X. 1886–1904 - Secţiune specială:
 The Australian Bible Echo
Copiază link

X. 1886–1904 - Secţiune specială:
 The Australian Bible Echo

Bible Echo a fost o revistă periodică iniţiată de Stephen Haskell şi J.O. Corliss ca ajutor pentru lucrarea de predicare în Australia a soliei Advente. Pe 2 noiembrie 1885, ei au publicat o ediţie experimentală prin care au încercat să estimeze şansele de succes. Aparent mulţumiţi, ei au început să publice această revistă lunar, începând cu luna ianuarie a anului 1886. În cele din urmă, revista a început să se tipărească bilunar, iar apoi săptămânal. Între timp, numele ei s-a schimbat din Bible Echo în Bible Echo and Signs of the Times, şi într-un final The Australasian Signs of the Times.

Întrucât se pare că unii cititori ai acestei lucrări îşi doresc să studieze separat citatele din Bible Echo, percepând revista ca parte integrantă a mediului în care a trăit şi a lucrat W.L.H. Baker, acestea sunt prezentate în această secţiune, separat de celelalte citate. Să ne reamintim că Ellen White a fost în Australia în perioada anilor 1891—1900.

1887

Ellen White
BE 8/87
p. 114, col. 1

El, care nu a socotit a fi tâlhărie faptul de a fi egal cu Dumnezeu, după ce a venit pe pământ, purtând suferinţele noastre şi natura noastră îndurerată.

Episcopul Simpson, prelegeri despre predicare de la Yale (citat)
BE 12/87

p. 179, col. 2, 3

Romaniştii au încercat să îndepărteze natura umană a lui Hristos de a noastră cât de mult posibil, şi prin urmare au dezvoltat doctrina concepţiei imaculate a Mariei. Dar nu așa ne prezintă Scripturile. Ele arată că Isus, în ce priveşte latura Sa umană, a fost descendentul unor strămoşi care nu au fost cu nimic mai presus decât ceilalţi oameni; că printre aceşti strămoşi se aflau cei care s-au făcut vinovaţi de toate viciile şi infracţiunile posibile neamului omenesc; că sângele care a curs prin venele Sale, când era în natură umană, venise de secole prin cei mai josnici dintre cei mai josnici. Totuşi, El a preluat această natură umană; prezenţa Lui a făcut-o şi a păstrat-o curată şi sfântă.

1889

Ellen White
BE 15/01/89
p. 17, col. 2

Dumnezeul Universului a dat în mâinile Fiului Său cazurile noastre pentru a fi judecate, Cel care cunoaşte neputinţele noastre […] El a luat asupra Sa natura noastră […]

S.H. Haskell
BE 15/03/89
p. 89, col. 1

Hristos a venit prima dată, îmbrăcat cu natură umană, neluând asupra Sa natura îngerilor, ci sămânţa lui Avraam, pentru a putea fi făcut asemenea noastră şi să fie supus ispitei, durerii şi morţii, ca prin legătura Sa cu neamul omenesc să poată simpatiza cu creaturile Sale căzute. (Citat Evrei 2:16–18)

Ellen White
BE 15/04/89
p. 113, col. 3

[Hristos] S-a dezbrăcat de hainele sale împărăteşti, Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate şi a părăsit tronul împărătesc ca să poată coborî până în cele mai de jos adâncimi ale durerii umane şi ale ispitei, să ridice natura noastră căzută şi să facă posibil pentru noi să devenim biruitori, fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai împărăţiei veşnice.

Editorial (G.C. Tenney, ed.)
BE 15/05/89
p. 152, col. 1

Foarte puţini dintre noi conştientizează cât de mult natura divină s-a apropiat de om în persoana lui Isus din Nazaret. La drept vorbind, este imposibil pentru noi să concepem chiar şi infinita bunăvoinţă care a fost necesară pentru ca Fiul lui Dumnezeu, partenerul Tatălui, să trebuiască să apară în carnea muritoare şi să ia parte la experienţele omeneşti, cu toate încercările şi slăbiciunile lor. Cât de desăvârşit a fost realizat acest lucru, este exprimat de către apostolul Pavel în Evrei 2:17: „De aceea în toate I se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor Săi.”

