XIII. 1916–1952 - Amurgul clarităţii şi al unităţii
Copiază link

XIII. 1916–1952 - Amurgul clarităţii şi al unităţii

Şi Israel a servit Domnului în toate zilele lui Iosua şi în toate zilele bătrânilor ale căror zile s-au lungit după Iosua […] Iosua 24:31

După cum a subliniat William Grotheer,[1] există o paralelă interesantă între influenţa pe termen lung a lui Iosua şi cea a lui Ellen White, în ceea ce priveşte învăţătura ei despre natura umană a lui Isus. Din însemnările scrise reiese că convingerea ei potrivit căreia Hristos a venit pe pământ în natura omului căzut, deoarece aceasta a fost singura modalitate prin care El putea realiza mântuirea rasei căzute, s-a răspândit în toată biserica până în momentul morţii ei în 1915.

Influenţa convingerii ei puternice a continuat după moartea ei pentru o treime de secol, aproximativ cât timp au rămas în slujba activă a bisericii oameni care poate că erau familiarizaţi personal cu viaţa şi munca ei. După cum vor arăta următoarele pagini, ei au continuat să tipărească şi să publice opinii care nu erau diferite de ale ei până în anii 1950.

1916

N.J. Waldorf
The Watchman, aprilie 1916
p. 39, col. 2

Ca om, El a fost una cu omenirea şi a fost numit Fiul omului.

1918

C.P. Bollman, preşedinte de Conferinţă, editor asistent la Review and Herald
RH 31/01/18
p. 9, col. 1

Din însăşi rasa decăzută trebuie să apară Eliberatorul. […] Fiul lui Dumnezeu […] a stat nu acolo unde stătea Adam înainte de cădere, ci unde stă omul astăzi.

1919

Editorial
The Watchman, aprilie 1919
p. 26, col. 2

Fiul lui Dumnezeu a declarat că El Însuşi va deveni om, va lua natura cărnii păcătoase.

1920

W.W. Prescott
The Doctrine of Christ
p. 53

Hristos nu Şi-a asumat natura originală, necăzută, ci natura noastră umană.

J.L. Schuler, evanghelist, secretarul asociaţiei pastorale, preşedinte de Conferinţă
The Watchman, iulie 1920
p. 18, col. 2

El a luat acelaşi fel de carne pe care o aveţi şi voi – carne păcătoasă […] El a venit „în asemănarea cărnii păcătoase” şi a trăit o viaţă fără păcat.

1921

G.B. Thompson
RH 24/02/21
p. 10, col. 1

Isus a venit în lume [şi] a luat asupra Sa „asemănarea cărnii păcătoase […]”

Percy Brokner
RH 17/03/21
p. 12, col. 1

Hristos a venit din ceruri în asemănarea cărnii păcătoase […] El a avut carne la fel ca a noastră.

Studiile Şcolii de Sabat
Primul trimestru, 1921
p. 16

Hristos nu Şi-a asumat natura originală, necăzută, ci natura noastră umană căzută. În acest al doilea test, El nu a stat exact acolo unde Adam sătuse mai înainte, ci, aşa cum s-a spus deja, a stat cu un imens handicap împotriva Lui — răul cu tot prestigiul său de biruinţă şi cu întronarea consecventă chiar în structura naturii noastre, înarmat cu o putere teribilă împotriva realizării posibile a acestei idei divine a omului — sfinţenie desăvârşită. Luând toate acestea în considerare, dezavantajele situaţiei, riscurile enorme implicate, împreună cu sălbăticia opoziţiei întâmpinate, ajungem să înţelegem realitatea cât şi măreţia acestei realizări morale vaste; natura umană ispitită, încercată, înşelată în Adam, înălţată în Hristos până în sfera unei lipse reale de păcat.

Studiile Şcolii de Sabat
Trimestrul al doilea, 1921
p. 13, 14

Pe Cel care este prezentat în primul capitol drept Fiu, Dumnezeu şi Domn, a cărui divinitate şi eternitate sunt evidenţiate, Îl întâlnim în al doilea capitol ca Fiu al omului, cu toate limitările umanităţii noastre obişnuite. El este cunoscut acum prin numele său pământesc, personal, şi ca unul care poate gusta moartea (Evrei 2:9) şi poate fi făcut „desăvârşit prin suferinţe” (versetul 10). El a fost părtaş cărnii şi sângelui pe care le avem noi (versetul 14), devenind om adevărat (versetul 17) aşa cum este Dumnezeu adevărat.

G.B. Thompson
RH 1/09/21
p. 8, col. 2

El a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase.” El S-a făcut părtaş aceleaşi cărni şi sânge ca ale acelora pe care a venit să-i răscumpere, a fost făcut în toate lucrurile „asemenea fraţilor Săi.”

E. Hilliard
RH 15/09/21
p. 18, col. 1

Hristos a luat asupra Sa asemănarea cărnii păcătoase […]

Millard Fillmore Thorn
RH 22/12/21
p. 4, col. 1

[Isus] a devenit carne şi sânge, exact aşa cum suntem noi.

1922

C.P. Bollman
RH 5/10/22
p. 5, col. 2

Şi astfel, Hristos, luând asupra Sa asemănarea cărnii păcătoase, a fost supus morţii.

1923

Ellen White
Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, 1923
p. 177

[…] El […] Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate […] pentru a putea ajunge la om acolo unde se afla el.

Ellen White
Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, 1923
p. 400

[…] Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor omenirii, El a luat asupra Sa natura umană […] În mod misterios, El S-a unit cu natura umană.

Ellen White
Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, 1923
p. 408

Marele plan de răscumpărare a unui neam decăzut a fost îndeplinit în viaţa lui Hristos în carne omenească.

Calvin P. Bollman, editor
AST 26/02/23
p. 6, col. 2

Şi astfel, Hristos, luând asupra Sa asemănarea cărnii păcătoase, a fost supus morţii.

A.L. King, editor asociat
AST 5/03/23
p. 4, col. 2

Dar El a luat natura noastră, Şi-a învăluit divinitatea în umanitatea noastră, a venit în „asemănarea cărnii păcătoase.” Romani 8:3. (Este citat Filipeni 2:7–8)

F.D. Nichol, editor asociat la The Signs of the Times, editor la The Review and Herald
RH 1/03/23
p. 7, col. 2

Pe măsură ce [omul] înţelege adevărul că într-adevăr a trăit pe acest pământ Cineva care a avut aceeaşi natură ca a lui, care „în toate lucrurile a fost ispitit asemenea nouă, dar fără păcat,” îşi dă seama că există speranţă pentru el.

Asa T. Robinson, preşedinte de Conferinţă, pionier misionar
RH 20/12/23
p. 4, col. 1

Numai o fiinţă umană — „făcută în asemănarea cărnii păcătoase” — ar putea sluji ca mijlocitor în favoarea oamenilor păcătoşi. Toate atributele Dumnezeirii şi cele ale umanităţii păcătoase trebuie să se întâlnească în Cel care ar trebui să rea­li­zeze împăcarea.

1924

W.W. Prescott
AST 7/01/24
p. 12, col. 2

[…] fiind părtaş aceleiaşi cărni şi sânge, înrudindu-se cu noi ca membru al familiei […] Hristos a devenit „o rudă apropiată” pentru noi, fratele nostru în carne.

R.S. Owen, profesor de colegiu, director de colegiu
RH 20/03/24
p. 10, col. 1

El a fost om. „Cuvântul a fost făcut carne.” El a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase” […] El ne este frate în slăbiciunile noastre.

W.W. Prescott
RH 1/05/24
p. 10, col. 1

Aşa cum era văzut de lume, Isus din Nazaret era asemenea contemporanilor Săi, fiindcă avea aceeaşi carne şi sânge […]

John A. Rippey
AST 5/05/24
p. 13

În ziua de azi, există mulţi oameni în lume care simt că, datorită slăbiciunii cărnii, nu pot trăi niciodată o viaţă de biruinţă asupra păcatului. Şi apoi mai există şi alţii care se gândesc la Hristos ca la un prieten îndepărtat, de care simt că nu se pot apropria. Pavel, în epistola sa către Evrei, a spus: „Fiindcă deopotrivă Cel ce sfinţeşte şi cei sfinţiţi, sunt toţi dintr-unul; din care cauză, nu se ruşinează să îi numească fraţi.” Capitolul 2:11. Cred cu tărie că acest lucru înseamnă că El nu era doar una cu cei care-L urmau în timp ce era aici pe pământ, ci că El este acum una cu ei şi că, indiferent cât de adâncit în păcat este cineva, Lui nu-I este ruşine să-l numească pe acela fratele Său.

Consider, de asemenea, că şansa noastră pentru viaţa veşnică este la fel de strălucitoare ca cea a Fiului lui Dumnezeu când a fost aici printre oameni. Citim că „Cuvântul [Hristos] a fost făcut carne şi a locuit printre noi.” Ioan 1:14. Ne putem întreba: Cum a fost făcut Cuvântul carne? Răspunsul se găseşte în Galateni 4:4. El a fost „născut din femeie,” ca orice altă persoană care vine în lume; totuşi, El a fost născut din Dumnezeu şi a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, făcut „în asemănarea cărnii păcătoase.” Romani 8:3. Se naşte în mod natural întrebarea: Cu a cui carne S-a asemănat El? Căci există o mare diferenţă în carnea păcătoasă. Unii oameni s-au cufundat în adâncimile păcatului, iar rezultatul indulgenţei lor este văzut în urmaşii lor, în timp ce alţii nu au fost niciodată atât de indulgenţi. Cu a cui carne S-a asemănat Isus? El a fost „născut conform cărnii din sămânţa lui David.” Romani 1:3.

FĂCUT DIN CARNE PĂCĂTOASĂ

Deci NIMIC nu poate fi mai clar decât faptul că Isus a avut acelaşi tip de carne pe care David a avut-o. Cine a fost David? El a fost fiul lui Isai. Dar cine a fost Isai? El a fost fiul lui Rut. Rut a fost o fată moabită, o urmaşă a lui Moab; şi Moab a fost fiul uneia dintre fiicele lui Lot. Geneza 19:36, 37. Atunci când studiem caracterul înaintaşilor lui Isus, descoperim că aceştia sunt cei mai ticăloşi de pe pământ şi au ajuns la cele mai mari adâncimi ale păcatului.

Când Isus s-a născut în lume, a luat asupra sa carnea păcătoasă după ce fusese slăbită de aproape patru mii de ani de păcat. El ar fi putut veni pe o altă linie genealogică, dar a venit prin cei mai slabi, ca să poată dovedi lumii că omul n-a căzut atât de jos în păcat încât puterea lui Dumnezeu să nu fie îndestulătoare pentru a-l ajuta să trăiască o viaţă biruitoare. El „a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat.” Evrei 4:15. El nu doar că a fost ispitit, dar ispitele sale au fost atât de puternice încât a suferit atunci când a fost ispitit. Capitolul 2:18. Cu toate că Isus avea în carnea sa toate dorinţele care erau în carnea înaintaşilor Săi, totuşi El nu S-a supus păcatului niciodată.

Se ridică adesea întrebarea: Cum e posibil ca El să fie părtaş cărnii lui Iosif sau a lui David şi totuşi să fie Fiul lui Dumnezeu? Răspunsul este acesta: Maria a fost din aceeaşi linie genealogică cu Iosif sau David. Nu li se permitea să se căsătorească în afara triburilor lor. Astfel, Isus a fost din aceeaşi carne ca Iosif, chiar dacă nu era fiul lui Iosif.

În timp ce Hristos a fost aici pe pământ, în ciuda faptului că El era Fiul lui Dumnezeu, nu a exercitat nici o putere în folosul Său care nu să nu ne fie oferită şi nouă cu generozitate. El S-a golit pe Sine Însuşi, pentru că a spus: „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi.” Ioan 5:30. El depindea de Tatăl pentru toată puterea şi forţa de a birui şi de a trăi o viaţă biruitoare.

Astfel, prin faptul că S-a făcut părtaş slăbiciunilor familiei umane, El este în stare să ajute pe cei care sunt greu ispitiţi şi să fie „un Mare Preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului.” Evrei 2:17, 18. În cele trei ispite pe care El le-a înfruntat în pustie este ascunsă orice ispită care-l asaltează pe om, şi biruindu-le, El a făcut astfel posibil ca întreaga rasă umană să fie biruitoare asupra păcatului. Toţi cei care Îl primesc au puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu. Ioan 1:12.

Permiteţi-mi să vă întreb: L-aţi primit? Dacă nu, de ce să nu faceţi acest lucru astăzi? Credeţi-L pe cuvânt. Păşiţi pe baza promisiunilor Lui şi El nu vă va părăsi niciodată. Ioan 10:27–29.

Meade MacGuire, secretar al Departamentului de Tineret al Conferinţei Generale şi
secretar asociat al Departamentului Asociaţiei pastorale
The Life of Victory, 1924
p. 18

El a biruit păcatul într-un trup care a venit sub legea ereditară a păcatului. Acum Îşi propune să trăiască aceeaşi viaţă fără păcat în mădularele mele.

Meade MacGuire
The Life of Victory, 1924
p. 43

Când Isus a purtat crucea, el a recunoscut pedeapsa cu moartea asupra naturii păcatului. El a luat natura noastră, natura lui Adam […] şi a purtat această natură până la moartea sa inevitabilă şi necesară.

Răspunsuri la întrebări
The Watchman, septembrie 1924
p. 32, col. 3

Deci prin venele lui Isus a curs sângele multor caractere strămoşeşti, unele bune şi altele rele.

