XXI. O legătură inevitabilă între natura lui Hristos şi lucrarea de mântuire a lui Hristos
Copiază link

XXI. O legătură inevitabilă între natura lui Hristos şi lucrarea de mântuire a lui Hristos

Există vreo diferenţă dacă Hristos a luat natura decăzută a omului sau natura necăzută a lui Adam?

Această întrebare a primit un răspuns pătrunzător din partea lui Grigorie de Nazianz în secolul al IV-lea. El trata o altă întrebare despre natura lui Hristos decât cea dinaintea noastră, dar răspunzând la ea, el a formulat un principiu care se aplică la ambele întrebări:

Ceea ce El nu a luat asupra Sa, nu a vindecat.[1]

Din vremea lui până acum au existat martori care au susţinut convingerea că Hristos a venit în natura căzută a omului şi majoritatea dintre ei au înţeles acest lucru din aceeaşi perspectivă ca și Grigorie.

Studentul va găsi o prezentare istorică convenabilă a acestor martori în cartea lui Harry Johnson – The Humanity of the Saviour, Londra: The Epworth Press, 1962. Ne oprim aici doar pentru a observa că lista include câţiva teologi de vârf din timpurile moderne, cum ar fi: Karl Barth, J.A.T. Robinson, T.F. Torrance, Nels F.S. Ferré, C.E.B. Cranfield, Harold Roberts, Leslie Newbegin, Rudolf Bultmann, Oscar Cullman şi Anders Nygren. Prin urmare, nu ar trebui să concluzionăm că strămoşii noştri spirituali au fost de părere că Hristos a luat natura decăzută a omului deoarece nu erau foarte inteligenţi. Mai mulţi bărbaţi din lista de mai sus sunt consideraţi astăzi ca fiind niște giganţi intelectuali.

Nici nu putem respinge aceasta ca pe o opinie minoritară. Numele prezentate în Secţiunea a treia includ preşedinţi, vice-preşedinţi și secretari ai Conferinţei Generale, preşedinţi de Uniuni, editori la The Review and Herald, inclusiv Uriah Smith, Lewellyn Wilcox şi, da, Francis Nichol şi editori la The Signs of the Times. Ei au fost prima linie de conducere a adventiștilor.

Iar ei credeau la fel cum credea Grigorie:

Ceea ce El nu a luat asupra Sa, nu a vindecat.

Aşa cum au înţeles ei acest lucru, dacă Hristos nu ar fi venit în natura omului căzut,

  1. El nu ne-ar fi putut înţelege cu adevărat.

[El] a luat natura noastră ca să poată înţelege cum să simpatizeze cu fragilitatea noastră. – EGW, RH 19/04/70

El a luat asupra Sa natura noastră pentru a putea cunoaște încercările și durerile noastre, și având cunoștinţă despre toate experienţele noastre, El șade înaintea Tatălui ca Mijlocitor și Intermediar. – EGW, ST 24/11/87

Un înger nu ar fi știut cum să simpatizeze cu omul căzut, dar […] Isus poate fi atins de toate neputinţele noastre. – EGW, RH 1/10/89

Isus Și-a înveșmântat divinitatea în umanitate ca să poată experimenta tot ceea ce are legătură cu viaţa oamenilor. – EGW, RH 24/12/89

Este evident că nimeni care trăieşte în natura lui Adam înainte de cădere nu ar putea experimenta cu adevărat ceea ce trăim noi. Astfel, se credea că a fost necesar ca Hristos să vină în natura noastră decăzută, ca să ne poată înţelege cu adevărat.

  1. El nu ar fi putut fi exemplul nostru de viaţă creştină biruitoare.

Isus a luat asupra Sa natura omului ca să dea un exemplu pentru omenire […] natura noastră căzută trebuie să fie curăţită. […] – EGW, ST 11/01/83

El a dovedit puterea neprihănirii asupra păcatului în carnea păcătoasă. – A.T. Jones, ST 29/10/96

Și așa cum a fost Isus în carne, așa vrea Dumnezeu să fie și urmașii Săi. – EGW, ST 1/04/97

El a venit în asemănarea cărnii păcătoase pentru a demonstra în faţa tuturor părţilor implicate în controversă că este posibil ca oamenii să păstreze Legea. – Uriah Smith, Looking Unto Jesus, p. 30