Doar în acest fel El ar fi putut simţi puterea ispitelor. Nu avem nici un motiv să credem că ispitele la care este supus neamul omenesc ar impresiona în vreun fel Dumnezeirea. Ci, „în toate lucrurile a fost ispitit ca noi:” în consecinţă El trebuie să fi fost părtaş naturii noastre. Dacă cineva consideră că această exprimare este prea dură, să citească versetul 16 din Evrei 2: „Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânţa lui Avraam.” Ştim că El a fost supus ispitelor pentru că s-a spus despre El: „Fiindcă, în aceea că El Însuşi a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiţi.” Ispitele au avut putere asupra lui Isus. Sub efectul lor a suferit El, împotriva lor s-a luptat şi pe ele le-a biruit. Există foarte puţină compasiune la simplul gând că Isus s-a confruntat cu ispitele noastre, în capacitatea şi natura Sa divină. Ele ar fi doar un puf de păpădie împotriva unui munte. În acest sens „Dumnezeu nu poate fi ispitit.”

Dar când ne gândim la Mântuitorul nostru în starea Sa umilă, „mai prejos decât îngerii,” întâmpinând cu succes atacurile lui Satana şi răutatea oamenilor, şi luptându-Se cu slăbiciunea înnăscută; şi când privim la propriile noastre greşeli şi adesea la lipsa noastră de succes, ne întrebăm cum a îndurat El „o astfel de împotrivire a păcătoşilor faţă de El?” […] Viaţa Sa fără cusur în acele circumstanţe devine o permanentă mustrare a păcatelor noastre precum şi o încurajare pentru slăbiciunea noastră. (Sublinierea îmi aparţine.)

Editorial (G.C. Tenney, ed.)
BE 3/06/89
p. 168, col. 1

[Hristos] S-a rugat pentru noi, ca acelaşi har care I-a întărit inima şi L-a ajutat în slăbiciunile Sale să ne fie oferit şi nouă […] Răscumpărarea […] devine o necesitate prin mila Sa iubitoare, asocierea Sa cu durerea şi slăbiciunea umană […] (Sublinierea îmi aparţine.)

1890

D. Lacy
BE 1/04/90
p. 99, col. 3

(După ce a citat Evrei 2:9, 14, 15) […] El […] a fost într-adevăr părtaş cărnii şi sângelui asemenea nouă. De ce? Pentru ca El să cunoască personal şi să fie atins de simțământul slăbiciunilor noastre.

Editorial
BE 1/12/91
p. 361, col. 1

El S-a legat de neamul omenesc, luând natura noastră şi devenind unul de-al nostru […] ceea ce prezintă importanţă pentru neamul omenesc şi ceea ce acesta poate aprecia este faptul că El a fost părtaş naturii oamenilor, intereselor, bucuriilor şi durerilor lor.

Stephen Haskell
BE 15/02/92
p. 56, col. 3

Făcându-Se părtaş naturii noastre, braţul Său omenesc cuprinde rasa umană căzută.

A.W. Semmens, profesor la Melbourne School, secretarul Conferinţei Australasia
BE 15/05/92
p. 148, col. 3

El a luat asupra Sa carnea păcătoasă pentru a suferi şi muri pentru omul vinovat.

Editorial
BE 15/08/92
p. 248, col. 2

[…] El a trecut prin toate încercările şi slăbiciunile noastre.

Ellen White
BE 1/09/92
p. 258, col. 2.

Hristos Şi-a arătat dragostea faţă de omul căzut, părăsind fericirea cerului, dragostea şi omagiul îngerilor, pentru a veni în această lume şi a ajunge în legătură cu omul în condiţia sa căzută.

Ellen White
BE 15/09/92
p. 274, col. 3.

[…] El a luat asupra Sa natura omului şi a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase” şi S-a făcut păcat pentru noi „ca noi să fim făcuţi dreptatea (n.tr. neprihănirea) lui Dumnezeu în El.”

