pe Mântuitorul trebuie să dobândească accesaşi stare fizică de nepăcătoşenie, ca o pregătire esenţială pentru schimbare. Martorii oculari raportează că aceşti fanatici ajungeau la niveluri înalte de entuziasm în serviciile lor religioase, prin folosirea unor instrumente muzicale cum ar fi orga, flautul, vioara, tamburina, cornul şi chiar tobele mari. Ei căutau să facă o demonstraţie fizică, strigau, se rugau şi cântau până când cineva din adunare cădea de pe scaun, leşina şi ajungea într-o stare de inconştienţă. Unul sau doi bărbaţi mergeau încolo şi încoace pe culoar pentru a-i târî pe acei oameni sus, pe amvon. Apoi, aproximativ zece indivizi se adunau în jurul trupurilor leşinate, unii cântând, alţii strigând şi alţii rugându-se, toţi în acelaşi timp. Când îşi reveneau, acei oameni erau consideraţi a fi printre cei ce trecuseră prin experienţa Ghetsimani, obţinuseră un trup sfânt şi credinţa necesară glorificării. După aceea, se pretindea că oamenii aceia nu mai pot să păcătuiască şi nici nu vor muri niciodată […]

1901

Ellen White
ST 30/01/01
p. 66, col. 2, BV 166

Dumnezeu l-a creat pe Adam curat şi nobil, dar prin îngăduirea apetitului el a căzut. Cu toate acestea, în ciuda marii prăpăstii care s-a deschis astfel între Dumnezeu şi om, Hristos a iubit păcătosul lipsit de speranţă. El Şi-a părăsit tronul împărătesc, Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate şi a venit în lumea noastră ca să construiască un pod peste prăpastia creată de păcat şi să unească puterea divină cu slăbiciunea umană […]

Ellen White
ST 29/05/01
p. 339, col. 2, BV 182

El trebuia să-Şi ia poziţia în fruntea omenirii, luând natura, dar nu şi păcătoşenia omului.

(Observaţi că Ellen White nu egalează natura păcătoasă cu păcătoşenia.)

Ellen White
ST 6/11/01
p. 706, col. 2, BV 207

El Şi-a lăsat deoparte coroana împărătească şi mantia regală şi a coborât din poziţia Sa de comandant suprem spre a-Şi lua locul în fruntea neamului omenesc căzut. Înveşmântându-Şi divinitatea în umanitate, El a venit într-o lume degradată şi pârjolită de blestem pentru a deveni una cu omenirea.

Ellen White
Ms. 125, 1901
p. 14

Noi suntem supuşi slăbiciunilor naturii umane. Aşa a fost şi Hristos. Pentru a putea, prin exemplul Său, să condamne păcatul în carne, El a luat asupra Sa asemănarea cărnii păcătoase.

Ellen White
Ms. 126, 1901
p. 17

Ca reprezentant al rasei umane căzute, Hristos a păşit pe calea pe care Adam s-a împiedicat şi a căzut.

Ellen White
Ms. 41, 1901
p. 2

El [Hristos] Şi-a asumat natura umană cu slăbiciunile, vulnerabilităţile şi ispitele ei.

Ellen White
Ms. 141, 1901
p. 4

„El a fost făcut în asemănarea oamenilor”; „fiind găsit la înfăţişare ca un om.” El [Hristos] a fost în toate lucrurile asemenea nouă.

Ellen White
Ms. 141, 1901

Natura lui Dumnezeu, a cărui Lege a fost încălcată, şi natura lui Adam, călcătorul de Lege, se întâlnesc în Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului.

Ellen White
Scrisoarea 19, 1901

A-Şi păstra slava ascunsă, în calitate de copil al unei rasei decăzute – aceasta a fost cea mai severă disciplină la care a putut să Se supună prinţul vieţii.

Ellen White
General Conference Bulletin
25/04/01
p. 422, col. 3

Lăsând deoparte coroana împărătească, El a binevoit să Se coboare, pas cu pas, până la nivelul omenirii căzute.

G.W. Reaser
ST 5/06/01
p. 356, col. 1, BV 184

Unul dintre cei mai puternici factori prin care omenirea este biruită de păcat este faptul de a locui în carnea păcătoasă, primită de la multele generaţii de strămoşi care au păcătuit. Însă cel care cedează acum păcatului nu are nicio scuză, întrucât Hristos a locuit în carnea slăbită de patru mii de ani de degenerare […] astfel fiind trimis „în asemănarea cărnii păcătoase.”

E.J. Waggoner
GCB 1901
p. 70, col. 2

Hristos a venit în carne, în carnea mea. De ce? Pentru că sunt eu atât de bun? O, nu, deoarece nu există nicio carne suficient de bună în care să vină Hristos.

E.J. Waggoner
GCB 1901
p. 81, col. 1

Cu cine vă place să trăiţi? – Păcătoşi, luând asupra Sa carnea păcătoasă, venind în carnea ta şi a mea […]

E.J. Waggoner
GCB 1901
p. 146, col. 1, 3

[Domnul] L-a trimis pe Hristos în asemănarea cărnii păcătoase […] El a condamnat păcatul în carne, arătând că El poate trăi o viaţă fără păcat chiar şi în carnea păcătoasă.

E.J. Waggoner
GCB 1901
p. 200, col. 3
p. 223, col. 1

Este cineva care se îndoieşte de realitatea faptului că Hristos a venit să trăiască în carne păcătoasă şi S-a înfăţişat ca Învăţător? Noi toţi credem asta […] Hristos are putere asupra cărnii şi El a demonstrat acest lucru când a venit în asemănarea cărnii păcătoase şi a condamnat păcatul în carne […]

E.J. Waggoner
GCB 1901
pp. 403–408

(În această predică de seară din 16 aprilie 1901, la Sesiunea Conferinţei Generale din Battle Creek, Waggoner a fost rugat să se ocupe de următoarea întrebare:

Cel sfânt, născut din fecioara Maria, a fost născut în carne păcătoasă, şi acea carne a trebuit să se lupte cu aceleaşi tendinţe rele cu care se luptă a noastră?

Waggoner a petrecut toată seară respingând cu fermitate ideea că Hristos nu a venit în carnea păcătoasă, privind-o ca o doctrină catolică falsă a concepţiei imaculate, şi afirmând în repetate rânduri că Hristos a venit pe pământ în carne păcătoasă. Întreaga predică poate fi citită în General Conference Bulletin din 1901, paginile 403–408. Ar fi nepotrivit să cităm întreaga predică aici, dar următoarele rânduri sunt extrase din ea.)

[…] După ce am vorbit ultima dată când am fost aici, mi-au fost înmânate două întrebări şi le voi citi acum. Una dintre ele este aceasta: Cel sfânt, născut din fecioara Maria, a fost născut în carne păcătoasă, şi acea carne a trebuit să se lupte cu aceleaşi tendinţe rele cu care se luptă a noastră?