Pe măsură ce [omul] înţelege adevărul că într-adevăr a trăit pe acest pământ Cineva care a avut aceeaşi natură ca a lui, care „în toate lucrurile a fost ispitit asemenea nouă, dar fără păcat,” îşi dă seama că există speranţă pentru el. – F.D. Nichol, RH 1/03/23

În asemănarea cărnii păcătoase, El a condamnat păcatul în carne. – EGW, RH 6/05/75

  1. El nu ar fi putut fi o jertfă înlocuitoare pentru noi.

Hristos a devenit păcat pentru rasa umană căzută […] – EGW, RH 6/05/75

Hristos S-a umilit până acolo încât a luat asupra Sa natura noastră, ca să […] poată deveni mijlocul prin care omul căzut să fie salvat. – EGW, RH 25/05/86

Cel mai mare dar pe care cerul îl putea dărui a fost oferit pentru răscumpărarea neamului omenesc căzut. – EGW, RH 11/12/88

Divinul Fiu al lui Dumnezeu, care […] a coborât din cer și a preluat natura lor căzută […] ca să unească rasa umană căzută cu Sine. – EGW, ST 23/09/89

[…] El a binevoit să devină Înlocuitorul și Garantul omului căzut. – EGW, ST 15/06/91

Dacă nu ar fi fost pe deplin uman, Hristos nu ar fi putut fi Înlocuitorul nostru. – EGW, ST 17/06/97

  1. El nu ar fi putut fi Preotul și Mijlocitor nostru.

El a luat asupra Sa natura noastră […] și având cunoștinţă despre toate experienţele noastre, El șade înaintea Tatălui ca Mijlocitor și Intermediar. – EGW, ST 24/11/87

[Isus] este „Mijlocitorul” între Dumnezeul cel Sfânt și natura noastră umană păcătoasă – Cel care „Își pune mâna peste amândoi.” – EGW, ST 24/08/91

Fiul lui Dumnezeu a fost făcut în asemănarea omului păcătos, pentru a putea fi un Mare Preot milos. – T.M. French, RH 15/07/37

[…] Cu braţul Său omenesc Hristos cuprinde rasa umană căzută, iar cu braţul Său divin El prinde tronul Celui Infinit […] – EGW, ST 18/04/92

Așadar Hristos a fost făcut din veșnicii elementul de legătură dintre cer și rasa decăzută. – Stephen Haskell, ST 28/05/96

El […] a îmbrăcat natura Sa divină cu natura umană […] pentru ca divinitatea să poată deţine puterea lui Dumnezeu în favoarea neamului omenesc căzut. – EGW, ST 13/10/98

Isus era Dumnezeu care acţiona în carne păcătoasă în favoarea păcătosului. – Studiile Școlii de Sabat, Trimestrul al doilea, 1909, p. 8

Preluând carnea păcătoasă […] Isus […] a făcut posibil pentru El să slujească cărnii păcătoase. […] – Studiile Școlii de Sabat, Primul trimestru, 1913, p. 15

Numai o fiinţă umană – „făcută în asemănarea cărnii păcătoase” – ar putea sluji ca Mijlocitor în favoarea oamenilor păcătoşi. – Asa T. Robinson, RH 20/12/23

El nu putea fi preot până când nu venea în asemănarea cărnii păcătoase. – J.E. Evans, RH 24/03/96

  1. El nu ar fi putut fi Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru.

[…] Din însăși rasa decăzută trebuie să apară Eliberatorul. […] Fiul lui Dumnezeu […] nu a stat acolo unde stătea Adam înainte de cădere, ci unde stă omul astăzi […] – C.P. Bollman, RH 31/01/18

Hristos a luat asupra Sa neputinţele omenirii degenerate. Numai aşa putea să-l răscumpere pe om din adâncurile decăderii în care se afla. – EGW, ST 3/12/02

Prin umilinţa și sărăcia Sa, Hristos S-a identificat cu slăbiciunile rasei umane căzute […] Marea lucrare de răscumpărare putea fi îndeplinită numai dacă Răscumpărătorul lua locul lui Adam după cădere. […] Maiestatea Cerului S-a oferit să Se umilească pentru omenirea căzută. – EGW, RH 24/02/74

Aceasta era singura cale prin care omul putea fi înălţat. […] A fost planul lui Dumnezeu ca Hristos să ia asupra Sa chipul și natura omului căzut. – EGW, RH 31/12/72

A fost necesar ca Hristos să-Și înveșmânteze divinitatea în umanitate. Numai așa putea deveni Răscumpărătorul rasei umane decăzute. – EGW, ST 14/01/03