Carlyle B. Haynes, evanghelist, autor, administrator
The Watchman, noiembrie 1924
p. 14, col. 2

Hristos S-a unit cu omul în starea sa căzută. Când a luat natura noastră, El nu a luat-o aşa cum a fost creată iniţial, înainte ca păcatul să fi intrat în lume, ci aşa cum era după patru mii de ani de ravagii ale păcatului. El a venit la noi acolo unde ne aflăm noi […]

Dacă Hristos nu venea în carne păcătoasă, dacă nu venea la oameni exact acolo unde se află ei, nu trebuia să vină deloc, deoarece nu-i putea ajuta altfel. Dacă El a venit doar acolo unde se aflau oamenii în inocenţa şi curăţia lor originară […] atunci El ar fi putut la fel de bine să rămână în ceruri […] pentru că astfel nu putea ajunge într-o legătură directă cu oamenii […]

El a fost părtaş naturii fundamentale a omenirii căzute […] Biblia ne învaţă foarte clar că Hristos a fost cu adevărat uman, că a fost părtaş naturii umane aşa cum este acum […]

Pavel arată clar că această carne, la care Hristos a fost părtaş, a fost „carne păcătoasă” (este citat Romani 8:3) […] El a purtat natura noastră păcătoasă timp de treizeci şi trei de ani […]

În natura ostenită, păcătoasă, căzută şi neajutorată a omenirii […] Hristos a realizat modalitatea desăvârşită de a mântui neamul omenesc […]

1925

B.H. Shaw
RH 1/01/25
p. 11, col. 2

Isus a venit în „asemănarea cărnii păcătoase” pentru mine.

Edwin K. Slade, administrator la Conferinţă
AST 9/02/25
p. 15, col. 2

Biruinţa lui Hristos asupra cărnii, pe care El, Cuvântul, a luat-o, a făcut posibilă comunicarea liberă şi deplină a lui Dumnezeu cu omul […] Dragostea Lui pentru mine L-a determinat să ia natura mea […]

Milton C. Wilcox
RH 19/02/25
p. 5, col. 1

El […] a luat asupra Sa carnea omului, „sămânţa lui David” (Romani 1:3), „asemănarea cărnii păcătoase” (Romani 8:3), chipul creaturii. Creatorul a devenit un Frate pentru om. Dumnezeul infinit a devenit om.

Milton C. Wilcox
RH 30/04/25
p. 11, col. 1

[El] a devenit om (Filipeni 2:5–11) – nu om cu o carne fără păcat, aşa cum a ieşit din mâna lui Dumnezeu în Eden, ci om după ce acesta a păcătuit. El a luat carnea pe care noi o avem […] cu toată durerea şi nenorocirea, dorinţa şi disperarea, conflictul şi lupta umanităţii căzute şi păcătoase, aşa cum suntem noi.

P.C. Poley
AST 18/05/25
p. 2, col. 1

Fiul lui Dumnezeu a luat carnea noastră, a devenit Fratele nostru şi Şi-a asumat anumite obligaţii în folosul omenirii căzute […] Isus a avut sângele neamurilor în venele sale: El este Răscumpărătorul nostru, Înlocuitorul nostru, Ruda noastră.

M.B. Van Kirk
AST 28/09/25
p. 12, col. 1

[…] El a trecut prin toate experienţele cu care se confruntă omenirea.

1926

Stemple White
ST 5/01/26
p. 10, col. 2

Isus” este numele pruncului născut din femeie în asemănarea cărnii păcătoase […]

Stemple White
AST 19/04/26
p. 8, col. 1

Cel promis trebuie să Se nască din sămânţa femeii – atenţie, o femeie din carne – o femeie cu carne păcătoasă ca o noastră.

Stemple White
AST 19/04/26
p. 9, col. 2–3

„Isus” este numele pruncului născut din femeie în asemănarea cărnii păcătoase […]

Allen Walker
The Watchman, aprilie 1926
p. 29, col. 3

Hristosul nostru astăzi este „urmaşul lui David.” Apocalipsa 22:16

Editorial (Asa Oscar Tait, Alonzo L. Baker, Francis D. Nichol)
ST 20/04/26
p. 7, col. 2

Hristos a biruit. El a trăit o viaţă fără păcat şi a făcut acest lucru pe când avea aceeaşi carne păcătoasă cu care trebuie să ne luptăm şi noi.

Editorial, Asa Oscar Tait, profesor de colegiu, editor la The Signs of the Times,
secretar al Conferinţei Generale
ST 27/04/26
p. 10, col. 1

Nimeni în afară de Dumnezeu şi de Fiul Său nu ar putea înţelege adâncimile dragostei divine care L-au determinat, de fapt, pe Hristos să coboare de pe tronul universului pentru a se uni cu omenirea căzută, făcându-Se părtaş cărnii noastre decăzute.

L.A. Hansen, editor la Life and Health
ST 8/06/26
p. 14, col. 2

El a fost făcut carne şi exact carnea pe care noi o cunoaştem – propria noastră carne.

R.D. Quinn
RH 11/06/26
p. 14, col. 2

El a luat asupra Sa carnea noastră şi a devenit în toate lucrurile asemenea nouă.

George W. Wells
The Watchman, iulie 1926
p. 25, col. 1

El [Hristos] a venit ca un prunc neputincios, supus slăbiciunilor omenirii […] binecuvântatul Hristos a înfruntat pericolul vieţii la fel ca orice suflet uman […] aşa cum trebuie să lupte fiecare copil al omenirii […] El ştie din experienţă care sunt slăbiciunile umanităţii […]

L.A. Hansen
ST 17/08/26
p. 14, col. 2

Acest trup a fost acel trup care a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase.” Romani 8:3

W. Howard James
AST 13/09/26
p. 11, col. 3

Hristos ca „Fiu al lui Dumnezeu,” Cel născut al Celui Prea Înalt, a purtat natura divină desăvârşită, însă ca Fiu al Mariei, Fiu al omului, El a moştenit natura umană căzută […] Ar trebui să ne amintim că păcatul nu este un rezultat necesar al faptului că omul s-a născut cu o natură păcătoasă, deoarece […] Hristos „nu a cunoscut păcat.”

R.A. Salton
AST 15/11/26
p. 13, col. 1

[…] Hristos a venit şi a locuit în carnea noastră păcătoasă […]

1927

Ellen White
AST 14/11/27
p. 1

Hristos S-a umilit pentru a lua asupra Sa natura umană, pentru ca astfel, să poată ajunge la rasa decăzută şi să o înalţe.

I.H. Evans
ST 18/01/27
p. 5, col. 1

Hristos a luat asupra Sa carnea noastră păcătoasă […]

M.B. Van Kirk
ST 12/04/27
p. 12, col. 3

O, binecuvântată biruinţă, obţinută astfel în carne omenească […] A fost realizată în carne ca şi a noastră […]

W.J. Gilson
AST 23/05/27
p. 12, col. 2

Ca om, El a trăit o viaţă desăvârşită, îndurând, în condiţii similare, toate experienţele prin care familia umană trebuie să treacă. [El a avut] ca mama o fiinţă umană, o naştere umană, o natură umană, simţind toate neputinţele cărnii […] Hristos a biruit, făcând ca umanitatea Lui să depindă întru totul de divinitatea Tatălui Său, şi nu de a Sa.

L.A. Wilcox
ST 22/03/27
p. 5, col. 3, 4

„Ştii, e uşor pentru ea să fie creştină, s-a născut bună.”

„Îmi pare rău că mi-am pierdut cumpătul în felul acesta, dar nu sunt eu de vină pentru acest lucru; am moştenit un temperament îngrozitor.”

Ai auzit pe cineva vorbind în felul acesta? Ai vorbit vreodată aşa?

Mă întreb dacă ştii „linia genealogică” (engl. Begats). Cred că toată lumea ar trebui să cunoască „linia genealogică.” Ca un american tipic, sunt interesat în mică măsură de genealogii. Unii dintre prieteni mei sunt foarte mândri să-şi urmărească obârşia până la casele regale sau nobilimea din Europa. Majoritatea americanilor sunt urmaşii lui John Smith, Pocahontas, Miles Standish, Priscilla, sau ai cuiva care a venit în America pe corabia Mayflower. Nu sunt interesat în mod deosebit de genealogia mea. Însă există o listă genealogică ce mă interesează foarte mult. Există un arbore genealogic care nu mă plictiseşte. Există o singură linie genealogică extraordinară. Obişnuiam să o numesc „linia genealogică” (engl. Begats.)

Avraam a născut (trad. engl. begat) pe Isaac; şi Isaac a născut pe Iacob; şi Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Şi Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar; şi Fares a născut pe Esrom; şi Esrom a născut... – ” Matei 1:1–17

Ei bine, aceasta este „linia genealogică” (engl. Begats). Şi pentru mine aceasta nu este o genealogie anostă, neinteresantă, lipsită de importanţă. Ea este vie, plină de viaţă şi plină de interes. Pentru că acesta este modul în care Hristos, Mântuitorul, este prezentat cititorului Noului Testament.

Există două lucruri legate de strămoşii Săi care sunt foarte interesante şi foarte izbitoare, după cum a arătat „linia genealogică” (engl. Begats.) Primul este că El a venit pe o linie de regi, iar al doilea că a venit pe o linie de escroci.

Un poet a scris într-o satiră:

„Neamul meu străvechi dar scelerat
De la potop incoace, printre nemernici s-a strecurat.”

Acest lucru a fost adevărat în cazul lui Isus.

Nu ne închinăm astăzi lui Hristos pentru că avea sânge regal în venele sale. Au existat regi de la bun început, şi per ansamblu nu au fost foarte respectabili. Şi mi se pare că o lecţie pe care o învăţăm de la „linia genealogică” (engl. Begats) este adevărul că, chiar şi în cea mai pompoasă genealogie, nu există nici un neprihănit, nici unul măcar.

Haideţi, pentru un moment, să aruncăm o privire asupra acestei genealogii. Îl avem pe Iacov înlocuitorul; pe Iuda, ai cărui copii s-au născut dintr-o femeie necurată; apoi pe Rahav, prostituata din Ierihon; pe Rut, care, odată, a fost o femeie păgână din Moab; pe David, al cărui fiu şi moştenitor fusese născut de o femeie a cărei soţ l-a ucis pentru a-i putea lua soţia; îi avem pe Roboam, Abiia, Ahazia, Ioram, Amon, Ioiachim, Ioiachin, şi Zedechia, despre care se spune invariabil că „au făcut ce este rău înaintea Domnului”; pe Ahaz, conducătorul apostaziei şi pe Manase, cel rău şi crud, care şi-a trecut fiii prin foc. Da, Isus a venit pe o linie de păcătoşi.

Şi mă bucur pentru aceasta. Fiindcă mă ajută să înţeleg cum poate fi „mişcat de înţelegerea” neputinţelor mele. El a venit acolo unde eram eu. El a stat în locul meu. În venele Sale era spiritul unei eredităţi mânjite asemenea unui leu în cuşcă care încearcă întruna să evadeze şi să distrugă. Timp de patru mii de ani rasa umană a degenerat în ce priveşte tăria fizică, puterea mentală şi valoarea morală; şi Hristos a luat asupra Sa neputinţele omenirii în starea cea mai decăzută. Doar aşa îl putea salva pe om din cele mai de jos adâncimi ale degradării sale.

„Dacă noi am avea de dus o luptă mai grea decât a avut de dus Hristos, El n-ar mai fi în stare să ne ajute. Dar Mântuitorul nostru a luat natura umană cu toate slăbiciunile ei. El a luat natura omului cu posibilitatea căderii în ispită. Tot ce avem noi de suportat a fost suportat şi de El.” Hristos Lumina lumii, p. 117.

E bine de ştiut acest lucru. El, Fiul lui Dumnezeu, a devenit Fiul omului, pentru ca eu, un fiu al omului, să pot deveni un fiu al lui Dumnezeu. El a devenit ca mine pentru ca eu să pot deveni ca El. El a fost părtaş naturii mele umane pentru ca eu să pot fi părtaş naturii Sale divine. În orice ispită care te asaltează, este încurajator să ştii că o astfel de ispită l-a atacat şi pe El cu toată forţa ei copleşitoare – L-a atacat acolo unde, prin ereditate, era cel mai slab – L-a atacat în momente şi pe căi neaşteptate; şi cu aceleaşi tendinţe spre rău, în ciuda sângelui rău şi a răutăţii moştenite, prin aceeaşi putere care este şi la dispoziţia mea, El a biruit. El a ieşit biruitor pentru mine. El îmi oferă biruinţa Sa ca fiind a mea – un dar fără plată. Şi astfel, în toate aceste lucruri sunt mai mult decât biruitor prin Cel ce m-a iubit.

Acolo unde păcatul s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult.

W. Howard James
RH 26/05/27
p. 5, col. 1

Doctrina romano-catolică, potrivit căreia Maria, mama lui Isus, a fost fără păcat, „imaculată,” este o negare a posibilităţii ca El să fi fost „în toate lucrurile ispitit asemenea nouă.” Tendinţa moştenită spre păcat este într-adevăr puternică. Mama omului Hristos Isus a moştenit „chipul şi asemănarea” strămoşilor ei; ea a fost „făcută” sau „născută” în carne păcătoasă, iar Hristos, ca fiu al ei, a moştenit această natură umană.

C.P. Bollman
RH 16/06/27
p. 8, col. 2

[…] El este „sămânţa femeii,” şi astfel Fiul omului, os din oasele noastre şi carne din carnea noastră, „o rudă apropiată” pentru noi.

F.C. Gilbert, secretar al Conferinţei Generale
ST 4/10/27
p. 13, col. 1

El a devenit unul dintre noi, a fost una cu noi. El a fost făcut os din oasele noastre, carne din carnea noastră.

C.P. Bollman
RH 1/12/27
p. 7, col. 2

Păcatul nu are scuză, deoarece acesta a fost biruit [de Isus] în „carne păcătoasă” […] dar luând asupra Sa – sau cu alte cuvinte, fiind El Însuşi „făcut carne” – carne de om, cu toate slăbiciunile ei, şi biruind păcatului în carne, Isus a condamnat păcatul prin combaterea şi distrugerea totală a singurei justificări posibile.

Meade MacGuire
His Cross and Mine, 1927
p. 17

Isus a luat un trup omenesc şi o personalitate, la fel ca a noastră.

p. 77

Numai acolo [pe cruce] Mântuitorul putea să realizeze acea legătură cu oamenii căzuţi, aceea care era necesară pentru a deveni Înlocuitorul şi Răscumpărător lor.

p. 79

Este greu de înţeles uimitoarea bunăvoinţă a lui Hristos de a uni divinitatea Sa cu sărmana noastră natura umană căzută.

p. 97

Isus […] a venit pe acest pământ ca un prunc, identificându-Se astfel cu neamul omenesc păcătos.