Ellen White
BE 1/11/92
p. 322, col. 2

Mulţi spun că Isus nu a fost asemenea nouă, că El nu a fost ca noi în această lume, că El a fost divin şi că de aceea noi nu putem să biruim aşa cum a biruit El. Dar acest lucru nu este adevărat. „Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânţa lui Avraam.” […] El a luat asupra Sa natura noastră.

Ellen White
BE 15/11/92
p. 338, col. 1

Marea lucrare de mântuire putea fi realizată de Răscumpărătorul nostru doar luând locul omului căzut. Când Adam a fost asaltat de ispititorul, nu era atins de niciun efect al păcatului, ci el era înconjurat de slava Edenului. Dar nu a fost aşa cu Isus, căci, purtând neputinţele omenirii degenerate, El s-a dus în pustie pentru a-l înfrunta pe vrăjmaşul cel puternic […]

Ellen White (folosind cuvintele Bibliei ca fiind ale ei)
BE 15/12/92
p. 370, col. 1

[…] El Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate, S-a făcut pe Sine Însuşi lipsit de importanţă, a luat asupra Sa chip de rob şi a fost făcut în asemănarea cărnii păcătoase. Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânţa lui Avraam.

1893

Ellen White
BE 1/08/93
p. 242, col. 2

[…] El a trebui să ia asupra Sa natura noastră […] El […] a fost făcut în asemănarea cărnii păcătoase […] fără păcat şi înălţat prin natură, Fiul lui Dumnezeu a binevoit să îmbrace hainele neamului omenesc, pentru a Se face una cu rasa umană căzută.

(Editorialul de pe prima pagină)
BE 22/11/93
Coloanele 2 şi 3

Când Hristos a venit pe pământ, El a luat natura omului. El „a fost născut conform cărnii din sămânţa lui David.” Romani 1:3. Despre propria sa natură, David spune: „Iată, am fost format în nelegiuire; şi în păcat m-a conceput mama mea.” Psalmii 51:5. Ioan ne spune că Hristos, Cuvântul, a fost „făcut carne” (Ioan 1:14) şi Pavel ne spune că El a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase. Romani 8:3.

Natura pe care a preluat-o Hristos şi slăbiciunile pe care le-a luat atunci când a venit pe acest pământ pentru a recupera ceea ce Satana a obţinut la căderea omului, sunt prezentate astfel de apostol:

„Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânţa lui Avraam. De aceea în toate I se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor Săi, ca să fie Mare Preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului.”

Aşadar, Scripturile declară atât de clar, pe cât pot cuvintele exprima, că atunci când Hristos a venit pe acest pământ, El a luat natura păcătoasă a omului căzut. „În toate I se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor Săi.” El „în toate a fost ispitit asemenea nouă,  totuşi fără păcat.” Evrei 4:15. Făcând aceasta, El S-a pus în locul omului […]

Luând natura umană, Hristos nu a devenit un păcătos. „El a preluat natura umană, purtând neputinţele şi degradarea rasei umane.” „El a luat natura omului, capabil să cedeze ispitei.” El „a luat natura umană cu toate slăbiciunile ei.” (Toate sublinierile aparţin editorului.)

(Editorialul de pe prima pagină)
BE 1/12/93
Coloana 1

El a venit în „asemănarea cărnii păcătoase”. În toate lucrurile El a fost „făcut asemenea fraţilor Săi”. El a fost ispitit în toate lucrurile „asemenea nouă”. El a luat natura umană, cu toate slăbiciunile şi susceptibilităţile ei.

(Editorialul de pe prima pagină)
BE 8/12/93
Coloana 2

El a luat natura umană cu toate susceptibilităţile ei.