[…] Oricine ar mântui omul trebuie să se pună în locul omului. El trebuie să fie supus acelorași tendinţe […] spre păcat […] ca și omul. – A.R. Bell, ST 11/11/30

Însă pentru a fi Răscumpărătorul omului, Creatorul trebuia să devină om. El trebuia să vină în „asemănarea cărnii păcătoase.” (Romani 8:3). – J.C. Stevens, ST 5/08/41

[…] Pentru a-l ridica pe omul căzut, Domnul Hristos trebuia să coboare acolo unde se afla el. – EGW, Solii alese, Vol. 1, p. 268

Prin urmare, este foarte clar că strămoşii noştri spirituali au fost cu totul de acord cu Grigorie de Nazianz care a spus:

Ceea ce El nu a luat asupra Sa, nu a vindecat.

Hristologia, natura lui Hristos, şi soteriologia, lucrarea de mântuire a lui Hristos, sunt inseparabil şi strâns legate între ele. Când vorbim despre una, vorbim inevitabil despre cealaltă. Când schimbăm una, o schimbăm inevitabil pe cealaltă. Astfel, creștinii ai căror moștenire este arminianismul-wesleyan, inclusiv adventiștii de ziua a şaptea, au crezut că Hristos a ascultat de Legea lui Dumnezeu în carnea (şi natura) omului căzut pentru a arăta că noi, exercitând aceeași credinţă şi dependenţă de Dumnezeu pe care El le-a exercitat, putem face exact acelaşi lucru.

Pe de altă parte, creştinii ai căror moștenire este calvinismul au crezut că, de vreme ce Hristos a venit în natura lui Adam înainte de cădere, ascultarea Sa faţă de Legea lui Dumnezeu nu a arătat faptul că noi putem face exact acelaşi lucru prin credinţă şi dependenţă de Dumnezeu. Ei susţin cu fermitate că omul nu poate, prin niciun mijloc, să înceteze a mai păcătui câtă vreme această viaţă continuă. După cum înţeleg ei lucrurile, Dumnezeu îi va face, printr-o minune, să nu mai păcătuiască niciodată din momentul în care îi duce în Împărăţia Sa. Acesta este un concept împotriva căruia Ellen White a emis avertismente puternice:

Caracterele formate în această viaţă vor hotărî destinul viitor. Când va veni Hristos, El nu va schimba caracterul nici unei persoane. – 4M 429

[Satana] caută fără încetare să-i amăgească pe urmașii lui Hristos cu sofisticăria lui fatală că ei nu pot fi biruitori. – TV 489

Nimeni să nu spună: „Eu nu pot să-mi corectez defectele de caracter.” Dacă ajungi cumva la această hotărâre, atunci cu siguranţă vei da greş în a obţine viaţa veşnică. – PDH 331 (Toate sublinierile îmi aparţin)

Prin urmare, nu ar trebui să fie o mare surpriză pentru noi atunci când observăm că, într-un timp foarte scurt, pe măsură ce tendinţele teologice înaintează, apariţia în rândul adventiștilor de ziua a şaptea a ideii calviniste că Hristos a luat natura necăzută a lui Adam, a fost urmată de apariţia ideii calviniste că e imposibil ca omul să înceteze a mai păcătui. Cauza şi efectul sunt la fel de inexorabile în teologie ca şi în orice alt domeniu.

Deci, să încheiem această secţiune făcând un apel către cineva să scrie o teză de doctorat cu privire la relaţiile dintre hristologie și soteriologie din scrierile lui Ellen White. Există material disponibil mult mai mult decât suficient. Declaraţia ei clasică, ce apare în atât de multe locuri încât am disperat numărându-le, sună cam așa:

Majestatea (Împăratul, Prinţul, Comandantul) cerului a părăsit (coborât de pe) tronul Său împărătesc, şi lăsând deoparte (dezbrăcând, înlăturând, etc) mantia Sa regală, Și-a îmbrăcat (înveșmântat, învăluit, acoperit, etc.) divinitatea în natură umană (adesea natura umană căzută) şi a ascultat în mod desăvârșit de Legea sfântă a lui Dumnezeu, pentru a arăta (demonstra, dovedi, etc) că omul căzut, folosind aceleaşi metode pe care le-a folosit El (credinţă, încredere, dependenţă de Dumnezeu) poate face exact acelaşi lucru.

Deci, există vreo diferenţă dacă Hristos a venit în natura necăzută lui Adam sau în natura decăzută a omului?