[…] Înainte de a continua cu acest text, permiteţi-mi să vă arăt ce se găseşte în ideea care se află în această întrebare. O aveţi în gând. Hristos, Cel sfânt care s-a născut din fecioara Maria, a fost născut în carne păcătoasă? Aţi auzit vreodată de doctrina romano-catolică a concepţiei imaculate? Şi ştiţi ce este? Probabil unii dintre voi credeţi că aţi auzit de ea şi că însemnă că Isus Hristos S-a născut fără păcat. Nu aceasta este dogma catolică. Doctrina concepţiei imaculate este că Maria, mama lui Isus, s-a născut fără păcat. De ce? Aparent pentru a-L mări pe Isus; în realitate, este lucrarea diavolului de a pune o mare prăpastie între Isus, Mântuitorul oamenilor şi oamenii pe care El a venit să-i salveze, astfel încât să nu poată trece unul la celălalt. Asta-i tot.

Fiecare dintre noi trebuie să stabilim dacă am părăsit Biserica Romei sau nu. Sunt mulţi care au primit deja semnele, dar eu sunt convins de faptul că fiecare suflet care este aici în această seară doreşte să cunoască calea adevărului şi a neprihănirii […] şi că nu este nimeni aici care se agaţă inconştient de dogmele papalităţii, nedorind să fie eliberat de ele.

Nu vedeţi că ideea conform căreia carnea lui Isus nu a fost ca a noastră (pentru că ştim că a noastră este păcătoasă) implică inevitabil ideea concepţiei imaculate a fecioarei Maria? Nu uitaţi, în El nu a fost nici un păcat, dar taina lui Dumnezeu manifestă în carne, minunea veacurilor, uimirea îngerilor, acel lucru pe care chiar şi acum doresc să-l înţeleagă şi despre care nu-şi pot forma o idee corectă, ci numai ce sunt învăţaţi de către biserică, este manifestarea desăvârşită a vieţii lui Dumnezeu în curăţia ei imaculată în mijlocul cărnii păcătoase. O, aceasta este o minune, nu-i aşa?

Să presupunem, pentru un moment, că începem cu ideea că Isus a fost atât de separat de noi, adică atât de diferit de noi încât El nu avea în carnea sa nimic cu care să Se lupte. Era carne fără păcat. Apoi, desigur, veţi vedea cum continuă inevitabil dogma romano-catolică a concepţiei imaculate […]

[…] El a arătat voia lui Dumnezeu în carne şi a stabilit faptul că voia lui Dumnezeu poate fi împlinită în orice carne umană, păcătoasă […]

[…] Atunci nu va mai trebui să luptăm împotriva cărnii, ci acea viaţă fără păcat pe care am obţinut-o prin credinţă şi care s-a manifestat în trupurile noastre păcătoase, va continua apoi, prin simpla credinţă, pentru toată veşnicia în trupul fără păcat. Adică, atunci când Dumnezeu a dat lumii această mărturie a puterii Sale, de a mântui pe deplin, de a mântui fiinţele păcătoase şi de a trăi o viaţă desăvârşită în carnea păcătoasă, atunci El va îndepărta neputinţele şi ne va da condiţii mai bune în care să trăim. Dar, mai întâi de toate, această minune trebuie să fie realizată în omul păcătos, nu doar în persoana lui Isus Hristos, ci în Isus Hristos reprodus şi înmulţit în mii de urmaşii ai Săi […]

[…] Isus ne dă experienţa puterii lui Hristos în carnea păcătoasă – de a subjuga şi de a supune voinţei Sale această carne păcătoasă […]

[…] Domnul ne-a arătat acest lucru prin faptul că nu ne-a ascuns care au fost strămoşii Săi. S-ar putea să fi deplâns moştenirea noastră; am deplâns faptul că am moştenit tendinţe rele, naturi păcătoase, aproape că ne-am pierdut speranţa, pentru că nu am putut să ne desprindem de aceste rele moştenite, nici să opunem rezistenţă acestor tendinţe spre păcat; nu am putut să facem singuri acest lucru şi, de multe ori, ne-a fost ruşine de ele, şi desigur, ne putem ruşina de păcat. Oamenilor le place să ascundă vina strămoşilor lor, şi dacă există un lucru ruşinos undeva în familie acesta nu apare atunci când se scrie istoricul familiei. Isus Hristos a fost „născut conform cărnii din sămânţa lui David,” iar în sămânţa lui David a fost Manase, care a umplut Ierusalimul cu sânge nevinovat de la un capăt la altul. În această linie a fost Iuda, precurvarul, şi copilul născut din incest şi, de asemenea, prostituata Rahav. Toţi din această categorie care au fost prezentaţi ca fiind strămoşii lui Hristos, arată că lui Isus nu i-a fost ruşine să-i numească pe oamenii păcătoşi fraţii Săi; însă El I-a spus Tatălui: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării.”

Astfel, vedem că indiferent cum ar fi natura noastră moştenită, Duhul lui Dumnezeu are o asemenea putere asupra cărnii încât poate schimba complet situaţia aceasta şi să ne facă părtaşi de natură divină, eliberându-ne de stricăciunea care este în lume prin pofte; şi astfel Dumnezeu Îşi manifestă puterea prin noi.

W.W. Prescott
GCB 1901
p. 194, col. 2

Luând asupra Sa carnea, El a unit divinitatea cu omenirea – El a unit viaţa veşnică cu carnea noastră slabă […]

J.E. White, editor
Gospel Herald, aprilie 1901
p. 28, col. 3

Isus Hristos a venit în această lume şi a trăit în carne umană acum o mie nouă sute de ani în urmă, ca să poată trăi în carnea fiecărui credincios până la sfârşitul veacului […] El empatizează cu noi, ia natura noastră umană, este atins de sentimentul neputinţelor noastre […]

1902

Ellen White
ST 8/01/02
p. 18, col. 3, BV 216

El a trăit în lume viaţa pe care [oamenii] trebuie s-o trăiască.

Ellen White
ST 16/04/02
p. 242, col. 3, BV 234

El cunoaşte din experienţă care sunt slăbiciunile naturii umane […]

Ellen White
ST 18/06/02
p. 386, col. 1, BV 245

În neputinţele noastre El este asemenea unui frate […]

Ellen White
ST 30/07/02
p. 482, col. 2, BV 254

Îmbrăcat în veşmintele umanităţii, Fiul lui Dumnezeu a coborât la nivelul celor pe care dorea să-i mântuiască. Nu s-a găsit în El nici viclenie, nici păcătoşenie, El a fost mereu curat şi neîntinat; cu toate acestea El a luat asupra Sa natura noastră păcătoasă. Înveşmântându-Şi divinitatea cu umanitate, pentru a Se putea uni cu omenirea căzută, El a încercat să recâştige pentru om ceea ce Adam a pierdut prin neascultare […]

(Observaţi distincţia făcută de Ellen White între păcătoşenie şi natură păcătoasă.)

Ellen White
ST 3/09/02
p. 562, col. 3, BV 260

Pentru a putea condamna păcatul în carne prin exemplul Său, El a luat asupra Sa asemănarea cărnii păcătoase.