1894

Editorial
BE 19/11/94
p. 354, col. 2

(După ce a citat Romani 8:3–4) […] Hristos a venit pe pământ în chipul omului păcătos […]

Ellen White
BE 19/11/94
p. 355, col. 3

[Scara lui Iacov] este o reprezentare a lui Hristos. El vine pe pământ şi Se coboară la oameni acolo unde se află ei; prin meritele Sale El uneşte omul neputincios cu Dumnezeul infinit; prin jertfa Sa, El atrage rasa umană căzută la Sine […]

1895

Ellen White
BE 22/04/95
p. 123, col. 1

Isus a fost una cu Tatăl şi a făcut cunoscută desăvârşirea lui Dumnezeu; şi cu toate acestea, El a venit în această lume în asemănarea cărnii păcătoase […]

W.W. Prescott
BE 9/12/95
p. 380 col. 2

Dar cine a păzit poruncile? Isus Hristos. Şi cine poate face din nou acest lucru, chiar şi în carne păcătoasă? Isus Hristos.

1896

W.W. Prescott
BE 6/01/96 şi 13/01/96

(Nu vom reproduce aici predica ţinută de Prescott duminică seara, pe 31 octombrie 1895, la întâlnirea de tabără de la Armadale şi care a fost publicată ulterior. Ea conţinea douăzeci şi cinci de declaraţii cu privire la Hristos care a venit pe pământ în natura omului căzut şi două declaraţii despre Hristos care nu a venit pe pământ în natura lui Adam cel necăzut. Pentru predică şi comentariile lui Ellen White despre ea, vezi p. 113 şi următoarele. Menţionăm cu interes că Ellen White a publicat, o lună mai târziu, propriul ei punct de vedere faţă de poziţia lui Prescott. Vezi mai jos.)

Ellen White
BE 24/02/96
p. 1, col. 2

[Hristos] S-a identificat cu neamul omenesc căzut. Slăbiciunea lor a fost slăbiciunea Lui. Nevoia lor a fost nevoia Lui […] Fiul lui Dumnezeu, având natură umană, a trăit în lumea noastră ca un om. El a trecut pe acolo pe unde omul trebuie să treacă.

(Editorialul de pe prima pagină)
BE 27/04/96
p. 1, col. 3

[Hristos] a trăit viaţa lui Dumnezeu în carnea păcătoasă pentru ca păcătosul să o poată trăi cum a trăit-o El în carnea păcătoasă.

(Editorialul de pe prima pagină)
BE 20/07/96
p. 1, col. 3

Dar aceasta ar însemna o viaţă de durere şi ispite într-o carne păcă­toasă […] [pentru] a trece prin fiecare durere şi ispită a cărnii păcă­toase […]

A.T. Jones
BE 30/11/96
p. 370, col. 3

Nu uitaţi că taina lui Dumnezeu nu este Dumnezeu manifestat în carnea fără păcat, ci Dumnezeu manifestat în carnea păcătoasă. Nu ar putea exista niciodată vreo taină legată de manifestarea lui Dumnezeu în carnea fără păcat, în cineva care n-a avut niciun fel de contact cu păcatul. Este suficient de clar. Dar faptul că El se poate manifesta în carnea încărcată de păcat şi de tendinţele spre păcat, aşa cum este a noastră – aceasta este o taină. (Sublinierea îi aparţine lui A.T. Jones)

(Această expresie surprinzătoare, carnea încărcată de păcat, pe care Jones a folosit-o de patru ori în acest articol, poate fi văzută ca un exemplu al motivului pentru care Ellen White a simţit că este necesar să-l avertizeze pe Jones despre faptul că poate crea impresii greşite, folosind un limbaj inadecvat [în privinţa altui subiect tratat de el — îndreptăţirea]. S-ar părea că Jones a avut tendinţa de a exagera în exprimarea sa.)[1]

1897

Editorial
BE 8/02/97
p. 42, col. 1

Prin urmare, El S-a identificat cu rasa căzută, păcătoasă […]

(Editorialul de pe prima pagină)
BE 22/03/97
col. 1

[…] Hristos […] a fost umilit luând forma cărnii umane. […]

Ellen White
BE 5/04/97
p. 106, col. 2

Înveşmântat în hainele omenirii, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât la nivelul celor pe care El a vrut să-i mântuiască. În El nu s-a găsit nici vicleşug, nici păcătoşenie; cu toate că El a fost din totdeauna curat şi fără pată, totuşi El a luat asupra Sa natura noastră păcătoasă.