1928

Ellen White
AST 15/10/28
p. 7, col. 3

Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat natura umană atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii.

I.A. Crane
RH 12/01/28
p. 8, col. 1

Hristos a venit în slăbiciunea cărnii […]

Editorial
AST 6/02/28
p. 12, col. 2, 3

El a fost pe pământ ca un membru al familie umane, împovărat cu carnea noastră […] cunoscând slăbiciunile fiinţei noastre.

H.E. Giddings, profesor de colegiu, preşedinte de colegiu
RH 22/11/28
p. 6, col. 1

Dumnezeu S-a manifestat în carne în viaţa lui Hristos, trăind ca un om, fiind supus tuturor neputinţelor omului şi suferind toate dezavantajele sale în această viaţă muritoare […]

William Wirth
ST 6/03/28
p. 6, col. 1

Cum ar putea Hristos, într-un orice sens util şi adecvat, să fie părtaş „cărnii şi sângelui” nostru, dacă nu a împărtăşit posibilitatea inerentă înspre rău, posibilitatea de a păcatului, care este în carnea şi oasele noastre? […] Putea fi făcut „asemenea nouă” în „toate lucrurile,” dacă El nu avea acelaşi impuls dominant şi puternic de a păcătui?

(Retipărit fără modificări în 21 august 1928, p. 6, col. 2, 3.)

Leonard R. Harvey
AST 4/06/28
p. 9, col. 1

Nu numai că Tatăl L-a dat pe Fiul Său unei lumi căzute, ci I-a dat Fiului Său familia umană drept moştenire.

M.H. Whittaker
AST 23/07/28
p. 11, col. 2

Dar atât de mare este această dragoste încât El este dispus să renunţe la casa Lui, să-Şi lase deoparte superioritatea, să se golească pe Sine Însuşi şi să ia asupra Sa aceeaşi carne ca şi a copiilor de ţărână. El S-a născut ca un prunc de carne în ieslea din Betleem. (Este citat parţial Evrei 2:14–17.)

C.M. Snow, editor
AST 6/08/28
p. 7, col. 2

[…] El trebuia să vină în această lume mânjită de păcat, să se îmbrace cu carnea omenirii, să biruiască tendinţele moştenite spre păcat, şi apoi să plătească pedeapsa supremă pentru om ca Înlocuitor al omului.

F.G. Rampton
AST 6/08/28
p. 9, col. 3
p. 10, col. 1

El nu a avut o putere mai mare decât cea care este pusă la dispoziţia noastră; pentru că El a fost făcut în asemănarea omului, a fost părtaş aceleaşi cărni şi sânge […] El a devenit om adevărat, Ruda noastră după carne […] El S-a identificat pe deplin cu slăbiciunile noastre […] Identificându-Se complet cu noi ca om […]

Louis F. Were
AST 6/08/28
p. 13, col. 1

Dumnezeu nu ne condamnă pentru că suntem formaţi în nelegiuire şi că ne-am născut cu înclinaţii păcătoase.

(Această declaraţie este inclusă aici deoarece oferă o perspectivă asupra modului în care aceşti scriitori au înţeles cuvintele lui David din Psamul 51 şi cuvântul înclinaţii folosit de Ellen White.)

L.A. Wilcox
ST 18/12/28
p. 9, col. 1, 2

Isus a luat natura umană cu toate slăbiciunile ei […] El a luat neputinţele mele […]

L.A. Reed
ST 18/12/28
p. 9, col. 2

Şi El, care a fost cel mai mare, a devenit cel mai mic – a devenit om, luând carnea noastră păcătoasă […]

Studiile Şcolii de Sabat
Primul trimestru, 1928
p. 15

Omul carnal, firesc nu poate înlătura vrăjmăşia sa împotriva lui Dumnezeu. Este o parte a naturii sale. Este împletită în fiecare fibră a fiinţei sale. Dar Isus a luat asupra Sa natura noastră de carne şi sânge (Evrei 2:14), „în toate lucrurile […] a fi făcut asemenea fraţilor Săi” (Evrei 2:17), „conform cărnii din sămânţa lui David” (Romani 1:3); El a înfruntat şi „a abolit în carnea Lui vrăjmăşia,” „mintea carnală” (Romani 8:7), „mintea de carne” (Romani 8:7 ARV). El a biruit păcatul în carne pentru noi pentru totdeauna.

1929

Ellen White
AST 22/07/29
p. 1

[Dumnezeu] L-a oferit rasei umane decăzute.

W.W. Prescott
ST 15/01/29
p. 13, col. 2

Isus Şi-a asumat condiţiile naturii noastre umane căzute. (Prescott o citează apoi pe Ellen White:)

Însă Mântuitorul nostru a luat natura noastră cu toate slăbiciunile ei.

W.W. Prescott
ST 22/01/29
p. 13, col. 1

[…] L-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu, care era Dumnezeu, preluând natura noastră, luând aceeaşi carne şi sânge pe care le avem noi, făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi […]

(Retipărit cu o uşoară schimbare în numărul din 12/02/29, p. 13, col. 1)

R.A. Salton
AST 11/02/29
p. 7, col. 3

(Citând-o pe Ellen White) Isus a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi. El a devenit carne întocmai ca şi noi. (Salton comentează) Cu toate acestea, laudă Numelui Său, El a dus o viaţă fără păcat în natura noastră umană păcătoasă. (Sublinierea îi aparţine.)

C.M. Snow, Editor
AST 4/03/29
p. 7, col. 2

El a venit şi a trăit printre noi, os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] El a purtat neputinţele noastre în carne înainte de a purta păcatele noastre pe lemnul crucii […] El ştie calea pe care trebuie să mergem, deoarece El Însuşi a păşit pe fiecare centimetru al acestei căi.

Joseph E. Steed
RH 20/06/29
p. 13, col. 3

[Dumnezeu] L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru a arăta omeni­rii cum pot fi trăite pe acest pământ, în carne păcătoasă, aceste principii divine.

W.J. Gilson
AST 24/06/29
p. 8, col. 1, 2, 3

Fiul omului […] făcut „asemenea fraţilor Săi” […] El a venit aici ca un om, făcut ca tine şi ca mine […] Acelaşi Isus, care a fost un om ca mine, care a împărtăşit bucuriile, durerile şi ispitele pe care le-am moştenit […]

F.L. Sharp
AST 24/06/29
p. 11, col. 1

[…] Hristos, Fratele nostru mai mare, care ştie totul despre slăbiciunile şi neputinţele noastre […]

E.F. Hackman, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune, preşedinte de Diviziune
RH 4/07/29
p. 24, col. 1

[…] în natura Sa umană, El a fost întocmai ca şi noi. El a luat asupra Sa slăbiciunile şi neputinţele umanităţii. (El citează din Hristos Lumina lumii, p. 152.)

Meade MacGuire
ST 9/07/29
p. 10, col. 2

Dar Hristos a venit în această lume şi a devenit unul dintre noi, luând carnea noastră umană cu slăbiciunile şi ispitele ei.

W.J. Gilson
AST 15/07/29
p. 11, col. 1

Din perspectiva umanităţii Sale, El intră cu noi în cea mai apropiată dintre relaţiile Sale […] El mă cunoaşte exact aşa cum sunt, cu toate slăbiciunile naturii mele umane.

A.R. Bell
ST 16/07/29
p. 10, col. 2

Isus, Fiul Dumnezeului infinit, a devenit Fiul unui păcătos pentru mine.

W.W. Prescott
RH 18/07/29
p. 8, col. 2

El a împărtăşit aceeaşi carne şi sânge ca şi noi […] când Şi-a asumat natura umană, El a devenit om, omul general, obişnuit, noul conducător al familiei umane.

W.W. Prescott
RH 22/08/29
p. 5, col. 2

[…] [Hristos] S-a smerit pentru a-Şi asuma carnea păcatului.

A.R. Bell
RH 5/09/29
p. 5, col. 2, 3

Fiul Dumnezeului Cel veşnic a devenit Fiul unui păcătos […] Fiul Celui Prea Înalt a devenit Fiul unui păcătos […]

John R. Jones
ST 8/10/29
p. 11, col. 1

Dacă Isus a venit pe pământ şi a luat acelaşi fel de carne ca noi toţi […] atunci El a putut aduce pe cruce o jertfă fără cusur […]

F.L. Sharp
AST 28/10/29
p. 2, col. 1, 2

El a luat asupra Sa natura umană […] El a devenit Fiul omului […] El a devenit membru al familiei pământeşti […] El S-a făcut părtaş cărnii noastre […] El a luat natura noastră şi a biruit.

A.G. Daniells, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune,
preşedinte al Conferinţei Generale
RH 7/11/29
p. 5, col. 3

[El a fost făcut] ca tine – ca mine […] biruind păcatul în carnea păcătoasă […]

G.A. Roberts
RH 28/11/29
p. 7, col. 2

El a adus desăvârşirea caracterului până la cel mai jos nivel al omenirii şi a aşezat-o cu succes în carnea omenească.

1930

Joseph E. Steed
AST 27/01/30
p. 5, col. 2, 3

[…] a fost necesar ca El să coboare din poziţia Sa slăvită şi nu numai să ia chip de om, ci să Se golească de slava Sa şi să ia natura rasei umane exact acolo unde a găsit-o. (Sublinierea îi aparţine.)

[…] născut conform cărnii din sămânţa lui David, din sămânţa lui Avraam – carne omenească supusă nevoilor umane.

Alfonso N. Anderson, misionar, administrator, profesor, editor
The Watchman, februarie 1930
p. 34, col. 2

(Citând-o pe Ellen White) [Dumnezeu] L-a oferit rasei umane decăzute.

Oscar Tait (editorial)
ST 8/04/30
p .7, col. 1

Prin urmare, Isus Hristos Însuşi, deşi era Fiul infinit al lui Dumnezeu, nu S-a încrezut în simple teorii, ci a luat asupra Sa chipul umanităţii, astfel încât, ca om, să poată trăi experienţele oamenilor […]

William Wirth
ST 22/04/30
p. 6, col. 3

Aşa cum şarpele de aramă a fost un eliberator pentru poporul Israel în asemănarea şerpilor înfocaţi care îi nimiceau, aşa a venit şi Hristos ca Mântuitor al lumii în asemănarea oamenilor care păcătuiesc. Aşa cum şarpele de aramă, deşi avea chip de şarpe înfocat, era fără venin, tot aşa şi Isus, deşi avea chip de om păcătos, era fără păcat.

M.H. Whittaker
AST 19/05/30
p. 1, col. 1

Pentru a deveni os din oasele noastre şi carne din carnea noastră, El a părăsit casa Tatălui Său […]

Joseph E. Steed
RH 29/05/30
p. 8, col. 2

[El a luat] natura rasei umane exact aşa cum a găsit-o […]

Ba mai mult, El S-a dezbrăcat de slava Lui şi a luat asupra Sa natura unui rob, devenind un om ca şi ceilalţi oameni […] carne omenească supusă limitărilor umane.

R.A. Salton
AST 30/06/30
p. 14, col. 3

El a coborât din slăvile eterne şi a luat asupra Sa asemănarea cărnii noastre păcătoase […]

Lionel Turner
AST 4/08/30
p. 2, col. 3

El a devenit carne pentru a cunoaşte corpul nostru […] El ştie neputinţele noastre […]

J.M. Hopkins
RH 18/09/30
p. 7, col. 1

În alianţa Sa cu omul, în umanitatea Sa, El a fost la fel de uman ca tine şi ca mine. (Apoi citând Twentieth Century New Testament:) Ce nu putea face Legea, în măsura în care natura noastră pământească era slăbită, a făcut Dumnezeu trimiţându-L pe propriul Său Fiu într-o natură asemănătoare cu natura noastră păcătoasă, pentru a face ispăşire pentru păcat. Romani 8:3.

James E. Cormack
AST 6/10/30
p. 13, col. 2

Isus a luat aceeaşi carne ca a mea şi a trăit o viaţă cu adevărat umană […] El a înfruntat aceleaşi ispite care sunt obişnuite pentru tine şi pentru mine. În aceste privinţe El nu S-a deosebit în nici un fel de fraţii Săi […] Hristos este singurul care a simţit toate ispitele care asaltă neamul omenesc.

Raymond Reye
AST 20/10/30
p. 2, col. 2

[…] El […] a devenit Fratele nostru mai mare, făcut în toate lucrurile asemenea nouă.

W.W. Prescott
RH 6/11/30
p. 4, col. 2

Apoi s-a format această legătură între natura divină şi cea umană în persoana Fiului lui Dumnezeu care a devenit Fiul omului, având aceeaşi carne şi sânge ca şi noi […]

A.R. Bell
ST 11/11/30
p. 3, col. 1

Oricine ar mântui omul trebuie să se pună în locul omului. El trebuie să fie supus aceloraşi tendinţe […] spre păcat […] ca și omul.

Allen Walker
ST 25/11/30
p. 11, col. 2

Isus a venit în această lume pe terenul oamenilor […] În natura Sa umană, Isus stă pe terenul nostru.

1931

Ellen White (Retipărire)
ST 22/12/31
p. 10, col. 3

Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat natura umană atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii.

R.A. Salton
RH 8/01/31
p. 4, col. 2

[…] forţa ispitei şi puterea pasiunilor păcătoase şi a dorinţelor rele nu erau înţelese corespunzător; prin urmare, Înlocuitorul nostru divin trebuia să devină om […] Toate acestea puteau fi realizate numai prin întruparea Fiului lui Dumnezeu în carnea noastră umană păcătoasă.

A.T. Robinson
RH 21/05/31
p. 11, col. 2

Fiul lui Dumnezeu, născut în Betleem, a devenit Fiul omului, ruda noastră apropiată – os din oasele noastre şi carne din carnea noastră. Făcut „în asemănarea cărnii păcătoase.” El este scara tainică ce uneşte pământul şi cerul.

Llewellyn A. Wilcox
ST 1/12/31
p. 2, col. 3

Nefiind atins de nici un efect al păcatului, Adam a dat greş în grădina lui Dumnezeu. După patru mii de ani de degenerare a tăriei fizice, a puterii mentale şi a valorii morale, Hristos, al doilea Adam, a biruit în pustie. Luând natura umană cu toate slăbiciunile ei, luând neputinţele naturii noastre păcătoase şi degenerate, El a ieşit biruitor.