Ellen White
ST 24/09/02
p. 610, col. 2, 3, BV 264

Pentru a-Şi putea îndeplini scopul iubirii faţă de rasa umană decăzută, El a devenit os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] Din pricina vinovăţiei noastre, Hristos s-ar fi putut îndepărta de noi. Dar în loc să se distanţeze, El a venit şi a locuit printre noi plin de toată plinătatea Dumnezeirii, pentru a fi una cu noi, ca prin harul Său să putem ajunge la desăvârşire […] El a dezvăluit lumii imaginea uimitore a lui Dumnezeu care trăieşte în carnea omenească […]

Ellen White
ST 3/12/02
p. 770, col. 3, BV 271

Hristos a venit în această lume ca om […] Mântuitorul nostru a luat natura omului cu toate însuşirile ei […] În pustie, Hristos şi Satana s-au întâlnit în luptă, Hristos în slăbiciunea naturii umane […] Hristos a luat asupra Sa neputinţele omenirii degenerate. Numai aşa putea să-l răscumpere pe om din adâncurile decăderii în care se afla.

Ellen White
Medical Ministry, 1902
p. 181

El a luat asupra naturii Sale fără păcat, natura noastră păcătoasă […]

Ellen White
Ms. 11, 1902
p. 6

Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura umană şi a venit pe acest pământ ca să stea în fruntea rasei umane decăzute. El a locuit pe acest pământ ca un om printre oameni.

Ellen White
Ms. 77, 1902
p. 3

Satana a susţinut că este imposibil ca fiinţele umane să păstreze Legea lui Dumnezeu. Pentru a dovedi falsitatea acestei afirmaţii, Hristos a părăsit locul Său preaînalt, a luat asupra Sa natura omului şi a venit pe acest pământ ca să stea în fruntea rasei umane decăzute, pentru a arăta că omenirea poate rezista ispitelor lui Satana.

Ellen White
Ms. 113, 1902
p. 1

[Hristos] a luat natura omului cu toate însuşirile ei. Nu ne este dat să suferim nimic din ceea ce El nu a suferit.

Ellen White
Ms. 113, 1902
p. 2

Adam a fost avantajat faţă de Hristos, prin faptul că, atunci când a fost asaltat de către ispititor, niciunul dintre efectele păcatului nu erau asupra lui. El se găsea în puterea bărbăţiei desăvârşite, plin de vigoarea la minte şi la trup. El era înconjurat de slava Edenului şi era zilnic în legătură cu fiinţele cereşti. Nu tot astfel era Isus când a intrat în pustie, să se lupte cu Satana. Timp de patru mii de ani, neamul omenesc pierduse din tăria fizică, din puterea mintală şi din valoarea morală, iar Hristos a luat asupra Sa slăbiciunile unei omeniri degenerate. Numai aşa putea să-l răscumpere pe om din adân­curile decăderii în care se afla.

Ellen White
Ms. 115, 1902
p .8

[…] [El] Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate pentru a putea sta în mijlocul familiei umane ca unul dintre ei.

Ellen White
Ms. 155, 1902
p. 16

Cu braţul Său uman Hristos cuprinde rasa umană decăzută, în timp ce cu braţul Său divin El prinde tronul Celui infinit.

Ellen White
AR 15/12/02
p .1, col. 1, BV 102

[…] Hristos cunoaşte nevoile şi slăbiciunile noastre.

Editorial
Gospel Herald 8/01/02
p .4, col. 1

Isus Hristos a venit în această lume, a trăit şi a biruit în carnea omenească acum o mie nouă sute de ani în urmă […] (Au fost citate versetele din Romani 8:3–4 şi Evrei 2:16–18.) Datorită slăbiciunilor cărnii în care a biruit, El a condamnat păcatul în carne, demonstrând că poate fi biruit şi, prin urmare, nu există scuză pentru păcat […]

Isus Hristos a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase,” ca să poată birui păcatul în propria-i fortăreaţă.

Editorial
Gospel Herald 24/12/02
p .404, col. 2

Mântuitorul simte împreună cu noi, făcându-Se părtaş naturii noastre slabe; El este mişcat de înţelegerea neputinţelor noastre.

L.A. Phippeny
ST 16/07/02
p. 3, col. 3

El trebuia să demonstreze […] că este posibil ca, prin puterea lui Dumnezeu, omul să trăiască în carnea păcătoasă fără să păcătuiască.

1903

Ellen White
ST 14/01/03
p. 20, col. 1, BV 277

A fost necesar ca Hristos să-Şi înveşmânteze divinitatea în umanitate. Numai aşa putea deveni Răscumpărătorul rasei umane decăzute.

Ellen White
ST 29/04/03
p. 258, col. 1, 2, BV 288

El Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate pentru a putea sta în mijlocul oamenilor ca unul dintre ei […] El a venit să îndure încercările pe care noi trebuie să le îndurăm.

Ellen White
ST 3/06/03
p. 338, col. 1, BV 292

El […] a venit în lumea noastră ca să stea alături de fiinţele căzute […]

Ellen White
ST 17/06/03
p. 370, col. 2, BV 294

El S-a poziţionat la acelaşi nivel cu fiinţele umane […]

Ellen White
ST 9/12/03
p. 770, col. 3, BV 314

Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura umană şi a venit pe acest pământ pentru a sta în fruntea rasei umane decăzute. El a trăit aici ca un om printre oameni.

Ellen White
Ms. 9, 1903
p. 9

Mântuitorul a venit în această lume umil şi a trăit ca un om printre oameni. În toate lucrurile, cu excepţia păcatului, Divinitatea trebuia să atingă natura umană.

Ellen White
Ms. 51, 1903
p. 4

Mântuitorul a luat asupra Sa neputinţele omenirii şi pe acest pământ a trăit o viaţă fără păcat pentru ca oamenii să nu se teamă că, din cauza slăbiciunii naturii umane, nu ar putea să biruiască.

Ellen White
Ms. 80, 1903
p. 12

Domnul Hristos Şi-a asumat natura noastră căzută şi a fost supus tuturor ispitelor la care este supus şi omul.

Ellen White
Ms. 99, 1903
p. 4

Hristos, al doilea Adam, a venit în asemănarea cărnii păcătoase.

Ellen White
Ms. 102, 1903
p. 7

Hristos S-a făcut una cu familia omenească – os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] El s-a angajat să suporte toate ispitele pe care omul trebuie să le îndure, ca să ştie cum să-i ajute pe cei ispitiţi.

Ellen White
Ms. 107, 1903
p. 5

[…] [El] Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate ca să poată lua asupra Sa slăbiciunile naturii umane […] El a trebui să fie ispitit în toate lucrurile în care oamenii căzuţi sunt ispitiţi […]

Ellen White
Ms. 124, 1903
p. 111

Luând natura umană asupra Sa, Hristos a venit pentru a fi una cu neamul omenesc […] El a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi. El a devenit carne, chiar aşa cum suntem şi noi […] Prin puterea Sa, bărbaţii şi femeile pot trăi viaţa curată şi nobilă pe care El a trăit-o.