Ellen White
BE 2/08/97
p. 1, col. 3

El a luat natura umană. El a devenit carne, exact la fel ca noi […] El S-a confruntat cu toate ispitele care ar putea asalta neamul omenesc şi le-a biruit […] Dacă nu ar fi fost om pe deplin, El nu ar fi putut fi Înlocuitorul nostru […]

În calitate de copii ai primului Adam, noi suntem părtaşi naturii muritoare a lui Adam.

1898

W.W. Prescott
BE 2/05/98
p. 138, col. 2 .

[…] A fost necesar […] ca Cuvântul să trebuiască să fie făcut carne, şi nu doar să trebuiască să fie făcut carne, ci să trebuiască să poarte aceeaşi carne. Şi astfel, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „în asemănarea cărnii păcătoase […]”

1899

Editorial
BE 15/05/99
p. 162, col. 3

Omul trebuia cunoscut în slăbiciunea lui, iar Hristos a luat acea slăbiciune pentru a-l cunoaşte pe om. Viaţa lui Dumnezeu trebuia dezvăluită omului, dar acest lucru trebuia făcut de către o fiinţă supusă tuturor slăbiciunilor şi durerilor omeneşti.

A.T. Jones
BE 10/07/99
p. 227, col. 3

Ca Fiu al omului, El a fost supus slăbiciunilor cu care se confruntă rasa umană ca urmare a degenerării, individuale şi ereditare, a generaţiilor consecutive de făcători de rele.

1900

S. McCullagh, primul secretar al Conferinţei Australasia
BE 15/01/1900
p. 43, col. 1

Faptul de a fi coborât de la tronul slavei pe care îl deţinea împreună cu Tatăl înainte de crearea lumii, pentru a lua asupra Sa asemănarea cărnii păcătoase, a însemnat că omenirea trebuia cunoscută în starea ei cea mai de jos […]

Ellen White
BE 21/05/1900
p. 330, col. 2

El Şi-a înveşmântat divinitatea în umanitate ca să poată purta toate neputinţele şi să suporte toate ispitele neamului omenesc.

Editorial
BE 30/07/1900
p. 496, col. 1

Singurele condiţii pe baza cărora acest dar putea fi oferit cu adevărat au fost, mai întâi, renunţarea la tot ceea ce avea El; în al doilea rând, coborârea la nivelul de „carne păcătoasă”; şi în al treilea rând, unirea Sa cu natura umană […] El a fost făcut în asemănarea „cărnii păcătoase”.

Ellen White
BE 3/09/1900
p. 571, col. 1

Isus a venit în lumea aceasta ca o fiinţă umană pentru a putea cunoaşte mai bine pe oameni şi a veni mai aproape de ei în nevoile lor […]

Adam a fost ispitit de către vrăjmaş şi a căzut. Nu păcatul din el l-a constrâns să cedeze, fiindcă Dumnezeu l-a făcut după chipul Său – curat şi drept. El a fost tot la fel de perfect precum îngerii dinaintea tronului. Nu exista în el niciun prin­ci­piu corupt, nicio tendinţă spre rău, dar când Hristos a venit să întâm­pine ispitele lui Satana, El avea „asemănarea cărnii păcătoase”.

Ellen White
AR 1/06/1900 (Australasian Record)
p. 33, col. 2

Când păcatul lui Adam a cufundat rasa umană într-o disperare fără perspective, Dumnezeu S-ar fi putut debarasa de fiinţeleumane […] Dar El nu a făcut acest lucru. În loc să-i izgonească din prezenţa Sa, El S-a apropiat şi mai mult de neamul omenesc căzut. El L-a dat pe Fiul Său ca să devină os din oasele noastre şi carne din carnea noastră […] Prin acest plan, El a pus pe altarul Său un Mijlocitor îmbrăcat cu natura noastră.