1932

Walter E. Hancock
ST 16/02/32
p. 5, col. 2

Pentru a aplica acest remediu atotsuficient, a fost necesar ca Hristos să vină pentru prima dată învăluit în carne şi chip de om. El a verificat planul în legătură cu păcatul din toate unghiurile din care oamenii trebuie să-l înfrunte.

R.A. Salton
AST 25/04/32
p. 10, col. 3

Dumnezeu S-a descoperit omului şi Şi-a dovedit propria existenţă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, care a trăit în asemănarea cărnii noastre păcătoase.

L. Ervin Wright
The Watchman, mai 1932
p. 17, col. 1, 2

El a fost părtaş cărnii păcătoase, dar nu a păcătuit niciodată.

Isus Hristos a fost întrupat în carne păcătoasă, astfel încât păcatul să poată fi biruit în carne omenească.

Elva Zachrison
ST 7/06/32
p. 3, col. 1

Carnea noastră păcătoasă a devenit a Lui. În venele Sale curgea sângele mânjit al rasei lui Adam […] Undeva între iesle şi cruce, El a simţit fiecare emoţie care atinge inima mea.

William H. Branson
The Watchman, iulie 1932
p. 17, col. 3

[…] mişcând umanitatea Sa, Hristos a venit de pe linia lui David, El a fost evreu […]

William H. Branson
The Watchman, iulie 1932
p. 35, col. 2

O, ce ruşine, ca marele Dumnezeu să plănuiască să vină şi să trăiască cu oamenii, locuind în propria lor carne.

Nels P. Nielsen
ST 19/07/32
p. 12, col. 2

Isus, Fratele nostru mai mare, S-a legat de familia Sa de pe pământ cu legături care nu pot fi rupte niciodată. El a fost părtaş cărnii şi sângelui şi S-a îmbrăcat cu natura umană ca să poată fi una cu noi. Fiindcă a luat asupra Sa natura noastră, el nu se ţine departe de noi. Nu Îi este ruşine să ne numească fraţi.

Marion R. McLennan
AST 13/08/32
p. 9, col. 1

Isus a venit în asemănarea cărnii păcătoase şi a fost supus aceloraşi neputinţe ca şi omul. Isus Însuşi a spus: „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi.” Această afirmaţie a arătat că nu era nicio putere în carnea păcătoasă pe care El a luat-o asupra Sa.

Joseph E. Steed
AST 31/10/32
p. 9, col. 3

Scripturile arată foarte clar faptul că Isus a luat asupra Sa natura umană, cu nevoile ei fizice şi cu neputinţele ei […] Există multe declaraţii în Scriptură care arată că Mântuitorul nostru S-a coborât exact acolo unde păcatul l-a adus pe om.

Amelia L. Jones
AST 7/11/32
p. 9, col. 2

El L-a trimis pe Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase […]

Joseph E. Steed
AST 28/11/32
p. 8, col. 3
p. 9, col. 1

El a fost supus ispitelor omeneşti, precum şi neputinţelor oamenilor […] Isus a luat natura umană exact aşa cum era, cu nevoile ei fizice şi cu neputinţele ei […] El a fost carne din carnea noastră […] Mântuitorul nostru S-a coborât exact acolo unde păcatul l-a adus pe om.

1933

Ellen White
AST 25/09/33
p. 3, col. 1

El [Hristos] cunoaşte din experienţă care sunt slăbiciunile umanităţii şi unde se află puterea ispitelor noastre […]

Llewellyn Wilcox
ST 3/01/33
p. 13, col. 2

Deci El a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre […] El ni S-a dat în întregime.

Merlin L. Neff, profesor, autor, editor
ST 24/01/33
p. 5, col. 1

Isus Hristos a luat asupra Sa slăbiciunile, tendinţele spre păcat, pentru a putea dovedi că este un Frate pentru semenii Săi. (Este citat Evrei 2:16–17.)

I.H. Evans, administrator, vice-preşedinte al Conferinţei Generale, autor
RH 6/04/33
p. 7, col. 2

Astfel a venit Mesia, luând asupra Sa natura omului şi pedeapsa ei, moartea.

William H. Branson
The Watchman, august 1933
p. 12, col. 1, 3

Pentru ca Hristos să înţeleagă slăbiciunile naturii păcătoase, a trebuit să intre în contact cu aceasta […] Prin urmare, El a devenit os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] Dumnezeu trebuia mai întâi să coboare la nivelul omului pentru a-l înălţa pe om la Sine.

C.M. Snow, editor
AST 18/09/33
p. 8, col. 3

[…] Isus Hristos […] S-a înveşmântat în carnea noastră atinsă de păcat […]

W.H. Branson, evanghelist, autor, administrator la Conferinţă,
preşedinte al Conferinţei Generale
AST 30/10/33
p. 11, col. 2

Pentru ca Hristos să înţeleagă slăbiciunile naturii umane, El a trebuit să le experimenteze […] Prin urmare, El a devenit os din oasele noastre şi carne din carnea noastră.

1934

I.H. Evans, administrator, vice-preşedinte al Conferinţei Generale, autor
AST 1/01/34
p. 9, col. 1

Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pentru a experimenta condiţia noastră şi a lua asupra Sa natura omului […]

T.H. Jeyes
RH 1/03/34
p. 7, col. 2

Întrucât noi suntem oameni, El trebuia să Se nască om. El trebuia să fie supus aceloraşi limitări şi să fie ispitit în toate lucrurile ca şi noi.

I.H. Evans
RH 5/04/34
p. 6, col. 2

Când omul era pierdut, fără speranţă, […] Hristos a intrat în starea omului. El a luat asupra Sa natura omului.

Allen Walker
RH 26/04/34
p. 10, col. 1

(După ce citează Evrei 2:14, 7, 9 şi 17, în această ordine, subliniind cuvintele „asemenea fraţilor Săi” din versetul 17, Walker scrie):

În natura sa umană, Isus a stat pe terenul nostru.

W.W. Prescott, profesor, administrator
ST 12/06/34
p. 14, col. 1

(După ce citează Evrei 2:14–15) Aşa cum Fiul lui Dumnezeu nu a intervenit pentru a împiedica aruncarea celor trei tineri evrei în cuptorul cu foc, ci li S-a alăturat în încercarea lor şi i-a trecut nevătămaţi prin această încercare, tot aşa El S-a unit cu familia umană, întrupându-Se şi asumându-Şi toate slăbiciunile lor.

W.E. Howell, preşedinte de colegiu, secretar al Conferinţei Generale
RH 2/08/34
p. 16, col. 2

Acum, pentru că păcătoşii căzuţi sunt părtaşi cărnii şi sângelui, „şi El S-a împărtăşit din aceeaşi” carne şi sânge […] pentru a Se putea identifica pe deplin cu condiţia omeniri […] pentru a simţi slăbiciunea cărnii umane în lupta teribilă cu păcatul şi Satana.

Elva Zachrison
ST 30/10/34
p. 3, col. 2

El a luat asupra Sa asemănarea omului – omului păcătos şi căzut. El […] a simţit slăbiciunea pe care a adus-o fărădelegea.

Alfred S. Jorgensen
AST 17/12/34
p. 11, col. 1

[…] era necesar ca Cuvântul să ia asupra Lui veşmintele cărnii păcătoase.

C.H. Watson, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune,
preşedinte al Conferinţei Generale
The Atoning Work of Christ, 1934
p. 59, 64

El a venit pe pământ şi a luat carnea noastră […] În asemănarea cărnii păcătoase, Domnul Isus a atârnat pe cruce în locul omului […]

1935

C.P. Bollman
RH 7/02/35
p. 9, col. 1

În planul divin, Fiul lui Dumnezeu, sămânţa femeii (Geneza 3:15) a luat locul lui Adam cel căzut […]

C.H. Watson
RH 14/02/35
p. 3, col. 1

În asemănarea cărnii păcătoase, Domnul Isus a atârnat pe cruce în locul omului […]

W.G. Turner, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Diviziune,
secretar al Conferinţei Generale
RH 7/11/35
p. 4, col. 3

Încurajaţi de descoperirea Aceluia născut în asemănarea cărnii păcătoase care nu a păcătuit nici măcar o dată […]

C.P. Bollman
RH 21/11/35
p. 12, col. 2

[…] Fiul lui Dumnezeu a coborât de la locul Lui de pe tronul Tatălui şi a fost făcut în asemănarea cărnii păcătoase, pentru ca, din cauza păcatului, să condamne păcatul în carne […]

1936

Leonard S. Barnes
AST 13/01/36
p. 5, col. 1

[…] Isus Hristos a luat asupra Sa carnea păcătoasă […]

Studiu biblic
W.R. Carswell
AST 17/02/36
p. 13, col. 3

17. În ce formă a venit Isus în această lume?

„Dumnezeu, trimiţând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne.” Romani 8:3 (Sublinierea îi aparţine)

Carlyle B. Haynes, autor a patruzeci şi cinci de cărţi, preşedinte de Conferinţă,
preşedinte de Diviziune, secretar al Conferinţei Generale
RH 20/02/36
p. 4, col. 2

[…] Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase […]

W.W. Prescott
RH 27/02/36
p. 7

Isus a luat aceeaşi carne ca şi a mea […] El a fost Fratele meu în carne.

A.L. King, editor
AST 2/03/36
p. 4, col. 3
p. 5, col. 1

Dacă trebuia să locuiască în carnea noastră, să ia asupra Sa natura noastră şi să înţeleagă ispitele şi încercările noastre, era necesar ca într-un fel, El să se nască în această lume […] Să ne bucurăm că a venit în lumea noastră într-un mod atât de minunat şi a luat carnea noastră.

Marian M. Hay, editor asociat
AST 2/03/36
p. 6, col. 2, 3

Pentru a înfrunta problema la origine, Autorul Legii a venit pe acest pământ, făcut „în asemănarea cărnii păcătoase,” şi, confruntându-Se cu toate problemele pe care omul trebuie le înfrunte, a trăit biruitor prin puterea pe care şi oamenii o pot solicita.

W.W. Prescott, profesor, administrator
AST 4/05/36
p. 7, col. 2

Isus Hristos a luat aceeaşi carne pe care o am şi eu […] El a trăit o viaţă de om adevărată […] El a fost Fratele meu în carne.

Marian M. Hay
AST 6/07/36
p. 6, col. 3
p. 7, col. 2

[…] El a venit să trăiască ca un om, supus slăbiciunilor […] neavând nicio putere din cer de care cel mai slab fiu al lui Adam să nu poată dispune.

Astfel, El a venit în lume ca unul din familia umană, intrând în această lume în acelaşi fel ca şi oricare alt fiu al lui Adam – ca un prunc neajutorat […] Ca Fiu al omului, trăind o viaţă desăvârşită şi biruitoare într-un trup omenesc fragil, fără a eşua în niciun singur punct, deşi era supus slăbiciunii, Hristos a oferit un exemplu desăvârşit de viaţă umană. (Sublinierea îi aparţine.)

G.T. Smisor
ST 21/07/36
p. 11, col. 3

A fost plănuit ca singurul Său Fiu să vină în această lume a păcatului şi să Se nască în carne omenească, decăzută […]

W.H. Branson, preşedinte de Uniune, preşedinte de Diviziune,
preşedinte al Conferinţei Generale
ST 11/08/36
p. 11, col. 1, 2

Nu natura îngerilor a preluat-o El, ci pe cea a lui Avraam. El a fost făcut „asemenea fraţilor Săi.” […] Pentru ca Hristos să înţeleagă slăbiciunea naturii noastre, El a trebuit să o experimenteze […] Prin urmare, El a devenit os din oasele noastre şi carne din carnea noastră.

W.W. Prescott
AST 24/08/36
p. 12, col. 3

Când a venit să mă caute şi să mă mântuiască, El S-a coborât la condiţia mea umilă […]

F.D. Nichol
RH 3/09/36
p. 4, col. 2

Pe măsură ce [omul] înţelege adevărul că a trăit realmente Cineva pe acest pământ care a avut aceeaşi natură ca a lui, care „în toate lucrurile a fost ispitit asemenea nouă, dar fără păcat,” îşi dă seama că există speranţă pentru el.

Merlin L. Neff
AST 14/09/36
paginile 11, 12

NĂSCUŢI PENTRU A FI RĂI

„Născuţi pentru a fi răi” a fost titlul unui film ce era difuzat într-o sală de cinema, prin faţa căreia am trecut recent. Titlul nu înceta să-mi provoace atenţia. Fraza continua să-mi bântuie mintea în timp ce mergeam pe stradă. „Născuţi pentru a fi răi” — era adevărată o asemenea viziune despre viaţă? „Născuţi pentru a fi răi” — cine sunt nefericiţii indivizi condamnaţi la o asemenea soartă? Cine le-a menit vocaţia?

În mare parte, această filosofie a determinismului a pătruns din literatura modernă a autorilor europeni şi americani. Aceasta a fost asimilată de tinerii care citeau, până când şi ei au declarat că drumul lor este hotărât pentru ei şi nu pot schimba acest lucru, aşa că de ce să nu mănânce, să bea şi să fie fericiţi, de vreme ce mâine vor muri, iar soarta noastră este inevitabilă? Theodore Dreiser, celebru romancier contemporan, scrie având acest punct de vedere în minte: „Cu toţii suntem născuţi într-o lume sumbră […] Cine să îndrepte problema înzestrării nedrepte cu care a început majoritatea oamenilor? Cine să le dea minţi puternice în locul celor slabe, corpuri capabile în locul celor mizerabile? De unde să obţină tendinţe curate în locul celor necurate, aşa cum lumea consideră aceste lucruri?” Aceste întrebări retorice pot persista în mintea cuiva cu răspunsul autorului – „Nu există nici o speranţă”.

Sau, din nou, Frank Norris descrie unul dintre personajele sale schiţate pentru a ilustra această filosofie de viaţă a predestinării: „Dedesubtul acestei fine ţesături alcătuită din tot ce era bun în el, curge un şuvoi murdar al răului ereditar, ca un canal colector. Viciile şi păcatele tatălui şi bunicului său, până la trei, patru şi cinci sute de generaţii, l-au infectat. Păcatele unui întreg neam curg prin venele sale. De ce se întâmplă asta? El nu şi-a dorit acest lucru. E vina lui?