Ellen White
Ms. 151, 1903
p. 3

Divinitatea Sa a fost acoperită de natura umană […] Deci, Hristos trebuia să vină în „trupul nostru înjosit,” „în asemănarea oamenilor.”

Ellen White
AR 15/12/03
p. 1, col. 2, BV 141

Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat natura umană atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea, se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile şi ispitele şi să ne dea o pildă de o viaţă fără păcat […]

[…] Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său să vină ca un prunc neputincios, supus slăbiciunii naturii umane, în lumea în care Satana s-a autoproclamat ca stăpânitor.

D.A. Fitch
Southern Watchman 22/09/03
p. 411, col. 1, 2

El a locuit în mijlocul familiei umane „în asemănarea cărnii păcătoase” […] În această lume a păcatului, El a fost asemenea nouă în ce priveşte natura umană.

1904

Ellen White
RH 7/01/04
p. 8, col. 2, BV 7

Mântuitorul a venit în această lume umil şi a trăit ca un om printre oameni. În toate lucrurile, cu excepţia păcatului, Divinitatea trebuia să atingă natura umană.

Ellen White
ST 13/01/04
p. 18, col. 2, BV 321

[…] El S-a umilit, luând natura rasei umane decăzute.

Ellen White
RH 17/03/04
p. 8, col. 2, BV 25

În persoana unicului Său Fiu, Dumnezeul cerului a binevoit să Se coboare la nivelul naturii noastre umane.

Ellen White
RH 8/12/04
p. 12, col. 1, BV 98

Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi slăbiciunile noastre.

Ellen White
Ms. 110, 1904
p .10

Pentru a cuprinde fiecare fiinţă umană în planul de mântuire […] El [Hristos] a venit în asemănarea oamenilor.

Mrs. N.A. Honeywell
YI 1/03/04
p. 4, col. 1

Hristos Se numeşte pe Sine rădăcina şi urmaşul lui David — în natura Sa umană — urmaşul, iar în natura Sa divină — strămoşul. Astfel, prin faptul că suntem conectaţi cu Rădăcina, devenim părtaşi ai naturii divine.

Studiu săptămânal
YI 19/04/04
p. 4, col. 3

Hristos a îmbrăcat divinitatea Sa în carne păcătoasă pentru ca în carne, ca Mare Preot […]

1905

Ellen White
RH 9/03/05
p. 8, col. 2, BV 120

El a venit să cunoască toate ispitele cu care omul este asaltat.

Ellen White
ST 26/04/05
p. 264, col. 1, BV 383

Deşi era egal cu Tatăl, totuşi El Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate, stând în fruntea rasei umane decăzute.

Ellen White
ST 14/06/05
p. 376, col. 1, BV 388

El cunoaşte slăbiciunile şi neputinţele cărnii.

Ellen White
RH 1/06/05
p. 13, col. 2, BV 139

El Şi-a luat poziţia în fruntea rasei umane decăzute […]

Ellen White
RH 16/06/05
p. 8, col. 3, BV 141

[…] El a venit să stea în fruntea rasei decăzute, să ia parte la experienţa lor din copilărie până la maturitate.

Ellen White
Divina vindecare, 1905
p. 70

Când a venit la Isus, acest om era „plin de lepră.” Otrava aceea mortală îi cuprinsese tot trupul. Ucenicii au căutat să-L împiedice pe Maestrul lor să îl atingă; căci acela care atingea un lepros devenea el însuşi necurat. Însă, punându-Şi mâna peste lepros, Isus nu a fost contaminat. Lepra a fost curăţită. Tot aşa este şi cu lepra păcatului – adânc înrădăcinată, mortală, imposibil de curăţit prin puterea omenească. „Tot capul este bolnav şi toată inima suferea de moarte. Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos; ci numai răni, vânătăi şi carne vie.” (Isaia 1:5–6, VDC). Însă Isus, care a venit să locuiască în natura umană, nu este întinat de nici o necurăţie.

Ellen White
Divina vindecare, 1905
p. 180

Mântuitorul a luat asupra Lui neputinţele naturii umane şi a dus o viaţă fără păcat, pentru ca oamenii să aibă siguranţa biruinţei, în ciuda slăbiciunii naturii umane.

Ellen White
Divina vindecare, 1905
p. 422

Luând natura umană asupra Sa, Hristos a venit să fie una cu omenirea […] El a fost făcut în toate asemenea fraţilor Săi. El a devenit carne, întocmai cum este carnea noastră.

(Exact la fel şi în 8M 286).

Ellen White
Ms. 22, 1905
p. 2

Hristos a adus bărbaţilor şi femeilor puterea de a birui. El a venit în această lume în chip de om pentru a trăi ca un om printre oameni. El Şi-a asumat slăbiciunile naturii umane pentru a fi pus la probă şi încercat.

Ellen White
Ms. 54, 1905
p. 4

Ca un Mântuitor divino-uman, El a venit ca să stea în fruntea rasei umane decăzute […]

Ellen White
Ms. 58, 1905
p. 3

El S-a poziţionat în fruntea rasei umane decăzute. […]

Elsie Hollingsworth
Southern Watchman 4/04/05
p. 219, col. 3

El a luat carnea noastră păcătoasă, a trăit viaţa noastră, a murit moartea noastră […]

T.E. Bowen
The Watchman 24/10/05
p. 692, col. 1, 2

Hristos a învăţat supunerea ca Fiu al omului […] fiind ispitit aşa cum omul este ispitit în carnea sa păcătoasă.

Vrăjmaşul avea un avantaj extraordinar de vreme ce a căutat, prin slăbiciunea cărnii noastre păcătoase, să obţină accesul la Fiul lui Dumnezeu.

Editorial
RH 9/11/054, col. 1

Şi se mai spune că acea carne, pe care a luat-o Isus şi în care a fost ispitit, a fost aceeaşi cu carnea celorlalţi membri ai familiei, carne păcătoasă […] trăind în carnea noastră păcătoasă, fără păcat, Fiul omului a creat o aşa unire între divinitate şi omenire încât El este capabil să trăiască aceeaşi viaţă în noi […]

Experienţa lui Isus în a fi păzit de păcat, încrezându-Se în Tatăl Său, deşi locuia în carne păcătoasă, a făcut posibil ca orice membru al familiei umane să aibă aceeaşi experienţă în acelaşi mod.

Editorial
RH 21/12/05
pp. 3–4

Un cititor al revistei Review and Herald a scris în mod amplu editorului în legătură cu declaraţia făcută într-un editorial recent, potrivit căreia carnea pe care Isus a luat-o a fost carne păcătoasă. Sunt adresate multe întrebări, însă cele mai multe dintre ele vor primi răspuns prin rezolvarea principalei întrebări în discuţie.

