Unii s-au întrebat dacă a înţelege de ce Isus s-a născut ca un copilaş (la fel cum se nasc pe pământ toţi bărbaţii şi femeile) chiar contează. Ei spun că un fermier de pe Nilul egiptean, un tânăr din Sudan sau o tânără studentă au lucruri mai importante la care să se gândească decât să înţeleagă într-adevăr cum stau lucrurile cu umanitatea lui Hristos – atâta timp cât ştiu că El a murit pentru ei.

Straşnice gânduri! Dar ceea ce tinerii şi bătrânii din toată lumea trebuie să ştie mai mult decât orice lucru îngrijorător este aceasta: există Undeva, Cineva, care îmi înţelege necazurile, zbaterile, dezamăgirile? Dacă Isus este Acela, atunci ce pot eu să aştept de la El în legătură cu ceea ce am de înfruntat noaptea acesta sau mâine?

Pledoaria poate continua: dacă Isus încă este Dumnezeul cel Atotputernic şi Prinţul Păcii în ce sens acea înţelegere teologică schimbă situaţia în cazul meu? Am luat 10 la toate orele de studiu biblic la care am participat şi sunt un cititor serios. Totuşi, ce contează dacă Isus a preluat natura de dinainte de păcătuire a lui Adam? Sau dacă, mai degrabă, El s-a născut moştenind ADN-ul strămoşilor Săi, cu toate defectele lor omenești? Cu alte cuvinte – ei şi ce?

Totuşi, dacă Isus s-ar fi întrupat fără să experimenteze într-adevăr fragilitatea şi poverile unei fiinţe umane obişnuite, ar fi ca şi cum l-ai pune pe Barry Bonds în faţa unui jucător de baseball din liceu sau din oricare altă parte, un jucător care se străduieşte din răsputeri, şi apoi i-ai spune: „Vezi Barry? Chiar se poate! Încearcă mai cu convingere!”

Alţii, pe de altă parte, vor spune: „Dacă El s-a întrupat având exact natura noastră cu toate slăbiciunile codului genetic uman, atunci ar fi păcătuit şi El la fel ca noi şi ar fi avut şi El nevoie de Salvator.”

Adevărul este acesta: Isus chiar s-a întrupat într-o fiinţă umană măreaţă capabilă de a înscrie puncte[1] în fiecare zi, neratând niciodată. Şi într-adevăr a fost ca noi „în toate privinţele” (Evrei 2:17), rămânând totuşi deliberat în legătură directă cu Duhul Sfânt, întocmai cum putem şi noi, devenind la rândul nostru biruitori după cum  „şi Eu [Isus] am biruit şi m-am aşezat cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3:21).

La urma urmei, Isus nu a venit pe pământ doar ca să moară pentru păcatele noastre, ci şi ca să arate oamenilor păcătoşi cum să lase Duhul Sfânt să-i ajute să-şi biruiască păcatul, trăind așa cum a trăit și El. Acestea sunt cele două puncte de bază ale Noului Testament, cât şi esenţa lui. Aceasta este bucuria mântuirii, aici şi acum!

Chiar contează ce crezi despre Isus Cel care S-a rugat în tot timpul vieţii Lui până în punctul Ghetsimani, Isus Cel care a îndurat Crucea. Isus a trăit toată neputinţa şi respingerea umană, din primii ani ai vieţii Sale şi până S-a înălţat la cer. A cunoscut durerea vieții, fie ea singurătatea sau furia sângelui infectat în timp ce Îi slăbea forţa fizică. Isus a fost un om care ştia să aprecieze imboldurile sexuale pe care El Însuşi le pusese în Adam şi în Eva, dar pe care ştia să le controleze în vederea unui scop mai înalt. Isus a luat parte la orice experienţă umană, de mic şi până la maturitate, nu indirect, ci în mod real!

Când cineva se roagă astăzi, fie la grădiniţă, fie într-o universitate, fie ca tânăr, fie ca tânără, oriunde în lume, Isus ştie exact ce lupte se dau la nivelul minţii lui sau ei, pentru că „noi nu avem un Mare Preot care nu înţelege slăbiciunile noastre, ci care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, totuşi fără să păcătuiască [pentru că a ales să nu păcătuiască]. Aşa că să ne înfăţişăm cu curaj la tronul harului, ca să obţinem milă şi să găsim har pentru vremea de nevoie” (Evrei 4:15-16 KJV).

Dacă ai probleme cu vezica biliară, sigur nu vei merge la avocat! Vei merge la cineva care are cunoştinţe vaste în domeniul vezicii biliare. Dacă ai nevoie de un ajutor imediat şi profesionist în legătură cu problemele morale, vei merge la Isus care a trăit pe pământ şi care ştie de ce a avut El Însuşi nevoie pentru a gândi limpede şi pentru a lua hotărâri potrivite.

Unde mergea Hristos pentru a cere ajutor? Mergea la Duhul Sfânt, Însoţitorul Său permanent „El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui” (Evrei 5:7).

Ce a ascultat El? Exact ceea ce vrea să-ţi transmită şi ţie – aceleaşi gânduri clare şi impulsuri divine, trecând de la o celulă a creierului la alta, care te vor transforma şi pe tine într-un învingător. Acest minunat schimb este ceea ce fiecare din noi poate aştepta astăzi ca răspuns la rugăciunile noastre. Vorbeşti cu Cineva care a fost aici, unde te afli tu în acest moment, şi care ştie exact de ce ai tu nevoie pentru a putea face următorul pas.