PUTEM BIRUI EREDITATEA?

Această perspectivă asupra vieţii şi a destinului individual, bine exprimată în declaraţia „Născuţi pentru a fi răi,” ar fi concluzia naturală a inimii umane fără puterea mântuitoare a lui Isus Hristos. Noi admitem liber că în afara Lui nu există nici o speranţă de a birui ereditatea şi tendinţele cultivate. Dar când Îl vedem pe Isus care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi care a luat asupra Lui „sămânţa lui Avraam,” începem să înţelegem semnificaţia declaraţiei din Evrei 4:15: „Nu avem un Mare Preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputinţele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuşi fără păcat.”

Isus Hristos S-a născut în lume la acelaşi nivel cu toţi oamenii. El Şi-a îmbrăcat divinitatea în umanitate şi a luat neputinţele şi slăbiciunile „seminţei lui Avraam.” El ştia ce înseamnă să-ţi fie foame, să-ţi fie sete, să plângi, să te prăbuşeşti sub tensiunea muncii. Există multe persoane care cred că Isus Hristos nu ar fi putut niciodată să păcătuiască şi, prin urmare, că nu putea să înţeleagă ispitele prin care trebuie să treacă muritorii. De asemenea, există acele persoane care cred că slăbiciunile lor ereditare şi mediu înconjurător sunt atât de contaminate încât nu pot birui anumite ispite spre păcat.

Dar Scripturile declară clar că Isus a fost „în toate lucrurile ispitit asemenea nouă, totuşi fără păcat.” Nici un om nu poate fi ispitit dacă este imposibil pentru el să păcătuiască. Dacă un om este complet orb, nu-l poţi ispiti să se uite la o imagine păcătoasă sau să se aşeze şi să citească o carte nocivă. Isus Hristos ar fi putut să păcătuiască, deoarece viaţa Lui a fost caracterizată de lupta de atracţie a ispitei spre păcat, spre a urma o cale diferită de cea pe care Tatăl Său a ales-o pentru El.

Provocarea pe care o constituie slăbiciunea ereditară este, de asemenea, acceptată de către Mântuitorul oamenilor. A primit cineva o moştenire rea de la strămoşii săi care nu poate fi învinsă? Este recunos­cut faptul că influenţele ereditare pot împiedica sau ajuta caracterul individului. Păcatele părinţilor pot fi moştenite de către copii. Dar nu există nici un remediu pentru această boală a păcatului?

Când Fiul omului a luat asupra Sa „sămânţa lui Avraam”, El a atras asupra Sa una dintre cele mai josnice şi mai corupte linii genealogice care ar putea fi moştenită. Strămoşii Lui, prin Maria, au fost de aşa natură încât El ar fi putut să creadă, pe bună dreptate: „M-am născut pentru a fi rău”. El venea de pe o linie regală, este adevărat, dar această linie a fost mânjită cu toate crimele mârşave şi faptele rele. Caută-i în genealogia Lui pe Daniel, Isaia, Ilie, Moise sau Ieremia. Nu sunt acolo. Dintre strămoşii Săi fac parte Iacov – înlocuitorul, Iuda – omul cu un comportament licenţios – şi David care a comis adulter şi crimă. Prostituata Rahav şi Rut, păgâna moabită, sunt în familia Lui. Împăraţii ulteriori ai lui Iuda au fost, după cum bine se ştie, oameni răi. Roboam, Abiia, Ahaz, Ioram şi Manase alcătuiesc o parte din „albumul delicvenţilor” despre care se spune în mod repetat că au făcut ce este rău înaintea Domnului. „Sămânţa lui Avraam” a fost într-adevăr coruptă. Cu toate acestea, Isus Hristos a biruit orice ispită şi a trăit fără păcat!

„UN OM CA CEILALŢI OAMENI”

În declaraţia clară a traducerii Weymouth, vedem descoperită întreaga umanitatea a Maestrului fiindcă „El S-a dezbrăcat de slava Lui şi a luat asupra Sa natura unui rob, devenind un om ca ceilalţi oameni.” Filipeni 2:7. De aceea, El cunoştea pe deplin dorinţele, plăcerile şi poftele omului firesc. El cunoştea atracţia puternică spre păcat. Şi totuşi nu a păcătuit.

„Născut pentru a fi rău.” Nimeni nu poate prezenta o astfel de scuză înaintea Judecătorului cerului, deoarece Hristos răspunde acestei provocări, dovedind că un om se poate ridica deasupra moştenirii de nelegiuiri lăsate de înaintaşii săi.

Totuşi, din nou, cineva poate spune: „M-am născut pentru a fi rău; priveşte la mediul meu înconjurător. Nu pot fi bun acolo unde sunt forţat să trăiesc. Tovarăşii mei sunt de aşa natură încât îmi este imposibil să fac ce este bine.” Acum, se ştie că dezvoltarea caracterului este influenţată de condiţiile de mediu. Oamenii nu se nasc la egalitate în ceea ce priveşte circumstanţele. Copilul născut într-o familie educată, religioasă are avantajele pe care un băiat care creşte în cartierele sărace, ce scot la suprafaţă viciile, nu le poate avea. Unde poate un individ să găsească ajutor spiritual dacă este aşezat în circumstanţe rele? Este posibil ca el să-şi scuze răul spunând: „Sunt aşezat într-un mediu care mă face să fiu rău”?

Studiază din nou exemplul lui Isus Hristos şi vei găsi putere şi ajutor pentru orice situaţie din viaţă. Evanghelia după Matei declară că familia lui Isus „a venit şi a locuit într-o cetate numită Nazaret.” Matei 2:23. Printre dealurile de la nord de Ierusalim, în dispreţuita Galilee, se afla locaţia acestui oraş. Era o garnizoană pentru soldaţii romani – un grup de oameni imorali, destrăbălaţi. Trebuie să fi fost multe bordeluri şi multe bătăi, înjurături şi jocuri de noroc. Imoralitatea era de nestăpânit. Tovarăşii lui Isus trebuie să fi fost contaminaţi de aceste rele din mediu. Atât de rău-famat era oraşul Nazaret încât, atunci când Filip i-a spus lui Natanael despre Mesia din acest oraş, Natanael a exclamat imediat: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” Ioan 1:46 (VDC).

Dar dacă tovarăşii lui Hristos erau răi, acest lucru nu I-a ruinat viaţa. Timp de aproape treizeci de ani El a trăit în această atmosferă – însă fără păcat. Creşterea Lui era favorabilă şi sigură. El „creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Luca 2:52 (VDC). Aşa cum un crin rămâne curat în mijlocul prafului minei de cărbune, tot aşa şi Fiul omului a rămas curat şi neatins de păcat. El dă un răspuns pentru totdeauna la întrebarea: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”

HARUL LUI DUMNEZEU ESTE DE AJUNS

Din nou Scripturile ne spun că Dumnezeu are în vedere locul în care a fost născut un om (Ps. 87:6) şi că harul lui Dumnezeu va fi îndestulător pentru nevoia omului. Această putere divină poate fi primită de oricine o cere.

Filosofia determinismului, sau „născuţi pentru a fi răi,” nu este compatibilă cu viaţa şi învăţăturile lui Isus Hristos. S-a afirmat despre El că este în stare să „îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin El.” Evrei 7:25. Nicio condiţie ereditară sau de mediu nu trebuie să facă pe cineva să piardă speranţa neprihănirii. După cum a declarat un mare scriitor religios despre harul mântuitor al lui Dumnezeu: „Hristos a dat Duhul Său cu putere divină, pentru a birui toate tendinţele spre rău, moştenite şi cultivate, şi pentru a întipări caracterul Său în biserică.” Există o putere activă, cu resurse atotputernice, pentru omul care se va îndrepta spre cer. Există o putere spirituală înviorătoare, vie în viaţa omului care va folosi această putere pentru a demonstra triumful puternic al unei vieţi creştine asupra păcatului. Prin ispită, suferinţă şi moarte Fiul lui Dumnezeu S-a legat pentru totdeauna de neamul omenesc. Această legătură plină de compasiune uneşte dragostea noastră cu mila Lui înaintea tronului lui Dumnezeu. „De aceea în toate I se cuvine a fi făcut asemenea fraţilor Săi, ca să fie Mare Preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului. Fiindcă, în aceea că El Însuşi a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiţi.” Evrei 2:17, 18.

Isus Hristos nu se ruşinează să ne numească fraţi. Descendenţa umană a Mântuitorului oamenilor face posibil ca El să pledeze pentru om înaintea Tatălui. El ştie despre văile adânci ale ispitei prin care trece omul, pentru că şi El a trecut pe acolo. Experienţa din pustie L-a lăsat slab, vlăguit şi având nevoie de ajutor ceresc. Perioadele neproductive ale vieţii ne obligă să căutăm ajutorul lui Hristos, care ne invită: „Urmaţi-mă.”

REMEDIUL PENTRU DISPERARE

Fără Isus ca Mântuitor, vicisitudinile vieţii aduc disperare în inima omului. Nu există nici un remediu pentru a-l scoate din această stare, în afară de Dumnezeu. „Născuţi pentru a fi răi” rezumă această disperare a inimii. Pavel descrie starea omului firesc, fără Dumnezeu, în acest text: „Că în acel timp eraţi fără Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii, neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume.” Efeseni 2:12. Îţi poţi imagina un om mai lipsit de speranţă decât acela care simte că se naşte pentru a fi mereu rău? Aceasta este rezultatul îndoielii copleşitoare şi a lipsei de cunoaştere a lui Hristos, deoarece Pavel adaugă, „dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, sunteţi aduşi aproape [la Dumnezeu] prin sângele lui Hristos.” Versetul 13.

W.W. Carswell (studiu biblic)
AST 19/10/36
p. 13, col. 2

Ce era necesar ca Isus să poată fi „rudă apropiată” cu păcătoşii neputincioşi?

El a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase.” Romani 8:3.

Marian M. Hay
AST 23/11/36
p. 6, col. 3

Trebuia să vină un Mântuitor care să poată înţelege fiecare experienţă a neamului omenesc, care să fie atins de slăbiciunile omului.

1937

Ellen White
AST 25/01/37
p. 7, col. 2

[Hristos] ştie din experienţă care sunt slăbiciunile oamenilor […]

N.P. Nielsen, trezorier de Misiune
RH 7/01/37
p. 1

Isus este Fratele nostru mai mare. El S-a legat de familia Sa de pe pământ cu legături ce nu vor fi rupte niciodată. El a fost părtaş cărnii şi sângelui şi S-a îmbrăcat cu natura umană, pentru a putea fi una cu noi. El nu Se ţine departe de noi deoarece El a luat asupra Sa natura noastră. Nu Îi este ruşine să ne numească fraţi.

W.W. Prescott
RH 7/01/37
p. 18, col. 1

[…] Fiul lui Dumnezeu […] Şi-a asumat natura umană cu toate slăbiciunile ei, cauzate de păcat […]

Marian M. Hay
AST 11/01/37
p. 6, col. 3

[Hristos] a luat chipul şi slăbiciunea omului căzut.

Gwynne Dalrymple, profesor, autor
AST 29/03/37
p. 2, col. 1

Hristos a fost om – El a purtat carnea noastră şi a îndurat neputinţele noastre.

N.P. Nielsen
RH 8/04/37
p. 7, col. 1

Dumnezeul nostru locuieşte împreună cu oamenii. El S-a manifestat în carne […] El S-a coborât acolo unde suntem noi, pentru ca noi să putem fi ridicaţi acolo unde este El. El a fost părtaş naturii noastre umane, pentru ca noi să putem fi părtaşi naturii Sale divine.

W.W. Prescott
RH 15/04/37
p. 1

[…] El S-a născut dintr-o fecioară şi, prin urmare, Şi-a asumat natura noastră umană […]

T.M. French, profesor de colegiu
RH 3/06/37
p. 8, col. 1

Pentru Fiul lui Dumnezeu, ar fi fost un sacrificiu fără margini să ia natura omului înainte de cădere lui în Eden, deoarece omul a fost creat mai prejos decât îngerii […] Însă Fiul S-a coborât chiar şi mai jos; S-a născut în asemănarea oamenilor păcătoşi şi a devenit un servitor printre oameni.

T.M. French
RH 10/06/37
p. 9, col. 1

Isus a luat asupra Sa slăbiciunile cărnii, tendinţele spre păcat şi expunerea la ispite, lucru obişnuit pentru oameni.

T.M. French
RH 8/07/37
p. 8, col. 2

Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume pentru a împărtăşi soarta neamului omenesc.

T.M. French
RH 15/07/37
p. 5, col. 1

Fiul lui Dumnezeu a fost făcut în asemănarea omului păcătos, pentru a putea fi un Mare Preot milos.

Ida M. Raines
RH 29/07/37
p. 8, col. 1

[El a binevoit] să ia chipul omului degenerat de două mii (sic) de ani de păcat şi răzvrătire.

F.M. Wilcox, editor la Review and Herald
RH 30/09/37
p. 2, col. 1

Asigurarea venirii noastre la Domnul Isus se bazează pe faptul că El a luat asupra Sa natura omului, […] construind, astfel, o punte peste prăpastia pe care păcatul o făcuse între Dumnezeu şi oameni.

W.H. Branson
AST 1/11/37
p. 8, col. 2

Pentru ca Hristos să înţeleagă slăbiciunea naturii noastre, trebuia să o experimenteze […] Prin urmare, El a devenit os din oasele noastre şi carne din carnea noastră. El S-a întrupat în natura umană reală.

J.L. McElhany, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune,
preşedinte de Diviziune, Preşedinte al Conferinţei Generale
RH 4/11/37
p. 21, col. 1

(Citând-o pe Ellen White după cum urmează:)

El a fost în toate lucrurile făcut asemenea fraţilor Săi. El a devenit carne, aşa cum suntem noi. (Mărturii, vol. VIII, p. 256)

N.P. Nielsen
AST 22/11/37
p. 11, col. 3

El S-a făcut părtaş cărnii şi sângelui nostru ca să poată locui printre noi şi să fie unul dintre noi. În toate lucrurile El a fost făcut asemenea fraţilor Săi.