(Studentul care a citit declaraţii ale scriitorilor adventişti cu privire la faptul că atunci când Adam a păcătuit Dumnezeu S-a retras de la neamul omenesc, va fi interesat de contrastul dintre acel punct de vedere şi cuvintele lui Ellen White:

El S-a apropiat şi mai mult de neamul omenesc căzut.

Aceste două puncte de vedere pot fi cu greu reconciliate.)[2]

Editorial
BE 8/10/1900
p. 657, col. 3

Făcând acest lucru, Hristos Şi-a acceptat sarcina în aceleaşi condiţii şi circumstanţe care însoţesc eforturile omeneşti. El a venit „în asemănarea cărnii păcătoase.”

Când Adam a păcătuit, el era în asemănarea lui Dumnezeu şi nu a avut nicio scuză pentru păcatul său, deoarece Hristos a venit în asemănarea cărnii dominate de păcat şi în acea carne El S-a opus răului.

1903

Ellen White
BE 2/02/1903
p. 51, col. 2

[Hristos] a luat natura umană, unind pe cel vinovat cu natura Sa divină […]

Ellen White
AST 27/04/03
p. 195, col. 1

[Dumnezeu] L-a oferit rasei umane căzute.

Ellen White
AST 25/05/03
p. 247, col. 2

[Hristos] cunoaşte din propria experienţă care sunt slăbiciunile neamului omenesc […]

Ellen White
AST 8/06/03
p. 271, col. 3

Dar aşezându-Şi mâna asupra leprosului, Isus nu a fost infectat […] Isus, venind să locuiască în trup omenesc, nu Se întinează.

Ellen White
AST 14/12/03
p. 600, col. 1, 2

Isus a fost făcut asemenea fraţilor Săi. El S-a făcut carne aşa cum suntem şi noi […]

Hristos este scara pe care a văzut-o Iacov sprijinindu-se pe pământ […] Dacă scara aceasta nu ar fi atins pământul măcar cu o singură treaptă, am fi fost pierduţi. Dar Hristos vine la noi acolo unde suntem. El a luat natura noastră şi a biruit, pentru ca şi noi, luând natura Lui, să putem birui. Făcut „în asemănarea cărnii,” El a trăit o viaţă fără păcat.

E. Hilliard
AST 12/10/03
p. 492, col. 2

[Isus] a luat asupra Sa natura noastră şi a fost supus ispitelor şi neputinţelor noastre.

E.W. Farnsworth (ed.)
AST 23/11/03
p. 568, col. 2

[…] De atunci încolo, biserica trebuia să privească în urmă la Mântuitorul care a venit – care a trăit într-o carne păcătoasă […]

1904

Ellen White
AST 14/03/04
p. 127, col. 1

[…] El, care era Conducătorul întregului cer, a pus deoparte veşmântul Său împărătesc şi coroana Sa împărătească şi, cunoscând starea de neajutorare a neamului omenesc decăzut, a venit pe pământul acesta, în natura noastră omenească, pentru ca noi să ne putem uni natura omenească cu natura Lui dumnezeiască.

G.B. Starr
AST 4/07/04
p. 323, col. 3

Pentru că suntem părtaşi cărnii şi sângelui, şi moştenitori ai slăbiciunilor ei, El S-a făcut părtaş naturii noastre […]

W.H. Pascoe
AST 4/07/04
p. 324, col. 3

[…] Hristos, pentru a face cunoscută dragostea Tatălui Său, a luat asupra Sa carnea noastră, a unit omenirea cu divinitatea, a fost supus tuturor durerilor şi suferinţelor noastre […] „El Însuşi a luat neputinţele noastre […]”

Ellen White
AST 17/10/04
p. 504, col. 1

Hristos a coborât printre noi, luând asupra Sa natura umană, pentru ca, astfel, să poată ajunge într-o legătură directă cu neamul omenesc şi să-l ridice.

 

[1] Vezi SA vol.1, pagina 377

[2] Heppenstall, The Man Who Is God, page 121