De aceea înţelegerea corectă a umanității lui Isus chiar face diferenţa!

[1] Aici autorul folosește un limbaj din baseball.

George Knight, editorul introducerii istorice şi teologice a Ediţiei Adnotate a cărții Întrebări  despre doctrină[3] din 2003, scria că „Întrebări despre doctrină poate fi uşor definită ca cea mai dezbinătoare carte din istoria adventismului de ziua a şaptea. O carte publicată pentru a ajuta la reconcilierea dintre adventism şi protestantismul conservator, a dat naștere la o îndelungată înstrăinare şi separare între facţiunile adventiste care s-au dezvoltat în jurul ei.”[4]

După 24-27 octombrie 2007, când a avut loc cea de-a 50-a Conferință Aniversară a publicaţiei Întrebări despre doctrină  ținută la Universitatea Andrews, Berrien Springs, Michigan, douăzeci şi patru de savanți reprezentativi, incluzând un baptist şi un prezbiterian, şi-au exprimat gândurile cu privire la această notabilă publicaţie din 1957. Desigur, nimeni nu poate cuprinde toate chestiunile din mintea fiecăruia. În timpul acelor câtorva zile, o remarcabilă unanimitate de respect şi apreciere a unora pentru alţii a predominat conferința.

Totuşi, majoritatea participanţilor la această conferință nici nu era născută sau era încă în liceu în anul 1957. Dar eu am fost acolo. Îi cunoşteam foarte bine pe toţi actorii principali; şi, odată cu trecerea anilor, îi cunoșteam din ce în ce mai bine. Nu am nevoie să citesc părerile altcuiva pentru a înţelege ce s-a întâmplat în timpul acelor ani decisivi.

În timp ce eu eram unul dintre editorii asistenţi în procesul de scriere a Comentariului Biblic Adventist de Ziua a Șaptea din 1955-1957, procesul de editare al Întrebări despre doctrină era desfăşurat în Departamentul de Carte al Asociaţiei Editoriale Review and Herald, sub directiva lui Merwin Thurber, editor de carte. Biroul lui Merwin se afla la doar câteva uşi distanţă de camerele Comentariului. Aproape în fiecare zi ne aducea crescândul manuscris trimis de R. A. Anderson, L. E. Froom şi W. E. Read, coautori ai Întrebări despre doctrină. Merwin îşi putea da seama că manuscrisul se referea la teologia clasică adventistă într-un mod care devia de la claritatea cu care el era obişnuit şi astfel a cerut aportul editorilor Comentariului. Merwin risca mai mult ca oricând propria reputaţie de redactor şef al editurii. Când coautorii au avut declarația  Comitetului Conferinţei Generale că nu mai era nevoie de editare, responsabilitatea lui Merwin a încetat şi Întrebări despre doctrină nu a fost publicată, ci tipărită fără nicio corectură de către Asociaţia Editorială Review and Herald.

Acest mic volum include prezentarea mea de la conferinţa din 2007 şi anumite anexe ce par a fi necesare pentru înţelegerea „chestiunilor controversate deschise de Întrebări despre doctrină.”[5] Deşi aproape toți au întâmpinat cu aplauze cartea din 1957 pentru orice altceva, răspunsul exploziv s-a concentrat pe rescrierea gândirii adventiste asupra umanității lui Isus şi pe prezentarea limitată, inadecvată a doctrinei sanctuarului.

Cu toate că Milian L. Andreasen, teolog adventist de frunte timp de mulți ani, părea a fi cel mai alarmat de ceea ce observa că are loc (chiar dinainte de publicarea cărţii), un întreg ansamblu de adventiști importanți a luat naştere în curând pentru a-i susţine consternarea. Deşi pensionat, Andreasen nu-şi pierduse vigoarea intelectuală. Îngrijorările sale au fost îndreptate în mod personal către trioul Întrebări despre doctrină, ca de altfel și apelurile sale către preşedintele Conferinţei Generale. Când recomandările sale au fost realmente ignorate, Andreasen şi-a împărtăşit temerile cu membrii bisericii. Acele temeri au format esenţa controverselor care, pentru cincizeci de ani, au adus vasta divizare din cadrul Bisericii Adventiste.

Speranţa mea este că, în paginile ce ne stau înainte, poate fi expusă o mai bună înţelegere a chestiunilor reale care au apărut în 1957. Mai mult decât atât, am speranţa că problemele  cheie menţionate anterior pot fi însuşite fără echivoc, ca fiind adventismul clasic, elementar, care dezvăluie cel mai bine chestiunile mai cuprinzătoare ce vor ajuta la soluţionarea luptei cosmice dintre Dumnezeu şi Satana.

Herbert Douglass
Lincoln Hills, California
25 ianuarie 2008

„Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3:17-18)

[1] Malcolm Bull şi Keith Lockhart, Seeking a Sanctuary – Seventh-day Adventism and the American Dream  (Bloomington, Indiana: Indiana University Press, 2007), 106.

[2] Seventh-day Adventists Answers Questions on Doctrine (Washington, D.C.:Review and Herald Publishing Association, 1957).

[3] George R. Knight, Notes with Historical and Theological Introduction, Questions on Doctrine (Berrien Springs, MI: Andrews University Press, 2003), viii

[4] Ibid., xiii

[5] Ibid., xi