1938

C.P. Bollman
AST 3/01/38
p. 6, col. 2

Fiul lui Dumnezeu a luat locul lui Adam şi a fost făcut în asemănarea omului păcătos.

C. Lester Bond, preşedinte de Conferinţă, secretar al Conferinţei Generale
RH 24/02/38
p. 8, col. 1

(Citând-o pe Ellen White.)

[…] Hristos S-a identificat cu slăbiciunea rasei decăzute […] marea lucrare de răscumpărare putea fi realizată numai de către Răscumpărătorul – luând locul lui Adam după cădere […] Împăratul slavei S-a oferit să Se umilească în favoarea omenirii căzute […] El a luat natura decăzută a omului. (din Redemption, pp. 14–15)

E.K. Slade, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune
RH 21/04/38
p. 3, col. 2

El a luat păcatele noastre şi natura noastră păcătoasă.

E.K. Slade
RH 28/04/38
p. 8, col. 2

Viaţa Fiului omului, care a avut carnea şi natura noastră decăzută şi a trăit în această lume a păcatului, constituie neprihănirea prin care suntem îndreptăţiţi.

C.P. Bollman
RH 9/06/38
p. 10, col. 1

[…] Păcatul nu are scuză deoarece acesta a fost biruit [de Isus] în „carne păcătoasă”. […] Luând asupra Sa carnea omului cu toate slăbiciunile ei […] şi biruind păcatul în carne, Isus a condamnat păcatul prin combaterea şi distrugerea totală a singurei justificări posibile.

J.E. Fulton, misionar, administrator
AST 5/09/38
p. 1, col. 2, 3
p. 2, col. 1

De fapt, după cum spune un scriitor, aceste treisprezece versete (Ioan 1:1–13) au fost menite „să-l ridice pe cititor la înălţimea acestui punct culminant: «Cuvântul a fost făcut carne».” Şi în alte câteva locuri din Scriptură, „carne” arată condiţia slabă şi muritoare a omului […]

Prin întruparea Sa, El s-a căsătorit cu natura noastră umană şi cunoaşte la fel de bine neputinţele şi slăbiciunile noastre precum cunoaşte tot ce este cu adevărat divin […]

Pentru a ne răcumpăra, Isus a ajuns până la cele mai de jos adâncimi ale umanităţii. El a luat natura noastră. El a devenit om […] Prin natura Sa umană, Hristos „a venit acolo unde era el [omul]” […] Fiindcă a luat natura noastră, de aceea El este „mişcat de înţelegerea neputinţelor noastre.” […]

Cu braţul Său divin el apucă tronul Celui Infinit, iar cu braţul Său uman El înconjoară rasa decăzută […]

(Ioan 1:51) Isus este scara. Această scară se sprijină pe pământ. El este Fiul omului, şi prin natura Sa umană El este legat de neamul omenesc. Scara este la îndemâna noastră.

J.W. Harvey
AST 5/12/38
p. 10, col. 3

El înţelege slăbiciunile noastre, fiindcă a fost „făcut în asemănarea oamenilor.”

1939

C.P. Bollman
AST 9/01/39
p. 6, col. 3

[…] într-un sens şi mai înalt, viaţa Sa fără păcat „a condamnat păcatul în carne”, şi anume prin faptul că a arătat că păcatul nu are scuză, deoarece a fost biruit în „carne păcătoasă.” […] Dar luând asupra Sa carnea omului cu toate slăbiciunile ei […] şi biruind păcatului în carne, Isus a condamnat păcatul prin combaterea şi distrugerea totală a singurei justificări posibile.

A.R. Bell
RH 12/01/39
p. 5, col. 1

Preaiubiţilor, planul şi programul care implicau crucea, L-a despărţit pe Fiul lui Dumnezeu de Tatăl Său şi L-a legat pentru totdeauna de o rasă de păcătoşi prin legăturile de sânge, legături ce nu vor fi rupte niciodată.

Dr. D.H. Kress, medic
AST 24/07/39
p. 7, col. 1

Isus a lăsat deoparte slava pe care o avea cu Tatăl când a luat asupra Sa chip de om şi natura umană. Ca om, El a avut slăbiciunile, tendinţele, plăcerile si neplăcerile naturii umane.

W. Howard James
AST 7/08/39
p. 10, col. 3

Ca Fiu al lui Dumnezeu şi ca Fiu al omului, o fiinţă umană, „făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi,” Mântuitorul nostru a îndeplinit toate cerinţele posibile ale planului de mântuire.

Frederick Lee, misionar
RH 2/11/39
p. 8, col. 1

Hristos S-a identificat cu omul din toate punctele de vedere.

Robert Hare, evanghelist, scriitor, editor
AST 20/11/39
p. 8, col. 2

Da, El a venit; singurul om din istorie a cărui origine poate fi clar trasată până la Adam. El era „sămânţa femeii” deoarece S-a născut dintr-o fecioară, însă „Fiul omului” datorită descendenţei Sale din Adam. (Sublinierea îmi aparţine.)

D.A.R. Aufranc
AST 18/12/39
p. 2, col. 1

Ar fi fost o ruşine pentru El să-Şi părăsească tronul şi să ia chiar şi locul lui Adam, ca un om fără păcat şi desăvârşit. Totuşi aflăm că El a fost dispus să ia locul omului după ce rasa umană a suferit patru mii de ani de degradare şi păcat. El a luat asupra Sa natura noastră, cu toată moştenirea cu care trebuie să se confrunte orice fiinţă umană.

1940

Ellen White (Retipărire)
ST 30/04/40
p. 10, col. 2
p. 11, col. 1

El a coborât din cer pe pământ, Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate şi a purtat blestemul ca garanţie pentru rasa căzută […] El a trebuit să ia asupra Sa natura noastră […] Satana şi îngerii săi s-au bucurat foarte mult când au descoperit că Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura omului […] umanitatea avea nevoie de divinitate, pentru ca o putere de sus să refacă în om chipul lui Dumnezeu […] [Hristos] […] a fost făcută în asemănarea cărnii păcătoase […] Fără păcat şi înălţat prin natură, Fiul lui Dumnezeu a consimţit să îmbrace veşmintele naturii umane pentru a deveni una cu rasa decăzută.

M.L. Andreasen, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de colegiu, profesor la seminar
RH 10/10/40
p. 5, col. 2

El cunoaşte din experienţă prin tot ceea ce trebuie să treacă omul […] A fost necesar ca El să fie făcut asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile.

1941

N.P. Nielsen
ST 27/05/41
p. 8, col. 1

El a luat asupra Sa natura noastră păcătoasă […]

J.C. Stevens
ST 5/08/41
p. 11, col. 1

Însă pentru a fi Răscumpărătorul omului, Creatorul trebuia să devină om. El trebuia să vină în „asemănarea cărnii păcătoase.” (Romani 8:3).

J.E. Fulton, misionar, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune,
preşedinte de Diviziune
RH 6/11/41
p. 13, col. 2

Şi totuşi, numai atunci când a venit în „carne” şi a devenit „Fiul omului” a avut loc această unire foarte apropiată cu omenirea, întrucât El a fost făcut asemenea nouă, pe care ne numeşte „fraţii” Săi, şi, astfel, a devenit pentru noi un „Mare Preot milos şi credincios.” Numai în acea zi, când Isus S-a născut în Betleem ca Mântuitor, cerul s-a apropiat atât de mult de omenire. În acea zi, Isus a devenit Fratele nostru mai mare, propria noastră carne. Ca unul dintre noi, împărtăşind experienţele omului, El a putut fi „mişcat de înţelegerea neputinţelor noastre.”

1942

W.G. Turner
The Watchman, februarie 1942
p. 2, col. 2

(Citând-o pe Ellen White) Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat natura umană atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii […]

Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său să vină, ca un prunc neputincios, supus slăbiciunii naturii umane, în lumea în care Satana s-a autoproclamat ca stăpânitor.

L.H. Wood
AST 15/06/42
p. 2, col. 2

Nimic mai prejos decât Fiul lui Dumnezeu […] luând asupra Sa asemănarea cărnii păcătoase, pentru a arăta în faţa universului caracterul rezonabil al principiilor enunţate în Cuvântul Tatălui Său.

A.V. Olson, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune,
preşedinte de Diviziune, vice-preşedinte al Conferinţei Generale
RH 6/08/42
p. 4, col. 1
p. 5, col. 1

[…] Isus a moştenit […] natura mamei sale […] Un om pe nume Isus, făcut din carne şi sânge ca ceilalţi oameni, a trăit într-adevăr în mijlocul lor.

Howard G. Davis
AST 17/08/42
p. 11, col. 1

În El, caracterul lui Dumnezeu era descoperit în carnea omului […] Această descoperire a fost făcută în El, care în toate lucrurile a fost făcut asemenea nouă.

J.K. Jones
AST 14/09/42
p. 9, col. 1

Înainte ca Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său în această lume ca să trăiască în asemănarea cărnii păcătoase […] Satana […] a insuflat naţiunilor pământului că Dumnezeu este o Fiinţă îngrozitoare şi nemiloasă […]

R.F. Cottrell, misionar, autor
ST 13/10/42
p. 10, col. 2

În al doilea capitol [din Evrei] El este Fiul omului, un părtaş al naturii umane, al cărnii şi sângelui nostru.

Christian Edwardson, autor
Facts of Faith, 1942
p. 204, 205

Totuşi, acest argument se bazează pe o neînţelegere cauzată de omiterea unui singur cuvânt din text. Antihristul nu trebuia să nege faptul că Hristos a venit în carne, ci să nege că El „a venit în carnea,” în „acelaşi” fel de carne ca rasa umană pe care a venit să o mântuiască […] De această diferenţă vitală atârnă veritabilul „adevăr al Evangheliei.” A venit Domnul Hristos tot drumul pentru a intra în contact cu rasa căzută, sau doar o parte din drum, astfel că trebuie să avem sfinţi, papi şi preoţii care să mijlocească pentru noi înaintea lui Hristos, care este îndepărtat prea mult de omenirea căzută şi de nevoile ei, pentru a intra în contact direct cu individul păcătos? Chiar aici se află marea linie de demarcaţie care separă protestantismul de romano-catolicism […]

Prin păcat, omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, iar natura sa căzută se opune voinţei divine […] Numai prin Hristos, Mijlocitorul nostru, omul poate fi salvat din păcat şi adus din nou în legătură cu sursa curăţiei şi puterii.

Însă, pentru a deveni un astfel de element de legătură, Hristos a trebuit să împărtăşească atât divinitatea lui Dumnezeu cât şi umanitatea omului, astfel încât El, cu braţul Său divin, să-L poată cuprinde pe Dumnezeu, iar cu braţul Său uman să-l îmbrăţişeze pe om, legându-i astfel pe amândoi în propria Sa persoană. În această unire a umanului cu divinul se află „misterul” Evangheliei, secretul puterii de a-l înălţa pe om din degradarea lui. „Mare este misterul evlaviei: Dumnezeu a fost manifestat în carne.” 1 Timotei 3:16. „Misterul,” sau secretul puterii de a trăi o viaţă evlavioasă în carnea omenească, a fost manifestat în viaţa lui Isus Hristos în timp ce era pe pământ […]

Dar reţineţi! Omul căzut era cel care trebuia salvat din păcat. Şi pentru a intra în contact cu el, Hristos a trebuit să Se coboare pentru a lua natura noastră asupra Sa (nu o carne mai bună). „Fiindcă, după cum copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit din aceleaşi […] De aceea, în toate lucrurile I se cuvine a fi făcut asemenea fraţilor Săi.” Evrei 2:14, 17. Acest text este în aşa fel conceput încât nu poate fi înţeles greşit. Hristos „S-a împărtăşit din aceeaşi” carne şi sânge ca a noastră; El a venit în „carnea” (n.tr. nu în carne, engl. „the” flesh). Negarea acestui lucru este semnul antihristului.

1943

J.C. Stevens
ST 19/01/43
p. 14, col. 1

Ar fi fost o umilinţă aproape fără margini pentru El să renunţe la chipul Său divin şi să Se înveşmânte în carnea omului înainte de cădere – pe când omul se afla încă în curăţia sa edenică – dar Fiul lui Dumnezeu a fost „arătat în carne” (1 Timotei 3:16), după ce omenirea a fost degradată şi mânjită de blestemul păcatului timp de patru mii de ani. […] Ca orice copil al lui Adam, El Şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii şi a biruit păcatul în acel fel de carne în care păcatul a domnit şi a fost triumfător.

A.R. Bell
RH 11/02/43
p. 3, col. 2

[…] Fiul lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă, din propria-I experienţă, ca unul dintre noi, puterea ademenitoare a păcatului care atrage oameni la moarte […] îndurând „slăbiciunea” noastră.

J.C. Stevens
ST 2/03/43
p. 6, col. 2

Apoi, El S-a calificat [să fie preotul nostru], trăind o viaţă fără păcat în carnea păcătoasă […]

F.M. Wilcox
RH 15/04/43
p. 2, col. 1

Hristos […] S-a născut în această lume ca un prunc, S-a născut dintr-o femeie şi prin urmare, a împărtăşit natura umană a omului.

Studiul biblic nr. 24
AST 26/04/43
p. 5, col. 3

(a) Fiul […] a fost trimis „în asemănarea cărnii păcătoase”, […]

(b) Când Hristos „în asemănarea cărnii păcătoase” S-a împotrivit oricărei ispite spre păcat, […]

J.B. Cooks
Signs of Times (Africa de Sud) iunie 1943
p. 4, col. 1

În armonie cu marele plan de răscumpărare, Isus S-a născut dintr-o femeie în familia umană. El a acceptat natura noastră umană cu slăbiciunile ei şi a devenit Fratele nostru.

(Este citat Evrei 2:14–17)

Hristos a devenit om asemănător oamenilor în toate lucrurile, cu excepţia păcatului […]

E.K. Slade
RH 4/11/43
p. 5, col. 1

[Hristos] S-a născut în familia umană decăzută. El a fost înzestrat cu natură umană.