Paragraful faţă de care se face o obiecţie are următorul conţinut:

Şi se mai spune că acea carne, pe care a luat-o Isus şi în care a fost ispitit, a fost aceeaşi cu carnea celorlalţi membri ai familiei, carne păcătoasă. Iată declaraţia directă: „Fiindcă ce nu putea face Legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimiţând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne.”

Referindu-se la acest paragraf, corespondentul nostru spune:

„Observ că această Scriptură nu spune că Dumnezeu L-a trimis pe propriul Său Fiul «în carne păcătoasă,» ci «în asemănarea cărnii păcătoase.» Pentru mine, aceasta pare o declaraţie foarte diferită. Cum ar putea cineva în carne păcătoasă să fie desăvârşit, sfânt şi fără prihană (fără pată)?”

Există două moduri în care am putea aborda această întrebare. Am putea prezenta dovezi clare pentru a sprijini punctul nostru de vedere sau am putea arăta faptul că astfel de consecinţe ar rezulta din poziţia luată de către corespondentul nostru, ca şi când ne-ar interzice să acceptăm acest lucru. Pentru mai multă siguranţă, vom face ambele lucruri.

Să analizăm, aşadar, câteva dintre declaraţiile clare ale Scripturii care fac referire în mod direct la această chestiune. „Fiindcă, după cum copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, în acelaşi fel şi el s-a împărtăşit din aceleaşi.” Concluzia firească şi legitimă a acestei declaraţii ar fi că sângele şi carnea lui Isus erau aceleaşi pe care le aveau şi copiii. Acest lucru este subliniat în continuare în acelaşi context: „Fiindcă, într-adevăr, el nu a luat natura îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat-o El (nota marginală). De aceea în toate I se cuvine a fi făcut asemenea fraţilor Săi.” Misiunea lui Isus nu era de a salva îngeri căzuţi, ci de a salva omul căzut. Prin urmare, El S-a identificat cu omul, nu cu îngerii, şi a devenit „în toate lucrurile” asemenea celora pe care a intenţionat să-i ajute. Carnea omului e păcătoasă. Pentru a fi „în toate lucrurile” asemenea omului, a fost necesar ca Isus să ia carne păcătoasă.

Din nou, avem declaraţia citată anterior: „Fiindcă ce nu putea face Legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimiţând pe propriul Său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne.” Se sugerează că expresia „în asemănarea cărnii păcătoase” nu înseamnă acelaşi lucru cu „în carne păcătoasă.” Atunci am putea să ne întrebăm pe bună dreptate: Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă „în carne fără păcat”? Dacă da, de ce nu a fost spus aşa? De ce sunt introduse cuvintele „carnea păcatului,” aşa cum se citeşte în nota marginală în Revised Version, dacă intenţia nu este de a transmite sensul că carnea lui Isus a fost aceeaşi carne păcătoasă pe care o avem şi noi? Se pare că e nevoie de o interpretare forţată pentru a da oricare altă semnificaţie acestei declaraţii.

Însă putem înţelege mai clar semnificaţia acestui pasaj dacă îl comparăm cu o altă declaraţie în care se foloseşte o formă de exprimare asemănătoare. Iată una dintre declaraţii: El „S-a făcut pe Sine Însuşi lipsit de importanţă şi a luat asupra Lui chipul unui rob şi a fost făcut în asemănarea oamenilor.” Nu putem concluziona pe bună dreptate că Isus a fost om adevărat atunci când citim că El a fost făcut „în asemănarea oamenilor”? Cu siguranţă. Singura modalitate în care El putea fi „în asemănarea oamenilor ” era să devină om. Faptul că El a devenit într-adevăr om şi că El este încă om, este demonstrat de afirmaţia că există „un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Hristos Isus.” Nu este la fel de clar că singurul mod în care Dumnezeu putea să-L trimită pe Fiul Său „în asemănarea cărnii păcătoase” era ca Fiul să aibă carne păcătoasă? Cum ar fi posibil ca El să fie „în asemănarea cărnii păcătoase” şi totuşi carnea Sa să fie fără păcat? O astfel de interpretare ar implica o contradicţie a termenilor.

Ar trebui, desigur, să ne amintim că, deşi Isus a fost trimis „în asemănarea cărnii păcătoase,” totuşi El nu a păcătuit. „Pe cel ce nu a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuţi dreptatea lui Dumnezeu în El.”

Acum ne întoarcem să examinăm unele dintre consecinţele care rezultă dacă Isus nu a luat carne păcătoasă. Trebuie să ne amintim că Isus era Dumnezeu manifestat în carne, fiind atât Fiul lui Dumnezeu cât şi Fiul omului. Acesta este marele adevăr central al creştinismului şi de la el vin rezultate binecuvântate pentru credincioşi. „Mântuitorul dorea foarte mult ca ucenicii Săi să înţeleagă scopul pentru care natura Lui dumnezeiască era unită cu natura umană. El a venit în lume ca să arate slava lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie înălţat prin puterea ei recreatoare. Dumnezeu Se descoperea în El, pentru ca El să Se descopere în ei.” Pentru a putea fi manifestat caracterul lui Dumnezeu în oamenii păcătoşi care vor crede în El, a fost necesar ca Isus să unească divinitatea şi umanitatea în Sine şi astfel carnea pe care El a purtat-o, să fie la fel ca a celorlalţi oameni în care Dumnezeu urma, aşadar, să se manifeste. Un alt mod de a exprima acest lucru ar fi să spunem că Fiul lui Dumnezeu a locuit în această carne când Şi-a făcut apariţia în Iudeea, pentru a fi pregătit mijlocul prin care El să locuiască în carnea tuturor credincioşilor. Prin urmare, era necesar ca El să ia acelaşi tip de carne ca cea în care urma să locuiască după aceea, atunci când ar trebui să sălăşluiască în inima membrilor bisericii Sale.

Aceasta nu este doar o chestiune teoretică. Sensul adus de aceasta este cu adevărat practic. Dacă Fiul lui Dumnezeu nu a locuit în carne păcătoasă când a fost născut în lume, atunci scara nu a fost coborâtă din cer pe pământ, iar peste prăpastia dintre Dumnezeul Cel sfânt şi omenirea decăzută nu s-a construit nicio punte. Atunci ar fi necesar să fie prevăzute alte mijloace pentru a completa legătura dintre Fiul lui Dumnezeu şi carnea păcătoasă. Şi aceasta este exact ceea ce a făcut Biserica Romano–Catolică. Crezul acestei organizaţii este în perfectă armonie cu punctul de vedere al corespondentului nostru. Expresia formală a acestei doctrine este numită dogma concepţiei imaculate a fecioarei Maria, potrivit căreia mama lui Isus a fost „printr-un pri­vi­legiu special păstrată imaculată, adică neatinsă de pata păcatului originar, din primul moment al concepţiei ei.” Întrucât mama a fost cu totul diferită de celelalte femei, carnea pe care Isus a luat-o de la ea a fost diferită de carnea celorlalţi oameni şi va exista în continuare o diferenţiere între Isus şi oamenii în carne păcătoasă. Biserica Romano–Catolică, care a creat această diferenţiere prin crezul ei, a introdus un sistem de mijlocire între Fiul lui Dumnezeu şi oamenii în carne păcătoasă. Mai întâi vin preoţii de pe pământ, despre care se ştie că au carne păcătoasă, apoi vin cei care au locuit în carne păcătoasă, dar acum sunt canonizaţi de biserică ca sfinţi în ceruri, următorii sunt îngerii şi în cele din urmă mama lui Isus. Astfel, uşa în cer nu este Isus, ci biserica, şi un astfel de preţ este cerut pentru deschiderea uşii întrucât se crede că păcătosul sau prietenii lui pot plăti. Acestea sunt consecinţele care rezultă, în mod natural, din doctrina că Isus nu a luat carne păcătoasă, iar noi evităm aceste consecinţe prin negarea doctrinei şi prin rămânerea la învăţătura simplă a Scripturilor.