Da, una foarte mare, prietene.

Ceea ce El nu a luat asupra Sa, nu a vindecat.

Legătura inevitabilă dintre natura şi lucrarea de mântuire a lui Hristos, practic, este recunoscută de către persoane din toate părţile actualei discuţii. Observaţi următoarea prezicere, care a fost scrisă în anul 1964, de către — sunteţi pregătiţi? — Robert Brinsmead:

Cei care învaţă că Hristos a luat o natură umană superioară trag concluzia logică că este imposibil pentru restul omenirii să asculte în mod desăvârșit de Legea lui Iehova în această viaţă […] Cei care acceptă această „nouă viziune” asupra întrupării, în mod logic iau partea Satanei în marea controversă cu privire la Lege, susţinând că Dumnezeu nu a prevăzut ca noi să ascultăm în mod desăvârșit de ea. Dacă poporul lui Dumnezeu acceptă această amăgire, atunci nu va exista nicio solie a îngerului al treilea, nicio sigilare a sfinţilor, nicio terminare a tainei lui Dumnezeu, nicio curăţire a sanctuarului, nicio comunitate a sfinţilor pregătită să trăiască fără un mijlocitor, nicio primă roadă a secerișului şi niciun popor gata de ridicare la cer – cel puţin în ceea ce-i priveşte.

Ellen G. White a văzut că Dumnezeu a avut trei pași pentru a urca pe platforma adevărului (Scrieri timpurii, p.258). Satana are trei pași pentru a coborî de pe platformă. Prima treaptă este învăţătura că Hristos a luat natura umană a omului aşa cum era înainte de cădere. Aceasta duce la a doua treaptă – la învăţătura că omul nu poate găsi har pentru a asculta în mod desăvârșit de Legea lui Dumnezeu în această viaţă. Acest lucru va duce în mod inevitabil la a treia treaptă – renunţarea la Sabat. Acest ultim pas derivă din premisa iniţială și anume, dacă admitem că nu putem asculta de Lege în orice moment, atunci nu are sens să considerăm Sabatul un test. (The Incarnation of Christ, „Adam’s Human Nature versus Fallen Human Nature,” pp. 7, 8).[2]

Nu ar trebui să părăsim acest subiect fără a îndrepta din nou atenţia studentului asupra mărturiei lui Jones şi Waggoner, liderii accentuării neprihănirii prin credinţă în cadrul Conferinţei Generale din 1888. Ei, împreună cu Prescott, au depăşit pe mulţi dintre contemporanii lor în profunzimea şi claritatea convingerilor lor cu privire la mântuirea prin neprihănirea lui Hristos.

Ei nu au fost mai puţin categorici şi elocvenţi în învăţătura lor potrivit căreia Domnul nostru a venit pe acest pământ în natura umană a omului căzut. Legătura intimă dintre natura lui Hristos şi lucrarea de mântuire a lui Hristos a fost percepută în mod clar şi învăţată cu convingere de către toţi acești trei bărbaţi credincioși din istoria adventistă.

Acelaşi lucru pare să fie valabil și pentru toţi cei care au scris pentru revistele noastre. Cu toate că trebuie să fi fost oameni în câmp, care erau caracterizaţi de plângerea lui Ellen White:

Aţi predicat Legea fără Hristos până când sufletele noastre au ajuns uscate ca dealurile Ghilboa […]

nu am găsit nicio dovadă că aceste persoane au scris ceva pentru publicaţiile bisericii noastre.

Unii au folosit această declaraţie în generalizări duse la extrem care par să atribuie această deficienţă întregii noastre bisericii. Aş recomanda urgent ca toate aceste persoane să petreacă câteva ore în arhivă, acolo unde noi am petrecut multe zile. Cred că, după aceea, vor avea o înţelegere mult sporită cu privire la credinţa strămoșilor noştri şi o apreciere şi un respect mai profund pentru realizările lor.

Lumina strălucitoare a Evangheliei neprihănirii prin credinţă în Hristos radiază din acele pagini cu o strălucire neumbrită, iar în toate cercetările noastre nu am reuşit să găsim un singur articol la care să se aplice descrierea „dealurilor din Ghilboa” a lui Ellen White.

Concluzia noastră este că cei care descriu în mod superficial biserica noastră timpurie drept „legalistă” nu au avut privilegiul de a examina dovezile publicate.

 

[1] Johnson, op.cit., pagina 129

[2] Oferită mie de Robert Wieland.