1944

S. George Hyde
AST 27/03/44
p. 1, col. 1

Oamenii par să uite că Hristos […] S-a dezbrăcat de ţinuta Sa regală şi S-a înveşmântat în carne păcătoasă […]

A.W. Truman, profesor de colegiu
RH 8/06/44
p. 8, col. 2, 3

[…] Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, Singurul care a trăit vreodată o viaţă fără păcat în carnea păcătoasă, Singurul care poate întotdeauna […] Hristos a trăit o viaţă fără păcat în carne păcătoasă; şi El poate şi va face acest lucru în carnea ta şi a mea, dacă Îi vom permite şi vom coopera cu El.

1945

A. Wellington Clarke
Signs of Times (Africa de Sud) aprilie 1945
p. 5, col. 1

În natura sa pământească se găseau toate nevoile şi pasiunile oamenilor […] Os din oasele noastre, carne din carnea noastră, viaţă din viaţa noastră, experienţă din experienţa noastră […] Natura umană a lui Hristos este mai mult decât un fapt în sine. Este punctul de întâlnire al unui Dumnezeu sfânt cu omul păcătos.

F.G. Clifford
Signs of Times (Africa de Sud) iunie 1945
p. 6, col. 2

Pentru a ajunge la oamenii căzuţi şi pentru a-i răscumpăra, Răscumpărătorul trebuie să fie una cu ei. El trebuie să împărtăşească slăbiciunea lor […] El nu trebuie să Se bucure de nici un privilegiu care să nu fie la îndemâna celor mai slabi dintre semenii Săi […] El a venit şi a luat asupra Sa carnea pe care El a făcut-o, nu ca atunci când era înzestrată cu puterea de la început, ci după ce a fost slăbită şi coruptă de secole de păcat.

J.A. Charlton
AST 3/09/45
p. 4, col. 2

El [Isus] nu a avut nici un avantaj faţă de ceilalţi, fiindcă „Dumnezeu trimiţându-L pe Fiului Său în asemănarea cărnii păcătoase” L-a făcut pe Isus să ia natura omului pentru a putea răspunde nevoilor omului.

Varner Johns
RH 1/11/45
p. 11, col. 2

Isus a luat asupra Sa natura omului […] Ca fiul al lui David, ca urmaş al lui David, El a moştenit toate slăbiciunile şi neputinţele strămoşilor Săi […] (Este citat Evrei 2:14–17) […] Această doctrină biblică a întrupării este absolut esenţială pentru o înţelegere corectă a ispăşirii […] Roma susţine că Isus şi chiar Maria, mama Lui, au fost „imaculaţi” încă de la conceperea lor. Ei nu s-au născut din aceeaşi carne – supusă păcatului – la fel ca şi mulţimile de oameni care moştenesc slăbiciunea lui Adam.

A.R. Bell
The Watchman, decembrie 1945
p. 14, col. 1

El [Isus] S-a născut în această lume ca oricare dintre noi […] El a luat asupra Sa natura noastră şi a trecut prin experienţele noastre […]

El S-a unit cu omenirea – cu rasa pe care a venit să o salveze – prin legături de carne şi sânge […] legat de noi prin legăturile cărnii şi sângelui.

1946

Leonard C. Lee, pastor, autor, vorbitor la radio
AST 24/06/46
p. 8, col. 3

Deşi era Fiul lui Dumnezeu, totuşi El a devenit membru al rasei umane ca să poată îndura aceleaşi încercări şi ispite ca şi noi şi să înţeleagă din experienţă personală încercările oamenilor care au nevoie de un Mântuitor.

A.R. Bell
AST 23/12/46
p. 8, col. 2, 3

[…] Fiul lui Dumnezeu S-a născut dintr-o femeie. El a fost născut în această lume ca oricare dintre noi […] El a luat asupra Sa natura noastră şi a trecut prin experienţele noastre […] luând asupra Sa natura umană, Hristos a fost pregătit să înţeleagă încercările omului […] El S-a unit cu omenirea – cu rasa pe care a venit să o mântuiască – prin legături de carne şi sânge […] El a luat asupra Lui sămânţa lui Avraam. „În toate lucrurile I se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor Săi.”

Deşi este Fiul lui Dumnezeu, totuşi legat de noi prin legăturile cărnii şi sângelui, Copilul care ni S-a născut nu Se ruşinează să ne numească fraţi.

1947

Ellen White
Story of Redemption, 1947
p. 44

[…] El a luat natura căzută a omului.

A.G. Stewart, misionar, administrator, autor
RH 9/01/47
p. 8, col. 1

[…] Hristos trebuie să fie părtaş naturii păcătoase a omului.

Raymond Bullas
AST 6/10/47
p. 5, col. 1

(Citând-o pe Ellen White) „Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat natura umană atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii.”

[…] Primii noştri părinţi au lăsat drept moştenire urmaşilor lor ispita păcatului. Noi trecem prin acelaşi încercări grele, iar Fiul omului nu a făcut excepţie.

Llewellyn Jones
AST 10/11/47
p. 5, col. 3

Prin urmare, atunci când Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, „Cuvântul a fost făcut carne, şi a locuit printre noi,” iar Fiul lui Dumnezeu a devenit şi Fiul omului. În Fiul, Tatăl a fost unit cu rasa decăzută.

R.A. Greive
Signs of Times (Africa de Sud) decembrie 1947
p. 10, col. 1 (Citând-o pe Ellen White)

El „a luat natura umană atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea, se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti.”

R.A. Salton
AST 15/12/47
p. 4, col. 3

El a venit în această lume în asemănarea naturii noastre păcătoase pentru a ne mântui, cu riscul de a da greş.

1948

J.B. Conley
AST 10/05/48
p. 5, col. 2

[…] deşi Maria a fost aleasă de Dumnezeu pentru a fi mama pământească a lui Isus pentru întruparea Sa, unicul şi singurul scop al acestei alegeri a fost acela ca Isus să poată deveni părtaş cărnii şi sângelui rasei lui Adam […]

J.B. Conley
AST 24/05/48
paginile 4–6

[…] Dar Scripturile au dus identificarea antihristului dincolo de orice presupunere sau confuzie. Biblia indică în mod clar cine este vinovatul. Ioan spune că el neagă că „Isus Hristos a venit în carne.” 2 Ioan 7. Acesta să fie primul semn al antihristului prin care identificarea lui va fi dusă dincolo de orice dispută. Versetul nu spune că antihristul neagă că Isus a venit, ci că neagă faptul că „El a venit în carne.” Departe de a nega existenţa lui Hristos, textul sugerează că antihristul susţine că Hristos a venit, însă susţine o doctrină despre venirea Lui care neagă că „El a venit în carne.” Dacă Biserica Catolică este vinovată, aşa cum pretind reformatorii protestanţi, atunci învăţătura ei cu privire la natura lui Isus în întruparea Sa în această lume, ca un prunc, va dezvălui acest lucru. Să examinăm această învăţătură în lumina textului din faţa noastră.

Biblia ne învaţă că Isus S-a născut în lume prin Maria, care a fost o urmaşă directă de-a lui Adam. Prin moştenire, ea a împărtăşit natura lui Adam. Natura lui Adam era muritoare şi supusă morţii ca o consecinţă a încălcării voinţei lui Dumnezeu în Eden. Prin natura ei, carnea lui era cea a „copiilor mâniei.” Maria a împărtăşit această natură în toate aspectele sale. Ea a fost un reprezentant al întregii rase umane şi în niciun fel diferită de ceilalţi urmaşi ai lui Adam. Ea a fost „privilegiată printre femei” numai pentru faptul că ea, aleasă fiind de Dumnezeu, a fost cea prin care „misterul evlaviei a fost manifestat” şi prin care Isus a fost întrupat în starea trupească a rasei lui Adam. A fost scopul lui Dumnezeu ca, printr-o minune divină, Isus să fie adus din cer, acolo unde era una cu Tatăl în Dumnezeire, ca să Se nască în familia umană, să fie părtaş tuturor ispitelor la care este supusă rasa lui Adam. Acest lucru era posibil numai dacă El împărtăşea natura rasei lui Adam. De aceea, Pavel spune: „Fiindcă, după cum copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit din aceleaşi […] De aceea în toate lucrurile I se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor Săi.” Evrei 2:14–17.

Dacă ar fi nevoie de dovezi suplimentare, acestea sunt oferite de acelaşi scriitor. În 1 Timotei 3:16 el spune: „Mare este misterul evlaviei: Dumnezeu a fost arătat în carne.” Aici, spune el, este misterul evlaviei – capacitatea lui Isus de a veni din cer, de a suferi El Însuşi pentru a fi manifestat în carnea omului, şi totuşi să trăiască fără păcat.

Antihristul urma să nege tocmai acest ultim fapt. El urma să nege faptul că Isus a venit într-o manifestare divină, care L-a adus în toate fazele naturii Sale să împărtăşească slăbiciunea rasei lui Adam. El urma să nege că Isus a venit „în carne,” aceeaşi carne ca cea a oamenilor muritori.

În baza acestui prim fapt, negarea faptului că Isus „a venit în carne,” Biserica Catolică este vinovată şi, prin urmare, este identificată prin semnele antihristului. Prin doctrina „concepţiei imaculate a Mariei,” că ea a fost scutită de păcatul originar, teoretic ei susţin „o altă carne” decât cea a rasei lui Adam ca fiind calea prin care Isus a fost întrupat în planul de mântuire. Pentru a expune cu autoritate doctrina lor, cel mai bine ar fi să cităm dovezile pe care le avem din partea autorilor catolici.

Prima noastră dovadă va fi din cartea cardinalului Gibbons, „Credinţa părinţilor noştri,” paginile 203, 204. El spune: „Noi explicăm că preafericita fecioară Maria în primul moment al conceperii ei […] a fost păstrată neatinsă de orice pată a păcatului originar. Spre deosebire de ceilalţi copii ai lui Adam, sufletul Mariei nu a fost niciodată supus păcatului.”

Cardinalul Gibbons a enunţat clar, aici, doctrina Bisericii Romano-Catolice cu privire la nepăcătoşenia fecioarei Maria. Aceasta nu este o doctrină desprinsă din învăţătura Bibliei, ci una care a fost introdusă de profesorii catolici care pretind că au autoritate chiar mai presus de cea a Scripturii în materie de doctrină.

Aici i-aş ruga pe cititorilor mei, atât protestanţi cât şi catolici, să evalueze atent ce efect are această doctrină asupra planul Evangheliei. Înseamnă că, dacă Maria s-a născut fără păcat şi a fost scutită de păcat cu scopul expres de a-L aduce pe Isus în lume, atunci Isus S-a născut din carne sfântă, diferită de a celorlalţi din rasa lui Adam. Aceasta înseamnă că El nu a luat asupra Sa carnea şi sângele nostru, iar prin întruparea Sa nu S-a identificat cu neamul omenesc. De asemenea, aceasta înseamnă că El nu a fost ispitit „în toate lucrurile” aşa cum suntem noi. Aceasta înseamnă că Pavel s-a înşelat atunci când a scris Epistola către Evrei, în care declară că Isus „în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit din aceeaşi” carne ca ceilalţi din rasa lui Adam, că „în toate lucrurile” a fost făcut „asemenea fraţilor Săi.” Evrei 2:14,17. Însă, mai presus de toate acestea, dacă doctrina catolică este adevărată, atunci Isus, neapropiindu-Se de omenire făcându-Se părtaş naturii omului, nu poate fi „singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni.” Nici noi nu putem „să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Evrei 4:16 (VDC). Toate acestea joacă rolul perfect în ipoteza catolică cu privire la mântuire. Aceasta deschide larg uşa spre mijlocirea fecioarei Maria şi restul „sfinţilor,” care fac parte din sistemul papal de mijlocire. În plus, aceasta plasează în mâinile preoţiei puterea de a submina autoritatea care nu le-a fost delegată niciunde în Scriptură de la Dumnezeu – şi anume, aceea de a controla accesul la tronul harului.

În acest stadiu al revizuirii subiectului antihristului, cred că toţi oamenii nepărtinitori vor recunoaşte că, dacă papalitatea nu este antihristul, este deosebit de regretabil să fie aşa de asemănătoare cu descrierea ei biblică. În afirmaţia papală potrivit căreia Isus S-a născut din cineva care a fost „păstrată neatinsă de orice pată a păcatului originar” şi care, „spre deosebire de ceilalţi copii ai lui Adam […] nu a fost niciodată supusă păcatului”, găsim primul semn al antihristului atât de bine sădit încât nu poate fi şters. Fără îndoială papalitatea susţine că Isus Hristos nu a „venit în carne”.

W.G. Turner
RH 15/07/48
p. 8, col. 1

Ca Fiu al omului, El, care la început avea toată puterea şi toată slava, S-a dezbrăcat de acestea şi a devenit „un om ca ceilalţi oameni […]”

Dallas Youngs
RH 26/08/48
p. 9, col. 2

El a coborât la nivelul neamului omenesc – nu la nivelul omului în curăţia lui originară – şi a luat asupra Sa carnea păcătoasă. El S-a făcut moştenitorul tuturor slăbiciunilor pe care păcatul le-a pricinuit familiei umane.

R.A. Salton
AST 22/11/48
p. 11, col. 3

El a fost făcut în asemănarea cărnii noastre păcătoase […] El a trăit o viaţă fără păcat în carnea noastră păcătoasă […] (Sublinierea îi aparţine)

1949

L.H. Christian, preşedinte de Conferinţă, preşedinte de Uniune,
Preşedinte de Diviziune, Vice-preşedinte al Conferinţei Generale
RH 20/01/49
p. 10, col. 2

(Această declaraţie este inclusă nu pentru că spune ceva direct despre natura lui Hristos, ci pentru faptul că respinge cu fermitate conceptul de păcat originar definit ca vină moştenită, care dă naştere necesităţii unei doctrine conform căreia Hristos a luat natura necăzută a lui Adam — pentru a scăpa de vina păcatului originar.)

Mulţi profesori din ziua de astăzi au construit o concepţie greşită cu privire la natura păcătoasă a omului pe baza interpretării lor greşite a acestor versete din Romani 5 (versetul 19). Ei numesc acest lucru „depravare totală” sau „păcat originar” […] (aceasta) îi face pe toţi oamenii vinovaţi nu din cauza a ceea ce au făcut, ci din cauza a ceea ce Adam a făcut atunci când a păcătuit pentru prima dată.