În plus, corespondentul nostru întreabă: „Cum ar putea cineva în carne păcătoasă să fie desăvârşit şi sfânt?” Această întrebare atinge chiar centrul creştinismului nostru. Învăţătura lui Isus este: „Fiţi desăvârşiţi, chiar aşa cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit.” Şi prin apostolul Petru vine îndrumarea: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” Nimeni nu va nega faptul că avem carne păcătoasă şi, prin urmare, ne întrebăm cum va fi posibil să îndeplinim cerinţele Scripturii dacă nu este posibil ca un om să fie desăvârşit sau sfânt în carne păcătoasă. Singura noastră speranţă de a atinge desăvârșirea şi sfinţenia se bazează pe minunatul adevăr că desăvârşirea şi sfinţenia divinităţii au fost descoperite în carne păcătoasă în persoana lui Isus. Noi nu suntem în stare să explicăm cum s-ar realiza acest lucru, dar mântuirea noastră constă în a crede acest fapt. Atunci poate fi împlinită promisiunea lui Isus: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (trad. VDC). Gloria supremă a religiei noastre este că, de fapt, carnea păcatului poate deveni un templu în care Duhului Sfânt să poată locui.

S-ar putea spune mult mai multe ca răspuns la întrebarea corespondentului nostru. Sperăm, însă, că principiile în cauză şi legătura lor cu experienţa creştină au fost clarificate şi credem că niciunul dintre cititorii noştri nu va accepta doctrina papalităţii, incapabilă să explice taina evlaviei. Nu este nici un pericol să credem învăţătura clară a Scripturilor.

1906

Ellen White
RH 5/04/06
8, col. 1, 2, BV 227
p. 9, col. 1, BV 228

El a avut efectiv natură umană […] El a fost Fiul Mariei, El a fost sămânţa lui David conform obârşiei umane […] lucrarea răscumpărării este de a aduce rasa umană decăzută în unitate cu divinitate.

Ellen White
The Watchman 13/11/06
p. 707, col. 2

Făcut „în asemănarea cărnii păcătoase,” El a trăit o viaţă fără păcat. (Sublinierea îi aparţine)

Ellen White
Ms. 9, 1906
p. 2

El este Fratele nostru mai mare, supus slăbiciunii umane, şi ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat.

H.A. St. John
ST 4/04/06
p. 8, col. 3

[…] Isus a lăsat deoparte viaţa Sa în slavă, a luat asupra Lui chip de rob şi S-a smerit ca om în carne păcătoasă.

1907

Ellen White
RH 6/06/07
p. 8, col. 3, BV 333

El S-a dezbrăcat de slava Sa şi Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate pentru ca natura umană să poată mişca natura umană şi să descopere omului căzut dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu.

Ellen White
RH 22/08/07
p. 8, col. 1, BV 353

Îmbrăcat în veşmintele umanităţii, Fiul lui Dumnezeu a coborât la nivelul celor pe care dorea să-i mântuiască. Nu s-a găsit în El nici viclenie, nici păcătoşenie, El a fost mereu curat şi neîntinat; cu toate acestea, El a luat asupra Sa natura noastră păcătoasă. Înveşmântându-Şi divinitatea cu umanitate, pentru a Se putea uni cu omenirea căzută, El a căutat să recâştige pentru om ceea ce Adam a pierdut prin neascultare.

Ellen White
Ms. 49, 1907
p. 3

El [Hristos] a luat asupra Sa natura umană […] El S-a identificat cu slăbiciunea omului […]

Ellen White
The Watchman 26/02/07
p. 131, col. 2

Pentru a salva rasa decăzută, Hristos, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, Şi-a lăsat deoparte haina regală şi coroana împărătească, Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate şi a venit pe acest pământ ca Răscumpărător al nostru. Aici El a trăit ca un om printre oameni, înfruntând ispitele pe care trebuie să le înfruntăm şi noi, biruind prin puterea primită de sus. Prin viaţa Sa fără păcat, El a demonstrat că este posibil ca omul să reziste, prin puterea lui Dumnezeu, ispitelor lui Satana.

Ellen White
The Watchman 3/09/07
p. 563, col. 1

El S-a umilit, luând natura rasei umane decăzute […] El cunoaşte din experienţă care sunt slăbiciunile umanităţii […] şi în ce stă puterea ispitelor noastre.

Ellen White
The Watchman 24/09/07
p. 611, col. 1

[…] El a părăsit cerul şi S-a aşezat în rândurile fiinţelor decăzute […]

Ellen White
The Watchman 22/10/07
p. 676, col. 1

Pentru a putea îndeplini scopul iubirii, El a devenit os din oasele noastre şi carne din carnea noastră. (Sunt citate câteva versete din Evrei 2.)

L.A. Smith, editor
The Watchman 8/10/07
p. 649, col. 2, 3

Întrucât copiii căzuţi ai lui Adam erau părtaşi cărnii şi sângelui, „în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit din aceleaşi,” pentru a putea fi un Mântuitor desăvârşit pentru omenire. Acesta este un adevăr pe care diavolul l-ar acoperi cu plăcere. Marele său efort este de a separa omenirea de Hristos, de a interpune ceva între ei. În sistemul catolic acest lucru se face prin doctrina concepţiei imaculate, care declară că Fecioara Maria nu a fost atinsă de păcatul originar, că Hristos nu a avut nicio legătura cu carnea păcătoasă […]

1908

Ellen White
ST 15/07108
p. 451, col. 2, BV 457

El S-a identificat cu slăbiciunile noastre […]

Ellen White
RH 16/07/08
p. 8, col. 1, BV 433

El Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate. El a conceput ca natura umană căzută să poată atinge natura Sa umană.

Ellen White
Ms. 23, 1908

Hristos […] S-a smerit ca un om […] El a mers pe calea pe care trebuie să umble orice om care ia Numele Lui […]

Ellen White
Ms. 99, 1908
p. 7

El, care era comandantul curţilor cereşti […] a venit în lumea noastră ca un prunc pentru a trece prin toate necazurile pe care omenirea le-a moştenit.

Ellen White
Ms. 117, 1908
pp. 3, 4

Fiul lui Dumnezeu Şi-a lăsat deoparte coroana împărătească şi haina regală şi, înveşmântându-Şi divinitatea în umanitate, a venit pe acest pământ ca să se lupte cu prinţul răului şi să-l învingă. Pentru a deveni apărătorul oamenilor înaintea Tatălui, El a trăit pe pământ aşa cum trebuie să trăiască orice fiinţă umană […] El S-a făcut una cu rasa umană […]

Hristos a trebuit să întâmpine ispitele lui [Satana] în slăbiciunea naturii umane.

G.B. Thompson, preşedinte de Conferinţă, secretar departamental al Conferinţei Generale, secretar general al Conferinţei Generale
RH 19/11/08
p. 9, col. 2
p. 10, col. 1

[…] adică, El a luat natura noastră. El S-a făcut părtaş cărnii noastră păcătoasă […] Îmbrăcat cu slăbiciunile „cărnii păcătoase.” […] În slăbiciunea cărnii tale, El a înfruntat toate ispitele şi încercările cu care tu te confrunţi şi le-a biruit.

Editorial
RH 10/12/08
p. 1, col. 2

[…] Hristos care a adus la îndemâna omului păcătos caracterul Său, prin faptul că El Însuşi a fost făcut în asemănarea cărnii păcătoase.

1909

Ellen White
RH 28/01/09
p. 7, col. 3, BV 491

În slăbiciunea naturii umane, Hristos urma să înfrunte ispitele unuia care avea puteri de o natură mai înaltă, cu care Dumnezeu înzestrase familia îngerească.

Ellen White
Ms. 49, 1909
p. 4

[…] El L-a dat pe unicul Său Fiu ca sa vină pe acest pământ ca un copilaş şi să trăiască o viaţă ca aceea a oricărei fiinţe umane […]

Ellen White
Ms. 103, 1909
p. 2

El a lăsat deoparte coroana împărătească, mantia regală, şi a veni în această lume, născut din părinţi umili […] El a unit în Sine divinitatea şi umanitatea ca să poată fi elementul de legătură dintre omul căzut şi Tatăl.

M.E. Kern
YI 23/11/09
p. 12, col. 2

Fiul lui Dumnezeu a venit în carne păcătoasă, a trăit o viaţă desăvârşită şi a murit ca răscumpărare pentru omul pierdut.

E.H. Adams
ST 15/12/09
p. 6, col. 1

El a purtat în carnea Sa […] toate slăbiciunile, toate neputinţele şi toate predispoziţiile la toate ispitele la care omenirea este supusă.

Studiile Şcolii de Sabat
Trimestrul al doilea, 1909
p. 8

Divinitatea a locuit în carnea omenească. Nu carnea omului fără păcat, ci o carne ca aceea pe care copiii de pe pământ o au. Aceasta a fost frumuseţea acestui lucru. Sămânţa divină a putut să manifeste slava lui Dumnezeu în carne păcătoasă, chiar în biruinţă absolută şi desăvârşită asupra oricărei tendinţe a cărnii.

Isus era Dumnezeu care acţiona în carne păcătoasă în folosul păcătosului. El S-a făcut una cu omenirea. El a luat asupra Sa necazurile, nevoile şi păcatele omenirii, astfel încât El a simţit conştientizarea şi intensitatea acestui lucru aşa cum niciun alt suflet nu le-a simţit vreodată.

R.A. Underwood
GCB 1909
p. 299, col. 2

Isus a luat asupra Sa aceeaşi carne pe care tu şi cu mine o avem. (Este citat Evrei 2:10–14)

1910

Ellen White
The Watchman, septembrie 1910
p. 541, col. 2

El cunoaşte din experienţă care sunt slăbiciunile naturii umane […]

Uriah Smith
South African Signs of the Times, 1910
Nr. 3, p. 118

[…] El a luat asupra Sa natura seminţei lui Avraam […]

Editorial
South African Signs of the Times, 1910
Nr. 4, p. 151

[…] Hristos a trebuit să vină ca un om, să ia asupra Sa chip de rob în carne păcătoasă […]

W.W. Prescott
RH 13/01/10
p. 4, col. 3

[…] Este o învăţătură fundamentală a catolicismului roman că Isus Hristos nu a luat aceeaşi carne pe care o avem şi noi […] (Prescott respinge acest concept.)

[…] unind în El divinitatea cu umanitatea […] şi aceasta în carne păcătoasă […]

C.M. Snow, editor asociat la Review and Herald şi The Signs of the Times,
editor la Australian Signs
RH 2/06/10
p. 12, col. 2

Pentru că trăim într-o carne care este muritoare, coruptibilă, supusă ispitei, având în ea acumulate de secole tendinţe spre păcat, „în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit din aceleaşi.”

G.T. Ellingson
RH 29/12/10
p. 6, col. 1

[…] El a binevoit […] să ia asupra Sa natura umană căzută.

1911

Ellen White
Ms. 33, 1911
p. 19

El a venit în chip de om pentru a Se putea apropia de rasa decăzută.

Milton C. Wilcox, editor la The Signs of the Times
Questions and Answers
pp. 19, 20

În această etapă, eternul Logos „a devenit carne” asemenea nouă, fiindcă El a fost „născut din femeie, născut sub Lege,” sub condamnarea ei, ca un om, carnea Sa având toate tendinţele umane; a fost părtaş „cărnii şi sângelui” oamenilor, „în toate lucrurile” „făcut asemenea fraţilor Săi,” „a suferit fiind ispitit.” El a întâmpinat toate ispitele aşa cum tu şi cu mine trebuie să le întâmpinăm, prin credinţa în voia şi Cuvântul lui Dumnezeu. Nu există în carnea oamenilor alte tendinţe decât cele care au sălăşluit în El. Şi El le-a biruit pe toate.

South African Signs of the Times, 1911
(Citând revista americană The Signs of the Times)
Nr. 2, p. 68

[…] El a luat natura noastră […] El a întâmpinat, în slăbiciunea şi neputinţa cărnii, toate ispitele la care este supus omul şi le-a biruit pe toate.

Clarence Santee, pastor, scriitor, administrator de Conferinţă
The Watchman, iunie 1911
p. 360, col. 1

Hristos a coborât mai jos şi a luat condiţia omului cu tot gradul lui de degenerare. (Citând-o pe Ellen White) „Marea lucrare de redeşteptare putea fi realizată numai de către Răscumpărătorul care ia locul omului căzut.”

George W. Rine
Signs of the Times, South Africa, 1911
Nr. 4, p. 159

[…] El L-a trimis pe singurul Său Fiu […] în această lume în asemănarea cărnii păcătoase […]

1912

Uriah Smith (citat)
Într-o declaraţie de credinţă timpurie
RH 22/08/12
p. 4, col. 3

[…] El a luat asupra Sa natura seminţei lui Avraam.