Cât de diferită de această evanghelie falsă este libertatea spirituală şi biruinţa prezentate în Romani.

Berthold H. Swartzkopf
AST 21/03/49
p. 7, col. 1

[…] a fost aceeaşi carne pe care noi, ca şi copii ai familiei umane, o avem. (Sublinierea îi aparţine)

Robert Hare
AST 20/06/49
p. 7, col. 2

[…] Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul omului […] Îmbrăcat în carnea omului, unit cu singura rasă decăzută din univers […]

Mary Walsh, instructor biblic
AST 24/10/49
p. 11, col. 1

Când citim genealogia Lui [a lui Hristos] aşa cum este prezentată de Matei şi Luca, ştim că înaintaşii Săi pământeşti au fost oameni afectaţi de slăbiciunea umană.

Fenton Edwin Froom
Our Times, decembrie 1949
p. 4, col. 2

El S-a născut ca un prunc în Betleem, supus aceloraşi pasiuni ca şi noi […] Dacă Hristos ar fi fost scutit de ispită, fără puterea şi responsabilitatea de a alege sau fără înclinaţiile şi tendinţele umplute de păcat ale naturii noastre păcătoase, El nu ar fi putut trăi viaţa noastră fără păcat.

1950

Ellen White (Retipărire)
RH 18/05/50
p. 7, col. 1

[…] Mă gândesc la Isus, care a părăsit curţile cereşti, Şi-a dezbrăcat mantia Sa regală, Şi-a dat jos coroana împărătească şi Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate […] El S-a smerit pentru a veni acolo unde era omul căzut […]

Marian M. Hay
AST 21/08/50
p. 5, col. 3

Fiul lui Dumnezeu […] a lucrat o viaţă desăvârşită în natura umană – aceeaşi natură slabă care este comună tuturor.

Mary Miles
Our Times, noiembrie 1950
p. 21, col. 1

(Citându-l pe Meade MacGuire) „Este greu de înţeles uimitoarea bunăvoinţă a lui Hristos de a uni divinitatea Sa cu sărmana noastră natura umană căzută.”

W.E. Read
GCB 1950
p. 154, col. 3

(Citând-o pe Ellen White) „Isus a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi. El a devenit carne aşa cum suntem şi noi.”

1951

Editorial
Signs of Times (Africa de Sud)
iulie 1951
paginile 2, 3

9 aprilie 1951

Către editorul revistei
THE SIGNS OF THE TIMES

Stimate domn,

Articolul dumneavoastră din ediţia din luna martie a revistei Signs of the Times despre „Noua dogmă papală” mi-a atras atenţia. Mă preocupă în special dogma concepţiei imaculate.

I-am rugat pe mulţi protestanţi să-mi explice acest lucru, dar nimeni nu pare capabil să facă aceasta. Prin urmare, aş fi într-adevăr foarte recunoscător dacă aţi putea găsi puţin spaţiu în ediţia din luna mai a revistei dumneavoastră pentru a explica acest lucru — poate în editorialul dumneavoastră intitulat „Lumea merge mai departe.” […]

„Un interesat”

(Ne pare rău că numărul din luna mai fusese deja tipărit când a sosit această scrisoare, iar materialul pentru numărul din iunie era deja pregătit. Aceasta este prima ocazie pe care o avem de a răspunde. — Editorul)

The Catholic Encyclopaedia, vol. 7, paginile 674, 675, spune următoarele cu privire la dogma concepţiei imaculate:

„În Constituţie, «Ineffabilis Deus» din 8 decembrie 1854, Papa Pius al IX-lea a proclamat şi a stabilit că preafericita Fecioară Maria, în prima clipă a conceperii ei, printr-un unic privilegiu şi har acordate de Dumnezeu, având în vedere meritele lui Isus Hristos, Mântuitorul rasei umane, a fost păstrată neatinsă de orice pată a păcatului originar.”

Obiectivul acestei învăţături este de a distruge credinţa bazată pe Scriptură potrivit căreia Isus S-a născut în familia umană, moştenind aceleaşi neputinţe fizice şi spirituale ca toţi ceilalţi oameni, şi că biruinţa Sa asupra păcatului şi a ispitei a fost realizată în ciuda acestui handicap fatal. Biserica Romano-Catolică crede şi susţine că Isus Însuşi a fost conceput fără păcat originar. „Domnul nostru, fiind conceput de Duhul Sfânt, a fost, în virtutea concepţiei Sale miraculoase, ipso facto, neatins de pata păcatului originar.” – Ibid., pagina 676.

„Pentru a face şi mai sigur faptul că El nu putea să moştenească păcatul originar prin mama Sa, a fost proclamată această dogmă. Aceasta susţine că şi ea a fost concepută fără a fi atinsă de pata păcătoşeniei ereditare şi, prin urmare, Isus a fost îndepărtat cu o generaţie întreagă de moştenirea strămoşilor Săi de natură păcătoasă. Această dogmă declară că Maria a fost concepută în aşa fel încât „esenţa formală, activă a păcatului originar nu a fost îndepărtată din sufletul ei […]; nu a fost niciodată în sufletul ei. Concomitent cu excluderea păcatului, i-a fost conferită starea de sfinţenie, nevinovăţie şi dreptate primară, în locul păcatului originar, iar prin acest dar, orice pată şi vină, toate emoţiile, pasiunile stricate şi slăbiciunile, în fond cele legate de păcatul originar, au fost eliminate.” – Ibid.

Prin urmare, această dogmă afirmă categoric că Maria a fost o fiinţă fără păcat şi, de aceea, nu împărtăşeşte natura umană obişnuită, care este în mod inerent păcătoasă. Deoarece Isus a fost zămislit în ea de către Duhul Sfânt, El este de două ori imun faţă de orice pată sau întinare a slăbiciunii umane naturale. Dacă acest lucru este adevărat, atunci El nu a fost om aşa cum am fost învăţaţi să-L privim, ci un super-om care a putut cu uşurinţă să biruiască ispita spre păcat, deoarece în El exista doar o ură divină faţă de rău şi nici un impuls uman, natural, spre păcat. Dar acest lucru este exact contrariul declaraţiilor simple ale Sfintei Scripturi şi, prin urmare, nu ar trebui să fie acceptat de niciun creştin.

Iată ce declară Cuvântul lui Dumnezeu: „Fiindcă, după cum copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, de asemenea şi El S-a împărtăşit de acestea în acelaşi fel... Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânţa lui Avraam. De aceea, se cuvenea să fie făcut asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să fie Mare Preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului. Prin faptul că El Însuşi a suferit, fiind ispitit, este în stare să-i ajute pe cei care sunt ispitiţi.” Evrei 2:14–18.

Nepăcătoşenia lui Isus a fost dobândită cu preţul chinului sufletesc, al strigătelor puternice şi al lacrimilor către Dumnezeu. A fost o victorie câştigată pe un câmp de luptă anevoios, şi nu doar una uşor câştigată de o fiinţă fără păcat prin natura sa. „Fiindcă nu avem un Mare Preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputinţele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuşi fără păcat.” Evrei 4:15. „El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.” Evrei 5:7–9 (VDC).

Isus a trebuit să îndure orice ispită obişnuită pentru neamul omenesc şi a simţit impulsul puternic de a fi îngăduitor cu Sine care se naşte în fiecare dintre noi. Dar prin harul lui Dumnezeu, sălăşluirea Duhului Sfânt şi propria Lui hotărâre fermă de a asculta de Dumnezeu, El a reuşit să biruiască orice ispită şi să câştige, pentru El Însuşi şi pentru întreg neamul omenesc, o biruinţă glorioasă. Prin moartea Sa pe Calvar, El a plătit preţul păcatului originar şi a eliberat întreaga omenire de vinovăţia ei. Dar El a ispăşit şi păcatele individuale ale oamenilor, astfel încât toţi cei care acceptă jertfa Sa sunt eliberaţi de propria lor vinovăţie, precum şi de năpasta păcatului originar.

Pentru a salva omenirea din condiţia disperată a păcatului, Isus a trebuit să împărtăşească natura noastră umană. Pentru a obţine răscumpărarea şi biruinţa pentru neamul omenesc, El a trebuit să intre în luptă, având aceeaşi natură ca şi a celora pe care a venit să-i răscumpere. El a trebuit să moştenească natura păcătoasă firească a tuturor fiilor lui Adam pentru ca biruinţa Sa asupra ispitei să aibă valoare şi importanţă pentru neamul omenesc. Dacă S-ar fi născut, aşa cum susţine dogma concepţiei imaculate, cu o natură care a fost ferită de orice pată a păcatului originar, El nu a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi, iar exemplul Său este unul pe care nu putem să-l urmăm, nici măcar să încercăm să-l simulăm.

Această dogmă distruge legătura fundamentală a lui Hristos cu omenirea şi astfel Îl înlătură din poziţia Sa de Mijlocitor milos între om şi Dumnezeu. Dacă nu ar fi purtat săgeţile ispitei sub greutatea unei naturi păcătoase dobândită prin naştere, El nu ar putea înţelege sau nu S-ar putea implica în experienţele noastre. Deci, după ce a distrus temelia mijlocirii Sale, dar recunoscând necesitatea ca cineva să unească neamul omenesc cu Dumnezeu, Biserica Romano-Catolică a înălţat-o pe mama lui, Maria, la rangul de mijlocitoare a neamului omenesc între umanitate şi Fiul ei divin.

Apostolul Ioan a avertizat biserica tocmai împotriva acestor „erezii nimicitoare” (2 Petru 2:1). El a oferit un criteriu pentru adevăr: „Prin aceasta să cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în carne, este din Dumnezeu, şi fiecare duh, care nu mărturiseşte că Isus Hristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu şi acesta este acel duh al antihristului, despre care aţi auzit că are să vină; şi acum este deja în lume.” 1 Ioan 4:2, 3.

G. Stevenson, editor
Signs of Times (Africa de Sud) iulie 1951
Vol. 28, Nr. 7, pp. 2, 10

[Isus] a trebuit să moştenească natura păcătoasă firească a tuturor fiilor lui Adam pentru ca biruinţa Sa asupra ispitei să aibă valoare şi importanţă pentru neamul omenesc. Dacă S-a născut, aşa cum susţine dogma concepţiei imaculate, cu o natură care a fost ferită de orice pată a păcatului originar, El nu a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi, iar exemplul Său este unul pe care nu putem să-l urmăm, nici măcar să încercăm să-l simulăm. Această dogmă distruge legătura fundamentală a lui Hristos cu omenirea şi astfel Îl înlătură din poziţia Sa de Mijlocitor milos între om şi Dumnezeu. Dacă nu ar fi purtat săgeţile ispitei sub greutatea unei naturi păcătoase dobândită prin naştere, El nu ar putea înţelege sau nu S-ar putea implica în experienţele noastre.

1952

(The Bible And Our Times, publicată în Anglia, a fost accesibilă pentru noi numai pentru anii 1950, 1951 şi 1952.)

J.A. McMillan
The Bible and Our Times (Anglia) 11/12/52
p. 7, col. 2

Naşterea lui Isus a fost cea mai mare dovadă a dragostei lui „Dumnezeu, trimiţând pe propriul Său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase”.

J.A. McMillan
The Bible and Our Times (Anglia) 11/12/52
p. 13, col. 1

El este „atins” de sentimentele şi neputinţele noastre pentru că îm­păr­tăşeşte natura noastră.

G. Stevenson, editor
Signs of Times (Africa de Sud)
Vol. 20, Nr. 2, p. 3

Numai în calitate de om, cu aceleaşi neputinţe şi limitări ca ceilalţi oameni, ar putea Isus să fie un exemplu desăvârşit pentru ceilalţi oameni. A fost necesar ca între El şi oamenii pe care a venit să-i mântuiască să nu existe nicio diferenţă firească.

1953

Benjamin P. Hoffman, misionar, profesor de colegiu, profesor la seminar
RH 9/04/53
p. 4, col. 1

Lupta veacurilor era în desfăşurare. Rezolvarea ei trebuia determinată în persoana Lui, care a devenit părtaş cărnii şi sângelui umanității căzute.

G.J.E. Coetzee
Signs of Times (Africa de Sud) decembrie 1953
p. 4, col. 1

Fiul lui Dumnezeu a devenit şi Fiul omului şi El a fost om în toate privinţele, cu excepţia faptului că nu a săvârşit nici un păcat. Şi pentru că a devenit om şi a fost oferit omului, El ne aparţine.

1954

H.L. Rudy, preşedinte de Conferinţă, vice-preşedinte al Conferinţei Generale
RH 14/10/54
p. 3, col. 2

Fiecare zi a umilirii Sale în carnea păcătoasă a fost o zi a suferinţei.

1957

Meade MacGuire (Retipărire)
RH 14/02/57
p. 4, col. 2

Isus în sacrificiul Său infinit a dus natura umană căzută, inclusiv a ta şi a mea, la cruce.

Meade MacGuire (Retipărire)
RH 21/02/57
p. 6, col. 1

El a devenit carne şi sânge la fel ca şi noi, şi a moştenit de la mama Lui natura umană pe care o moştenim şi noi, însă El nu a păcătuit.

1958

Ellen White (Retipărire)
Solii alese, 1958
Vol. 1, pp. 267–268 (Ar trebui studiat tot acest capitol.)

Domnul Hristos a purtat păcatele şi neputinţele neamului omenesc aşa cum au fost ele când a venit pe pământ pentru a-l ajuta pe om […] luând asupra Sa slăbiciunile omului căzut […] De la căderea în păcat, neamul omenesc scăzuse din punct de vedere al staturii şi puterii fizice şi coborâse tot mai mult pe scara valorii morale […] Pentru a-l ridica pe omul căzut, Domnul Hristos trebuia să coboare acolo unde se afla el. Domnul a luat natura umană şi a purtat slăbiciunile şi degenerarea neamului omenesc.

Ellen White
Solii alese, 1958
Vol. 1, pp. 272–273

Natura umană a Domnului Hristos a atins cele mai mari adâncimi ale stării jalnice a omului şi El S-a identificat cu slăbiciunile şi nevoile omului căzut […]

 

[1] Grotheer, An Interpretive History of the Doctrine of the Incarnation..., pagina 56.