R.A. Underwood
RH 5/12/12
p. 4, col. 3

Va fi uimirea veacurilor faptul că Cuvântul a fost făcut carne păcătoasă […]

1913

Ellen White
AR 23/06/13
p. 2, col. 1, BV 528

[…] este timpul ca toţi creştinii să poarte jugul Său şi să lucreze în brazda Sa, identificându-se cu simpatia omenească în modul în care El S-a identificat cu rasa decăzută.

Ellen White
Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, 1913
p. 259

[…] pentru a îndeplini nevoile naturii umane El a luat asupra Sa natura umană […] El […] S-a unit în mod misterios cu fiinţele umane căzute.

„Întrupare şi preoţie”
YI 21/01/13
p. 15, „notiţe,” col. 1

Pentru a stabili relaţia dintre Dumnezeu şi carnea păcătoasă, a fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu să ia carne păcătoasă şi, astfel, s-a construit o punte peste prăpastia care separa omul păcătos de Dumnezeu.

J.F. Tolson
ST 26/08/13
p. 516, col. 3, BV 523

El este şi Fiul omului […] legătura dintre divinitate şi sărmana omenire slabă şi păcătoasă […] El a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat […] om în întruparea cărnii păcătoase […] Iehova Cel veşnic în carnea omului slab şi păcătos […]

Studiile Şcolii de Sabat
Primul trimestru, 1913
p. 14

[…] A fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu să ia carne păcătoasă […]

Studiile Şcolii de Sabat
Primul trimestru, 1913
p. 15

Preluând carnea păcătoasă […] Isus […] a făcut posibil pentru El să slujească cărnii păcătoase.

Studiile Şcolii de Sabat
Trimestrul al doilea, 1913
p. 25

Prin dogma concepţiei imaculate a fecioarei Maria, Roma ne învaţă că mama lui Isus nu a fost atinsă de păcatul originar şi că ea a avut carne fără păcat. Prin urmare, ea a fost separată de restul omenirii. Ca urmare a separării lui Isus de carnea păcătoasă, preoţia romană a fost instituită cu scopul de a exista cineva care să mijlocească între Hristos şi păcătos.

Studiile Şcolii de Sabat
Trimestrul al patrulea, 1913
p. 6

Prin urmare, Hristos a fost de linie regală prin mama sa. Însă El a fost mai mult decât atât; El a fost acelaşi carne ca sămânţa lui David, în care şi prin care, de generaţii, curgea sângele omenirii păcătoase: Solomon, Roboam, Ahaz, Manase, Amon, Ieconia şi alţii. Fiul lui Dumnezeu a luat aceeaşi carne pentru ca El să poată înfrunta ispita pentru noi şi să biruiască cu putere divină fiecare încercare pe care noi trebuie să o înfruntăm. Hristos este Fratele nostru în carne, Mântuitorul nostru din păcat.

V.B. Watts
The Watchman, iulie 1913
p. 339, col. 2
p. 340, col. 1

El a luat natura noastră şi a devenit asemenea fraţilor Săi […] Singurul lucru pe care Dumnezeu l-a putut face pentru a mântui rasa umană a fost de a-L lăsa [pe Hristos] […] să vină şi să trăiască viaţa sfântă în mijlocul creaturilor căzute, să trăiască în carnea lor.

M.G. Wilcox, pastor, editor
AST 22/12/13
p. 806, col. 2

Când Adam şi Eva au cedat în faţa acestui vrăjmaş din Eden, păcatul a devenit încarnat – întrupat […] Făgăduinţa a fost că trebuia să vină, în carnea unui urmaş al femeii, o sămânţă din sfera de deasupra omului […]

1914

A.H.
AST 6/04/14
p. 214, col. 1

Prin Maria, Isus S-a făcut părtaş naturii noastre umane […]

(Nu am mai avut acces la revista The Australian Signs of the Times din perioada 1914–1923.)

Studiile Şcolii de Sabat
Primul trimestru, 1913
p. 16

Acest Fiu a luat carnea omului păcătos […]

1915

Ellen White (Ultima ei mărturie)
ST 5/01/15
p. 3, col. 2, 3, BV 531

El S-a făcut pe Sine Însuşi lipsit de importanţă, a luat un chip de rob şi a fost făcut în asemănarea cărnii păcătoase […] Fără păcat şi înălţat prin natură, Fiul lui Dumnezeu a consimţit să îmbrace veşmintele naturii umane pentru a deveni una cu rasa decăzută. Cuvântul etern a consimţit să fie făcut carne. Dumnezeu a devenit om.

(Ea a murit pe 16 iulie 1915. Pasajele din scrierile ei mai târzii decât acestea sunt retipăriri. Studentul ar trebui să compare această ultimă declaraţie a ei cu prima ei declaraţie din 1858.)

Bible Readings for the Home Circle (Lecturi biblice pentru familie) (1915)
p. 115

6.În ce măsură a împărtăşit Hristos natura noastră umană obişnuită? „De aceea, în toate lucrurile I se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor Săi, ca El să fie un Mare Preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului.” Versetul 17.

Notă. — În umanitatea Sa, Hristos a fost părtaş naturii noastre păcătoase şi decăzute. Dacă nu este aşa, atunci El nu a fost „făcut asemenea fraţilor Săi,” nu a fost „în toate lucrurile ispitit asemenea nouă”, nu a biruit aşa cum trebuie să biruim şi noi şi, prin urmare, nu este Mântuitorul deplin şi desăvârşit de care omul are nevoie şi pe care trebuie să îl aibă pentru a fi salvat. Concepţia că Hristos a fost născut dintr-o mamă imaculată sau fără păcat, că nu a moştenit nicio tendinţă spre păcat şi din acest motiv nu a păcătuit, Îl îndepărtează din sfera unei lumi căzute şi exact din locul în care este nevoie de ajutor. Din partea umană, Hristos a moştenit exact ceea ce fiecare copil al lui Adam moşteneşte – o natură păcătoasă. Din partea divină, chiar de la conceperea Sa, El a luat fiinţă din Duh. Şi toate acestea au fost făcut pentru a-l pune pe om într-o poziţie favorabilă şi pentru a demonstra că, în acelaşi fel, oricine este „născut din Duh” poate obţine biruinţe asemănătoare asupra păcatului în propria carne păcătoasă. Astfel, oricine poate birui după cum Hristos a biruit. Apocalipsa 3:21. Fără această naştere nu poate exista nicio biruinţă asupra ispitei şi nicio izbăvire din păcat. Ioan 3:3–7. (Sublinierile apar în original.)

Clarence Santee
The Watchman, septembrie 1915
p. 427, col. 2

Tendinţele rele ale cărnii au fost ale Lui aşa cum sunt şi ale noastre […] Cele mai puternice ispite ale noastre vin din interior. Atunci trebuie să fi fost astfel şi cu El […] vălul slăbiciunilor umane, al tendinţelor păcătoase ale cărnii, era între El şi Tatăl la fel cum este între noi şi Tatăl.

 

[1] Deşi aceste declaraţii sunt menţionate de două ori pentru a arăta modul de gândire al lui Ellen White la momentul în care au fost scrise şi la momentul publicării lor, ele nu sunt numărate de două ori.